ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1184/2008

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor de la dosar, constată următoarele: Prin plângerea înregistrată la Curtea de Apel București sub nr. 6074/2/2007 din 23 august 2007 petiționarul A.G. a solicitat, în conformitate cu dispozițiile art. 278 1 C. proc. pen., desființarea rezoluției nr. 1177/11/2/2007 din 31 iulie 2007 prin care i s-a respins plângerea împotriva rezoluției nr. 305/P/2007 din 14 mai 2007 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, arătând că, în mod greșit, s-a dispus neînceperea urmăririi penale, atât față de procurorul S.M., cât și față de lucrătorii Secției 22 Politie, întrucât în cauză nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunilor prevăzută de art. 248 C. pen., art. 215 C. pen., art. 268 C. pen.

și art. 289 C. pen., infracțiuni dovedite cu probele existente la dosar. În cuprinsul plângerii petiționarul a solicitat tragerea la răspundere penală a procurorului S.M., arătând că acesta, în complicitate cu lucrători de poliție din cadrul Secției 22 Poliție, în mod nelegal l-au cercetat penal în dosarul nr. 1955/P/1997 pentru săvârșirea unui furt în valoare de 32.000 dolari S.U.A., prin administrarea abuzivă a unor mijloace de probă (cercetare la fața locului, constatarea tehnico-științifică, declarația părții vătămate B.C.) Curtea de Apel București, secția I penală, prin sentința penală nr. 257 din 13 decembrie 2007, a admis plângerea petiționarului A.G.

împotriva rezoluției nr. 1177/11/2/2007 din 31 iulie 2007 prin care procurorul general adjunct al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București a respins, ca neîntemeiată, plângerea petiționarului împotriva rezoluției nr. 305/P/2007 din 14 mai 2007. Prin aceeași hotărâre a desființat rezoluția nr. 305/P/2007 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București și a trimis cauza procurorului în vederea efectuării de cercetări cu privire la săvârșirea infracțiunilor prevăzută de art. 215 C. pen., art. 246 C. pen., art. 248 1 C. pen., art. 268 C. pen., art. 289 C. pen., de către numiții M.M.D., B.M., M.C. și S.M.L., lucrători ai Secției 22 Poliție, dispunându-se ca onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 40 lei, să se suporte din fondul Ministerului Justiției.

Pentru a dispune astfel, prima instanță a reținut următoarele: Prin rezoluția nr. 305/P/2007, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București a dispus neînceperea urmăririi penale față de procurorul S.M. de la Parchetul de pe lângă Tribunalul București pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 215 C. pen., art. 26 raportat la art. 246 C. pen., art. 248 1 C. pen., apreciind că nu sunt întrunite elementele constitutive ale acestor infracțiuni, iar pentru infracțiunile prevăzută de art. 246 C. pen., art. 269 C. pen. și art. 289 C. pen., a intervenit prescripția răspunderii penale. Magistratul procuror a reținut că, întrucât în cauză nu s-a reținut existența unei pagube materiale mai mare de 50 milioane, nu pot fi incidente în cauză dispozițiile art. 146 2 C. pen.

și, prin urmare, a apreciat că faptele reclamate de petiționar nu pot primi încadrarea juridică de înșelăciune și abuz în serviciu în formă calificată (art. 246 C. pen., raportat la art. 248 1 C. pen.). S-a mai relevat că situația de fapt sesizată nu poate primi încadrarea juridică a infracțiunii de înșelăciune, întrucât inducerea în eroare trebuia să aibă drept scop obținerea de foloase materiale, de către procuror și lucrătorii de poliție, foloase ce nu au fost sesizate de către petiționar. S-a mai arătat că petiționarul, invocând săvârșirea unor infracțiuni ce ar fi fost comise de către organele de urmărire penală în formă calificată, după 10 ani de la presupusa comitere a acestora, a pus la îndoială seriozitatea acestui demers juridic.

S-a conchis în sensul că încadrarea juridică dată faptelor sesizate de petiționar, constituie infracțiunile prevăzute de art. 246 C. pen., art. 268 C. pen. și art. 289 C. pen., cu privire la care s-au împlinit termenele de prescripție ale răspunderii penale, prevăzut de art. 122 lit. c) și d) C. pen. Totodată, s-a mai dispus neînceperea urmăririi penale față de procurorul S.M. de la Parchetul de pe lângă Tribunalul București pentru săvârșirea faptelor prevăzute de art. 215 C. pen. și art. 26 raportat la art. 246 C. pen., cu aplicarea art. 248 1 C. pen., constatând ca nefiind întrunite elementele constitutive ale infracțiunilor. Împotriva soluției petiționarul a formulat plângere arătând că, potrivit practicii C.E.D.O.

o lună de detenție ilegală se despăgubește cu aproape 50.000 euro. Procurorul general adjunct, prin rezoluția nr. 1177/11/2/2007, a respins, ca neîntemeiată, plângerea petiționarului împotriva soluției din 14 mai 2007, constatând că nici din plângerea penală și nici din plângerea împotriva soluției nu rezultă că, în cauză, s-ar fi dispus prin hotărâre judecătorească definitivă, achitarea petiționarului, inculpat în dosarul nr. 1955/P/2007 al Parchetului de pe lângă Tribunalul București, petiționarul neprecizând în executarea cărei pedepse se află în prezent. A mai reținut că, chiar în situația în care ar fi fost achitat definitiv, această împrejurare nu constituie, în sine, dovada culpei procurorului și/ sau lucrătorilor de poliție care au instrumentat cauza.

De asemenea, a mai constatat că dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzută de art. 504 și urm. C. proc. pen., petiționarul are dreptul la repararea de către stat a pagubei suferite urmând a fi avute în vedere alte criterii decât cele invocate de petiționar în plângerea împotriva soluției. Totodată, chiar dacă s-ar fi stabilit încălcări ale Codului penal și dacă s-ar fi constatat că procurorul și lucrătorii de poliție ar fi administrat și/ sau nelegal unele mijloace de probă or ar fi încălcat unele dispoziții procedurale sau că procurorul ar fi emis un rechizitoriu netemeinic și /sau nelegal, aceste împrejurări nu ar fi demonstrat, ipso facto, în lipsa unor fapte concrete, intenția specifică infracțiunilor în discuție.

De asemenea, s-a mai relevat că susținerile petiționarului nu se coroborează cu niciun mijloc de probă. S-a arătat că temeiul procedural al soluției, indiferent de încadrarea juridică reținută ar fi trebuit să fie art. 10 lit. a) C. proc. pen. (temei care prevalează celui vizând prescripția răspunderii penale). Prima instanță, analizând rezoluția nr. 305/P/2007 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București a constatat că la pct. 2 nu au fost indicate persoanele față de care s-a dispus această măsură (neînceperea urmăririi penale în raport de sesizarea petiționarului A.G. cu privire la lucrătorii de poliție în cadrul Secției de Poliție nr. 22 care au efectuat urmărirea penală în dosarul nr. 1955/P/1997.

S-a apreciat că acest fapt a reprezentat o carență a rezoluției atacate de natură să afecteze buna desfășurare a judecății în fața instanței investită cu soluționarea plângerii, care conform art. 278 1 alin. (4) C. proc. pen., trebuie să citeze persoana față de care s-a dispus neînceperea urmăririi penale și persoana care a făcut plângere, (decizia penală nr. 2179/2005 a Înaltei Curți de Casație și Justiție). S-a mai constatat că inculpatul, în fața instanței de judecată a precizat că lucrătorii de poliție vizați de acesta sunt numiții M. M.D., B.M., l.C. și S.M.L., instanța neputând verifica dacă rezoluția atacată îi privește și pe acești lucrători, în condițiile în care nu sunt nominalizați, iar neînceperea urmăririi penale s-a făcut generic, fără a fi indicat vreun nume.

Prima instanță a mai apreciat că nu se poate cunoaște dacă au fost analizate actele îndeplinite de fiecare persoană indicată de petiționar, în condițiile în care rezoluția parchetului nu cuprinde date în acest sens. Instanța de fond a conchis, apreciind că în cauză se impune, în baza art. 278 1 C. proc. pen., alin. (8) lit. b) C. proc. pen., admiterea plângerii și trimiterea cauzei la parchet pentru efectuarea de cercetări fată de numiții M.M.D., B.M., l.C. și S.M.L., lucrători ai Secției nr. 22 Politie, pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzută de art. 215, art. 246, art. 248, art. 268, art. 289 C. pen., urmând a se avea în vedere și împrejurarea că magistratul procuror S.M. a decedat.

Împotriva sentinței penale mai sus menționată, în termen legal, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București a formulat în termen legal, recurs, criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate, pentru motivele susținute oral de reprezentantul parchetului și detaliate în cuprinsul practicalei prezentei decizii. Pe rolul secției penale a Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a înregistrat dosarul nr. 6074/2/2007, fixându-se prim termen de judecată la 31 martie 2008. La termenul acordat, reprezentantul parchetului a solicitat admiterea recursului astfel cum a fost formulat și motivat, casarea sentinței penale atacate și, pe fond, trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță. Examinând recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, sub toate aspectele conform art. 385 6 alin. (3) coroborat cu art. 385 C. proc.

pen., Înalta Curte apreciază că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente: Legiuitorul a prevăzut posibilitatea ca orice persoană nemulțumită de actele și măsurile dispuse în timpul urmăririi penale să facă plângere împotriva acestora, ca o garanție a respectării legalității în procesul penal. În concepția legiuitorului poate face o astfel de plângere orice persoană ale cărei interese legitime au fost vătămate printr-un act sau printr-o măsură procesuală, fără însă a se aduce atingere autorității de lucru judecat a unei hotărâri definitive de condamnare. În cauza supusă analizei, Înalta Curte constată că instanța de fond, în baza ansamblului materialului probator administrat în cauză, a admis în mod justificat plângerea formulată de petiționarul A.G.

împotriva rezoluției nr. 1177/11/2/2007 din 31 iulie 2007, constatând corect, că în cauză, se impune trimiterea dosarului la parchet pentru efectuarea de cercetări față de numiții M.M.D., B.M., l.C. și S.M.L., lucrători ai Secției nr. 22 Poliție, pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzută de art. 215, art. 246, art. 248 1 , art. 268, art. 289 C. pen., față de care nu s-au efectuat acte premergătoare, urmând a se avea în vedere și împrejurarea că magistratul procuror S.M. a decedat. Astfel, prima instanță în mod corect a constatat, analizând rezoluția de neîncepere a urmăririi penale nr. 305/P/2007 din 14 mai 2007, dată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București că procurorul nu a efectuat acte premergătoare față de lucrătorii de poliție anterior menționați, care au efectuat urmărirea penală în dosarul nr. 1955/P/1997, cu privire la faptele reclamate de petiționar.

Or, în speță, nefiind menționați toți intimații vizați prin plângerea inițială formulată de petiționar, prima instanță, în mod justificat, a constatat că rezoluția de neîncepere a urmăririi penale nr. 305/P/2007 din 14 mai 2007 este incompletă, întrucât procurorul nu a efectuat acte premergătoare și cu privire la faptele presupuse a fi săvârșite de intimații lucrători de poliție din cadrul Secției 22 Poliție: M.M. D., B.M., l.C. și S.M.L., lucrători ai Secției nr. 22 Poliție. De asemenea, procurorul, prin rezoluția dată sub nr. 305/P/2007 din 14 mai 2007, nu a avut în vedere nici împrejurarea că intimatul magistrat procuror S.M. a decedat, iar soluția era, în mod evident, alta. Așa fiind, Înalta Curte, în temeiul art. 385 15 alin. (1) pct. b C. proc.

pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București împotriva sentinței penale nr. 257 din 13 decembrie 2007 a Curții de Apel București, secția I penală, privind pe petiționarul A.G., conform dispozitivului. PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București împotriva sentinței penale nr. 257 din 13 decembrie 2007 a Curții de Apel București, secția I penală, privind pe petiționarul A.G. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 31 martie 2008.