Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 28.05.2008
casat

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2140/2008

HOTĂRÂRE
28.05.2008
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2140/2008 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2008)

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la data de 12 decembrie 2007, T.A.a formulat recurs împotriva Hotărârii nr. 819 din 28 noiembrie 2007 prin care Plenul C.S.M. i-a respins cererea de recunoaștere a gradului profesional de procuror corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. Recurentul a arătat că intimatul a interpretat în mod greșit prevederile legale în materie, stabilind că procurorii la care se referă hotărârea atacată nu pot dobândi gradul profesional solicitat, de procuror corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție decât prin concurs cu îndeplinirea condiției de 8 ani vechime în magistratură.

În acest sens recurentul a precizat că a fost numit în funcția de procuror la D.I.I.C.O.T., biroul teritorial Brașov, prin Ordinul Procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție nr. 172 din 1 decembrie 2004, după ce, în prealabil, prin Hotărârea nr. 248 din 30 noiembrie 2004 a C.S.M. i-a fost aprobat transferul din funcția de procuror șef al Biroului de Combatere a Criminalității Organizate și Antidrog din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Brașov. Prin actele sus-menționate s-a constatat că el îndeplinește toate condițiile prevăzute de art. 8 din Legea nr. 508/2004 privind înființarea D.I.I.C.O.T. în cadrul Ministerului Public, printre care cerința vechimii de 6 ani în funcția de procuror.

Recurentul a mai învederat că D.I.I.C.O.T. s-a înființat ca structură specializată în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, procurorii ce efectuează acte specifice ce intră în competența acestei direcții beneficiind în fapt și în drept de statutul și remunerația acordate procurorilor, din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. Prin întâmpinare, C.S.M. a solicitat respingerea recursului, arătând că hotărârea atacată a fost dată în aplicarea art. 43 din Legea nr. 303/2004 republicată, potrivit căruia promovarea procurorilor la parchete, inclusiv la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție se face în limita posturilor vacante numai prin concurs organizat la nivel național și numai după îndeplinirea condiției de vechime în funcția de judecător sau procuror.

Referitor la numirea procurorilor la D.I.I.C.O.T., aceasta nu trebuia confundată cu promovarea la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, procedura de încadrare a procurorilor la această structură specializată fiind reglementată distinct de cea de promovare în funcții de execuție, actualmente în condițiile art. 75 alin. (4) – (8) din Legea nr. 304/2004, republicată, fără a constitui o excepție de la regula promovării prin concurs. Analizând actele și lucrările dosarului în raport de motivele invocate, Curtea va constata că recursul este fondat, urmând a fi admis și a se dispune anularea hotărârii atacate și obligarea intimatului să recunoască recurentului gradul profesional solicitat.

Astfel, recurentul a funcționat ca procuror din anul 1996, la unități de parchet de pe lângă Judecătoria Târgu Secuiesc și Tribunalul Brașov, prin Hotărârea C.S.M. nr. 248 din 30 noiembrie 2004 fiind transferat la structura teritorială a D.I.I.C.O.T. la nivelul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Brașov, iar începând cu 1 decembrie 2004 ca procuror la D.I.I.C.O.T. de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, biroul teritorial Brașov, fiind numit în această ultimă funcție prin Ordinul nr. 172 din 1 decembrie 2004, în temeiul art. 73 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară și art. 73 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 privind Statutul judecătorilor și procurorilor. D.I.I.C.O.T.

a fost înființată prin Legea nr. 508/2004, astfel cum a fost modificată prin O.U.G. nr. 131/2006, ca structură specializată, cu personalitate juridică, în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție prin reorganizarea Secției de combatere a criminalității organizate și antidrog și a structurilor sale teritoriale. Potrivit art. 75 alin. (3) din Legea nr. 304/2004, republicată, D.I.I.C.O.T. se încadrează cu procurori numiți prin ordin al Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, cu avizul C.S.M., în limita posturilor prevăzute în statul de funcții aprobat conform legii.

În alin. (4) al art. 75 din aceeași lege sunt prevăzute condițiile pentru ca procurorii să fie numiți în D.I.I.C.O.T.: să aibă o bună pregătire profesională, o conduită morală ireproșabilă, o vechime de cel puțin 6 ani în funcția de procuror sau judecător și să fi fost declarați admiși în urma interviului organizat de comisia organizată în acest scop. Prin urmare, dispozițiile legale speciale privind organizarea și funcționarea D.I.I.C.O.T. nu condiționează numirea în cadrul acestei structuri specializate din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție de promovarea unui concurs sau de necesitatea unei vechimi de 8 ani ca judecător sau procuror, prevederile generale din Legea nr. 303/2004 privind Statutul judecătorilor și procurorilor cuprinse în art. 43 și art. 44 neavând aplicabilitate.

Așadar, Curtea reține că recurentul, numit ca procuror la D.I.I.C.O.T., cu respectarea dispozițiilor legale specifice acestei structuri, îndeplinește acte ce intră în competența acestei direcții și beneficiază de statutul și indemnizația acordate procurorilor încadrați la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, în cadrul căruia s-a înființat și funcționează D.I.I.C.O.T., astfel încât cererea sa de recunoaștere a gradului profesional solicitat este justificată. În raport de cele expuse mai sus, Curtea, admițând recursul, va anula hotărârea C.S.M. în ceea ce-l privește pe recurent și va admite cererea de obligare a intimatului la recunoașterea gradului profesional de procuror corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

D E C I D E Admite recursul declarat de T.A.împotriva Hotărârii nr. 819 din 28 noiembrie 2007 a Plenului C.S.M. Anulează hotărârea atacată în ceea ce îl privește pe recurentul T.A. Admite cererea recurentului și obligă intimatul C.S.M. să recunoască acestuia gradul profesional corespunzător procurorului de la Parchetul de pe lângă Înalta Cirte de Casație și Justiție. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 28 mai 2008.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2009-01-21
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 258/2009
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la 15 octombrie 2008, P.V. a formulat recurs împotriva Hotărârii nr. 981 a Plenului C.S.M. prin care i s-a respins cererea de re
ÎCCJ 2008-05-06
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1755/2008
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea formulată la data de 12 decembrie 2007, C.A.N. a formulat recurs, în temeiul dispozițiilor art. 29 alin. (5) și (7) din Legea nr. 317/2004, r
ÎCCJ 2008-11-19
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4188/2008
Asupra recursului de față, Din examinarea lucrărilor din dosar a constatat următoarele: Prin cererea înregistrată la 11 iulie 2008, B.I. a formulat recurs împotriva Hotărârii nr. 650 din 3 iulie 2008 prin care Plenul Consiliului Superior al
ÎCCJ 2008-04-16
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1664/2008
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la data de 3 ianuarie 2008, N.C.M. a formulat recurs împotriva Hotărârii nr. 819 din 28 noiembrie 2007 prin care Plenul C.S.M.
ÎCCJ 2008-05-15
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1967/2008
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la data de 8 ianuarie 2008, S.S.V. a formulat recurs, în baza dispozițiilor art. 29 alin. (7) din Legea nr. 317/2004 republicată
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă