ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6787/2009

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6787/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)

Deliberând în condițiile art.

256 C. proc. civ., asupra cauzei civile de față, reține următoarele:

Prin cererea

înregistrată la Tribunalul Dâmbovița sub nr. 3127 din 3 aprilie 2002,

reclamanta P.L. a solicitat în contradictoriu cu pârâții Primăria Moreni

reprezentată prin primar și SC P.S. SA Moreni, obligarea acestora de a-i lăsa

în deplină proprietate și liniștită posesie imobilul situat în Moreni, jud.

Dâmbovița compus din teren și construcții – C.R.F.

In

cadrul acțiunii în revendicare în temeiul art. 6 din Legea nr. 213/1998, pe

cale incidentală, reclamanta a solicitat să se constate că statul a preluat

imobilul Iară titlu valabil, fiind lovit de nulitate absolută.

A mai solicitat

reclamanta, în temeiul art. 46 alin. (2) din Legea 10/2001 și art. 948 C. civ.,

să se constate nulitatea absolută a actului juridic prin care SC P.S. SA a

dobândit imobilul de la stat.

În motivarea

acțiunii, reclamanta a arătat că imobilul proprietatea tatălui său, conform

actului de vânzare-cumpărare nr. 2228 din 18 mai 1915, a trecut în proprietatea statului în baza Legii nr. 119/1948 ilegal, deoarece bunul nu avea

destinația imobilelor naționalizate.

Tribunalul Dâmbovița, prin sentința civilă nr. 336

din 10 iulie 2003, a respins acțiunea reclamantei, excepția lipsei calității

procesuale pasive a A.P.A.P.S.

(în prezent A.V.A.S.), precum și cererea de chemare în garanție a A.V.A.S. formulată

de pârâta SC P.S. SA.

Pentru

a pronunța această hotărâre, tribunalul a reținut că imobilul revendicat a fost

preluat în baza Legii nr. 119/1948, cu respectarea dispozițiilor acestui act

normativ, așa încât preluarea s-a făcut cu titlu valabil, iar în conformitate

cu art. 46 alin. (1) din Legea 10/2001, actele juridice de înstrăinare,

inclusiv

în cadrul procesului de

privatizare, sunt valabile dacă au fost încheiate cu respectarea

legilor

în vigoare la data înstrăinării, cum este cazul în speță.

În cauză, fiind vorba doar de schimbarea

acționarilor prin vânzarea-cumpărarea

de acțiuni în baza contractelor încheiate cu F.P.S. și

F.P.P. V Oltenia, nu se poate vorbi de înstrăinarea patrimoniului și deci de a

se constata nulitatea absolută a celor două contracte.

A

mai reținut tribunalul că față de modul de preluare de către stat a imobilului

revendicat și modul de dobândire a proprietății de către pârâtă prin efectul

Legii nr. 15/1990, în temeiul art. 27 alin. l din Legea nr. 10/2001, reclamanta

are dreptul la măsuri reparatorii prin echivalent.

Curtea

de Apel Ploiești, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie,

învestită cu soluționarea apelului declarat de reclamantă împotriva hotărârii

arătate, în rejudecare, prin Decizia nr. 367 din 20 septembrie 2007 a respins excepția inadmisibilității acțiunii, a admis calea de atac, schimbând în tot sentința

în sensul admiterii acțiunii, astfel cum a fost precizată. Drept consecință, a

constatat că statul nu are constituit valabil asupra imobilului în litigiu și a

obligat pârâta SC P.S. SA Moreni să lase reclamantei în deplină proprietate și

posesie imobilul situat în Moreni, județul Dâmbovița, compus din 446 mp teren

și construcția aflată pe acesta menținându-se restul dispozițiilor hotărârii.

Curtea

și-a întemeiat soluția pe argumentele ce se vor arăta.

Potrivit

înscrisurilor de la filele 69-73, Dosar 10268/2003 a Înaltei Curți de Casație

și Justiție București, în data de 2 noiembrie 1948 s-a procedat la întocmirea

unui proces-verbal de predare-primire a S.E., situată în Moreni - Prahova,

între proprietarul E.C. și reprezentantul M.A.I.

Cum la acel moment, în imobil funcționa un cinematograf și cum în anexa

Decretului nr. 303 din 3 noiembrie 1948 privind naționalizarea industriei

cinematografice și reglementarea comerțului de produse cinematografice

figurează S.E. (Muntenia) - Moreni s-ar putea presupune că imobilul a fost

preluat cu acest titlu.

Preluarea

însă a avut loc înainte de apariția acestui act normativ și ca atare nu a putut

fi preluat de stat cu Decretul nr. 303/1948.

Pe de altă parte, imobilul nu a fost preluat nici prin Decretul

119/1948, deoarece aceasta privește naționalizarea întreprinderilor

industriale, bancare, de asigurări, miniere și de transporturi.

Ca atare, imobilul a fost preluat de stat tară

titlu

valabil, în data de 2 noiembrie

1948.

Nefiind

preluat cu titlu valabil, acest imobil poate fi revendicat de fostul

proprietar, potrivit art. 6 alin. (2) din Legea 213/1998 privind proprietatea

publică și regimul juridic al acesteia,daca nu face obiectul unor legi speciale

de reparație, iar conform art. 2 alin. (2) din Legea 10/2001 persoanele ale

căror imobile au fost preluate

fără titlu

valabil își păstrează calitatea de proprietar avută la data preluării.

La

data formulării prezentei acțiuni în justiție, respectiv 3 aprilie 2002, SC P.S.

SRL Moreni era integral privatizată, prin contractul de vânzare-

cumpărare acțiuni nr. 494/1994 și nr. 135/1994,

încheiate cu F.P.S.

în

accepțiunea Legii 10/2001 (art. 20 alin. (1)), prin unitate deținătoare se

înțelege o unitate cu capital de stat (statul

este acționar sau asociat majoritar).

Ca atare, acțiunea în revendicare este admisibilă și după intrarea în

vigoare a

Legii 10/2001.

'

Așa fiind, văzând și dispozițiile art. 137 C. proc. civ., potrivit

cărora instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură și

asupra celor de fond care fac de prisos în totul sau în parte, cercetarea în

fond a pricinii, curtea va respinge excepția inadmisibilității acțiunii.

Pe fondul cauzei, curtea urmează să compare titlurile părților, în cazul

de față titlul reclamantei este cel preferabil, fiind moștenitoarea fostului

proprietar al imobilului, iar acesta din urmă a deținut imobilul cu actul

autentic de vânzare-cumpărare nr. 2228 din 18 mai 1915.

Pârâta însă deține actul de preluare din 1948 si anume un simplu proces

verbal de predare-primire, respectiv un titlu fără valabilitate, așa cum s-a

arătat mai sus, motiv pentru care titlul reclamantei este preferabil.

Împotriva deciziei a

declarat recurs pârâta, criticând-o pentru nelegalitate cu referire la

dispozițiile art. 304 pct. 6-9 C. proc. civ. pentru următoarele motive:

- În apel au fost încălcate

dispozițiile art. 294 C. proc. civ. întrucât reclamanta a invocat la fond prevederile

Legii nr. 10/2001, ale Legii nr. 213/1998 și art. 480 C. civ. Drept urmare, în

apel nu putea să precizeze că își întemeiază acțiunea doar pe dispozițiile art.

480 C. civ.

- Acțiunea în revendicare

formulată după intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001, este inadmisibilă

conform art. 6 alin. (2) din Legea nr. 213/1998.

- Instanța, admițând apelul,

a omis să se pronunțe asupra cererii de chemare în garanție formulată de pârât

împotriva A.V.A.S.

- De asemenea, instanța nu a

respectat dispozițiile Înaltei Curți de Casație și Justiție în sensul de a se

pronunța asupra tuturor motivelor de apel invocate de reclamantă.

- Imobilul a fost preluat

legal, chiar dacă procesul - verbal de preluare este datat 2 noiembrie 1948 iar

Legea nr. 303/1948 a fost publicată la 3 noiembrie 1948, cât timp clădirea era

evidențiată în anexa decretului.

Reclamanta, prin

întâmpinarea formulată, a solicitat respingerea recursului apreciind

legalitatea hotărârii pronunțate în apel.

Analizând decizia funcție de

criticile formulate, a probatoriilor administrate în toate etapele procesuale

și a temeiurilor de drept aplicabile cauzei, Înalta Curte constată că recursul

este fondat în limitele și pentru motivele ce succed.

Reclamanta a investit

instanța de judecată cu soluționarea unei acțiuni în revendicare, întemeiată pe

dispozițiile art. 480 – 481 C. civ. referitoare la dreptul persoanei „ de a se

bucura și dispune de un lucru în mod exclusiv și absolut, însă în limitele

determinate de lege” precum și de faptul că „nimeni nu poate fi silit a ceda

proprietatea sa, afară numai pentru cauză de utilitate publică și primind o

dreaptă și prealabilă despăgubire”.

Pe cale incidentală, în

cadrul acțiunii în revendicare prin comparare de titluri, reclamanta a solicitat,

în temeiul art. 6 din Legea nr. 213/1998, privind proprietatea publică și

regimul juridic al acesteia să se constate nevalabilitatea titlului statului, iar

în temeiul art. 46 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, privind regimul juridic al

unor imobile preluate abuziv în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989 și art.

948 C. civ. a solicitat constatarea nulității absolute a actului juridic prin

care SC P.S. SRL a dobândit imobilul în litigiu de la stat.

Precizarea făcută în apel,

referitoare la temeiul de drept al acțiunii ca fiind dispozițiile art. 480 –

482 C. civ. nu reprezintă o încălcare a dispozițiilor art. 294 C. proc. civ., cât

timp cererea de chemare în judecată are drept obiect revendicarea bunului ce a

aparținut autorului său E.C., prin compararea titlurilor de proprietate.

De asemenea, instanța de

apel a analizat valabilitatea titlului statului prin prisma dispozițiilor art. 6

din Legea nr. 213/1998, astfel cum rezultă din expunerea rezumativă a cursului

procesului.

Astfel, critica referitoare

la greșita aplicare a legii sub acest aspect este nefondată.

- Înalta Curte, prin decizia

de casare, a invocat absența nemotivării hotărârii inițiale pronunțate în apel

câtă vreme au lipsit considerentele proprii ale instanței, nemotivare ce

valorează cu nepronunțarea asupra fondului cauzei.

În rejudecare, instanța de

apel, astfel cum rezultă din expunerea rezumativă a deciziei, a analizat

argumentele apelantei, pronunțând hotărârea supusă controlului judiciar.

Cum intimata - apelantă –

reclamantă este cea care a învestit Curtea de Apel, doar aceasta poate să

invoce critici referitoare la nepronunțarea asupra tuturor motivelor sale de

apel și nu recurentul – intimat – pârât, ale cărui drepturi procesuale nu au

fost vătămate.

- Alin. (2) al art. 6 din

Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia,

îngăduie revendicarea bunurilor preluate de stat fără vreun titlu valabil dacă

nu fac obiectul unor legi speciale de reparație.

Imobilul revendicat face

obiectul unei legi speciale de reparație și anume Legea nr. 10/2001 privind

regimul juridic al unor imobile preluate abuziv în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie

1989, de ale cărei dispoziții reclamanta a apelat prin formularea notificării

prevăzută de actul normativ.

Preluarea bunului, astfel

cum a reținut instanța de apel, a fost făcută cu încălcarea dispozițiilor în

vigoare la acea dată câtă vreme Decretul nr. 303 din 3 noiembrie 1948 privind

naționalizarea industriei cinematografice și reglementarea comerțului de

produse cinematografice, în anexele căruia figurează și imobilul în litigiu,

întrucât actul normativ a fost publicat la 3 noiembrie 1948, iar construcția a

fost predată M.A.I. cu o zi înainte, la 2 noiembrie 1948.

Existența unei legi speciale

de reparație nu atrage însă inadmisibilitatea acțiunii în revendicare, acțiune

specifică ocrotirii dreptului de proprietate.

- În cadrul acțiunii în

revendicare, prin compararea titlurilor, creație a jurisprudenței și doctrinei,

instanța are a verifica care dintre cele două titluri de proprietate este

preferabil.

Astfel, reclamanta a invocat

titlul de proprietate al autorului său E.C., contractul de vânzare-cumpărare nr.

2228 din 18 mai 1915.

Imobilul în litigiu a ieșit

din patrimoniul autorului reclamantei ca efect al actelor normative referitoare

la naționalizare la 2 noiembrie 1948. De la acea dată și până la formularea

notificării prevăzute de Legea nr. 10/2001 reclamanta nu și-a exprimat intenția

de a readuce bunul în patrimoniul său.

Pârâta a dobândit dreptul de

proprietate asupra imobilului ca efect al prevederilor art. 19 și art. 20 din

Legea nr. 15/1990, drept de proprietate consolidat ca urmare a cumpărării

acțiunilor de către Asociația P.S. – Programul A.S. de la F.P.S. prin

contractul nr. 494 din 9 august 1994 și de la F.P.P. V Oltenia prin contractul nr.

135 din 10 august 1994.

Din 1990 și până la data

notificării societății de către reclamantă în temeiul Legii nr. 10/2001, pârâta

nu a fost tulburată în prerogativele dreptului său de proprietate.

Așa fiind, cum reclamanta a

ales procedura legii speciale în temeiul căreia bunul de care a fost privată va

fi compensat prin despăgubiri calculate potrivit standardelor internaționale la

valoarea lui reală, instanța urmează să dea preferință titlului de proprietate

al recurentei, drept de proprietate dobândit în temeiul legii, recunoscut și

ocrotit de lege.

Față de cele ce preced,

Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1), (2) și (3) C. proc. civ.,

va admite recursul, va modifica decizia în parte în sensul că va respinge

apelul declarat de reclamantă, ca nefondat, menținându-se dispozițiile

referitoare la inadmisibilitatea acțiunii.

Dat fiind soluția ce se va

pronunța, Înalta Curte constată că nu mai are a se pronunța asupra criticii

privind nesoluționarea cererii de chemare în garanție formulată de reclamantă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de

pârâta SC P.S. SA Moreni împotriva Deciziei nr. 367 din 20 septembrie 2007

pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția civilă și pentru cauze cu minori

și familie.

Modifică decizia atacată în

parte, în sensul că respinge ca nefondat apelul declarat de reclamanta P.L. împotriva

sentinței nr. 336 din 10 iulie 2003 a Tribunalului Dâmbovița.

Menține dispozițiile

referitoare la respingerea excepției inadmisibilității acțiunii.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință

publică, astăzi 18 iunie 2009.