ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1829/2009

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 2839 din 27 octombrie 2008 a Curții de Apel București, a fost admisă acțiunea reclamantului S.N.L.P. în contradictoriu cu A.N.P. și a fost obligată această autoritate la plata, către membrii Sindicatului, a drepturilor salariale reprezentând spor pentru condiții deosebit de periculoase pentru perioada 18 iunie 2005-1 iulie 2006. A fost respinsă acțiunea reclamantului în contradictoriu cu Ministerul Justiției ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă și a fost admisă excepția prescripției dreptului material la acțiune pentru perioada 1 septembrie 2004-17 iunie 2005 fiind respinsă acțiunea pentru această perioadă ca fiind prescris dreptul la acțiune.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut că Ministerul Justiției nu are calitate procesuală pasivă în cauza de față, întrucât raportul de serviciu în temeiul căruia ia naștere dreptul membrilor de sindicat la plata drepturilor bănești reprezentate de spor pentru condiții deosebit de periculoase s-a stabilit între aceștia și Administrația Națională a Penitenciarelor, Ministerul Justiției nefiind parte a acestui raport. Instanța a reținut și că, pentru perioada 1 septembrie 2004- 7 iunie 2005, dreptul material la acțiune al reclamantului este prescris având în vedere data introducerii acțiunii raportată la termenul general de prescripție de 3 ani prevăzut de Decretul nr. 167/1958.

Pe fondul cauzei, instanța a reținut că dispozițiile legale recunosc membrilor de sindicat dreptul de a beneficia de plata acestui spor, respectiv sporul pentru condiții deosebit de periculoase, avându-se în vedere, la acordarea acestuia, locurile de muncă la care există pericolul îmbolnăvirilor prin contagiune. Instanța a reținut că personalul din penitenciare și centre de reeducare care își desfășoară activitatea în secțiile care au camere pentru deținuții cu TBC sau HIV/SIDA beneficiază de un spor de 75% din solda lunară sau salariul de bază, iar cei care desfășoară activitatea cu deținuții din camerele TBC și HIV/SIDA beneficiază de un spor de 50% din solda lunară sau salariul de bază, însă acest spor nu a fost acordat din lipsa resurselor financiare.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs Administrația Națională a Penitenciarelor. În motivarea cererii, recurenta invocă nelegalitatea sentinței, întrucât încalcă, pe de o parte, dispozițiile art. 69 din Legea nr. 138/1999 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională, la care fac trimitere prevederile art. 79 alin. (1) din Legea nr. 293/2004 pe de altă parte, pe cele ale art. 4 din Ordinul Ministrului Justiției nr. 945/C/2003. Astfel, arată recurenta că aceste texte prevăd că plata sporurilor prevăzute de ele se face în limita fondurilor bugetare aprobate anual pentru ministere și instituții centrale și respectiv că plata lor este condiționată de resursele financiare de care dispun.

Mai arată recurenta că, potrivit art. 34 din Legea nr. 293/2004 privind statutul funcționarilor publici din A.N.P., numai sporurile pentru misiune permanentă sunt incluse în salariul de bază, dar nu și sporul pentru condiții deosebit de periculoase. Precizează recurenta că plata acestui din urmă spor a fost sistată din septembrie 2004, ca urmare a modificării valorii sectoriale de referință pentru personalul militar, prin O.U.G. nr. 29/2004, prin care s-a dispus mărirea salariilor de bază, astfel încât fondurile alocate nu mai permiteau și plata sporurilor prevăzute de Ordinul Ministerului Justiției nr. 945/C/2003. În fine, arată recurenta că obligarea sa la plata drepturilor, actualizate cu coeficientul de inflație de la data nașterii lor și până la plata efectivă, s-a făcut cu încălcarea dispozițiilor art. 1088 C. civ.

care prevăd că, la obligațiile care au ca obiect o sumă de bani, daunele-interese pentru neexecutare nu pot cuprinde decât dobânda legală și numai din ziua cererii în judecată. Consideră însă recurenta că această ipoteză de acordare a daunelor nu i se aplică deoarece nu are o culpă în neexecutarea obligației, fiind aplicabile dispozițiile art. 1082 C. civ. care prevăd exonerarea de plata daunelor când neexecutarea se datorează unei cauze străine. Recursul se fondează, sentința urmând a fi modificată în parte, în sensul respingerii cererii de plată a sporului pentru perioada 18 iunie 2005-1 iulie 2006, ca neîntemeiată, pentru următoarele considerente: Reclamantul a solicitat obligarea pârâților la plata sporului pentru condiții deosebit de grele, conform H.G.

nr. 281/1993 cu privire la salarizarea personalului din unitățile bugetare, modificat prin H.G. nr. 561/2000. În aplicarea acestor prevederi legale, prin Ordinul nr. 945/C din 2 aprilie 2003 al Ministrului Justiției, au fost aprobate Regulamentele de acordare a sporurilor prevăzute. În baza acestui ordin, la nivelul tuturor penitenciarelor s-a procedat la individualizarea, în condițiile stabilite, a sporurilor de care beneficiază fiecare salariat, precum și la acordarea acestora până în luna august 2004 când s-a dispus sistarea plății, măsură determinată de necesitatea asigurării aplicării prevederilor O.U.G. nr. 29/2004 care a stabilit valoarea de referință sectorială la suma de 1.510.000 lei, plata drepturilor astfel stabilite fiind condiționată de încadrarea în limita bugetului de cheltuieli aprobat pentru anul în curs.

Potrivit art. 4 din Ordinul Ministrului Justiției nr. 945/C/2003, plata sporurilor prevăzute în anexa 1.1, solicitate de reclamant, este condiționată de existența resurselor financiare. În conformitate cu dispozițiile art. 79 alin. (1) din Legea nr. 293/2004, până la elaborarea unui act normativ privind salarizarea funcționarilor publici cu statut special din sistemul administrației penitenciarelor, rămân aplicabile dispozițiile Legii nr. 138/1999 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională, act normativ care prevede, de asemenea, că acordarea drepturilor bănești reglementate se face în limita fondurilor bugetare aprobate anual ministerelor și instituțiilor centrale.

Curtea Constituțională a statuat în mod constant că beneficiul unor drepturi salariale suplimentare nu constituie un drept constituțional fundamental, legiuitorul fiind în drept să le acorde, să le modifice ori să înceteze acordarea lor, precum și să stabilească perioada pentru care se acordă. Din cuprinsul art. 3 al Legii nr. 138/1999 și art. 34 din Legea nr. 293/2004 rezultă indiscutabil faptul că legiuitorul a înțeles să includă în salariul de bază, obligatoriu să fie plătit, independent de alte reglementări, doar sporurile pentru misiune permanentă. Sporurile solicitate nu fac parte din această categorie, însăși actul normativ prin care au fost reglementate prevăzând că plata lor se face în limita resurselor bugetare existente.

Or, în speță, este necontestat faptul că măsura sistării plății s-a datorat inexistenței fondurilor necesare, care nu au fost aprobate, din rațiuni de politică financiară și bugetară, neputându-se reține nici o culpă a ordonatorilor de credite pentru neacordarea lor pe o perioadă de timp.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de A.N.P. împotriva sentinței civile nr. 2839 din 27 octombrie 2008 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal. Modifică în parte sentința atacată în sensul că respinge acțiunea reclamantului S.N.L.P. având ca obiect cererea de acordare a sporului de condiții deosebit de periculoase în perioada 18 iunie 2005-1 iulie 2006. Menține celelalte dispoziții ale sentinței atacate. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 31 martie 2009.