ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1433/2009

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 144 din 17 martie 2008, a Tribunalului Constanța, secția penală, în temeiul art. ll pct. 2 lit. a) combinat cu art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., a fost achitat inculpatul S.G. pentru infracțiunile de trafic de influență și șantaj, prevăzute de art. 257 și art. 194 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. Pentru a dispune în acest sens, prima instanță a reținut următoarele: Prin rechizitoriul nr. 917/P/2005, emis la data de 14 decembrie 2006 de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanța, s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și trimiterea în judecată a inculpatului S.G.

pentru infracțiunile de trafic de influență și șantaj, prevăzute de art. 257 C. pen. și art. 194 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. Prin același rechizitoriu s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de O.L., M.C., S.A., C.V., U.V., N.S., V.C. și P.G.D. pentru infracțiunile de insultă, calomnie și denunțare calomnioasă, constatându-se că, primele două infracțiuni nu mai sunt reglementate de Codul penal și, totodată, că nu sunt îndeplinite elementele constitutive ale ultimei infracțiuni. S-a dispus, de asemenea, scoaterea de sub urmărire penală a învinuitului S.G. pentru săvârșirea infracțiunii de fals material în înscrisuri oficiale, prevăzută de art. 288 alin. (1) C. pen.

cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., constatându-se ca nefiind întrunite elementele constitutive ale acesteia. Prin același rechizitoriu s-a mai dispus disjungerea și declinarea cauzei privind pe ofițerul de poliție, comisar R.I., cercetat sub aspectul infracțiunilor de fals intelectual și abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzute de art. 246 și art. 289 C. pen. În actul de inculpare și de trimitere în judecată a inculpatului S.G. este expusă următoarea situație de fapt: Inculpatul S.G. este angajat al S.N.P. P. SA București, sucursala P. Constanța, începând cu data de 8 februarie 2002, îndeplinind succesiv mai multe funcții, în perioada 2002- 2003 fiind șef sector cazare, în perioada 2003-2005, șef serviciu pază, iar din anul 2005, până în prezent, fiind șef al departamentului securitate și facilități portuare.

În calitate de șef serviciu pază, inculpatul avea mai multe atribuții conform fișei postului aflată la dosarul cauzei, precum și dispozițiilor art. 48 din Legea nr. 333/2003, privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor și protecția persoanelor, printre care: - organizarea, conducerea și controlul activității de pază și a modului de executare a serviciului de personalul din subordine; - informarea de îndată a conducerii sucursalei și a poliției despre evenimentele produse în timpul activității de pază și ținerea evidenței acestora; - ținerea evidenței armamentului și muniției din dotarea personalului de pază, asigurarea păstrării, întreținerii, depozitării și f olosirii acestora conform legii.

În perioada februarie-martie 2005, agenții de pază din cadrul P. au urmat cursurile de calificare profesională pentru această funcție, la finele cursurilor urmând să susțină un examen pentru obținerea certificatului de absolvire și a atestatului pentru executarea activităților de pază, conform Legii nr. 333/2003. Aceste cursuri au fost organizate ca urmare a contractului de prestări servicii încheiat de către P. cu Corpul Gardienilor Publici Constanța, formatorul desemnat pentru seria agenților de pază din luna februarie 2005 fiind martorul E.L. Membrii comisiei de examinare au fost numiți de către Direcția Județeană de Muncă și Solidaritate Socială, fiind desemnați doi ofițeri de poliție din cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului Constanța, precum și directorul adjunct al Corpului Gardienilor Publici.

La data de 18 aprilie 2005, lucrătorii din cadrul Secției nr. 1 a Poliției Municipiului Constanța au fost sesizați de către numitul O.L. , agent de pază în cadrul S.N.P. P. SA București, sucursala Constanța, cu privire la faptul că, în cursul lunii martie, inculpatul, care era șeful pazei, a solicitat subordonaților săi diverse sume de bani pe care să le înmâneze membrilor comisiei în vederea promovării examenului. Potrivit declarației martorului O.L., cu aproximativ o lună înainte de a începe cursurile, inculpatul i-a cerut personal să strângă de la colegii săi câte 400.000 - 500.000 lei ROL, pe care apoi să-i dea lui, iar el, la rândul său, să-i înmâneze membrilor comisiei de examinare, pentru ca aceștia să le faciliteze promovarea examenului.

Martorul i-a spus inculpatului că așa ceva nu este posibil, iar inculpatul i-a răspuns, în mod clar, că cine nu dă banii nu va promova examenul. A declarat martorul în cursul urmăririi penale că inculpatul i-a mai precizat că orice persoană, pentru a-și păstra un loc de muncă așa cum este cel al agenților de pază, ar da și 1000 de EURO. Totodată inculpatul i-a mai spus că examenul va fi foarte dur și că cel puțin 20 dintre participanți nu-l vor promova. Martorul a declarat că a transmis colegilor săi cele spuse de inculpat, însă aceștia nu au fost de acord cu solicitarea inculpatului. Martorii O.L. și M.C. (tot agent de pază la P.), au declarat că discuțiile purtate cu inculpatul, cu două/trei zile înainte de examen, referitoare la pretinderea sumelor de bani, au fost înregistrate pe telefonul mobil al celui dintâi.

Din declarațiile agenților de pază rezultă că aceștia s-au pregătit pentru susținerea examenului ce consta într-o probă scrisă tip test grilă, cât și într-o probă orală, iar în marea lor majoritate l-au promovat fără a-i da inculpatului vreo sumă de bani. Cei doi martori au relatat că inculpatul i-a chemat pe ei, și pe alți doi colegi, cărora Ie-a spus că sunt foarte proști, întrucât nu au reușit să obțină decât note mai mici de 5. Totodată inculpatul Ie-a spus că a discutat cu șeful comisiei, respectiv cu domnul N. și, datorită intervenției sale, au reușit să obțină cu toții note de trecere, lăsându-i să înțeleagă că îi sunt datori.

În ziua susținerii examenului, mai înainte de sosirea membrilor comisiei, inculpatul a intrat în sălile de concurs și Ie-a indicat participanților să înscrie câte un punct în dreptul unei anume căsuțe de pe testele grilă care le fuseseră repartizate, pentru a-și da seama, în momentul în care va corecta lucrările, că acestea sunt ale persoanelor care au dat diferite sume de bani. După susținerea și promovarea examenului, martorii O.L. și M.C. l-au informat pe inculpat că acțiunea sa de a pretinde bani nu a fost urmată de acceptarea persoanelor care au participat la examen Aceiași martori i-au spus inculpatului că au înregistrat solicitările sale cu privire la strângerea sumelor de bani. Cei doi martori au relatat că, în momentul în care inculpatul a aflat despre existența convorbirilor telefonice, a început să-i amenințe, atât personal cât și prin intermediul colegilor, că îi va distruge și îi va trimite la pușcărie.

Martorul O.L. a declarat că aceste amenințări continuă, în sensul că, dacă va declara în fața procurorului ceea ce a declarat organelor de poliție, va face în așa fel încât să-și piardă locul de muncă. Din declarațiile martorilor O.L., M.C., S.A. , C.V., U.V., P.G., la scurtă vreme după afișarea rezultatelor examenului, adică la sfârșitul lunii martie 2005, inculpatul și-a materializat amenințările adresate acestora, sesizând comisia de disciplină cu mai multe abateri în ceea ce-i privește, invocând diferite motive, fie că agenții de pază și-au părăsit postul fără anunțarea conducerii, fie că ar fi sustras combustibil din societate. Ca urmare a anchetei efectuate de către comisia de disciplină, persoanele pentru care s-a întocmit sesizarea au fost găsite nevinovate, întrucât cele consemnate în referat nu s-au confirmat.

Drept urmare, inculpatul a formulat plângere penală împotriva numiților O.L., M.C., S.A., C.V., U.V., N.S., V.C. și P.G.D. pentru comiterea infracțiunii de insultă, calomnie, denunțare calomnioasă, faptele reclamate neconfirmându-se. S-a apreciat de către procuror că fapta inculpatului S.G. care, în perioada februarie-martie 2005, respectiv anterior susținerii examenului, a pretins sume de bani direct sau indirect pentru sine, de la agenții de pază din cadrul P., pentru a-i înmâna membrilor comisiei de examinare asupra cărora acesta a lăsat să se înțeleagă că ar avea influență, pentru facilitatea promovării examenului de către toți participanții, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de trafic de influență, prevăzută de art. 257 C. pen.

și, totodată, că fapta aceluiași inculpat de a constrânge pe agenții de pază O.L., M.C., S.A., C.V. , U.V., N.S., V.C. și P.G.D. să-i dea diferite sume de bani, amenințându-i că în sens contrar va sesiza comisia de disciplină și va face demersuri să-și piardă locul de muncă, activitate desfășurată după ce agenții de pază l-au încunoștințat că nu au strâns și că nu vor da bani, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de șantaj, prevăzută de art. 194 alin. (1) C. pen. Reține prima instanță că actul de inculpare și de trimitere în judecată s-a fundamentat pe următoarele mijloace de probă: - declarațiile martorilor O.L., M.C., S.A. , C.V., U.V., P.G., M.C. , D.R., V.C., M.S., D.D., R.I., B.S., R.W., C.C., M.T.L.

, L.V., M.M.C., R.E., L.A., S.S., M.M., D.E., S.D. , N.A., E.L.; - procesele-verbale întocmite de către organele de poliție cu prilejul perchezițiilor efectuate la locul de muncă și la domiciliul inculpatului însoțite de fotografiile judiciare; - fișa postului inculpatului; - referatul de sesizare de către inculpat a comisiei de disciplină și rezultatul cercetării; - tabelul nominal cu persoanele care au susținut examenul; - foile de examinare și fotografiile judiciare anexate; - raportul de expertiză grafoscopică; - declarațiile inculpatului. În cursul cercetării judecătorești s-a procedat la ascultarea inculpatului, a martorilor, cu excepția numiților D.R. și M.M. pentru care instanța a aplicat dispozițiile art. 327 alin. (3) C. proc.

pen., s-au solicitat de la Direcția de Muncă și Solidaritate Socială originalele lucrărilor tip grilă întocmite cu prilejul susținerii examenului, comunicându-se, prin adresa nr. 268/2008, că acestea au fost distruse ca urmare a expirării termenului de păstrare, iar inculpatul a depus la dosar acte în circumstanțiere. Menționează prima instanță că, în faza de judecată, nici una din persoanele considerate prin rechizitoriu ca fiind vătămate prin faptele inculpatului nu au dorit să participe în procesul penal în calitate de parte vătămată, manifestându-și în mod expres voința în acest sens, fiind astfel ascultate ca martori, în conformitate cu art. 82 C. proc. pen. În urma coroborării probelor administrate atât în cursul urmăririi penale, cât și în cursul cercetării judecătorești, instanța de fond a apreciat, în final, că nu s-a dovedit, dincolo de orice dubiu rezonabil, existența faptelor pentru care s-a dispus trimiterea inculpatului S.G.

în judecată. Astfel, dintre mijloacele de probă enumerate în rechizitoriu ca fiind doveditoare pentru cele două infracțiuni reținute în sarcina inculpatului, raportul de expertiză grafoscopică nr. 52196/2005 nu este pertinent, neavând așadar legătură cu faptele pentru care a fost sesizată instanța, iar procesele-verbale de percheziție și fotografiile judiciare întocmite cu prilejul efectuării percheziției, nu evidențiază date concludente în ceea ce privește existența faptelor de trafic de influență ori șantaj, și nu sunt relevante nici prin coroborarea cu alte mijloace de probă.

În apărarea sa, inculpatul a susținut, în esență, că s-a discutat, într-adevăr, de strângerea unor sume de bani, însă pentru protocolul specific unui examen, în vederea organizării unei mese festive după finalizarea acestuia, și nicidecum pentru a fi remiși membrilor comisiei de examinare în vederea promovării examenului de către toți agenții de pază și, totodată, că în zilele în care s-a desfășurat examenul s-a prezentat dimineața în sălile în care se desfășura examenul și a dat indicații, adresându-se tuturor agenților de pază cu privire la modul de completare a testului grilă, la grija și atenția pe care aceștia trebuie să le manifeste în întocmirea lucrării, ținând seama de faptul că mulți dintre agenți nu mai completaseră un asemenea test și aveau un nivel redus de pregătire.

Din procesul-verbal întocmit de către procuror (fila 516 dosar de urmărire penală) cu prilejul ascultării suportului magnetic pus la dispoziția organelor de urmărire penală de către martorii O.L. și M.M. care au afirmat că acesta privește discuțiile purtate de ei cu inculpatul, rezultă că, într-adevăr, a avut loc o discuție în legătură cu o sumă de bani de 400.00-500.000 lei ROL, însă destinația sumei, menționată în discuția în cauză, în opinia instanței de fond, confirmă apărarea inculpatului. De asemenea, replicile referitoare la sesizarea comisiei de disciplină, confirmă susținerile inculpatului, în sensul că, prin această acțiune, și-a făcut datoria de serviciu și nu a urmărit constrângerea martorului ori a altor agenți de pază să-i dea sumele de bani sub pretextul facilitării promovării examenului.

Cu privire la declarațiile martorilor, prima instanță a reținut următoarele: Fiind audiat în cursul urmăririi penale, martorul O.L. , martor cheie al acuzării, care a și sesizat organele de poliție, a declarat că, după finalizarea cursurilor, inculpatul i-a spus lui și martorului M.M. că trebuie să se organizeze o masă festivă pentru membrii comisiei, după susținerea examenului, după ce, în prealabil le spusese să dea o sumă de bani pentru a fi dată într-un plic membrilor comisiei de examinare. Martorul a mai declarat că, din înregistrările convorbirilor telefonice cu inculpatul, pe care le deține, rezultă că banii au fost ceruți în vederea promovării examenului.

Or, reține prima instanță, din convorbirile telefonice menționate de martor, care au fost ascultate și transcrise de procuror conform procesului verbal mai sus menționat, nu rezultă că inculpatul ar fi lăsat să se creadă că are influență asupra membrilor comisiei de examinare și nici că suma de 400.00-500.000 lei ROL se solicita pentru a fi dată comisiei în vederea promovării examenului agenților de pază ci, dimpotrivă, astfel cum s-a precizat, referirile la suma de bani respectivă, susțin apărarea inculpatului. Fiind audiat în cursul cercetării judecătorești, martorul O.L.

a declarat că, înainte de examen, inculpatul i-a spus să strângă bani pentru protocol, dar că „acum nu știe ce înseamnă acest protocol". A declarat martorul că „ a crezut" că sesizarea comisiei de disciplină s-a datorat faptului că nu a dat acei bani și „atunci a început situația tensionată între el și inculpat", afirmație care se coroborează cu susținerile inculpatului referitoare la scopul sesizării comisiei de disciplină și care infirmă ipoteza avansată în acuzare în sensul că, martorul ar fi fost constrâns să dea banii prin amenințare cu pierderea locului de muncă, amenințare ce s-ar fi materializat prin sesizarea comisiei de disciplină. Apreciază instanța de fond că se observă, din analiza conținutului declarațiilor, că martorul se contrazice în cele două depoziții cu privire la numărul intervențiilor inculpatului pentru strângerea banilor, nefiind sigur în legătură cu scopul pentru care inculpatul îi solicitase.

Aceeași nesiguranță, se evidențiază și cu privire la motivul pentru care inculpatul a sesizat în privința sa comisia de disciplină. Martorul a mai declarat în cursul cercetării judecătorești că inculpatul i-a spus că examenul va fi dur, că într-adevăr acesta a fost dur și, totodată, că inculpatul i-a spus că I-a ajutat să treacă examenul, sugerându-i că îi este dator pentru acest ajutor, afirmații care însă nu pot fi considerate ca referitoare la un ajutor legat de o sumă de bani pretinsă înainte sub pretextul exercitării influenței inculpatului asupra membrilor comisiei de examinare. Fiind audiat în cursul cercetării judecătorești, martorul M.C.

a susținut ipoteza din rechizitoriu referitoare la pretinderea de către inculpat a sumei de bani cu scopul de a o avansa membrilor comisiei de examinare, însă a declarat că nu a fost amenințat niciodată de inculpat și că nu știe dacă inculpatul a sesizat comisia de disciplină în legătură cu examenul ori cu problemele de la locul de muncă. Martorul D.R., audiat numai în faza de urmărire penală, a declarat că M.C. i-a spus că trebuie să dea 1.000.000 pentru a promova examenul, că în acest sens a ascultat o înregistrare pe un telefon și că, probabil, nu i-a dat banii ceruți, inculpatul a început „să-i transmită" că îl va muta la un obiectiv mai greu.

Constată instanța de fond că martorul nu a perceput în mod direct, clar, de la inculpat, informațiile legate de suma de bani și destinația acesteia, și totodată că din declarația martorului rezultă că percepția sa legată de scopul pentru care a fost solicitată suma i-a fost indusă și de conținutul convorbirii telefonice ascultate, convorbire care, în opinia instanței, nu este edificatoare în ceea ce privește acuzațiile aduse inculpatului. În declarația dată în faza de urmărire penală, martorul P.G. a declarat că inculpatul i-a spus să i-a legătura cu colegii de pe mașina pentru a strânge bani până în ziua dinaintea examenului și, totodată, că a aflat de la diverși colegi că trebuie să-i dea acestuia suma de 1.5000.000 lei ROL, sumă ce urma să fie dată membrilor comisiei.

În declarația dată în instanță, martorul face afirmații contradictorii în legătură cu banii despre care a susținut că au fost pretinși de către inculpat, susținând inițial că inculpatul i-a cerut, pentru ca în continuare martorul să precizeze că a aflat de la colegi și că, la momentul respectiv „a luat de bune" spusele colegilor săi în legătură cu destinația acestei sume de bani, în sensul că urma fi dată de inculpat comisiei, însă în finalul declarației martorul ținând să menționeze că nu poate avea încredere în cele spuse de colegii săi. A mai declarat martorul că, tot de la colegi, ar fi auzit că inculpatul ar fi avut nevoie de bani pentru organizarea mesei festive. În declarațiile sale, martorul C.V.

a susținut că i s-au cerut 400.000-500.000 lei prin colegii săi M. și O., pentru a promova examenul. Se observă că suma de bani menționată de martor coincide cu cea despre care se susține că trebuia strânsă pentru protocol, percepția martorului în legătură cu destinației sumei fiind astfel incertă, incertitudine evidențiată și de faptul că martorul a aflat indirect de la alte persoane despre banii despre care s-a afirmat că erau pretinși de inculpat. Reține instanța de fond că martorii C.M., L.V. , D.D., U.V., R.I., S.S. , L.A. nu au oferit informații concrete în legătură cu sumele de bani în discuție, însă au avansat și ipoteza strângerii lor pentru protocol. Martorii au arătat că discuțiile despre bani le-au auzit de la colegi.

Martorul V.C. a declarat că între colegi exista „un zvon" că „ar trebui să se facă o mică atenție, eventual chiar o mică masă, după examen, ca la orice absolvire a unui curs" și, totodată, că nu a perceput acest zvon în sensul că inculpatul ar fi avut influență asupra membrilor comisiei de examinare, fiind vorba de sume modice. Martorul M.S. a declarat că, din înregistrarea convorbirii telefonice pe care a ascultat-o, nu a înțeles că inculpatul ar putea să influențeze membrii comisiei de examinare, ci că suma de bani trebuia strânsă pentru restaurant. Afirmațiile martorilor M.C., P.G. ȘI M.C. în sensul că inculpatul Ie-a cerut bani pentru a promova examenul, în opinia instanței, se impun a fi analizate sub rezervă.

în cauză, s-a dovedit fără echivoc starea conflictuală dintre acești martori și inculpat, pornind de la relațiile tensionate de la locul de muncă dintre inculpat și agenții de pază, continuând cu sesizarea adresată de către inculpat comisiei de disciplină, în final inculpatul formulând împotriva ultimilor martori plângere penală pentru infracțiunile de insultă, calomnie, denunțare calomnioasă, pronunțându-se de către procuror soluție de netrimitere în judecată. Astfel martorul C.C. a declarat că între inculpat și agenții de pază erau animozități, întrucât inculpatul a fost cadru militar și avea o anumită rigoare, martorul susținând că „poate chiar această rigoare a deranjat", Și declarația martorului R.W.

care a arătat că în acea perioadă exista o situație mai puțin colegială între inculpat și agenții de pază rezultată mai mult din relațiile interumane, este edificatoare în acest sens. În raport cu cele expuse, în opinia instanței de fond, în cauză există un dubiu serios în legătură cu destinația sumelor de bani despre care se reține în rechizitoriu că ar fi fost pretinse de către inculpat, declarațiile martorilor neputând stabili cu certitudine că inculpatul a cerut bani pentru a-i remite membrilor comisiei de examinare, lăsând să se creadă că i-ar putea influența în vederea promovării examenului de către toții agenții de pază. Nici împrejurarea că pe unele dintre lucrări întocmite de către agenții de pază cu prilejul susținerii examenului s-au făcut anumite însemnări nu înlătură acest dubiu.

Astfel, mai menționează instanța de fond, chiar dacă martorii au recunoscut că au făcut un anumit semn pe lucrare, semn care astfel cum rezultă și din copiile lucrărilor, precum și din fotografiile aflate la dosar, este uneori un punct, alteori un x, vizând rubrica nr.10 sau rubrica nr. 40 din formularul de test tip grilă, nu s-a putut stabili cu certitudine că însemnarea s-a făcut la solicitarea inculpatului și, totodată, că a avut drept scop recunoașterea lucrărilor pentru a fi notate mai bine persoanele care i-ar fi dat bani inculpatului, declarațiile martorilor fiind contradictorii în acest sens. Anumiți martori au declarat că, în dimineața examenului, inculpatul Ie-a spus să însemneze lucrarea, însă în privința semnului s-au contrazis, unii susținând că inculpatul a indicat să pună un punct (martorii D.D.

, C.V., B.S., U.V., M.C. , martor care și-a contrazis și propriile susțineri din faza de urmărire penală), alții au precizat că este vorba de un x (martorul D.R.). Martorul P.G. a declarat că a auzit de la S.A. că inculpatul a cerut însemnarea lucrărilor cu un x, numai a doua zi de examen, celor care dăduseră bani. Această declarație contrazice depozițiile martorului M.C. care a susținut că la indicația inculpatului au însemnat lucrarea, dar și faptul că a dat examenul a doua zi și că nu a dat nici un ban. Martorul V.C. a declarat în instanță că a susținut examenul în prima zi și, totodată, că inculpatul nu a făcut atunci nici o precizare cu privire la completarea chestionarului. Fiind audiat, martorul S.A.

a declarat că și el a auzit de la alți colegi, care au susținut examenul a doua zi, că inculpatul le-ar fi spus să însemneze lucrarea cu un punct și că, văzând că aceștia au însemnat lucrarea, a făcut și el la fel. Mai reține instanța de fond și că martorii se contrazic, de asemenea, cu privire la motivul pentru care au însemnat lucrările, din depozițiile acestora evidențiindu-se, în general, o confuzie cu privire la acest aspect, mulți dintre martorii audiați în instanță făcând precizarea că nu au auzit personal de la inculpat indicația de însemnare a lucrărilor, ci de la alți colegi. Astfel, martora L.A. a făcut precizări contradictorii în cuprinsul aceleiași declarații date în instanță, susținând inițial că nu l-a auzit pe inculpat să ceară însemnarea lucrărilor, pentru ca, ulterior, fără vreo justificare, să revină și să arate că ea „crede" că inculpatul a spus, inclusiv ei, să pună un punct în căsuța cu nr. 40 pentru ca lucrările să fie distinse.

Martora R.E. a declarat în instanță că nu s-a gândit să pună acel punct ca un semn distinctiv pentru ca lucrarea să fie diferențiată de cele susținute de agenții de la alte firme. Martorul B.Ș. a declarat, susținere a cărei înțeles este oportun a fi privit în contextul întregii sale declarații că „s-a vehiculat atunci că punctul din căsuța 40 ar fi distins lucrările". Martorul a precizat că nu știe dacă ideea însemnării lucrării a provenit de la inculpat ori de la colegi. Martora S.S. a declarat în instanță că, între colegi, s-a hotărât ca, în situația în care nu știau să răspundă la o întrebare mai dificilă, să pună un semn la acesta pentru a le fi mai ușor să revină după ce se gândesc. Martora D.E.

a susținut că punctul a căsuța cu nr. 40 s-a pus pentru a întrebarea a fost dificilă, ea personal neștiind să răspundă. Din lecturarea conținutului declarațiilor martorilor, în opinia primei instanțe rezultă că aceștia se contrazic și cu privire la poziția din testul tip grilă în care au auzit că trebuie făcută însemnarea, indicând rubrica cu nr. 40, 48, 68, subsolul formularului sub coloanele cu întrebări ori rubrica cu nr. 10. Starea de confuzie în care s-au aflat martorii atât cu privire la destinația, cuantumul sumelor de bani despre care se susține că au fost cerute de inculpat, la scopul însemnării lucrărilor, dar și la persoana care a avut această inițiativă, precum și problema percepției acestor elemente și a persoanei inculpatului de către martorii-agenți de pază sunt evidențiate în special prin depozițiile date de martoiil B.Ș.

și R.W. în cursul judecății. Astfel, martorul B.Ș. a declarat că, în perioada în care s-a declanșat conflictul, între colegi erau discuții pro și contra, unii dintre aceștia susțineau că le-au fost pretinși bani, alții nu.

Martorul a declarat că „într-o asemenea colectivitate mare este suficient să i se fi făcut unuia dintre colegi un apropo sau să fi avut o anumită discuție, aceasta se afla imediat și toată lumea spunea că s-au cerut asemenea sume de bani". A susținut martorul că, „în anumite perioade, inculpatul obișnuia să fabuleze, să se dea mai mare decât este și, de aceea, colegii au avut impresia că el poate interveni la comisia de examinare" Martorul R.W., referindu-se la discuția auzită între agenții de pază privitoare la sumele de bani, a ținut să menționeze că „ a fost o discuție de nuanță". Declarațiile contradictorii ale martorilor, lipsa acestora de credibilitate datorată inconsecvenței în susțineri, dar și a relațiilor tensionate dintre inculpat și martorii care au susținut unele aspecte reținute în rechizitoriu, nu pot conduce - în opinia instanței de fond - la concluzia că materialul probator existent la dosar demonstrează, în mod temeinic, fără echivoc, acuzațiile aduse inculpatului.

Prima instanță a concluzionat că - existând dubii serioase cu privire la existența faptelor penale pentru care s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului, dubiu care, potrivit principiului in dubio pro reo profită acestuia, nefiind astfel răsturnată prezumția de nevinovăție de care orice acuzat beneficiază potrivit dispozițiilor procesual penale și constituționale, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. - trebuie să dispună achitarea inculpatului S.G. Împotriva sentinței a declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanța. În motivele scrise de apel (fil. 6-7), expuse și cu ocazia dezbaterilor (fil.

20 verso dosar apel), sentința a fost criticată, în sinteză, sub următoarele aspecte: - prima instanță a dat o interpretare mult prea personală probelor administrate, în general declarațiilor; - greșit, și fără o motivare convingătoare, s-a acordat prevalentă declarațiilor date în fața instanței, în detrimentul celor date în cursul urmăririi penale, deși legiuitorul nu a prevăzut un astfel de regim juridic; - la evaluarea probatoriului și soluționarea cauzei, greșit prima instanță s-a întemeiat pe „intima convingere", prin neobservarea deciziei nr. 171/2001 a Curții Constituționale și, respectiv, a modificărilor aduse art. 63 alin. (2) C. proc. pen.

prin Legea nr. 281/2003, potrivit cărora probele nu au valoare mai dinainte stabilită, aprecierea fiecăreia făcându-se de instanța de judecată în urma examinării tuturor probelor administrate, în scopul aflării adevărului; - instanța de fond, atât cu ocazia administrării probelor în cursul cercetării judecătorești, cât și cu ocazia evaluării acestora, nu a observat aspectele de psihologie judiciară cu privire la declarațiile persoanelor; - prima instanță nu a încercat să clarifice și să motiveze care sunt cauzele apariției unor contradicții, neclarități între declarații. Prin decizia penală nr. 3/P din 13 ianuarie 2009, Curtea de Apel Constanța, secția penală, a respins ca nefondat apelul Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța.

Împotriva deciziei, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța a declarat prezentul recurs. În motivarea recursului se arată că ambele hotărâri sunt nelegale și netemeinice. Astfel, în sinteză, se susține în motivele scrise de recurs că instanța de fond își motivează soluția de achitare pe împrejurarea că probele sunt contradictorii, în timp ce instanța de apel nu-și motivează hotărârea, limitându-se să afirme că "corect a stabilit prima instanță că aceste fapte nu există", că aceasta nu răspunde în nici-un mod criticilor formulate de procuror în apelul declarat, și că instanța de apel nu a analizat în nici-un mod probele pe care s-a sprijinit actul de inculpare și, în concluzie, că soluția de achitare a inculpatului este în contradicție cu probele administrate (pag.

2-5 a motivelor de recurs). Recursul este fondat pentru motivele ce se vor arăta. În condițiile în care apelul Ministerului Public era motivat astfel cum s-a arătat anterior, judecarea acestuia trebuia să se facă potrivit dispozițiilor art. 378 alin. (1)-(3) C. proc. pen., curtea de apel având obligația să se pronunțe asupra tuturor motivelor de apel invocate. Pentru a se constata respectarea acestor dispoziții legale, conținutul deciziei trebuie să fie în concordanță cu prevederile art. 383 C. proc. pen., inclusiv să cuprindă temeiurile de fapt și de drept care au dus, după caz, la respingerea sau admiterea apelului. Examinând decizia recurată, Înalta Curte constată că, într-adevăr, conținutul acesteia este criticabil, în sensul celor menționate.

Astfel, secțiunea din partea expozitivă a deciziei prin care se motivează soluția respingerii apelului conține câteva paragrafe și se rezumă, după caz, fie la simple constatări a unor activități procesuale desfășurate ori aspecte reținute de instanța de fond (cele mai multe paragrafe), fie la concluzii nemotivate ("Cum corect a stabilit prima instanță aceste fapte nu există."; "Hotărârea pronunțată de Tribunalul Constanța exprimă adevărul impus de probele administrate în mod legal."; "...Curtea constată că hotărârea apelată este temeinică și legală ..."). Acest conținut al deciziei instanței de apel nu este de natură a răspunde cerințelor legale anterior menționate, împrejurare care impune casarea deciziei și trimiterea cauzei spre rejudecare potrivit art. 385/15 pct. 2 lit. c) C. proc.

pen. Având în vedere motivele care au impus soluția casării deciziei și trimiterii cauzei spre rejudecare, celelalte motive substanțiale de recurs cu privire la greșita achitare a inculpatului vor fi avute în vedere cu ocazia rejudecării cauzei de către instanța de apel. Întrucât apelul Ministerului Public s-a soluționat la un singur termen de judecată, potrivit art. 385/17 alin. (4) raportat la art. 383 alin. (3) C. proc. pen., procesul penal trebuie să-și reia cursul de la înregistrarea cauzei pe rolul curții de apel. Conform art. 192 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare ocazionate de soluționarea recursului vor rămâne în sarcina statului. Onorariul apărătorului desemnat din oficiu, cuvenit până la prezentarea apărătorului ales, în sumă de 50 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiției și Libertăților Cetățenești.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

DECIDE Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța împotriva deciziei penale nr. 3/P din 13 ianuarie 2009 a Curții de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie, privind pe inculpatul S.G. Casează decizia atacată și trimite cauza spre rejudecare la Curtea de Apel Constanța. Cheltuielile judiciare ocazionate de judecarea recursului Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanța rămân în sarcina statului. Onorariul apărătorului desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, în sumă de 50 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiției și Libertăților Cetățenești. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 16 aprilie 2009.