ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2452/2010
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2452/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar,
constată următoarele:
Curtea de Apel Suceava, secția de
contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 272 din 14
decembrie 2009, a respins acțiunea în contencios administrativ formulată
de reclamantul B.G., în contradictoriu cu pârâții Consiliul Județean
Suceava – D.G.A.S.P.C. - C.E.M.P.H. și C.S.E.P.H.A., prin A.N.P.H., pentru
anularea certificatului de încadrare în grad de handicap nr. 10328 din 11
decembrie 2008 și a Deciziei de încadrare în grad de handicap nr. 4878 din
29 aprilie 2008.
Pentru a pronunța această
hotărâre, prima instanță a reținut, în esență,
următoarele:
Prin decizia nr. 297384 din 31 decembrie
2004, Direcția de asistență socială din cadrul Consiliului Județean
Suceava a dispus ca începând cu data de 1 ianuarie 2005 reclamantul B.L.G.
să primească o indemnizație de 1.400.000 ROL în calitate de
persoană cu handicap III.
La 11 decembrie 2008, pe baza actelor
medicale eliberate la aceeași dată, Comisia de Evaluare a Persoanelor
cu Handicap pentru Adulți de la nivelul județului Suceava a emis
certificatul de încadrare în grad de handicap nr. 10328, stabilind gradul de
handicap III, cu codul de boală F 71, H91 și codul de handicap 7 (handicap
asociat), fără termen de revizuire, valabilitatea certificatului
fiind permanentă.
Concluziile acestei Comisii au fost
confirmate prin decizia nr. 4878 din 29 aprilie 2009 emisă de C.S.E.P.H.A.
București, care, pe baza criteriilor prevăzute în Ordinul comun nr.
762 din 31 august 2007 al Ministrului Muncii, Familiei și
Egalității de Șanse și nr. 1192 din 14 decembrie 2007al
Ministrului Sănătății Publice, a stabilit același
diagnostic clinic și cod de handicap ce justifică un grad mediu de
handicap.
Pe baza actelor medicale depuse la dosar,
prima instanță a constatat că reclamantul nu se
regăsește în niciuna dintre situațiile pentru care se
acordă gradul de handicap accentuat, prevăzute în ordinul comun
anterior indicat, deficiența auditivă a acestuia justificând
încadrarea în grad mediu de handicap, cum corect s-a stabilit prin actele contestate.
Pentru încadrarea în grad de handicap a
persoanelor cu întârziere mentală ușoară, cum este cazul celei
reținute în actele medicale ale reclamantului, este necesară o
asociere a retardului mintal cu altă deficiență senzorială,
epilepsie, tulburări de comportament sau autism, asociere care nu este
atestată prin înscrisurile depuse.
Împotriva acestei hotărâri a
declarat recurs reclamantul B.L.G., solicitând modificarea ei în sensul
admiterii acțiunii și, în consecință, a se dispune anularea
actelor atacate, reîncadrarea sa în gradul de handicap II, plata
retroactivă a sumelor de bani la care era îndreptățit, pentru
anii 2009, 2010 și acordarea tuturor facilităților de care ar fi
beneficiat ca persoană cu handicap gradul II.
În motivarea recursului s-a
susținut, în esență, că încadrarea în grad de handicap mediu
este greșită, fiind realizată în mod abuziv sau printr-o
gravă eroare materială, întrucât actele medicale atestă că
retardul său mintal s-a agravat de la QI=70 la QI=68, iar criteriile medicale
aprobate prin Ordinul comun nr. 762/1992/ 2007 existau și înainte de revizuirea
realizată în luna decembrie 2007, când a fost încadrat în gradul II de
handicap.
S-a apreciat, totodată, că
în perioada 2004-2008 medicii care l-au examinat pe reclamantul-recurent pentru
Comisia de evaluare a persoanelor cu handicap au stabilit în mod greșit
diagnosticul de hipoacuzie mixtă severă dreapta și moderată
stânga, întrucât în cei peste 19 ani de la data diagnosticării realizate de
Centru Medical București auzul său a scăzut.
Recursul nu este fondat.
Examinând actele dosarului și
susținerile recurentului, prin prisma dispozițiilor art. 304, art. 304
1
C. proc. civ. și a prevederilor legale incidente și materia
supusă controlului judiciar, Înalta Curte reține că
hotărârea atacată a fost dată cu aplicarea corectă a legii
și nu subzistă în cauză nici un alt motiv de nelegalitate care
să impună casarea sau modificarea acesteia, pentru argumentele ce
succed.
Reclamantul-recurent B.L.G.,
persoană cu handicap din anul 2005, s-a considerat nedreptățit
prin actele contestate și hotărârea pronunțată de prima instanță,
apreciind că în mod neîntemeiat i-a fost modificată încadrarea în
grad de handicap la reevaluarea realizată în data de 11 decembrie 2008.
Încadrarea în grad de handicap a
acestuia în perioada 2005-2007 s-a realizat în baza Ordinului nr. 762/2002 al
Ministrului Sănătății și Familiei, care a fost abrogat
numai odată cu intrarea în vigoare a Ordinului comun nr. 762/1992/2007 al
Ministrului Muncii, Familiei și Egalității de Șanse și
Ministrului Sănătății Publice, respectiv la 1 ianuarie 2008.
Ca atare, susținerile recurentului
în sensul că reevaluarea realizată în anul 2007 a avut la bază
aceleași criterii medicale, respectiv cele aprobate prin Ordinul comun nr.
762/1992/2007 nu sunt reale.
Conform criteriilor medicale
stabilite prin acest ordin comun, în vigoare de la data de 1 ianuarie 2008,
încadrarea în grad de handicap accentuat a persoanelor adulte se face numai
când persoana prezintă întârziere mentală accentuată (QI 21-34).
Actele medicale prezentate de
recurent atestă faptul că acesta prezintă un retard mintal
ușor (QI 68) ceea ce nu justifică acordarea gradului de handicap accentuat.
În ceea ce privește încadrarea
în grad de handicap a persoanelor cu întârziere mintală ușoară (QI
50-55/77), aceleași criterii medicale impun cerința asocierii cu
altă deficiență senzorială, epilepsie, tulburări
comportamentale sau autism, asocieri care nu rezultă din înscrisurile medicale
depuse de recurent.
La evaluarea gradului de handicap în
afectarea funcțiilor auzului se ține cont, conform acelorași
criterii, de: afecțiuni cronice auditive, congenitale sau dobândite
precoce (copilărie/adolescență), însoțite de hipoacuzie,
protezabile sau neprotezabile , ori cu surditate (cofoză)
cu/fără tulburări de comunicare (surdo-mutitate -
surdocecitate).
Gradul deficienței auditive –
ușoară, medie, accentuată sau gravă - se stabilește în
raport de modificarea parametrilor funcționali specifici (audiograma).
Încadrarea în grad de handicap accentuat
este prevăzută atunci când: (i) pierderea auzului se situează
peste 70 db care se protezează greu, asociată cu tulburări
psihice și de limbaj; (ii) persoana prezintă surditate
congenitală sau dobândită înaintea achiziționării
limbajului, însoțită de mutitate (surdocecitate cu dementizare
slabă/nulă), cu pierdere peste 95db (cofoză).
Or, așa cum rezultă din
documentele medicale aflate la dosar, recurentul nu se regăsește în
niciuna din aceste situații, afecțiunile auditive de care suferă
acesta justificând doar încadrarea în gradul mediu de handicap.
Ca atare, legalitatea actelor
contestate a fost corect reținută de prima instanță,
criticile aduse hotărârii atacate fiind nejustificate.
Față de cele expuse,
Înalta Curte în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul
ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de B.G.
împotriva sentinței nr. 272 din 14 decembrie 2009 a Curții de Apel
Suceava, secția comercială, de contencios administrativ și
fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în
ședință publică, astăzi 11 mai 2010.