ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2012/2008

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

La data de 27 noiembrie 2007, F.P. a chemat în

judecată Judecătoria Ploiești, Tribunalul Prahova și C.S.M., solicitând

obligarea a cestor pârâți să-i „acorde acceptul pentru a putea efectua

înregistrări audio- video, în incinta instituției, nu în sălile de judecată”.

Reclamantul a arătat că în

ultimii ani a fost agresat în mai multe rânduri de grupurile de jandarmi care

ar trebui să asigure păstrarea ordinii în incinta celor două instanțe și pentru

acest motiv a formulat plângeri la organele competente.

Demersurile sale au rămas însă,

fără rezultat și chiar mai mult, jandarmii au cooperat cu o serie de persoane

prin instigarea lor la săvârșirea unor acte de violență.

Prin sentința civilă nr. 194

din 18 decembrie 2007, Curtea de Apel Ploiești, secția comercială și de

contencios administrativ, a respins acțiunea ca inadmisibilă.

Instanța a reținut că o

atare soluție se impune întrucât reclamantul nu a făcut dovada exercitării

procedurii prealabile instituită de art. 7 din Legea contenciosului administrativ

nr. 554/2001, mai înainte de introducerea acțiunii.

Cât privește C.S.M., Curtea a

stabilit că acțiunea a fost introdusă de reclamant împotriva unei persoane fără

calitate procesuală pasivă.

Împotriva sentinței a

declarat recurs, reclamantul F.P.

Recurentul a reiterat susținerile

din acțiune, solicitând modificarea sentinței și în fond admiterea acțiunii,

având în vedere că prin atitudinea lor, magistrații Judecătoriei Ploiești și ai

Tribunalului Prahova comit „abuzuri și falsuri, sprijinind unele părți în

timpul desfășurării cauzelor, fățiș și cu deosebită insistență”.

Recursul nu este fondat.

Așa cum rezultă din

expunerea rezumativă a actelor și lucrărilor din dosar, prima instanță a

respins acțiunea reclamantului, introdusă împotriva  pârâților Judecătoria

Ploiești și respectiv Tribunalul Prahova ca inadmisibilă, deoarece nu s-a făcut

dovada exercitării recursului administrativ prevăzut de dispozițiile art. 7 ale

Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004.

Prin urmare, s-a avut în

vedere existența unui fine de neprimire a acțiunii în contencios administrativ,

care dispensează instanța sesizată de obligativitatea examinării în fond a acestei

acțiuni.

Având în vedere că

exercitarea acțiunii administrative prealabile este obligatorie și constituie o

condiție de admisibilitate a cererii de chemare în judecată, conform art. 7

alin. (1) din legea organică mai sus menționată, fără temei se susține în

recurs că acțiunea în contencios administrativ formulată de F.P. trebuia totuși,

admisă.

Cât privește pe pârâtul C.S.M.,

Curtea de Apel a reținut în mod judicios că această autoritate publică nu are

legitimare procesuală pasivă în litigiul de față, devreme ce tot prin lege

organică s-a stabilit că măsurile pentru organizarea și buna funcționare a

instanțelor constituie atribuții ce revin președinților instanțelor

judecătorești.

Ținând seama de

considerentele expuse în cele ce preced și de inexistența în cauză a unor

motive de casare, de ordine publică, care în sensul art. 306 alin. (2) C. proc.

civ. pot fi invocate din oficiu, urmează a se dispune respingerea recursului ca

nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de reclamantul F.P. împotriva sentinței civile nr. 194 din 18 decembrie 2007 a Curții

de Apel Ploiești, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, ca

nefondat.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 20 mai 2008.