ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6787/2009

Deliberând în condițiile art. 256 C. proc. civ., asupra cauzei civile de față, reține următoarele: Prin cererea înregistrată la Tribunalul Dâmbovița sub nr. 3127 din 3 aprilie 2002, reclamanta P.L. a solicitat în contradictoriu cu pârâții Primăria Moreni reprezentată prin primar și SC P.S. SA Moreni, obligarea acestora de a-i lăsa în deplină proprietate și liniștită posesie imobilul situat în Moreni, jud. Dâmbovița compus din teren și construcții – C.R.F. In cadrul acțiunii în revendicare în temeiul art. 6 din Legea nr. 213/1998, pe cale incidentală, reclamanta a solicitat să se constate că statul a preluat imobilul Iară titlu valabil, fiind lovit de nulitate absolută. A mai solicitat reclamanta, în temeiul art. 46 alin. (2) din Legea 10/2001 și art. 948 C. civ., să se constate nulitatea absolută a actului juridic prin care SC P.S.

SA a dobândit imobilul de la stat. În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că imobilul proprietatea tatălui său, conform actului de vânzare-cumpărare nr. 2228 din 18 mai 1915, a trecut în proprietatea statului în baza Legii nr. 119/1948 ilegal, deoarece bunul nu avea destinația imobilelor naționalizate. Tribunalul Dâmbovița, prin sentința civilă nr. 336 din 10 iulie 2003, a respins acțiunea reclamantei, excepția lipsei calității procesuale pasive a A.P.A.P.S. (în prezent A.V.A.S.), precum și cererea de chemare în garanție a A.V.A.S. formulată de pârâta SC P.S. SA.

Pentru a pronunța această hotărâre, tribunalul a reținut că imobilul revendicat a fost preluat în baza Legii nr. 119/1948, cu respectarea dispozițiilor acestui act normativ, așa încât preluarea s-a făcut cu titlu valabil, iar în conformitate cu art. 46 alin. (1) din Legea 10/2001, actele juridice de înstrăinare, inclusiv în cadrul procesului de privatizare, sunt valabile dacă au fost încheiate cu respectarea legilor în vigoare la data înstrăinării, cum este cazul în speță. În cauză, fiind vorba doar de schimbarea acționarilor prin vânzarea-cumpărarea de acțiuni în baza contractelor încheiate cu F.P.S. și F.P.P. V Oltenia, nu se poate vorbi de înstrăinarea patrimoniului și deci de a se constata nulitatea absolută a celor două contracte.

A mai reținut tribunalul că față de modul de preluare de către stat a imobilului revendicat și modul de dobândire a proprietății de către pârâtă prin efectul Legii nr. 15/1990, în temeiul art. 27 alin. l din Legea nr. 10/2001, reclamanta are dreptul la măsuri reparatorii prin echivalent. Curtea de Apel Ploiești, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie, învestită cu soluționarea apelului declarat de reclamantă împotriva hotărârii arătate, în rejudecare, prin Decizia nr. 367 din 20 septembrie 2007 a respins excepția inadmisibilității acțiunii, a admis calea de atac, schimbând în tot sentința în sensul admiterii acțiunii, astfel cum a fost precizată. Drept consecință, a constatat că statul nu are constituit valabil asupra imobilului în litigiu și a obligat pârâta SC P.S.

SA Moreni să lase reclamantei în deplină proprietate și posesie imobilul situat în Moreni, județul Dâmbovița, compus din 446 mp teren și construcția aflată pe acesta menținându-se restul dispozițiilor hotărârii. Curtea și-a întemeiat soluția pe argumentele ce se vor arăta. Potrivit înscrisurilor de la filele 69-73, Dosar 10268/2003 a Înaltei Curți de Casație și Justiție București, în data de 2 noiembrie 1948 s-a procedat la întocmirea unui proces-verbal de predare-primire a S.E., situată în Moreni - Prahova, între proprietarul E.C. și reprezentantul M.A.I. Cum la acel moment, în imobil funcționa un cinematograf și cum în anexa Decretului nr. 303 din 3 noiembrie 1948 privind naționalizarea industriei cinematografice și reglementarea comerțului de produse cinematografice figurează S.E.

(Muntenia) - Moreni s-ar putea presupune că imobilul a fost preluat cu acest titlu. Preluarea însă a avut loc înainte de apariția acestui act normativ și ca atare nu a putut fi preluat de stat cu Decretul nr. 303/1948. Pe de altă parte, imobilul nu a fost preluat nici prin Decretul 119/1948, deoarece aceasta privește naționalizarea întreprinderilor industriale, bancare, de asigurări, miniere și de transporturi. Ca atare, imobilul a fost preluat de stat tară titlu valabil, în data de 2 noiembrie 1948. Nefiind preluat cu titlu valabil, acest imobil poate fi revendicat de fostul proprietar, potrivit art. 6 alin. (2) din Legea 213/1998 privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia,daca nu face obiectul unor legi speciale de reparație, iar conform art. 2 alin. (2) din Legea 10/2001 persoanele ale căror imobile au fost preluate fără titlu valabil își păstrează calitatea de proprietar avută la data preluării.

La data formulării prezentei acțiuni în justiție, respectiv 3 aprilie 2002, SC P.S. SRL Moreni era integral privatizată, prin contractul de vânzare- cumpărare acțiuni nr. 494/1994 și nr. 135/1994, încheiate cu F.P.S. în accepțiunea Legii 10/2001 (art. 20 alin. (1)), prin unitate deținătoare se înțelege o unitate cu capital de stat (statul este acționar sau asociat majoritar). Ca atare, acțiunea în revendicare este admisibilă și după intrarea în vigoare a Legii 10/2001. ' Așa fiind, văzând și dispozițiile art. 137 C. proc. civ., potrivit cărora instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură și asupra celor de fond care fac de prisos în totul sau în parte, cercetarea în fond a pricinii, curtea va respinge excepția inadmisibilității acțiunii.

Pe fondul cauzei, curtea urmează să compare titlurile părților, în cazul de față titlul reclamantei este cel preferabil, fiind moștenitoarea fostului proprietar al imobilului, iar acesta din urmă a deținut imobilul cu actul autentic de vânzare-cumpărare nr. 2228 din 18 mai 1915. Pârâta însă deține actul de preluare din 1948 si anume un simplu proces verbal de predare-primire, respectiv un titlu fără valabilitate, așa cum s-a arătat mai sus, motiv pentru care titlul reclamantei este preferabil. Împotriva deciziei a declarat recurs pârâta, criticând-o pentru nelegalitate cu referire la dispozițiile art. 304 pct. 6-9 C. proc. civ. pentru următoarele motive: - În apel au fost încălcate dispozițiile art. 294 C. proc.

civ. întrucât reclamanta a invocat la fond prevederile Legii nr. 10/2001, ale Legii nr. 213/1998 și art. 480 C. civ. Drept urmare, în apel nu putea să precizeze că își întemeiază acțiunea doar pe dispozițiile art. 480 C. civ. - Acțiunea în revendicare formulată după intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001, este inadmisibilă conform art. 6 alin. (2) din Legea nr. 213/1998. - Instanța, admițând apelul, a omis să se pronunțe asupra cererii de chemare în garanție formulată de pârât împotriva A.V.A.S. - De asemenea, instanța nu a respectat dispozițiile Înaltei Curți de Casație și Justiție în sensul de a se pronunța asupra tuturor motivelor de apel invocate de reclamantă. - Imobilul a fost preluat legal, chiar dacă procesul - verbal de preluare este datat 2 noiembrie 1948 iar Legea nr. 303/1948 a fost publicată la 3 noiembrie 1948, cât timp clădirea era evidențiată în anexa decretului.

Reclamanta, prin întâmpinarea formulată, a solicitat respingerea recursului apreciind legalitatea hotărârii pronunțate în apel. Analizând decizia funcție de criticile formulate, a probatoriilor administrate în toate etapele procesuale și a temeiurilor de drept aplicabile cauzei, Înalta Curte constată că recursul este fondat în limitele și pentru motivele ce succed. Reclamanta a investit instanța de judecată cu soluționarea unei acțiuni în revendicare, întemeiată pe dispozițiile art. 480 – 481 C. civ. referitoare la dreptul persoanei „ de a se bucura și dispune de un lucru în mod exclusiv și absolut, însă în limitele determinate de lege” precum și de faptul că „nimeni nu poate fi silit a ceda proprietatea sa, afară numai pentru cauză de utilitate publică și primind o dreaptă și prealabilă despăgubire”.

Pe cale incidentală, în cadrul acțiunii în revendicare prin comparare de titluri, reclamanta a solicitat, în temeiul art. 6 din Legea nr. 213/1998, privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia să se constate nevalabilitatea titlului statului, iar în temeiul art. 46 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, privind regimul juridic al unor imobile preluate abuziv în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989 și art. 948 C. civ. a solicitat constatarea nulității absolute a actului juridic prin care SC P.S. SRL a dobândit imobilul în litigiu de la stat. Precizarea făcută în apel, referitoare la temeiul de drept al acțiunii ca fiind dispozițiile art. 480 – 482 C. civ. nu reprezintă o încălcare a dispozițiilor art. 294 C. proc.

civ., cât timp cererea de chemare în judecată are drept obiect revendicarea bunului ce a aparținut autorului său E.C., prin compararea titlurilor de proprietate. De asemenea, instanța de apel a analizat valabilitatea titlului statului prin prisma dispozițiilor art. 6 din Legea nr. 213/1998, astfel cum rezultă din expunerea rezumativă a cursului procesului. Astfel, critica referitoare la greșita aplicare a legii sub acest aspect este nefondată. - Înalta Curte, prin decizia de casare, a invocat absența nemotivării hotărârii inițiale pronunțate în apel câtă vreme au lipsit considerentele proprii ale instanței, nemotivare ce valorează cu nepronunțarea asupra fondului cauzei. În rejudecare, instanța de apel, astfel cum rezultă din expunerea rezumativă a deciziei, a analizat argumentele apelantei, pronunțând hotărârea supusă controlului judiciar.

Cum intimata - apelantă – reclamantă este cea care a învestit Curtea de Apel, doar aceasta poate să invoce critici referitoare la nepronunțarea asupra tuturor motivelor sale de apel și nu recurentul – intimat – pârât, ale cărui drepturi procesuale nu au fost vătămate. - Alin. (2) al art. 6 din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia, îngăduie revendicarea bunurilor preluate de stat fără vreun titlu valabil dacă nu fac obiectul unor legi speciale de reparație. Imobilul revendicat face obiectul unei legi speciale de reparație și anume Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate abuziv în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989, de ale cărei dispoziții reclamanta a apelat prin formularea notificării prevăzută de actul normativ.

Preluarea bunului, astfel cum a reținut instanța de apel, a fost făcută cu încălcarea dispozițiilor în vigoare la acea dată câtă vreme Decretul nr. 303 din 3 noiembrie 1948 privind naționalizarea industriei cinematografice și reglementarea comerțului de produse cinematografice, în anexele căruia figurează și imobilul în litigiu, întrucât actul normativ a fost publicat la 3 noiembrie 1948, iar construcția a fost predată M.A.I. cu o zi înainte, la 2 noiembrie 1948. Existența unei legi speciale de reparație nu atrage însă inadmisibilitatea acțiunii în revendicare, acțiune specifică ocrotirii dreptului de proprietate. - În cadrul acțiunii în revendicare, prin compararea titlurilor, creație a jurisprudenței și doctrinei, instanța are a verifica care dintre cele două titluri de proprietate este preferabil.

Astfel, reclamanta a invocat titlul de proprietate al autorului său E.C., contractul de vânzare-cumpărare nr. 2228 din 18 mai 1915. Imobilul în litigiu a ieșit din patrimoniul autorului reclamantei ca efect al actelor normative referitoare la naționalizare la 2 noiembrie 1948. De la acea dată și până la formularea notificării prevăzute de Legea nr. 10/2001 reclamanta nu și-a exprimat intenția de a readuce bunul în patrimoniul său. Pârâta a dobândit dreptul de proprietate asupra imobilului ca efect al prevederilor art. 19 și art. 20 din Legea nr. 15/1990, drept de proprietate consolidat ca urmare a cumpărării acțiunilor de către Asociația P.S. – Programul A.S. de la F.P.S. prin contractul nr. 494 din 9 august 1994 și de la F.P.P.

V Oltenia prin contractul nr. 135 din 10 august 1994. Din 1990 și până la data notificării societății de către reclamantă în temeiul Legii nr. 10/2001, pârâta nu a fost tulburată în prerogativele dreptului său de proprietate. Așa fiind, cum reclamanta a ales procedura legii speciale în temeiul căreia bunul de care a fost privată va fi compensat prin despăgubiri calculate potrivit standardelor internaționale la valoarea lui reală, instanța urmează să dea preferință titlului de proprietate al recurentei, drept de proprietate dobândit în temeiul legii, recunoscut și ocrotit de lege. Față de cele ce preced, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1), (2) și (3) C. proc. civ., va admite recursul, va modifica decizia în parte în sensul că va respinge apelul declarat de reclamantă, ca nefondat, menținându-se dispozițiile referitoare la inadmisibilitatea acțiunii.

Dat fiind soluția ce se va pronunța, Înalta Curte constată că nu mai are a se pronunța asupra criticii privind nesoluționarea cererii de chemare în garanție formulată de reclamantă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de pârâta SC P.S. SA Moreni împotriva Deciziei nr. 367 din 20 septembrie 2007 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția civilă și pentru cauze cu minori și familie. Modifică decizia atacată în parte, în sensul că respinge ca nefondat apelul declarat de reclamanta P.L. împotriva sentinței nr. 336 din 10 iulie 2003 a Tribunalului Dâmbovița. Menține dispozițiile referitoare la respingerea excepției inadmisibilității acțiunii. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 18 iunie 2009.