ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3089/2008

Asupra recursului de față

în baza

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 28 din 29 februarie 2008, Tribunalul Călărași,

secția penală, a achitat, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit.

a) C. proc. pen., pe inculpata C.C. pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de

art. 26 raportat la art. 208 alin. (1) – și art. 209 alin. (1) lit. a) și alin.

(3) lit. f) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

Totodată, s-a admis cererea de despăgubiri civile formulată de partea

civilă Sucursala Regională C.F. Constanța împotriva inculpaților G.C., G.P.V.

și N.G., pe care i-a obligat, în solidar, la 82.259,9 lei.

S-a respins cererea de despăgubiri civile formulată împotriva

inculpatei C.C. de partea civilă Sucursala Regională C.F. Constanța.

S-a luat act că pe latura penală, cauza a fost soluționată definitiv

față de inculpații G.C., G.P.V. și N.G., prin sentința penală nr. 122/2005 a

Tribunalului Galați, rămasă definitivă sub acest aspect prin decizia penală nr.

147/2006 a Curții de Apel București, secția I penală și decizia penală nr. 4202/2006

a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală.

Pentru a pronunța achitarea, s-au reținut, în esență, următoarele:

Prin rechizitoriul Parchetului de pe

lângă Tribunalul Călărași,

a fost trimisă în judecată

alături de inculpații G.C., G.P.V., N.G., inculpata C.C., pentru săvârșirea

infracțiunii prevăzută de art. 26 raportat la art. 208 alin. (1) – și art. 209

alini (1) lit. a) și alin. (3) lit. f) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2)

C. pen.

Prin rechizitor se reținuse că, în perioada 27 decembrie 2004 - 17

ianuarie 2005, inculpații G.C., G.P.V. și N.G. au sustras mai multe elemente

ale căii ferate Călărași Nord-Ștefan Vodă, cauzând sucursalei Regionale C.F.

Constanța un prejudiciu de 537.176.423 lei și punând în pericol siguranța

circulației trenurilor de marfă și călători. Bunurile sustrase

au fost valorificate la centrul de achiziții din

comuna Cuza Vodă, prin intermediul inculpatei C.C., gestionară, care pentru

bunurile

vândute la 28 decembrie 2004 și 3 ianuarie 2005, nu a întocmit

adeverințe de primire și plată.

Tribunalul Călărași, prin sentința penală nr. 122 din 22 septembrie 2005,

a dispus condamnarea, printre alții, a inculpatei C.C., la 2 ani închisoare,

pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 26 raportat la art. 208 alin.

(1) – și art. 209 alin. (1) lit. a) și alin. (3) lit. f) C. pen., cu aplicarea

art. 41 alin. (2) C. pen. și a art. 74 - 76 C.

pen., în baza art. 86

1

- 86

2

C. pen., s-a dispus

suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, pe o durată de 5 ani, cu

obligarea inculpatei la

măsurile de

supraveghere, în condițiile art. 86

3

C. pen.

Totodată, inculpata a fost obligată, în solidar cu ceilalți inculpați,

la plata despăgubirilor civile.

Curtea de Apel București, secția I penală, prin decizia penală nr. 147

din 23 februarie 2006, a respins apelurile inculpaților și a părții civile.

Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, prin decizia penală

nr. 4202 din 30 iunie 2006, admițând recursul declarat de inculpata C.C., a

casat decizia penală atacată și sentința

nr.

122/2005 a Tribunalului Călărași și a trimis cauza spre rejudecare

la

Tribunalul Călărași.

Investită cu rejudecarea cauzei în limitele deciziei de casare,

instanța a reținut, în esență, următoarele:

Din analiza probatoriului, nu s-a putut stabili că inculpata C.C. a

primit spre valorificare bunuri prohibite la achiziționare, situația de fapt

reținută în rechizitoriu nefiind confirmată nici de declarațiile inculpaților N.G.,

G.C. și G.P.V.

S-a mai reținut că de esență în complicitatea morală la săvârșirea unei

infracțiuni este poziția psihică a făptuitorului, caracterizată prin cerința de

a ajuta pe autor, cunoscând activitatea pe care acesta o va desfășura și

prevăzând rezultatul socialmente

periculos al

faptelor. Or, în speță, este exclusă înțelegerea cu autorii

infracțiunii,

iar, în ceea ce privește manifestarea volitivă implicită, dedusă din atitudinea

inculpatei, aceasta nu a avut reprezentarea provenienței bunurilor, cu atât mai

puțin a activității viitoare a coinculpaților și a rezultatelor susceptibile de

a se produce.

Împotriva sentinței au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul

Călărași și inculpații G.P.V. și G.C.

Curtea de Apel București, secția I penală, prin decizia penală nr. 166

din 19 iunie 2008, admițând apelul parchetului, a desființat, în întregime,

sentința penală atacată și, rejudecând:

În temeiul art. 26 raportat la art. 208 alin. (1) – art. 209 alin. (1) lit.

a) și alin. (3) lit. f) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și a art.

74 alin. (1) lit. a) și alin. (2) C. pen., cu referire la art. 76 lit. c) C.

pen., a condamnat pe inculpata C.C. la pedeapsa de 2 ani închisoare cu

aplicarea art. 86

1

C. pen., pe durata unui termen de încercare de 5

ani.

În temeiul art. 359 alin. (1) teza finală C. proc. pen., raportat la art.

86

3

C. pen., a fost obligată inculpata ca pe durata termenului de

încercare să se supună măsurilor de supraveghere, așa cum rezultă din

dispozitivul deciziei.

Totodată, s-a atras atenția inculpatei asupra dispozițiilor art. 86

4

C. pen.

În temeiul art. 14 alin. (3) și art. 346 alin. (1) C. proc. pen., cu

referire la art. 1003 C. civ., s-a admis cererea de despăgubiri civile

formulată de partea civilă Sucursala Regională

C.F. Constanța împotriva inculpatei, care a fost obligată, în solidar

cu

ceilalți 3 inculpați, la plata sumei de 82.259,5 lei.

S-a reținut, în esență, că instanța de fond nu a avut în

vedere declarațiile celor trei inculpați, date în

faza urmăririi penale și

menținute la instanța de fond, înainte de

rejudecare, în sensul că inculpata avea cunoștință de proveniența ilicită a

bunurilor; planșele foto atașate la dosar, din care se poate observa că piesele

furate erau noi, unele cu inscripții, iar persoanele fizice nu ar fi putut avea

la domiciliu asemenea bunuri, mai ales având în vedere cantitatea acestora.

Apărarea inculpatei că nu se uita în căruță și nu vedea ce

se află acolo nu poate fi reținută, întrucât

toate materialele și piesele

erau cântărite și sortate, prețul fiind

diferit în funcție de material.

Simpla negare a inculpatei și schimbarea declarațiilor celorlalți

inculpați (care între timp au fost puși în libertate) nu poate conduce la

anularea probatoriului existent.

Așadar, din probe rezultă că la prima

vânzare, inculpata ar fi

putut fi tăinuitoare, dar

încurajându-i pe inculpați să mai predea bunuri sustrase, a devenit complicea

lor.

Prin recursul declarat, motivat în scris și susținut oral de apărătorul

desemnat din oficiu pentru recurenta

inculpată

a solicitat casarea deciziei atacate și menținerea sentinței,

invocând

temeiul art. 385

9

pct. 18 C. proc. pen., iar, în

subsidiar, art. 385

9

pct. 9 și 10 C.

proc. pen.

Recursul nu este fondat.

Din examinarea lucrărilor dosarului, rezultă că instanța de apel a

reținut corect fapta și vinovăția inculpatei, i-a dat o încadrare

juridică corespunzătoare dispozițiilor legale și

a individualizat în mod

just pedeapsa aplicată.

Din analiza probelor aflate la dosar, rezultă că sunt întrunite

condițiile pentru existența complicității,

reținută în sarcina inculpatei,

atât sub aspectul laturii obiective, cât

și a celei subiective.

Astfel, din declarațiile inculpaților, date în cursul urmăririi penale,

care se coroborează cu cele ale inculpatei, rezultă, în mod cert, că inculpata

a efectuat acte de ajutor în realizarea laturii subiective a infracțiunii de

furt calificat săvârșite de inculpați, prin întărirea hotărârii acestora de a

fura fier vechi, întrucât li se oferea posibilitatea de a-l valorifica cu

ajutorul său.

În acest sens, sunt relevante declarațiile inculpaților de la în acest

sens, sunt relevante declarațiile inculpaților date în cursul urmăririi penale,

prin care au arătat că deșeurile primite de inculpată erau cântărite fără să

fie întrebați de unde provine fierul, iar inculpatul N.G. a arătat că inculpata

„ne-a întrebat dacă este de furat și pentru că noi i-am răspuns afirmativ, ne-a

cerut să le lăsăm în spatele grămezii de fier vechi și să le acoperim (cu câte

o tablă). Printre deșeuri au fost și 3 - 4 cutii întregi”. Aceste declarații se

coroborează cu declarația olografă a inculpatei, în care arată că „de câte ori

au predat fier. și am fost eu de serviciu, după ce cântăream și vedeam ce marfă

au îi puneam să descarce în spațiul unde se depozita fierul.”.

Revenirea inculpaților în cursul cercetării judecătorești la instanța

de fond, după rejudecare, asupra declarațiilor date în cursul urmăririi penale

nu a avut o justificare credibilă. Dimpotrivă, fiind întrebați, aceștia au

afirmat că declarațiile de la urmărirea penală au fost scrise de ei.

Așa fiind, sub aspectul laturii subiective, în raport de cantitatea

mare de deșeuri adusă de inculpați (în total aproximativ o

tonă), inculpata a avut reprezentarea că acestea

pot proveni din furt,

astfel că, deși nu a urmărit rezultatul, l-a

prevăzut, acceptând eventualitatea producerii acestuia.

Este irelevant pentru existența complicității dacă între autor

și complice a existat sau nu o înțelegere

prealabilă.

În ce privește celelalte critici formulate de inculpată, se constată

că, deși instanța nu a analizat detaliat fiecare motiv de apel, motivarea

acoperă și răspunde motivelor de apel invocate și cererilor apărării.

Neexistând nici alte temeiuri de casare care pot fi luate în

considerare din oficiu, urmează ca recursul inculpatei C.C. să fie respins, ca

nefondat, cu obligarea acesteia la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta inculpată C.C.

împotriva deciziei penale nr. 166 din 19 iunie 2008 a Curții de Apel București,

secția I penală.

Obligă recurenta inculpată la plata sumei de 400 lei cu titlul de

cheltuieli judiciare către stat, din care suma de

200 lei, reprezentând

onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va

avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 2 octombrie 2008.