ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1910/2008
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1910/2008 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2008)
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea formulată la data de 29 iunie 2007, reclamantul S.V. a chemat în judecată A.N.P.H. și D.G.A.S.P.C. Suceava, solicitând anularea certificatului nr. 1443 din 7 martie 2007 emis de C.S.E.P.H.A. Suceava, prin care i s-a acordat gradul de handicap mediu pentru o perioadă de 12 luni. În motivarea cererii, reclamantul a arătat că, în raport de bolile grave de care suferă, de numeroasele internări în spitale de psihiatrie, a fost greșit încadrat, impunându-se acordarea gradului de handicap accentuat. Prin sentința nr. 2 din 7 ianuarie 2008, Curtea de Apel Suceava, secția comercială, contencios administrativ și fiscal, a respins acțiunea ca nefondată.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut că ambele înscrisuri contestate au fost emise cu respectarea prevederilor Ordinului nr. 726/2002 al Ministerului Sănătății și Familiei, prin care au fost aprobate criteriile privind stabilirea gradului de handicap pentru adulți. Astfel, reclamantul, având un nivel al QI de 52, a fost corect diagnosticat cu „întârziere mintală ușoară”, afecțiune asociată cu „comițialitate cu tulburări psihice de tip psihopatoid”, boli ce au determinat încadrarea în gradul de handicap mediu. Împotriva sentinței a declarat recurs reclamantul S.V., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. Astfel, reclamantul a învederat că instanța de fond nu a avut în vedere gravele afecțiuni de care suferă, confirmate de numeroase acte medicale și care impun acordarea unui alt grad de handicap, accentuat ori grav.
Analizând actele și lucrările dosarului în raport de motivele invocate și de prevederile art. 304 și art. 304 1 C. proc. civ., Curtea va constata că recursul este nefondat, urmând a fi respins ca atare. Astfel, probele administrate în cauză au fost corect interpretate de instanța de fond, care a reținut că reclamantul prezintă diagnosticul „comițialitate cu tulburări psihice; retardare mentală ușoară”, ce se încadrează în gradul de handicap mediu. Actele administrative emise de cele două comisii au avut în vedere faptul că reclamantul a urmat o formă de învățământ special și desfășoară o activitate profesională, fiind în evidența serviciului de psihiatrie adulți cu comemorative epileptice, fără a rezulta frecvența crizelor și prezentând EEG în limite normale.
La pronunțarea soluției, instanța a ținut cont de prevederile Cap. I pct. 5, lit. a) din criteriile aprobate prin Ordinul nr. 726/2002 care sunt aplicabile în cazul reclamantului și care prevăd ca afecțiune psihică întârzierea mintală ușoară cu QI 50 – 55 la 70, dacă este asociată cu altă deficiență (senzorială, epilepsie, tulburări comportamentale, autism), ce se încadrează în gradul de handicap mediu. În raport de cele expuse mai sus, Curtea va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
D E C I DE
Respinge recursul declarat de S.V. împotriva sentinței civile nr. 2 din 7 ianuarie 2008 a Curții de Apel Suceava, secția comercială de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 14 mai 2008
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.