ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3302/2009

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la Curtea de Apel Oradea la data de 20 ianuarie 2009, reclamanta SA A. Foieni a solicitat, în contradictoriu

cu pârâtele A.N.A.F. și D.G.F.P. Satu-Mare, suspendarea executării deciziei de

impunere nr. 555 din 8 decembrie 2008, emisă de D.G.F.P. Satu-Mare, în temeiul

art. 215 alin. (2) C. proc. fisc.

În motivarea cererii, reclamanta a

arătat că a contestat parțial decizia de impunere, cu privire la suma de

573.192 le reprezentând TVA, impozit pe profit și dobânzi și penalități

aferente, sumele necontestate, până la totalul de 669.624 lei, stabilit prin

decizie, fiind achitate la data de 5 ianuarie 2009, prin ordinele de plată nr.

1, 2, 3 și 4.

A mai arătat că decizia de impunere

este nelegală în privința sumelor contestate, întrucât distribuirea către

membrii asociației a unei cote părți din produsele agricole rezultate din

activitatea societății nu constituie operațiuni impozabile, iar paguba iminentă

a intervenit în condițiile în care D.G.F.P. Satu-Mare a început executarea

silită; indisponibilizarea unor sume bănești considerabile ar avea ca rezultat

imposibilitatea de continuare a desfășurării activității societății.

Prin sentința nr. 28/CA/2008 – P.I.

din 18 februarie 2009, Curtea de Apel Oradea, secția comercială și de

contencios administrativ și fiscal, a admis excepția lipsei calității

procesuale pasive invocată de pârâta A.N.A.F. prin întâmpinare și a respins

cererea formulată în contradictoriu cu aceasta, a admis cererea formulată în

contradictoriu cu pârâta D.G.F.P. Satu-Mare și a dispus suspendarea executării

deciziei de impunere până la pronunțarea instanței de fond, conform art. 14

alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

În considerentele sentinței, curtea

de apel a reținut, cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive a A.N.A.F.,

că această autoritate nu este parte în raportul juridic dedus judecății în

sensul art. 2 din Legea nr. 554/2004, pentru că actul administrativ fiscal a

cărui suspendare se solicită a fost emis de D.G.F.P. Satu-Mare, autoritate

publică având personalitate juridică, în subordinea A.N.A.F.

Cu privire la fondul cauzei,

instanța a considerat îndeplinite

cerințele

art. 14 din Legea nr.

554/2008 referitoare la cazul bine justificat și

la paguba iminentă, în condițiile în care reclamanta contestă decizia de

impunere nr. 555 din 08 decembrie 2008, invocând nelegalitatea sumelor

calculate cu titlu de TVA de plată asupra produselor distribuite membrilor

asociați între anii 2003-2008, cu motivarea că nu constituie operațiuni

impozabile acordarea unor cote - părți din produsele rezultate. Acest lucru

implică existența unei îndoieli puternice asupra prezumției de legalitate de

care se bucură actul administrativ contestat, iar pe de altă parte, având în

vedere valoarea obligațiilor de plată stabilite în sarcina societății

reclamante și faptul că s-a început executarea silită, prejudiciul suferit de

reclamantă prin indisponibilizarea unor sume bănești considerabile ar fi

evident, ceea ce ar avea drept rezultat imposibilitatea desfășurării în continuare

a activității societății.

Pârâta D.G.F.P. Satu-Mare, în nume

propriu și ca reprezentantă a A.N.A.F., a atacat cu recurs sentința menționată,

în temeiul art. 14 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, solicitând modificarea ei în

parte, în sensul respingerii cererii de suspendare a executării actului

administrativ - fiscal.

În motivarea căii de atac,

recurenta-pârâtă a arătat că aspectele invocate de reclamantă nu sunt de natură

să justifice măsura suspendării executării deciziei de impunere, act

administrativ care se bucură de prezumția de legalitate, fiind emis în baza și

pentru executarea legii.

Criticile formulate nu au fost

structurate potrivit art. 304 C. proc. civ., urmând a fi examinate prin prisma

prevederilor art. 304

1

din același cod.

Prin întâmpinarea depusă la dosar,

intimata-reclamantă a invocat excepția nulității recursului, cu motivarea că în

cererea de recurs nu au fost menționate elementele prevăzute sub sancțiunea

nulității de art. 302

1

C. proc. civ. (număr de înmatriculare în

r

egistrul Comerțului, Cod fiscal, Cod

bancar), sentința nu a fost pronunțată de Tribunalul Satu-Mare, ci de Curtea de

Apel Oradea, iar sediul societății nu se află în Carei.

Cu privire la fondul cererii, a

arătat, pe de o parte, că pretinsa prezumție de legalitate și veridicitate a

actului administrativ a fost înlăturată prin caracterul nelegal și abuziv al

unora dintre prevederile lui, sancționat, de altfel, prin admiterea acțiunii în

anulare, prin sentința nr. 88/CA/2009 din data de 11 mai 2009 (depusă în copie

la dosar) și pe de altă parte, că executarea unei sume uriașe pentru reclamantă

ar duce la falimentarea societății, ceea ce constituie o pagubă iminentă.

Analizând cu prioritate excepția

nulității recursului, în temeiul art. 137 alin. (1) C. proc. civ., aplicabil și

în această etapă procesuală conform art. 316, corelat cu art. 298 C. proc. civ.,

Înalta Curte constată că prin decizia nr. 176 din 24 martie 2005, Curtea Constituțională

a constatat că textul art. 302

1

alin. (1) lit. a) C. proc. civ. este

neconstituțional în ceea ce privește sancționarea cu nulitate absolută a

omisiunii de a se preciza în cererea de recurs elementele enumerate în

prevederea legală menționată.

În condițiile în care partea nu a

suferit nicio vătămare, pentru că dosarul în care a fost pronunțată sentința

atacată a fost identificat corect și înaintat instanței de control judiciar,

unde intimata-reclamantă a fost citată legal și a avut posibilitatea să-și

formuleze apărările necesare, Înalta Curte urmează să respingă excepția nulității

recursului.

Cât privește soluția dată fondului

cererii de suspendare a executării, Înalta Curte constată că sentința atacată

reflectă interpretarea și aplicarea corectă a prevederilor art. 215 alin. (2) C.

proc. fisc. și art. 14 din Legea nr. 554/2004, în raport cu baza factuală

rezultată din probele cauzei, care oferă suficiente indicii aparente de

răsturnare a prezumției de legalitate de care se bucură actul administrativ,

fără a fi necesară o analiză aprofundată, care ar prejudeca fondul cauzei.

În plus față de cele reținute în

sentință, este de menționat că prin sentința nr. 88/C/2009 – PI din 11 mai

2009, depusă în copie la dosarul de recurs, Curtea de Apel Oradea a admis, în

primă instanță acțiunea în anularea parțială a deciziei de impunere,

împrejurare ce conferă consistență argumentelor privind existența cazului bine

justificat.

Și în ceea ce privește condiția

pagubei iminente, în accepțiunea art. 2 alin. (1) lit. ș) din Legea nr. 554/2004,

curtea de apel a ajuns la o concluzie corectă, având în vedere cuantumul sumei

în litigiu, raportat la obiectul de activitate al intimatei-reclamante

(societate agricolă).

În consecință, recursul va fi

respins ca nefondat, în temeiul art. 312 alin. (1 ) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția nulității

recursului, invocată de intimata SA A. Foieni.

Respinge recursul declarat de D.G.F.P.

Satu Mare în nume propriu și al A.N.A.F. împotriva sentințe civile nr. 28/CA/2009-PI

din 18 februarie 2009 a Curții de Apel Oradea, secția comercială și de

contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică,

astăzi 12 iunie 2009.