ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2309/2009

Asupra recursurilor de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin încheierea de ședință din data de 28 mai 2009 a Curții de Apel

București, secția l penală, pronunțată în dosarul nr. 9847/3/2008 (2698/2008),

în baza art. 300

2

și art. 160

b

alin. (3) C. proc. pen.,

s-a menținut măsura arestării preventive a inculpatului M.V.

Instanța investită cu soluționarea

apelurilor declarate în cauză a

reținut că se impune

menținerea arestării preventive luate față de inculpați, întrucât temeiurile

care au determinat această măsură nu s-au modificat și nici nu au intervenit

temeiuri noi care să justifice

revocarea,

iar lăsarea în libertate a inculpatului prezintă pericol pentru

ordinea

publică, pericol ce rezidă în concret din natura și gravitatea

infracțiunii pentru care a fost trimis în

judecată și condamnat în primă

instanță, precum și din împrejurările

concrete în care a fost comisă fapta.

Împotriva acestei încheieri a declarat recurs inculpatul

M.V., solicitând revocarea măsurii arestării

preventive

deoarece nu există date că lăsarea sa în libertate prezintă

pericol pentru ordinea publică iar, pe de altă parte, se află în arest

preventiv de mult timp, fiind depășit termenul rezonabil al duratei măsurii

preventive.

Examinând încheierea atacată pe baza

lucrărilor și materialului

din dosarul cauzei, Înalta

Curte de Casație și Justiție constată că recursul este nefondat.

Inculpatul M.V. a fost trimis în judecată, în stare de arest preventiv,

pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 20 raportat la art. 174 – art.

175 lit. a), art. 176 lit. b) C. pen., iar prin sentința penală nr. 1289/ F din

10 noiembrie 2008 a Tribunalului București, secția

I

penală,

a fost condamnat la o pedeapsă principală de 5 ani închisoare,

menținându-se, totodată, starea de arest a

acestuia.

Astfel, cum în mod just a reținut Curtea de Apel București, temeiurile

care au determinat luarea și ulterior prelungirea măsurii

arestării preventive a inculpatului nu au încetat

să existe și, mai mult,

acesta a fost condamnat de instanța de fond.

Față de gravitatea faptelor, de împrejurările și modalitatea în care au fost

comise (prin aplicarea a multiple lovituri, cu două cuțite, în zone vitale,

asupra părților vătămate M.A. și T.I.) în mod corect, instanța de apel a

apreciat că sunt probe certificând întrunite condițiile art. 148 lit. f) C.

proc. pen., în sensul că lăsarea în libertate a inculpatului prezintă un

pericol concret pentru ordinea publică, iar temeiurile care au determinat

această măsură nu s-au modificat sau încetat. Aceasta chiar în condițiile

existenței prezumției de nevinovăție până la condamnarea definitivă a

inculpatului, având în vedere totodată că nu a fost depășit termenul rezonabil

al arestului preventiv care nu trebuie apreciat in abstractio, ci de la caz la

caz.

În consecință, pentru aceleași considerente, recursul declarat de

inculpat împotriva încheierii pronunțată de Curtea de Apel

București urmează a fi respins, ca nefondat, în

temeiul art. 385

15

pct. 1

lit. b) C. proc. pen.

Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul - inculpat va fi

obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul M.V. împotriva

încheierii de ședință din data de 28 mai 2009 a Curții de Apel București, secția

l penală pronunțată în dosarul nr. 9847/3/2008 (2698/2008).

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 lei cu titlu de

cheltuielile judiciare către stat din care suma de 100 lei reprezentând

onorariul apărătorului desemnat din oficiu se va avansa din fondul Ministerului

Justiției și Libertăților Cetățenești.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 17 iunie 2009.