ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2668/2009

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea formulată pe calea contenciosului

administrativ înregistrată la data de 18 septembrie 2007 reclamantul C.G. a solicitat să se dispună anularea Hotărârii nr. 20183 din 27 august 2007 emisă de pârâtă cu consecința obligării acesteia la acordarea drepturilor prevăzute de

Legea nr. 189/2000.

În motivarea acțiunii reclamantul

a arătat că a fost refugiat din motive etnice, împreună cu familia sa din

comuna Ciucea în localitatea Turda, județul Cluj iar pârâta C.J.P. Cluj a

recunoscut fratelui său statutul de refugiat.

Curtea de Apel Cluj, secția

comercială și de contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 298

din 10 martie 2008 a admis acțiunea formulată de C.G.

A anulat hotărârea C.J.P. Cluj

nr. 20183 din 27 august 2007 și a obligat această autoritate să-i recunoască

reclamantului calitatea de refugiat în perioada 15 noiembrie 1941 – 15 noiembrie 1944 și să-i acorde drepturile bănești prevăzute de O.G. nr. 105/1999,

aprobată prin Legea nr. 189/2000 începând cu data de 1 iulie 2005.

Pentru a hotărî astfel

această instanță a reținut că declarațiile autentificate ale martorilor T.G. și

P.C., precum și actele de stare civilă ale reclamantului atestă cu caracter

unitar împrejurarea că acesta din urmă împreună cu părinții săi s-au refugiat în

perioada noiembrie 1941 – noiembrie 1944, din comuna Ciucea în localitatea Turda,

județul Cluj, ca urmare a persecuțiilor etnice iar în practica relativ recentă a

Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a statuat că declarațiile martorilor date

în condițiile art. 4 din H.G. nr. 127/2002 constituit probe care fac dovada

refugiului.

Împotriva acestei hotărâri a

declarat recurs pârâta C.J.P. Cluj criticând-o ca nelegală și netemeinică.

Recurenta a susținut în

esență că potrivit legii ar trebui să avem două surse de informație care să

indice împreună aceleași date: data de plecare, localitatea de plecare, motivul

plecării, localitatea de refugiu, data întoarcerii din refugiu iar instanța de

judecată nu a manifestat maximă diligență și nu a administrat toate probele

necesare pentru relevarea adevărului și formarea unei intime convingeri.

Recursul este nefondat

pentru următoarele considerente:

Potrivit dispozițiilor art. 1

din O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000 „Beneficiază de

prevederile prezentei ordonanțe persoana, cetățean român, care în perioada

regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 a avut de suferit persecuții din motive etnice, după cum urmează:

a)

a fost

deportata în ghetouri si lagăre de concentrare din străinătate;

b)

a fost privata de libertate în

locuri de detenție sau în lagăre de concentrare;

c)

a fost strămutată în alta localitate

decât cea de domiciliu;

d)

a făcut parte din detașamentele de

munca forțată;

e)

a fost

supraviețuitoare a trenului morții;

f) este soțul sau soția persoanei asasinate sau executate

din motive etnice, daca ulterior nu s-a recăsătorit."

„Dovedirea situațiilor

prevăzute la art. 1 se face de către persoanele interesate, cu acte oficiale

eliberate, la cerere, de către organele competente, iar în cazul în care

aceasta nu este posibil, prin orice mijloc de probă prevăzut de lege” (art. 6

1

din O.G. nr. 105/1999).

În cauză, declarațiile

autentificate ale martorilor T.G. și P.C., precum și actele de stare civilă ale

reclamantului, atestă cu caracter unitar împrejurarea că acesta din urmă,

împreună cu  părinții săi s-au refugiat în perioada noiembrie 1941 – noiembrie

1944, din comuna Ciucea în localitatea Turda, județul Cluj, ca urmare a persecuțiilor

etnice.

Aceste declarații provin de

la persoane care la rândul lor sunt beneficiare ale prevederilor Legii nr. 189/2000,

fiindu-le recunoscută calitatea de refugiat prin hotărâri similare ale pârâtei

iar această împrejurare a fost apreciată ca fiind suficientă în susținerea și

dovedirea persecuțiilor etnice ale persoanelor pretins refugiate.

Pe de altă parte, practica

Înaltei Curți de Casație și Justiție este constantă, în sensul că declarațiile

martorilor date în condițiile art. 4 din H.G. nr. 127/2002 constituie probe care

fac dovada refugiului iar în ceea ce privește motivul schimbării domiciliului,

situația de fapt trebuie apreciată în funcție de realitățile istorice ale

momentului fiind de notorietate presiunile etnice exercitate asupra populației

române de către trupele maghiare.

Astfel că până la înscrierea

în fals, în ceea ce privește declarațiile autentificate administrate în cauză, având

în vedere și dispozițiile art. 6

1

din O.G. nr. 105/1999, ele

constituie dovezi certe ale calității de persoană refugiată din motive etnice a

reclamantului C.G.

În considerarea celor de mai

sus, constatând și faptul că fratelui reclamantului i s-a recunoscut calitatea

de refugiat din motive de persecuție etnică, pentru o soluționare unitară a

litigiilor instanței judecătorești, se va respinge recursul declarat în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de C.J.P. Cluj împotriva sentinței civile nr. 298 din 10 martie 2009 a Curții de Apel Cluj, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, ca

nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 19 mai 2009.