ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1184/2008
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1184/2008 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2008)
Asupra recursului de față;
În baza lucrărilor de la dosar, constată următoarele:
Prin plângerea înregistrată la Curtea de Apel București sub nr. 6074/2/2007
din 23 august 2007 petiționarul A.G. a solicitat, în conformitate cu
dispozițiile art. 278
1
C. proc. pen., desființarea rezoluției nr. 1177/11/2/2007
din 31 iulie 2007 prin care i s-a respins plângerea împotriva rezoluției nr. 305/P/2007
din 14 mai 2007 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, arătând că,
în mod greșit, s-a dispus neînceperea urmăririi penale, atât față de procurorul
S.M., cât și față de lucrătorii
Secției 22 Politie,
întrucât în cauză nu sunt întrunite elementele
constitutive ale
infracțiunilor prevăzută de art. 248 C. pen., art. 215 C. pen., art. 268 C.
pen. și art. 289 C. pen., infracțiuni dovedite cu
probele existente la dosar.
În cuprinsul plângerii petiționarul a solicitat tragerea la răspundere
penală a procurorului S.M., arătând că acesta, în complicitate cu lucrători de
poliție din cadrul Secției 22 Poliție, în mod nelegal l-au cercetat penal în
dosarul nr. 1955/P/1997 pentru săvârșirea unui furt în valoare de 32.000 dolari
S.U.A., prin administrarea abuzivă a unor mijloace de probă (cercetare la fața
locului, constatarea tehnico-științifică, declarația părții vătămate B.C.)
Curtea de Apel București, secția I penală, prin sentința penală nr. 257
din 13 decembrie 2007, a admis plângerea petiționarului A.G. împotriva
rezoluției nr. 1177/11/2/2007 din 31 iulie 2007 prin care procurorul general
adjunct al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București a respins, ca
neîntemeiată, plângerea petiționarului împotriva rezoluției nr. 305/P/2007 din
14 mai 2007.
Prin aceeași hotărâre a desființat rezoluția nr. 305/P/2007 a
Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București și a trimis cauza procurorului
în vederea efectuării de cercetări cu privire la săvârșirea infracțiunilor prevăzută
de art. 215 C. pen., art. 246 C. pen., art. 248
1
C. pen., art. 268 C.
pen., art. 289 C. pen., de către numiții M.M.D., B.M., M.C. și S.M.L.,
lucrători ai Secției 22 Poliție, dispunându-se ca onorariul apărătorului
desemnat din oficiu, în sumă de 40 lei, să se suporte din fondul Ministerului
Justiției.
Pentru a dispune astfel, prima instanță a reținut următoarele:
Prin rezoluția nr. 305/P/2007, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel
București a dispus neînceperea urmăririi penale față de procurorul S.M. de la
Parchetul de pe lângă Tribunalul București pentru săvârșirea infracțiunilor
prevăzute de art. 215 C. pen., art. 26 raportat
la art. 246 C. pen., art. 248
1
C. pen., apreciind că nu sunt
întrunite
elementele constitutive ale acestor infracțiuni, iar pentru
infracțiunile prevăzută de art. 246 C. pen., art. 269 C. pen. și art. 289 C.
pen., a intervenit prescripția răspunderii penale.
Magistratul procuror a reținut că, întrucât în cauză nu s-a reținut
existența unei pagube materiale mai mare de 50 milioane, nu pot fi incidente în
cauză dispozițiile art. 146
2
C. pen. și, prin urmare, a apreciat că
faptele reclamate de petiționar nu pot primi încadrarea juridică de înșelăciune
și abuz în serviciu în formă calificată (art. 246 C. pen., raportat la art. 248
1
C. pen.). S-a mai relevat că situația de fapt sesizată nu poate primi
încadrarea juridică a infracțiunii de înșelăciune, întrucât inducerea în eroare
trebuia să aibă drept scop obținerea de foloase materiale, de către procuror și
lucrătorii de poliție, foloase ce nu au fost sesizate de către petiționar.
S-a mai arătat că petiționarul, invocând săvârșirea unor infracțiuni ce
ar fi fost comise de către organele de urmărire penală în formă calificată,
după 10 ani de la presupusa comitere a acestora, a pus la îndoială seriozitatea
acestui demers juridic.
S-a conchis în sensul că încadrarea juridică dată faptelor sesizate de
petiționar, constituie infracțiunile prevăzute de art. 246 C. pen., art. 268 C.
pen. și art. 289 C. pen., cu privire la care s-au împlinit termenele de
prescripție ale răspunderii penale, prevăzut de art. 122 lit. c) și d) C. pen.
Totodată, s-a mai dispus neînceperea urmăririi penale față de procurorul S.M.
de la Parchetul de pe lângă Tribunalul București pentru săvârșirea faptelor
prevăzute de art. 215 C. pen. și art. 26 raportat la art. 246 C. pen., cu
aplicarea art. 248
1
C. pen., constatând ca nefiind întrunite
elementele constitutive ale infracțiunilor.
Împotriva soluției petiționarul a formulat plângere arătând că,
potrivit practicii C.E.D.O. o lună de detenție ilegală se despăgubește cu
aproape 50.000 euro.
Procurorul general adjunct, prin rezoluția nr. 1177/11/2/2007, a
respins, ca neîntemeiată, plângerea petiționarului împotriva soluției din 14
mai 2007, constatând că nici din plângerea penală și nici din plângerea
împotriva soluției nu rezultă că, în cauză, s-ar fi dispus prin hotărâre
judecătorească definitivă, achitarea petiționarului, inculpat în dosarul nr. 1955/P/2007
al Parchetului de pe lângă Tribunalul București, petiționarul
neprecizând în executarea cărei pedepse se află
în prezent. A mai reținut
că, chiar în situația în care ar fi fost
achitat definitiv, această împrejurare nu constituie, în sine, dovada culpei
procurorului și/ sau lucrătorilor de poliție care au instrumentat cauza.
De asemenea, a mai constatat că dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzută
de art. 504 și urm. C. proc. pen., petiționarul are dreptul la
repararea de către stat a pagubei suferite urmând
a fi avute în vedere alte
criterii decât cele invocate de petiționar în
plângerea împotriva soluției.
Totodată, chiar dacă s-ar fi stabilit încălcări ale Codului penal și
dacă s-ar fi constatat că procurorul și lucrătorii de poliție ar fi administrat
și/ sau nelegal unele mijloace de probă or ar fi încălcat unele dispoziții
procedurale sau că procurorul ar fi emis un
rechizitoriu netemeinic și /sau
nelegal, aceste împrejurări nu ar fi
demonstrat, ipso facto, în lipsa unor fapte concrete, intenția specifică
infracțiunilor în discuție.
De asemenea, s-a mai relevat că susținerile petiționarului nu se
coroborează cu niciun mijloc de probă. S-a arătat că temeiul procedural al
soluției, indiferent de încadrarea juridică reținută ar fi trebuit să fie art. 10
lit. a) C. proc. pen. (temei care prevalează celui vizând prescripția
răspunderii penale).
Prima instanță, analizând rezoluția nr. 305/P/2007
a Parchetului de
pe lângă Curtea de Apel București a
constatat că la pct. 2 nu au fost indicate persoanele față de care s-a dispus
această măsură (neînceperea urmăririi penale în raport de sesizarea
petiționarului A.G. cu privire la lucrătorii de poliție în cadrul Secției de
Poliție nr. 22 care au efectuat urmărirea penală în dosarul nr. 1955/P/1997.
S-a apreciat că acest fapt a reprezentat o carență a rezoluției atacate de
natură să afecteze buna desfășurare a judecății în fața instanței investită cu
soluționarea plângerii, care conform art. 278
1
alin. (4) C. proc.
pen., trebuie să citeze persoana față de care s-a dispus neînceperea urmăririi
penale și persoana care a făcut plângere, (decizia penală nr. 2179/2005 a Înaltei
Curți de Casație și Justiție).
S-a mai constatat că inculpatul, în fața instanței de judecată a
precizat că lucrătorii de poliție vizați de acesta sunt numiții M.
M.D., B.M., l.C. și S.M.L.,
instanța
neputând verifica dacă rezoluția atacată îi privește și pe acești lucrători, în
condițiile în care nu sunt nominalizați, iar neînceperea urmăririi penale s-a
făcut generic, fără a fi indicat vreun nume.
Prima instanță a mai apreciat că nu se poate cunoaște dacă au fost
analizate actele îndeplinite de fiecare persoană indicată de petiționar, în
condițiile în care rezoluția parchetului nu cuprinde date în acest sens.
Instanța de fond a conchis, apreciind că în cauză se impune, în baza art.
278
1
C. proc. pen., alin. (8) lit. b) C. proc. pen., admiterea
plângerii și trimiterea cauzei la parchet pentru efectuarea de cercetări fată
de numiții M.M.D., B.M., l.C. și S.M.L., lucrători ai Secției nr. 22 Politie,
pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzută de art. 215, art. 246, art. 248, art.
268, art. 289 C. pen., urmând a se avea în vedere și împrejurarea că
magistratul procuror S.M. a decedat.
Împotriva sentinței penale mai sus menționată, în termen legal,
Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București a formulat în termen legal,
recurs, criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate, pentru motivele
susținute oral de reprezentantul parchetului și detaliate în cuprinsul
practicalei prezentei decizii.
Pe rolul secției penale a Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a
înregistrat dosarul nr. 6074/2/2007, fixându-se
prim termen de judecată la
31 martie 2008.
La termenul acordat, reprezentantul parchetului a solicitat admiterea
recursului astfel cum a fost formulat și motivat, casarea
sentinței penale atacate și, pe fond, trimiterea
cauzei spre rejudecare la
aceeași instanță.
Examinând recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel
București, sub toate aspectele conform art. 385
6
alin. (3) coroborat
cu art. 385 C. proc. pen., Înalta Curte apreciază că acesta este nefondat,
pentru următoarele considerente:
Legiuitorul a prevăzut posibilitatea ca
orice persoană nemulțumită de actele și măsurile dispuse în timpul urmăririi
penale să facă plângere
împotriva acestora, ca o garanție
a respectării legalității în procesul penal.
În concepția legiuitorului poate face o astfel de plângere orice
persoană ale cărei interese legitime au fost vătămate printr-un act sau
printr-o măsură procesuală, fără însă a se aduce atingere autorității de
lucru judecat a unei hotărâri definitive de
condamnare.
În cauza supusă analizei, Înalta Curte constată că instanța de fond, în
baza ansamblului materialului probator administrat în cauză, a admis în mod
justificat plângerea formulată de petiționarul A.G. împotriva rezoluției nr. 1177/11/2/2007
din 31 iulie 2007,
constatând corect, că în
cauză, se impune trimiterea dosarului la parchet pentru efectuarea de cercetări
față de numiții M.M.D.,
B.M., l.C. și S.M.L., lucrători ai
Secției nr. 22 Poliție, pentru săvârșirea
infracțiunilor prevăzută de art. 215, art. 246, art. 248
1
, art. 268,
art. 289 C. pen., față de care nu s-au efectuat
acte premergătoare,
urmând a se avea în vedere și împrejurarea că magistratul procuror S.M. a
decedat.
Astfel, prima instanță în mod corect a constatat, analizând rezoluția
de neîncepere a urmăririi penale nr. 305/P/2007
din 14 mai 2007, dată de
Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București
că procurorul nu a efectuat acte premergătoare față de lucrătorii de poliție
anterior
menționați, care au efectuat
urmărirea penală în dosarul nr. 1955/P/1997,
cu privire la faptele
reclamate de petiționar.
Or, în speță, nefiind menționați toți intimații vizați prin plângerea
inițială formulată de petiționar, prima instanță, în mod justificat, a
constatat că rezoluția de neîncepere a urmăririi penale nr. 305/P/2007 din 14
mai 2007 este incompletă, întrucât procurorul nu a efectuat acte premergătoare
și cu privire la faptele presupuse a fi săvârșite de intimații lucrători de
poliție din cadrul Secției 22 Poliție: M.M.
D.,
B.M., l.C. și S.M.L., lucrători
ai Secției nr. 22 Poliție. De asemenea,
procurorul, prin rezoluția dată sub
nr. 305/P/2007
din 14 mai 2007, nu a avut în vedere nici împrejurarea că
intimatul
magistrat procuror S.M. a decedat, iar soluția era, în mod evident, alta.
Așa fiind, Înalta Curte, în temeiul art. 385
15
alin. (1) pct.
b C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de Parchetul de pe
lângă Curtea de Apel București împotriva sentinței penale nr. 257 din 13
decembrie 2007 a Curții de Apel București, secția I penală, privind pe
petiționarul A.G., conform dispozitivului.
PENTRU
ACESTE MOTIVE
ÎN
NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat
de Parchetul de pe lângă
Curtea de Apel București
împotriva sentinței penale nr. 257 din 13 decembrie 2007 a Curții de Apel
București, secția I penală, privind pe petiționarul A.G.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 31 martie 2008.