ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1104/2009

Asupra recursurilor de față În baza lucrărilor din dosar, constata următoarele: Prin sentința penală nr. 497 din 24 aprilie 2008, Tribunalul București, secția a ll-a penală a dispus, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. b 1 ) C. proc. pen., achitarea inculpaților S.N.R. și M.I. pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 140 lit. b) din Legea nr. 8/1996, modificată prin O.U.G. nr. 123/2005 și, respectiv, art. 26 raportat la art. 140 lit. b) din Legea nr. 8/1996. În baza art. 18 1 alin. (3) C. pen., raportat la art. 91 alin. (1) lit. c) C. pen., a aplicat fiecărui inculpat sancțiunea amenzii cu caracter administrativ în sumă de 1000 lei. În baza art. 14, 15 C. proc. pen., raportat la art. 346 alin. (2) din același cod, cu aplicarea art. 998 și 999 C. civ.

și art. 139 din Legea nr. 8/1996, modificată prin O.U.G. nr. 123/2005, a admis acțiunea civilă formulată de partea civilă U.P.F.R. și a obligat, în solidar, inculpații la plata sumei de 80.224,02 lei către partea civilă. A menținut măsura sechestrului asigurător aplicat prin ordonanța nr. 5148/P/2006 a Parchetului de pe lângă Tribunalul București asupra suporturilor muzicale importate la data de 13 ianuarie 2006 de către SC L.N. SRL. Prin rechizitoriul parchetului se reținuse că inculpatul S.N.R., în calitate de administrator al SC L.N. SRL București, l-a împuternicit pe inculpatul M.I., colaborator, să importe de la firma B. din Olanda, fonograme constând în înregistrări sonore aparținând mai multor producători, totalizând un număr de 2054 CD-uri, 259 DVD-uri și 44 plăci pick-up, în valoare de 80.224,02 lei, în vederea comercializării, pentru care nu dețineau drept de import.

Instanța de fond a dispus achitarea inculpaților, reținând, în esență, că faptele acestora, deși întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor reținute prin rechizitoriu, nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni. Împotriva acestei sentințe au declarat apel ambii inculpați. Curtea de Apel București, secția a ll-a penală și pentru cauze cu minori și de familie, prin decizia penală nr. 211/ A din 25 septembrie 2008, admițând apelurile declarate de inculpați, a desființat, în parte, sentința atacată și, rejudecând, a admis acțiunea civilă a părții civile, în sensul restituirii către aceasta a celor 176 fonograme aparținând celor 4 case de discuri pentru care nu au fost cesionate drepturi de autor în vederea comercializării de către SC L.N.

SRL. Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței penale apelate. Împotriva deciziei sus-menționate, au declarat recurs partea civilă și ambii inculpați. Prin recursul declarat, partea civilă a solicitat casarea deciziei și menținerea sentinței. Prin recursurile declarate, recurenții inculpați au solicitat următoarele: - recurentul inculpat M.I. a solicitat admiterea recursului, casarea ambelor hotărâri atacate, în temeiul art. 385 9 pct. 18 C. proc. pen. și achitarea, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. e) C. proc. pen.; - recurentul inculpat S.N.R. a solicitat admiterea recursului, casarea ambelor hotărâri atacate, în temeiul art. 385 9 pct. 18 C. proc. pen. și achitarea, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. a) sau lit. d) C. proc.

pen., pentru motivele arătate în partea introductivă a hotărârii. Recursurile sunt fondate. Din examinarea lucrărilor dosarului, rezultă că hotărârea instanței de apel este netemeinică și nelegală, sub aspectul dispoziției de admitere a acțiunii civile a U.P.F.R., în sensul restituirii către aceasta a celor 176 fonograme aparținând celor 4 case de discuri pentru care nu au fost cesionate drepturi de autor în vederea comercializării de către SC L.N. SRL. Astfel, din actele dosarului rezultă că cele 176 fonograme au fost restituite, în mod greșit, către partea civilă, întrucât nu aparțineau acesteia, ci producătorilor titulari ai fonogramelor importate, reprezentați de U.P.F.R. Prejudiciul cauzat părții civile U.P.F.R.

prin săvârșirea faptei de către inculpați a fost stabilit, în mod corect, de instanța de fond, pe baza pretențiilor civile formulate în faza de urmărire penală, constând în achiziționarea fonogramelor de la firma B., care nu era autorizată să distribuie sau să autorizeze distribuția pe teritoriul României a unor astfel de produse, la un preț de aproximativ 7 Euro/fonogramă, inferior celui practicat de producător pe piața din România, de 20 Euro de la distribuitorii autorizați pe teritoriul României. Așa fiind, decizia instanței de apel este netemeinică și nelegală, urmând a fi casată și menținută sentința instanței de fond. În ce privește criticile inculpaților, prin care au solicitat achitarea, se constată că nu sunt întemeiate.

Susținerea recurentului inculpat M.I., invocată și în faza de judecată a apelului, prin care a solicitat achitarea, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la ari. 10 lit. e) C. proc. pen., nu poate fi primită. Eroarea de fapt înlătură caracterul penal al unei fapte, dacă sunt îndeplinite mai multe condiții: să se fi comis o faptă prevăzută de legea penală, iar, în momentul săvârșirii faptei, făptuitorul să nu fi cunoscut existența unor stări, situații sau împrejurări de care depinde caracterul penal al faptei și care să reprezinte un element constitutiv al infracțiunii sau o condiție de existență a infracțiunii. Din analiza probelor dosarului, rezultă că această necunoaștere a unei împrejurări de care depindea caracterul penal al faptei de import neautorizat a unor produse purtătoare de drepturi conexe, chiar dacă a existat, a fost înlăturată în momentul în care SC L.N.

SRL a fost avertizată de O.R.D.A., în legătură cu lipsa contractelor de cesiune din partea titularilor de drepturi patrimoniale, și anume a producătorilor ale căror fonograme le-au importat. Pe de altă parte, în baza împuternicirii acordate de inculpatul S.N.R., administrator al SC L.N. SRL, inculpatul M.I. nu putea invoca necunoașterea legislației importurilor de fonograme, acesta fiind de altfel și scopul împuternicirii sale. Așa fiind, pentru aceleași considerente, nu se poate reține că ambii inculpați au acționat fără vinovăție, întrucât, deși nu au urmărit, au acceptat eventualitatea producerii rezultatului socialmente periculos, prin încălcarea dispozițiilor legale în materie. Nici critica inculpatului S.N.R., în sensul că importul a fost legal, întrucât O.R.D.A.

nu Ie-a comunicat că altcineva ar fi avut contracte de cesiune, astfel că aveau convingerea că respectivele contracte erau în conformitate cu legea și, prin urmare, fapta reținută în sarcina sa nu există, nu este întemeiată. Din coroborarea materialului probator, rezultă că, inculpatul S.N.R. l-a împuternicit pe inculpatul M.I. să efectueze importul de fonograme, fără a avea încuviințarea O.R.D.A. cu privire la legalitatea condițiilor de importare de pe piața olandeză. Față de considerentele mai sus-arătate, se constată că instanța de fond a apreciat în mod corect cauza că fapta inculpaților nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni. Drept urmare, dat fiind că prin decizia instanței de apel s-au admis apelurile inculpaților, creându-li-se însă o situație mai nefavorabilă, prin admiterea acțiunii civile, Înalta Curte constată că se impune admiterea tuturor recursurilor declarate de recurenta parte civilă U.P.F.R.

și de recurenții inculpați M.I. și S.N.R., casarea deciziei atacate și menținerea sentinței instanței de fond, ca legală și temeinică.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursurile declarate de recurenta parte civilă U. P.F.R. și de recurenții inculpați M.I. și S.N.R. împotriva deciziei penale nr. 211/ A din 25 septembrie 2008 a Curții de Apel București, secția a ll-a penală și pentru cauze cu minori și de familie. Casează decizia penală atacată și menține sentința penală nr. 497 din 24 aprilie 2008 a Tribunalului București, secția a ll-a penală. Onorariul apărătorului desemnat din oficiu, pentru apărarea recurentului inculpat M.I., în sumă de 200 lei, se va suporta din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 26 martie 2009.