ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 8208/2008

Asupra recursului de față, constată următoarele:

Cu notificarea nr. 32 din 21 septembrie

2005 a B.E.J. Asociați M. și Ș. (fila 23 fd.), reclamanta D.S. a solicitat

restituirea suprafețelor de 5,6023 ha teren situată în intravilanul

municipiului Călărași,

și de 400 mp situată

în intravilanul aceleiași localități, în

str. B., invocând incidența

Legii

nr. 10/2001, astfel cum a fost

modificată prin Legea nr. 247/2005.

În motivarea cererii reclamanta a arătat

că terenurile au fost preluate în mod abuziv de stat în anul 1950 din

patrimoniul autorilor săi, B.V. și C.

Prin dispoziția nr. 1353 din 5 aprilie 2006,

Primarul municipiului Călărași a respins notificarea motivat de faptul că a

fost depusă peste

termenul prevăzut de art.

22 alin. (1) din Legea nr. 10/2001.

Prin cererea

înregistrată la 1 iunie 2006, reclamanta D.S.

a cerut

anularea dispoziției și retrimiterea notificării, pentru soluționare în fond,

entității deținătoare a imobilului.

În motivarea cererii reclamanta a arătat

că a formulat o primă notificare, prin care a formulat aceleași pretenții, la

data de 13

februarie 2002, notificare la

care nu a primit nici un răspuns, situație în

care a revenit cu o nouă

solicitare la data de 19 septembrie 2005, solicitare care, în mod greșit a fost

calificată a fi o nouă notificare și, în consecință, respinsă ca fiind

formulată în afara termenului legal.

Prin întâmpinare, Primăria municipiului

Călărași a cerut respingerea contestației, susținând că dispoziția atacată a

fost emisă cu respectarea dispozițiilor legale, cu mențiunea că notificarea din

13 februarie 2002 face obiectul unui alt proces, aflat în curs de soluționare.

La data de 27 iunie 2006, apărătorul

reclamantei a precizat că prin cererea dedusă judecății a înțeles să solicite

doar anularea

dispoziției nr. 1353/2006 și

nu obligarea pârâtului să răspundă unei alte

notificări.

Prin sentința civilă nr. 1720 din 12 septembrie

2006, Tribunalul Călărași a respins contestația.

În motivarea

sentinței, tribunalul a reținut că notificarea nr. 31 din 21

septembrie 2005 a fost formulată de reclamantă după expirarea

termenului legal, că în cuprinsul acesteia nu se face nicio referire la

notificarea datată 13 februarie 2002 și că prin nouă notificare se formulează

pretenții cu privire și la un alt imobil, anume cel situat în str. B., fapt

care îi conferă o autonomie proprie, caz în care, în mod corect a fost

respinsă, ca fiind tardiv formulată, prin dispoziție contestată.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel

reclamanta susținând că notificarea din 27 septembrie 2005 a fost fundamentată

pe

dispozițiile Legii nr. 10/2001, astfel

cum au fost modificate prin cele ale

Legii

nr. 247/2005, și că această nouă notificare constituia o revenire la

cea

formulată la data de 13 februarie 2002, cu mențiunea că ambele se referă la

aceleași imobile, concluzie care se impune în raport de faptul că pârâta nu a

contestat acest aspect.

La termenul de

judecată din 24 septembrie 2007, Curtea de Apel

București,

secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, a invocat din

oficiu excepția nulității sentinței și prin decizia civilă nr. 567/A din 24

septembrie 2007, a admis apelul declarat de reclamantă, a desființat sentința

și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

În motivarea

deciziei instanța a reținut că notificarea nr. 32/2005

formulată

de reclamantă constituie o revenire la cea formulată în

termenul legal, în cursul anului 2002, prin ambele notificări

reclamanta

solicitând restituirea unor terenuri ce au aparținut

părinților săi și care au fost preluate în mod abuziv de stat.

Instanța de apel a reținut, fără a

argumenta, că prin soluția de

respingere a

notificării formulată de reclamantă în anul 2005, instanța

fondului a

încălcat acesteia accesul liber la justiție, drept protejat de

art. 6 CEDO, sens în care se impune desființarea

sentinței și trimiterea

cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe.

Împotriva acestei decizii a declarat

recurs pârâta Primăria

municipiului

Călărași, invocând incidența art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

În motivarea recursului pârâta susține

că reclamanta a formulat două notificări distincte și, în mod eronat, instanța

de apel a apreciat

că notificarea nr.

32/2005 constituie o reformulare a celei nr. 111 datată

13 februarie

2002 deși acestea au un conținut diferit, prin cea de-a doua formulându-se, în

afara termenului legal, pretenții pentru un alt imobil.

În consecință, recurenta solicită a se constata

că soluția tardivității dispusă prin dispoziția contestată a fost reținută în

conformitate cu dispozițiile art. 22 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, astfel

cum corect a constat prima instanță.

Analizând recursul, Înalta Curte

constată că este fondat pentru următoarele considerente:

În drept, notificarea, act procedural

necesar fi efectuat de persoanele îndreptățite care urmăresc să obțină

restituirea unor imobile preluate în mod abuziv de stat în perioada 6 martie

1945 - 22 decembrie 1989, categorie din care face parte și imobilul în litigiu,

a

fost prevăzută prin dispozițiile art. 22

alin. (1) din Legea nr. 10/2001 care au

intrat în vigoare la data de 14

februarie 2001.

Potrivit dispoziției legale menționate, care nu

a fost modificată prin Legea nr. 247/2005 astfel cum greșit invocă reclamanta,

persoanele pretins îndreptățite la măsuri

reparatorii aveau obligația să

notifice cererea lor entității

deținătoare a imobilului în termen de 6 luni de la data intrării în vigoare a

legii, termen care a fost prelungit prin

O.U.G.

nr. 109/2001 și O.U.G. nr. 145/2001, anume până la data de 14

februarie

2002.

Termenul

de notificare, cuprins între data de 14 februarie 2001 și

data de 14 februarie 2002, este un termen de

decădere întrucât durata

sa este determinată prin lege

iar, potrivit art. 22 alin. (5) din lege, nerespectarea sa atrage pierderea

dreptului persoanei îndreptățite de a solicita în justiție măsuri reparatorii

în natură sau prin echivalent pentru astfel de bunuri.

În speța supusă

analizei, reclamanta a formulat în termenul legal

notificarea

înregistrată sub nr. 111 din 13 februarie 2002 a B.E.J.A. M. și Ș. (fila 7

fd.), prin care a declanșat procedura administrativă prevăzută de art. 22 din

Legea nr. 10/2001, solicitând acordarea de măsuri reparatorii pentru 3 imobile,

anume pentru 4,50 ha teren situat în extravilanul com. Radu Negru, pentru 5,623

ha teren situat în

intravilanul or.

Călărași, și pentru o suprafață

de teren situat în intravilanul aceluiași

oraș, în str. D. nr. 4, fost aferentă unei construcții demolate anterior anului

1989 din considerațiuni de sistematizare a orașului Călărași.

Împrejurarea că entitatea deținătoare nu

a soluționat notificarea menționată în termenul prevăzut de lege nu este de

natură să confere reclamantei dreptul de a formula o a doua notificare, în

afara termenului prevăzut de lege, indiferent dacă prin noua notificare se

formulează sau nu pretenții cu privire la aceleași bunuri.

Într-o astfel de situație reclamanta, în scopul

satisfacerii pretențiilor, are deschisă calea unor acțiuni în justiție

împotriva entității deținătoare a bunurilor, acțiuni prin care poate solicita

fie obligarea acesteia să se conformeze obligațiilor ce îi revin potrivit

dispozițiilor

art. 25 din lege (anume, să

emită dispoziție ori decizie prin care să se

pronunțe asupra

notificării), fie să deducă judecății instanței competente pretențiile sale,

justificat de refuzul entității deținătoare de a răspunde notificării (în acest

din urmă sens a se vedea decizia nr. XX din 19 martie 2007 a Înaltei Curți de

Casație și Justiție, Secții Unite).

În consecință, în mod just prima

instanță, constatând că notificarea nr. 32 din 21 septembrie 2005 a B.E.J.A. M.

și Ș., a fost formulată ulterior datei la care a expirat termenul de notificare

(14 februarie 2002), a respins contestația formulată de reclamantă.

Așa

fiind, în baza art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte

urmează a admite recursul declarat de pârâtă și a modifica decizia dată

în apel în sensul că va respinge, ca nefondat, apelul declarat de

reclamantă împotriva sentinței primei instanțe pe

care o va menține.

Pentru a

hotărî astfel, Înalta Curte a reținut și că accesul liber la

justiție, drept consacrat de dispozițiile art. 6 CEDO dar și de cele ale

art. 25 din Constituția României,

garantează cetățenilor posibilitatea de

a se adresa liber justiției

pentru apărarea drepturilor, a libertăților și a intereselor lor legitime.

Exercitarea acestui drept presupune însă ca declanșarea procedurilor jurisdicționale

să se realizeze de către cetățeni în conformitate cu dispozițiile prevăzute de

legile statului incidente raportului juridic dedus judecății, respectiv, cu

dispozițiile procedurale instituite de legiuitor în scopul valorificării

drepturilor pretins încălcate.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite

recursul declarat de pârâta Primăria Municipiului Călărași

împotriva deciziei civile nr. 567/A din 24 septembrie 2007 a Curții de

Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

Modifică decizia în sensul că:

Respinge, ca nefondat, apelul declarat

de reclamanta

D.S. împotriva sentinței

civile nr. 1720 din 12 septembrie

2006 a Tribunalului Călărași.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 16

decembrie 2008.