ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 546/2009

Deliberând asupra recursurilor de față, constată următoarele:

P

rin sentința penală nr. 615 din 24 octombrie 2008 a Tribunalului Maramureș s-a respins cererea părții civile S.T.Ș. privind schimbarea încadrării juridice date faptei inculpatului L.I. din infracțiunea de furt calificat prevăzută de art. 208 alin. (1) C. pen., art. 209 alin. (1) lit. d) C. pen., cu aplicarea art. 99 alin. (3) C. pen., în infracțiunea de tâlhărie prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. c) C. pen., cu aplicarea art. 99 alin. (3) C. pen.

Totodată, s-a dispus condamnarea inculpatului

L.I.,

după cum urmează:

- 8 ani închisoare și interzicerea pe 2 ani a drepturilor prevăzută de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pentru infracțiunea de viol prevăzută de art. 197 alin. (3) teza a II-a C. pen., cu aplicarea art. 99 alin. (3) și urm. C. pen.;

- 2 ani închisoare pentru infracțiunea de furt calificat prevăzută de art. 208 alin. (1), art. 209 alin. (1) lit. d) și e) C. pen., cu aplicarea art. 99 alin. (3) și urm. C. pen., după schimbarea încadrării juridice, conform art. 334 C. proc. pen., din infracțiunea de furt calificat prevăzută de art. 208 alin. (1), 209 alin. (1) lit. d) C. pen., cu aplicarea art. 99 alin. (3) C. pen.

În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) și art. 35 alin. (1) C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea de 8 ani închisoare cu interzicerea pe 2 ani a drepturilor prevăzută de art. 64 lit. a) și b) C. pen.

Cu consecințele prevăzută de art. 71 și 64 lit. a) și b) C. pen.

În baza art. 350 C. proc. pen., s-a menținut starea de arest a inculpatului, iar în temeiul art. 88 C. pen., s-a dedus din pedeapsa rezultantă perioada reținerii și a arestului preventiv din 07 martie 2008 la zi.

În temeiul art. 14 C. proc. pen., art. 998 și 1000 alin. (2) C. civ., s-a dispus obligarea inculpatului, în solidar cu părțile civilmente responsabile L.D.A. și L.M. să plătească părții civile S.T.Ș. suma de 5.180 lei, despăgubiri pentru daune materiale și suma de 20.000 lei, despăgubiri pentru daune morale.

În temeiul art. 193 alin. (1) și (4) C. proc. pen., inculpatul a fost obligat în solidar cu părțile civilmente responsabile la plata către partea civilă S.T. a sumei de 2.000 lei, cheltuieli judiciare.

În baza art. 191 alin. (1) și (3) C. proc. pen., inculpatul a fost obligat în solidar cu părțile civilmente responsabile la plata către stat a sumei de 2.260 lei, cheltuieli judiciare, din care suma de 100 lei reprezintă onorariul de avocat desemnat din oficiu suportat în avans din fondurile Ministerului Justiției.

Pe

baza probelor de la dosar instanța de fond a reținut că, în data de 28 februarie 2008, inculpatul L.I. s-a deplasat împreună cu victima S.D.T. în pădurea situată în apropierea orașului Baia Sprie unde a întreținut cu aceasta prin exercitarea de acte de violență raporturi intime (vaginale și anale) care i-au cauzat o hemoragie internă și externă în urma căreia aceasta a decedat.

După ce inculpatul a întreținut astfel de raporturi intime și în timp ce victima agoniza, acesta i-a sustras cerceii.

La individualizarea judiciară a pedepselor aplicate inculpatului tribunalul a avut în vedere gradul de pericol social ridicat

al

faptelor comise (dat de modalitatea în care au fost săvârșite, de urmarea produsă

în

cazul infracțiunii de viol-decesul victimei și de împrejurarea că inculpatul

a

profitat de starea în care se afla victima pentru a-i sustrage cerceii) și de gradul de pericol social al inculpatului (acesta a încercat să dirijeze cercetările penale desfășurate în cauză într-o direcție greșită, însă nu are

antecedente penale).

Instanța de fond a concluzionat că

lipsa

antecedentelor penale nu poate justifica reținerea în favoarea inculpatului de circumstanțe atenuante raportat la celelalte elemente menționate, însă tribunalul a avut în vedere acest aspect pentru a-i aplica inculpatului o pedeapsă orientată spre minimul special prevăzut de textele legale care reglementează cele două infracțiuni comise. De asemenea, s-a avut în vedere și faptul că inculpatul a comis faptele în perioada minoratului, fiind astfel incidente prevăzută art.

99

alin. (3)

și urm. C. pen.

Prima instanță a mai reținut că, având în vedere faptul că inculpatul nu este în măsură să aprecieze valori fundamentale existente în societate cum sunt cele pe care le-a lezat prin comiterea infracțiunii de viol, inculpatul

nu

poate face aprecieri juste nici cu privire la modul în care este ales organul legiuitor și celelalte organe de stat care se aleg prin vot, motiv pentru care i s-au interzis pentru această infracțiune, pe o perioadă de 2 ani dreptul prevăzută la art. 64 lit. a) teza I C. pen. (dreptul de a alege), precum și drepturile prevăzută de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., cu motivarea că ocuparea funcțiilor la care se referă aceste texte legale implică existența unui profil moral impecabil.

Sub aspectul laturii civile a cauzei tribunalul a reținut faptul că partea vătămată S.T. s-a constituit parte civilă cu sumele de 5.180 lei despăgubiri pentru daune materiale (5.000 lei reprezentând cheltuielile de înmormântare ale victimei și contravaloarea meselor de doliu, 180 lei contravaloarea cerceilor)

și

de 20.000 lei, despăgubiri pentru daune morale. Inculpatul a fost de acord cu plata sumei de 5.000 lei, despăgubiri pentru daune materiale și de 20.000 lei despăgubiri pentru daune morale.

Cu plata acelorași sume a fost de acord și partea responsabilă civilmente L.D.A.

Împotriva acestei sentințe au declarat

apel

inculpatul L.I., partea civilă S.T. și partea

responsabilă

civilmente L.D.A.

Inculpatul și partea responsabilă civilmente L.D.A. au criticat soluția atacată doar cu privire la modul de soluționare a laturii civile a cauzei arătând că partea civilă a fost sprijinită în totalitate de rude și vecini pentru a suporta cheltuielile de înmormântare, precizând că au primit cu acest titlu o anumită sumă de bani de la primărie și 150 lei de la ei personal.

Cu

privire la cuantumul daunelor morale, inculpatul și partea responsabilă civilmente au menționat că nivelul acestora este prea ridicat și nu își are justificare acordarea automată la nivelul solicitării, cererea lor fiind aceea de a se dispune reducerea cuantumului.

În

final,

inculpatul

și

partea responsabilă civilmente L.D.A.

au solicitat ca să se dispună acordarea eșalonată a daunelor ce urmează a se stabili cu motivarea că au o familie numeroasă, venituri reduse și au contractat un credit pentru renovarea locuinței.

Partea civilă a criticat soluția instanței de fond sub aspectul modului de soluționare a laturii penale și a solicitat desființarea sentinței atacate și pronunțarea unei decizii prin care să se dispună majorarea cuantumului pedepsei aplicate pentru comiterea infracțiunii de viol prevăzută și pedepsită de art. 197 alin. (3) teza a II-a

C. pen.,

cu aplicarea art. 99 și urm.

C. pen.

și schimbarea încadrării juridice din infracțiunea de furt calificat prevăzută de art. 208 alin. (1)

C. pen.

, 209 alin. (1) lit. d)

C. pen.,

cu aplicarea art. 99 alin. (3)

C. pen.,

în infracțiunea de tâlhărie prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. c)

C. pen.,

cu aplicarea art. 99 alin. (3) C. pen.

În

motivarea apelului partea civilă a menționat că pedeapsa aplicată inculpatului pentru comiterea infracțiunii de viol prevăzută

și

pedepsită de art. 197

alin. (

3) teza

a

II

-

a

C

. pen., cu aplicarea art. 99 și urm.

C. pen.,

este prea redusă raportat la natura, gravitatea și urmările cauzate, dar și

față de

persoana inculpatului care prin atitudinea sa, încercând să obstrucționeze actul de justiție, a demonstrat o periculozitate sporită.

Raportat la starea de fapt reținută, instanța de fond a stabilit o încadrare juridică legală infracțiunilor comise de inculpat, fiind legală reținerea și

a

circumstanței agravante prevăzută de art. 209 lit. e) C. pen., având în vedere că actul

de

sustragere s-a comis în loc public.

Deși partea civilă a solicitat schimbarea încadrării juridice din infracțiunea

de

furt calificat în cea de tâlhărie, această cerere nu poate fi primită, fiind în mod corect respinsă de instanța de fond.

În cauză s-a dovedit că, din punct de vedere subiectiv, inculpatul a exercitat actele de violență cu scopul de a constrânge victima în vederea consumării raportului sexual și nu acela de a realiza acțiunea de sustragere a bunurilor, situație în care nu poate fi reținută existența poziției psihice complexe și a legăturii

de

la mijloc la scop între violență și furt astfel că elementele constitutive ale infracțiunii complexe de tâlhărie nu au fost dovedite în cauză.

Totodată, punerea victimei în stare de inconștiență nu a fost urmarea intenției inculpatului de a realiza actul de deposedare, ci consecința intensității violențelor fizice exercitate în vederea întreținerii raportului sexual și urmărilor cauzate în urma realizării acestui raport.

În ceea ce privește sancționarea penală a inculpatului, Curtea

a reținut că,

în ceea ce privește

infracțiunea de furt calificat, instanța de fond a stabilit o

sancțiune penală corespunzătoare sub aspectul cuantumului și modalității de executare având în vedere că inculpatul a comis actul de deposedare profitând de starea

de

inconștiență a victimei și în loc public, după comiterea anterioară a unui raport sexual prin constrângere, aspecte care dovedesc cinismul inculpatului și un grad sporit

de

pericol social al inculpatului

și

faptei cornișe, astfel că sancțiunea penală aplicată, ridicată din perspectiva valorii prejudiciului, este una corespunzătoare scopului urmărit prin art. 52 C. pen.

Curtea a considerat însă, că sancțiunea penală aplicată inculpatului sub aspectul comiterii infracțiunii de viol este mult prea redusă, fiind vădit disproporționată față de gravitatea infracțiunii săvârșite și urmărilor cauzate, precum și în raport de persoana inculpatului.

Sub aspectul laturii civile, Curtea

a reținut că,

luând act de achiesarea la pretenții a inculpatului astfel cum acesta a declarat la termenul din 3 iunie 2008, precum și de poziția similară exprimată

de

partea responsabilă civilmente L.D.A. la termenul din 9 septembrie 2008, prima instanță a dat o corectă eficiență principiului disponibilității care guvernează procesul civil.

Și pe fond, este de observat că partea civilă a solicitat obligarea inculpatului la plata de despăgubiri materiale după ce, din totalul cheltuielilor suportate cu organizarea funeraliilor victimei și a celorlalte evenimente legate de acesta și cerute

de

obiceiul locului, a scăzut sumele primite în acest scop, aspect reliefat în fața instanței de apel. Această poziție este confirmată de martorul P.G. care declară că totalul sumei avansate în sensul celor menționate s-a ridicat la 50-60 milioane lei vechi. Cum instanța de fond a acordat cu titlu de daune materiale suma de 5000 lei, este evidentă situarea acesteia sub nivelul celei menționată de martor.

La fel, evaluarea cerceilor sustrași de inculpat s-a făcut prin luarea în considerare a unui gramaj uzual pentru acest gen de bijuterii destinate unui copil

de

7 ani și la o valoare modică, suma de 180 lei destinată recuperării acestui prejudiciu fiind aproape derizorie.

De asemenea, instanța de fond a procedat la o evaluare corespunzătoare a prejudiciului moral cauzat părții civile, apreciat și de Curte ca fiind unul ridicat având în vedere suferința

psihică-cauzată acesteia prin decesul fiicei

sale în condiții extrem

de

dramatice astfel că suma de 20.000 lei stabilită cu titlu de despăgubiri morale este în măsură să asigure o reparație, chiar dacă nu în totalitate, a prejudiciului nepatrimonial cauzat de inculpat.

Curtea a constatat că apelul părții responsabile civilmente L.D.A. este tardiv; urmând a fi respins, ca atare, potrivit art. 379 pct. 1 lit. a) C. proc. pen. Astfel, potrivit art.

363 alin. (1)

C. proc. pen., termenul de declarare a apelului este de 10 zile care se socotește pe zile libere potrivit art. 186 alin. (2) C. proc. pen. și curge de la pronunțare pentru cei prezenți la dezbateri sau la pronunțare și de la comunicare pentru cei care au lipsit atât la dezbateri, cât și la pronunțare.

Partea responsabilă civilmente L.D.A. nu a fost prezentă la dezbateri și nici la pronunțare, sentința fiindu-i comunicată la data de 29 octombrie 2008, rezultând potrivit celor arătate mai sus că putea declara apel în cauză până la data de 5 noiembrie 2008 inclusiv.

Declarând apel în cauză la data de 25 noiembrie 2008 a rezultat că partea responsabilă civilmente L.D.A. a depăși termenul menționat, consecința fiind respingerea apelului ca fiind tardiv.

Pentru motivele expuse, Curtea de Apel Cluj, secția penală și de minori, prin decizia penală nr. 127/ A din 10 decembrie 2008, a dispus următoarele:

A admis în parte apelul declarat de partea civilă S.T.Ș. împotriva sentinței penale

nr.

615 din 24 octombrie 2008 a Tribunalului Maramureș pe care a desființat-o numai cu privire la individualizarea pedepsei aplicate sub aspectul comiterii infracțiunii de viol prevăzută

și

pedepsită de art. 197 alin. (3) teza II-a C. pen., cu aplicarea art. 99 alin. (3) și urm. C. pen.

și

cuantumul pedepsei rezultante.

Pronunțând o nouă hotărâre în aceste limite, a majorat la 12 ani și 6 luni închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prevăzută de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pedeapsa aplicată inculpatului L.

I.

pentru comiterea infracțiunii de viol prevăzută și pedepsită de art. 197 alin. (3) teza II-a C. pen., cu aplicarea art. 99 alin. (3) și urm. C. pen.

În temeiul art. 33 lit. a) C. pen., art. 34 lit. b) C. pen. și art. 35 alin. (1) C. pen., a contopit pedeapsa de mai sus cu pedeapsa 2 ani închisoare aplicată aceluiași inculpat prin sentința apelată pentru comiterea infracțiunii de furt calificat prevăzută și pedepsită de art. 208 alin. (1), art. 209 alin. (1) lit. d) și e) C. pen., cu aplicarea art. 99 alin. (3) și urm. C. pen. și a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 12 ani și 6 luni închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prevăzută de art. 64 lit. a) și b) C. pen.

A aplicat art. 71 și 64 C. pen.

A menținut starea de arest a inculpatului și a dedus din pedeapsa aplicată durata reținerii și arestului preventiv începând cu 7 martie 2008 până la zi.

A respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul L.I. împotriva sentinței penale nr. 615 din 24 octombrie 2008 a Tribunalului Maramureș.

A respins, ca tardiv, apelul formulat de partea responsabilă civilmente L.D.A. împotriva sentinței penale nr. 615 din 24 octombrie 2008 a Tribunalului Maramureș.

A menținut restul dispozițiilor sentinței penale apelate.

A stabilit suma de 200 lei în favoarea Baroului de Avocați Cluj ce se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

A obligat inculpatul să achite 350 lei cheltuieli judiciare către stat și, cu același titlu, a obligat partea responsabilă civilmente L.D.A. să plătească suma de 50 lei.

Împotriva acestei decizii, în termen legal au formulat recurs inculpatul L.I. și partea

responsabilă civilmente L.D.A.

Inculpatul, prin motivele scrise de recurs a criticat hotărârile pronunțate în cauză pentru netemeinicie, sub următoarele aspecte:

În esență, inculpatul a arătat că, raportat la fapta de viol săvârșită, a acționat în vederea întreținerii de acte sexuale cu victima și nu a intenționat uciderea acesteia, moartea intervenind din culpă.

Inculpatul apreciază că în raport de această împrejurare și de circumstanțele sale personale, fiind minor la data săvârșirii faptelor, necunoscut cu antecedente penale și a avut o poziție de recunoaștere pe parcursul procesului penal, pedeapsa aplicată de prima instanță a fost corect individualizată.

În drept acest motiv de recurs a fost întemeiat pe dispozițiile art. 385

9

pct. 14 C. proc. pen.

Partea responsabilă civilmente nu a formulat în scris motivele de recurs și nici nu s-a prezentat în instanță, deși a fost legal citată, pentru a le susține oral.

Examinând hotărârile pronunțate în cauză sub aspectele invocate de către inculpat, cât și din oficiu, în ceea ce privește partea responsabilă civilmente, Înalta Curte constată că recursurile formulate sunt nefondate.

Din ansamblul probator administrat în cauză s-a reținut, corect, că în data de 28 februarie 2008, inculpatul L.I. s-a deplasat împreună cu victima S.D.T. (în vârstă de 7 ani) în pădurea situată în apropierea pădurii Baia Sprie, unde a întreținut cu aceasta, prin exercitarea de acte de violență, raporturi intime (vaginale și anale), care au cauzat victimei hemoragie internă și externă, în urma căreia aceasta a decedat.

După ce inculpatul a întreținut raporturi intime, și în timp ce victima agoniza, i-a sustras cerceii din urechi.

În drept, faptele inculpatului au fost încadrate în infracțiunile de viol, prevăzută de art. 197 alin. (3) teza a 2-a C. pen. și, respectiv, furt calificat prevăzută de art. 208 alin. (1) – art. 209 alin. (1) lit. d) și e) C. pen.

Înalta Curte constată că pedepsele aplicate inculpatului au fost corect individualizate în raport cu criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen.

În procesul de individualizare al pedepsei aplicate, instanța de apel a avut în vedere împrejurarea că după ce inculpatul a determinat victima să-l însoțească în pădure, profitând de naivitatea specifică vârstei (victima avea doar 7 ani) și încrederea acesteia bazată pe relația de rudenie avută cu minora a exercitat acte de violență de o intensitate sporită, aspect care rezultă din gravitatea leziunilor cauzate.

Astfel, din raportul de expertiză medico-legală nr. 208 din 21 aprilie 2008 efectuat de S.M.L. Județean Baia-Mare, rezultă că victima prezenta multiple echimoze, escoriații, plăgi contuze tegumentare, fractură de piramidă nazală, o fractură de bază de craniu occipital cu discendente suturi occipito temporale, stază și edem cerebral, hemoragic subarahnoidiană, hematom subdural, edem pulmonar acut, stază pulmonară, plăgi anale și la nivelul vezicii urinare, plăgi vaginale.

Nu trebuie minimalizat nici faptul că inculpatul nu a ținut seama de insuficienta dezvoltare anatomo-fiziologică a victimei, a întreținut raporturi sexuale normale și anale, cauzându-i acesteia hemoragie internă și externă prin rupturi anale și vaginale, care au constituit, de altfel, leziunile tanato generatoare.

Mai mult decât atât, inițial, inculpatul a încercat să se sustragă răspunderii penale prin încercarea deliberată de a abate atenția asupra unei presupuse persoane pretins văzută în ziua comiterii faptei participând chiar la acțiunea de căutare a victimei, și prin obținerea de informații asupra mijloacelor probatorii, interesându-se dacă făptuitorul poate fi identificat pe baza urmelor biologice.

Toate aceste aspecte subliniază periculozitatea deosebită a inculpatului, care deși minor la data săvârșirii faptelor (fiind în vârstă de 17 ani și 7 luni) a avut reprezentarea consecințelor acțiunilor sale, chiar dacă a acționat cu intenție în ceea ce privește infracțiunea de viol și a fost în culpă față de rezultatul mai grav care s-a produs, respectiv moartea victimei (aflându-ne în prezența unei infracțiuni praeterintenționate).

Într-adevăr, inculpatul era necunoscut cu antecedente penale, lucru firesc în raport cu vârsta sa (nu împlinise 18 ani); nu avea experiență de viață și sexuală, însă în raport de vârsta și dezvoltarea anatomofiziologică a victimei această împrejurare nu poate constitui o circumstanță favorabilă inculpatului care nu numai că a acționat pe baza unui plan prestabilit, determinând-o pe victimă să-l însoțească dar care a și conștientizat urmările faptei sale, aspect care rezultă din atitudinea ulterioară a acestuia (a acoperit victima cu frunze după ce a abandonat-o în pădure, a participat alături de mama victimei la căutarea acesteia, încercând să atragă atenția asupra unui alt presupus făptuitor).

În consecință, având în vedere circumstanțele reale ale săvârșirii faptelor, și circumstanțele personale ale inculpatului, Înalta Curte constată că pedepsele aplicate inculpatului corespund atât prin cuantum, cât și prin modalitatea de executare dublului scop, coercitiv și educativ, astfel cum este prevăzut art. 52 C. pen.

Înalta Curte constată că și latura civilă a cauzei a fost corect soluționată.

Potrivit art. 14 alin. (1) C. proc. pen., obiectul acțiunii civile îl constituie tragerea la răspundere civilă a părții responsabile civilmente pentru paguba cauzată de inculpat prin săvârșirea infracțiunilor, fapta dedusă judecății reprezentând, în același timp, temei al răspunderii penale (ca infracțiune) și temei al răspunderii civile (ca fapt ilicit).

Spre deosebire de acțiunea penală care este dominată de principiul oficialității, acțiunea civilă este guvernată de principiul disponibilității, principiu care nu permite instanței să treacă peste voința părților cu privire la soluționarea acțiunii civile.

În cauză, partea vătămată S.T.Ș. s-a constituit parte civilă cu suma de 5.180 lei, daune materiale (din care 5.000 lei reprezintă contravaloarea cheltuielilor de înmormântare și a parastaselor ulterioare, și 180 lei, reprezintă contravaloarea cerceilor sustrași de inculpat), precum și cu suma de 20.000 lei, daune morale.

Atât inculpatul, cât și partea responsabilă civilmente, L.D.A., în declarațiile date, au arătat că sunt de acord să despăgubească pe partea civilă cu sumele de 5.000 lei, despăgubiri materiale și 20.000 lei, despăgubiri morale.

Având în vedere că atât inculpatul, cât și partea responsabilă civilmente, în declarațiile date, au consimțit să plătească despăgubirile civile, în cuantumul menționat, aceste sume nu vor fi reduse, în lipsa acordului părții civile, deoarece, după cum s-a arătat, în soluționarea acțiunii civile operează principiul disponibilității părților.

De altfel, Înalta Curte constată că partea civilă a solicitat obligarea inculpatului la plata despăgubirilor materiale, după ce, din totalul cheltuielilor suportate cu organizarea funeraliilor victimei și evenimentelor ulterioare legate de acestea, a scăzut sumele primite cu titlul de ajutor de la autorități și familie.

Înalta Curte apreciază că în cuantumul daunelor morale solicitate, pe lângă faptul că inculpatul a fost de acord cu plata acestora au fost evaluate corespunzător, având în vedere că decesul victimei, copilul părții civile, care avea numai 7 ani, este de natură să cauzeze tatălui său suferințe morale ce constituie un prejudiciu nepatrimonial care-l îndreptățește pe acesta să primească de la inculpat și partea responsabilă civilmente o compensare bănească sub forma daunelor morale.

Solicitarea de a se dispune plata eșalonată a despăgubirilor civile nu este fondată.

În cadrul răspunderii civile delictuale, nu prezintă relevanță situația materială a făptuitorului, motiv pentru care autorul prejudiciului, indiferent de propria sa stare materială, urmează să acopere integral prejudiciul cauzat.

Înalta Curte apreciază că solicitarea inculpatului de stabilire a plăților eșalonate a despăgubirilor civile este o problemă de executare, în cadrul căreia, tot pe baza principiului disponibilității, părțile se pot învoi asupra plății în forma unei sume globale sau mai multor tranșe.

În consecință, având în vedere considerentele expuse, se constată că recursul formulat de inculpat nu este fondat.

Cu privire la recursul părții responsabile civilmente, Înalta Curte constată că în mod corect instanța de apel a respins apelul formulat de acesta ca tardiv, fiind declarat cu depășirea termenului prevăzut de lege.

Conform art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., pentru considerentele expuse, Înalta Curte va respinge, ca nefondate, recursurile formulate în cauză.

Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpatul L.I. și de partea responsabilă civilmente L.D.A. împotriva deciziei penale nr. 127/ A din 10 decembrie 2008 a Curții de Apel Cluj, secția penală și minori.

Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, timpul reținerii și arestării preventive de la 7 martie 2008 la 17 februarie 2009.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 400 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Obligă recurenta parte responsabilă civilmente la plata sumei de 100 lei cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 17 februarie 2009.