ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3089/2008

Asupra recursului de față în baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 28 din 29 februarie 2008, Tribunalul Călărași, secția penală, a achitat, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen., pe inculpata C.C. pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 26 raportat la art. 208 alin. (1) – și art. 209 alin. (1) lit. a) și alin. (3) lit. f) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. Totodată, s-a admis cererea de despăgubiri civile formulată de partea civilă Sucursala Regională C.F. Constanța împotriva inculpaților G.C., G.P.V. și N.G., pe care i-a obligat, în solidar, la 82.259,9 lei. S-a respins cererea de despăgubiri civile formulată împotriva inculpatei C.C.

de partea civilă Sucursala Regională C.F. Constanța. S-a luat act că pe latura penală, cauza a fost soluționată definitiv față de inculpații G.C., G.P.V. și N.G., prin sentința penală nr. 122/2005 a Tribunalului Galați, rămasă definitivă sub acest aspect prin decizia penală nr. 147/2006 a Curții de Apel București, secția I penală și decizia penală nr. 4202/2006 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală. Pentru a pronunța achitarea, s-au reținut, în esență, următoarele: Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Călărași, a fost trimisă în judecată alături de inculpații G.C., G.P.V., N.G., inculpata C.C., pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 26 raportat la art. 208 alin. (1) – și art. 209 alini (1) lit. a) și alin. (3) lit. f) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

Prin rechizitor se reținuse că, în perioada 27 decembrie 2004 - 17 ianuarie 2005, inculpații G.C., G.P.V. și N.G. au sustras mai multe elemente ale căii ferate Călărași Nord-Ștefan Vodă, cauzând sucursalei Regionale C.F. Constanța un prejudiciu de 537.176.423 lei și punând în pericol siguranța circulației trenurilor de marfă și călători. Bunurile sustrase au fost valorificate la centrul de achiziții din comuna Cuza Vodă, prin intermediul inculpatei C.C., gestionară, care pentru bunurile vândute la 28 decembrie 2004 și 3 ianuarie 2005, nu a întocmit adeverințe de primire și plată. Tribunalul Călărași, prin sentința penală nr. 122 din 22 septembrie 2005, a dispus condamnarea, printre alții, a inculpatei C.C., la 2 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 26 raportat la art. 208 alin. (1) – și art. 209 alin. (1) lit. a) și alin. (3) lit. f) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

și a art. 74 - 76 C. pen., în baza art. 86 1 - 86 2 C. pen., s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, pe o durată de 5 ani, cu obligarea inculpatei la măsurile de supraveghere, în condițiile art. 86 3 C. pen. Totodată, inculpata a fost obligată, în solidar cu ceilalți inculpați, la plata despăgubirilor civile. Curtea de Apel București, secția I penală, prin decizia penală nr. 147 din 23 februarie 2006, a respins apelurile inculpaților și a părții civile. Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, prin decizia penală nr. 4202 din 30 iunie 2006, admițând recursul declarat de inculpata C.C., a casat decizia penală atacată și sentința nr. 122/2005 a Tribunalului Călărași și a trimis cauza spre rejudecare la Tribunalul Călărași.

Investită cu rejudecarea cauzei în limitele deciziei de casare, instanța a reținut, în esență, următoarele: Din analiza probatoriului, nu s-a putut stabili că inculpata C.C. a primit spre valorificare bunuri prohibite la achiziționare, situația de fapt reținută în rechizitoriu nefiind confirmată nici de declarațiile inculpaților N.G., G.C. și G.P.V. S-a mai reținut că de esență în complicitatea morală la săvârșirea unei infracțiuni este poziția psihică a făptuitorului, caracterizată prin cerința de a ajuta pe autor, cunoscând activitatea pe care acesta o va desfășura și prevăzând rezultatul socialmente periculos al faptelor. Or, în speță, este exclusă înțelegerea cu autorii infracțiunii, iar, în ceea ce privește manifestarea volitivă implicită, dedusă din atitudinea inculpatei, aceasta nu a avut reprezentarea provenienței bunurilor, cu atât mai puțin a activității viitoare a coinculpaților și a rezultatelor susceptibile de a se produce.

Împotriva sentinței au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Călărași și inculpații G.P.V. și G.C. Curtea de Apel București, secția I penală, prin decizia penală nr. 166 din 19 iunie 2008, admițând apelul parchetului, a desființat, în întregime, sentința penală atacată și, rejudecând: În temeiul art. 26 raportat la art. 208 alin. (1) – art. 209 alin. (1) lit. a) și alin. (3) lit. f) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și a art. 74 alin. (1) lit. a) și alin. (2) C. pen., cu referire la art. 76 lit. c) C. pen., a condamnat pe inculpata C.C. la pedeapsa de 2 ani închisoare cu aplicarea art. 86 1 C. pen., pe durata unui termen de încercare de 5 ani. În temeiul art. 359 alin. (1) teza finală C. proc.

pen., raportat la art. 86 3 C. pen., a fost obligată inculpata ca pe durata termenului de încercare să se supună măsurilor de supraveghere, așa cum rezultă din dispozitivul deciziei. Totodată, s-a atras atenția inculpatei asupra dispozițiilor art. 86 4 C. pen. În temeiul art. 14 alin. (3) și art. 346 alin. (1) C. proc. pen., cu referire la art. 1003 C. civ., s-a admis cererea de despăgubiri civile formulată de partea civilă Sucursala Regională C.F. Constanța împotriva inculpatei, care a fost obligată, în solidar cu ceilalți 3 inculpați, la plata sumei de 82.259,5 lei.

S-a reținut, în esență, că instanța de fond nu a avut în vedere declarațiile celor trei inculpați, date în faza urmăririi penale și menținute la instanța de fond, înainte de rejudecare, în sensul că inculpata avea cunoștință de proveniența ilicită a bunurilor; planșele foto atașate la dosar, din care se poate observa că piesele furate erau noi, unele cu inscripții, iar persoanele fizice nu ar fi putut avea la domiciliu asemenea bunuri, mai ales având în vedere cantitatea acestora. Apărarea inculpatei că nu se uita în căruță și nu vedea ce se află acolo nu poate fi reținută, întrucât toate materialele și piesele erau cântărite și sortate, prețul fiind diferit în funcție de material. Simpla negare a inculpatei și schimbarea declarațiilor celorlalți inculpați (care între timp au fost puși în libertate) nu poate conduce la anularea probatoriului existent.

Așadar, din probe rezultă că la prima vânzare, inculpata ar fi putut fi tăinuitoare, dar încurajându-i pe inculpați să mai predea bunuri sustrase, a devenit complicea lor. Prin recursul declarat, motivat în scris și susținut oral de apărătorul desemnat din oficiu pentru recurenta inculpată a solicitat casarea deciziei atacate și menținerea sentinței, invocând temeiul art. 385 9 pct. 18 C. proc. pen., iar, în subsidiar, art. 385 9 pct. 9 și 10 C. proc. pen. Recursul nu este fondat. Din examinarea lucrărilor dosarului, rezultă că instanța de apel a reținut corect fapta și vinovăția inculpatei, i-a dat o încadrare juridică corespunzătoare dispozițiilor legale și a individualizat în mod just pedeapsa aplicată.

Din analiza probelor aflate la dosar, rezultă că sunt întrunite condițiile pentru existența complicității, reținută în sarcina inculpatei, atât sub aspectul laturii obiective, cât și a celei subiective. Astfel, din declarațiile inculpaților, date în cursul urmăririi penale, care se coroborează cu cele ale inculpatei, rezultă, în mod cert, că inculpata a efectuat acte de ajutor în realizarea laturii subiective a infracțiunii de furt calificat săvârșite de inculpați, prin întărirea hotărârii acestora de a fura fier vechi, întrucât li se oferea posibilitatea de a-l valorifica cu ajutorul său. În acest sens, sunt relevante declarațiile inculpaților de la în acest sens, sunt relevante declarațiile inculpaților date în cursul urmăririi penale, prin care au arătat că deșeurile primite de inculpată erau cântărite fără să fie întrebați de unde provine fierul, iar inculpatul N.G.

a arătat că inculpata „ne-a întrebat dacă este de furat și pentru că noi i-am răspuns afirmativ, ne-a cerut să le lăsăm în spatele grămezii de fier vechi și să le acoperim (cu câte o tablă). Printre deșeuri au fost și 3 - 4 cutii întregi”. Aceste declarații se coroborează cu declarația olografă a inculpatei, în care arată că „de câte ori au predat fier. și am fost eu de serviciu, după ce cântăream și vedeam ce marfă au îi puneam să descarce în spațiul unde se depozita fierul.”. Revenirea inculpaților în cursul cercetării judecătorești la instanța de fond, după rejudecare, asupra declarațiilor date în cursul urmăririi penale nu a avut o justificare credibilă. Dimpotrivă, fiind întrebați, aceștia au afirmat că declarațiile de la urmărirea penală au fost scrise de ei.

Așa fiind, sub aspectul laturii subiective, în raport de cantitatea mare de deșeuri adusă de inculpați (în total aproximativ o tonă), inculpata a avut reprezentarea că acestea pot proveni din furt, astfel că, deși nu a urmărit rezultatul, l-a prevăzut, acceptând eventualitatea producerii acestuia. Este irelevant pentru existența complicității dacă între autor și complice a existat sau nu o înțelegere prealabilă. În ce privește celelalte critici formulate de inculpată, se constată că, deși instanța nu a analizat detaliat fiecare motiv de apel, motivarea acoperă și răspunde motivelor de apel invocate și cererilor apărării. Neexistând nici alte temeiuri de casare care pot fi luate în considerare din oficiu, urmează ca recursul inculpatei C.C.

să fie respins, ca nefondat, cu obligarea acesteia la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta inculpată C.C. împotriva deciziei penale nr. 166 din 19 iunie 2008 a Curții de Apel București, secția I penală. Obligă recurenta inculpată la plata sumei de 400 lei cu titlul de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 2 octombrie 2008.