ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1433/2009
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1433/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)
Asupra recursului de față;
În baza lucrărilor din
dosar, constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 144
din 17 martie 2008, a Tribunalului
Constanța, secția penală, în temeiul art. ll pct. 2 lit. a) combinat cu
art. 10 alin. (1) lit. a) C.
proc. pen., a fost achitat inculpatul S.G.
pentru infracțiunile de trafic de influență și
șantaj,
prevăzute de art. 257
și art. 194 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 33
lit.
a) C. pen.
Pentru a dispune în acest sens, prima instanță a reținut
următoarele:
Prin rechizitoriul nr.
917/P/2005, emis la data de 14 decembrie 2006 de
către Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanța,
s-a dispus punerea
în mișcare
a acțiunii penale și trimiterea în judecată a inculpatului
S.G. pentru infracțiunile de trafic de
influență și șantaj,
prevăzute
de art. 257 C. pen. și art. 194 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art.
33 lit. a) C. pen.
Prin același rechizitoriu
s-a dispus neînceperea urmăririi penale
față de O.L., M.C., S.A., C.V.,
U.V., N.S., V.C. și P.G.D.
pentru infracțiunile de insultă, calomnie și denunțare
calomnioasă, constatându-se că, primele
două infracțiuni nu mai sunt
reglementate
de Codul penal și, totodată, că nu sunt îndeplinite
elementele
constitutive ale ultimei infracțiuni.
S-a dispus, de asemenea,
scoaterea de sub urmărire penală a
învinuitului S.G. pentru săvârșirea infracțiunii de fals
material în înscrisuri oficiale, prevăzută
de art. 288 alin. (1) C. pen. cu
aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., constatându-se ca nefiind întrunite
elementele constitutive ale acesteia.
Prin același rechizitoriu
s-a mai dispus disjungerea și declinarea
cauzei privind pe ofițerul de poliție, comisar R.I., cercetat sub
aspectul infracțiunilor de fals
intelectual și abuz în serviciu contra
intereselor persoanelor, prevăzute de art. 246 și art. 289 C. pen.
În actul de inculpare și de
trimitere în judecată a inculpatului
S.G. este expusă următoarea situație de fapt:
Inculpatul S.G. este
angajat al S.N.P. P. SA
București,
sucursala P. Constanța, începând cu data de
8 februarie 2002, îndeplinind succesiv mai multe
funcții, în perioada 2002-
2003
fiind șef sector cazare, în perioada 2003-2005, șef serviciu pază,
iar din anul 2005, până în prezent, fiind
șef al departamentului
securitate și facilități portuare.
În calitate de șef serviciu pază, inculpatul avea mai
multe
atribuții conform fișei postului
aflată la dosarul cauzei, precum și
dispozițiilor
art. 48 din Legea nr. 333/2003, privind paza obiectivelor,
bunurilor, valorilor și protecția persoanelor,
printre care:
- organizarea, conducerea
și controlul activității de pază și a
modului de executare a serviciului de personalul din subordine;
-
informarea de
îndată a conducerii sucursalei și a poliției despre
evenimentele produse în timpul activității de pază
și ținerea evidenței
acestora;
-
ținerea evidenței
armamentului și muniției din dotarea
personalului
de pază, asigurarea păstrării, întreținerii, depozitării și f
olosirii
acestora conform legii.
În perioada
februarie-martie 2005, agenții de pază din cadrul
P. au urmat cursurile de calificare profesională
pentru
această funcție, la
finele cursurilor urmând să susțină un examen
pentru obținerea certificatului de absolvire și a
atestatului pentru
executarea
activităților de pază, conform Legii nr. 333/2003.
Aceste cursuri au fost
organizate ca urmare a contractului de
prestări servicii încheiat de către P. cu Corpul Gardienilor
Publici Constanța, formatorul desemnat
pentru seria agenților de pază
din
luna februarie 2005 fiind martorul E.L.
Membrii comisiei de examinare au fost numiți de către Direcția
Județeană de Muncă și Solidaritate
Socială, fiind desemnați doi ofițeri de poliție din cadrul Inspectoratului de
Poliție al Județului Constanța,
precum și directorul adjunct al Corpului Gardienilor Publici.
La data de 18 aprilie 2005,
lucrătorii din cadrul Secției nr. 1 a Poliției
Municipiului Constanța au fost sesizați de către
numitul O.L.
, agent de pază
în cadrul S.N.P. P. SA București, sucursala
Constanța, cu privire la faptul că, în cursul
lunii martie, inculpatul, care era șeful pazei, a solicitat subordonaților săi
diverse sume de bani pe
care
să le înmâneze membrilor comisiei în vederea promovării
examenului.
Potrivit declarației
martorului O.L., cu aproximativ o
lună înainte de a începe cursurile, inculpatul i-a cerut personal să
strângă de la colegii săi câte 400.000 -
500.000 lei ROL, pe care apoi
să-i
dea lui, iar el, la rândul său, să-i înmâneze membrilor comisiei de
examinare, pentru ca aceștia să le
faciliteze promovarea examenului.
Martorul i-a spus
inculpatului că așa ceva nu este posibil, iar
inculpatul i-a răspuns, în mod clar, că cine nu
dă banii nu va promova
examenul.
A declarat martorul în
cursul urmăririi penale că inculpatul i-a
mai precizat că orice persoană, pentru a-și păstra
un loc de muncă așa cum este cel al agenților de pază, ar da și 1000 de EURO.
Totodată
inculpatul i-a mai
spus că examenul va fi foarte dur și că cel puțin 20
dintre
participanți nu-l vor promova.
Martorul a declarat că a
transmis colegilor săi cele spuse de
inculpat, însă aceștia nu au fost de acord cu solicitarea inculpatului.
Martorii O.L. și M.C. (tot
agent de pază la P.), au declarat că discuțiile purtate cu inculpatul, cu
două/trei zile înainte de examen,
referitoare la pretinderea sumelor de
bani, au fost înregistrate pe telefonul mobil al celui dintâi.
Din declarațiile agenților
de pază rezultă că aceștia s-au pregătit
pentru susținerea examenului ce consta într-o probă scrisă tip test
grilă, cât și într-o probă orală, iar în marea lor majoritate l-au
promovat fără a-i da inculpatului vreo sumă de
bani.
Cei doi martori au relatat
că inculpatul i-a chemat pe ei, și pe alți
doi colegi, cărora Ie-a spus că sunt foarte
proști, întrucât nu au reușit
să obțină decât note mai
mici de 5.
Totodată inculpatul Ie-a
spus că a discutat cu șeful comisiei,
respectiv cu domnul N. și, datorită intervenției sale, au reușit să
obțină cu toții note de trecere,
lăsându-i să înțeleagă că îi sunt datori.
În ziua susținerii
examenului, mai înainte de sosirea membrilor
comisiei, inculpatul a intrat în sălile de
concurs și Ie-a indicat
participanților
să înscrie câte un punct în dreptul unei anume căsuțe de pe testele grilă care
le fuseseră repartizate, pentru a-și da seama, în
momentul în care va corecta lucrările, că acestea
sunt ale persoanelor
care au dat diferite sume de bani.
După susținerea și
promovarea examenului, martorii O.L.
și M.C. l-au informat pe inculpat că acțiunea sa de
a pretinde bani nu a fost urmată de
acceptarea persoanelor care au
participat la examen
Aceiași martori i-au spus
inculpatului că au înregistrat solicitările
sale cu privire la strângerea sumelor de bani. Cei
doi martori au relatat
că,
în momentul în care inculpatul a aflat despre existența convorbirilor
telefonice, a început să-i amenințe, atât personal cât și prin
intermediul colegilor, că îi va distruge și îi va
trimite la pușcărie.
Martorul O.L. a declarat că aceste amenințări
continuă, în sensul că, dacă va declara în fața
procurorului ceea ce a
declarat
organelor de poliție, va face în așa fel încât să-și piardă locul
de
muncă.
Din declarațiile
martorilor O.L., M.C., S.A.
,
C.V., U.V., P.G., la scurtă
vreme
după afișarea rezultatelor examenului, adică la sfârșitul lunii
martie 2005, inculpatul și-a materializat amenințările adresate
acestora, sesizând comisia de disciplină cu mai
multe abateri în ceea
ce-i privește,
invocând diferite motive, fie că agenții de pază și-au
părăsit postul fără anunțarea conducerii, fie că
ar fi sustras combustibil
din societate.
Ca urmare a anchetei
efectuate de către comisia de disciplină,
persoanele
pentru care s-a întocmit sesizarea au fost găsite
nevinovate, întrucât cele consemnate în referat nu s-au confirmat.
Drept urmare, inculpatul a
formulat plângere penală împotriva
numiților O.L., M.C., S.A., C.V.,
U.V., N.S., V.C. și P.G.D.
pentru comiterea infracțiunii de insultă,
calomnie, denunțare
calomnioasă, faptele reclamate
neconfirmându-se.
S-a apreciat de către
procuror că fapta inculpatului S.G.
care, în perioada februarie-martie 2005, respectiv anterior susținerii
examenului, a pretins sume de bani direct sau indirect pentru
sine, de la agenții de pază din cadrul P.,
pentru a-i înmâna
membrilor
comisiei de examinare asupra cărora acesta a lăsat să se
înțeleagă
că ar avea influență, pentru facilitatea promovării examenului de către toți
participanții, întrunește elementele
constitutive
ale infracțiunii de trafic de influență, prevăzută de art. 257
C. pen. și, totodată, că fapta aceluiași inculpat
de a constrânge pe
agenții de pază O.L.,
M.C., S.A., C.V.
, U.V., N.S., V.C.
și P.G.D.
să-i dea diferite sume de
bani, amenințându-i că în
sens
contrar va sesiza comisia de disciplină și va face demersuri să-și
piardă locul de muncă, activitate desfășurată
după ce agenții de pază
l-au
încunoștințat că nu au strâns și că nu vor da bani, întrunește
elementele constitutive ale infracțiunii de
șantaj, prevăzută de art. 194
alin. (1) C. pen.
Reține prima instanță că
actul de inculpare și de trimitere în
judecată s-a fundamentat pe următoarele mijloace de probă:
-
declarațiile martorilor O.L.,
M.C., S.A.
, C.V., U.V., P.G.,
M.C.
, D.R., V.C., M.S., D.D.,
R.I., B.S., R.W., C.C., M.T.L.
, L.V., M.M.C., R.E.,
L.A., S.S., M.M., D.E., S.D.
, N.A., E.L.;
-
procesele-verbale
întocmite de către organele de poliție cu
prilejul perchezițiilor efectuate la locul de
muncă și la domiciliul
inculpatului însoțite de
fotografiile judiciare;
-
fișa postului
inculpatului;
-
referatul de sesizare
de către inculpat a comisiei de disciplină și
rezultatul
cercetării;
-
tabelul nominal cu persoanele care au
susținut examenul;
-
foile de examinare și fotografiile
judiciare anexate;
-
raportul de expertiză grafoscopică;
-
declarațiile inculpatului.
În cursul
cercetării judecătorești s-a procedat la ascultarea
inculpatului, a martorilor, cu excepția numiților
D.R. și M.M.
pentru care instanța a aplicat dispozițiile
art. 327 alin. (3)
C. proc. pen., s-au
solicitat de la Direcția de Muncă și Solidaritate Socială
originalele lucrărilor tip grilă întocmite cu
prilejul susținerii examenului,
comunicându-se,
prin adresa nr. 268/2008, că acestea au fost distruse
ca urmare a expirării termenului de păstrare, iar
inculpatul a depus la
dosar acte în circumstanțiere.
Menționează
prima instanță că, în faza de judecată, nici una din
persoanele considerate prin rechizitoriu ca fiind
vătămate prin faptele
inculpatului
nu au dorit să participe în procesul penal în calitate de
parte vătămată, manifestându-și în mod expres
voința în acest sens,
fiind
astfel ascultate ca martori, în conformitate cu art. 82 C. proc. pen.
În urma
coroborării probelor administrate atât în cursul urmăririi
penale, cât și în cursul cercetării
judecătorești, instanța de fond a
apreciat, în final, că nu s-a dovedit, dincolo de orice dubiu rezonabil,
existența faptelor pentru care s-a dispus trimiterea inculpatului S.G.
în judecată.
Astfel,
dintre mijloacele de probă enumerate în rechizitoriu ca fiind doveditoare
pentru cele două infracțiuni reținute în sarcina
inculpatului, raportul de expertiză grafoscopică
nr. 52196/2005 nu este
pertinent,
neavând așadar legătură cu faptele pentru care a fost
sesizată instanța, iar procesele-verbale de
percheziție și fotografiile
judiciare
întocmite cu prilejul efectuării percheziției, nu evidențiază
date concludente în ceea ce privește
existența faptelor de trafic de influență ori șantaj, și nu sunt relevante nici
prin coroborarea cu alte
mijloace de probă.
În
apărarea sa, inculpatul a susținut, în esență, că s-a discutat, într-adevăr, de
strângerea unor sume de bani, însă pentru protocolul
specific unui examen, în vederea organizării unei
mese festive după
finalizarea
acestuia, și nicidecum pentru a fi remiși membrilor comisiei
de examinare în vederea promovării
examenului de către toți agenții
de pază și, totodată, că în zilele în care s-a desfășurat examenul s-a
prezentat dimineața în sălile în care se
desfășura examenul și a dat indicații, adresându-se tuturor agenților de pază
cu privire la modul de
completare
a testului grilă, la grija și atenția pe care aceștia trebuie să
le manifeste în întocmirea lucrării,
ținând seama de faptul că mulți
dintre agenți nu mai completaseră un asemenea test și aveau un nivel
redus de pregătire.
Din
procesul-verbal întocmit de către procuror (fila 516 dosar de
urmărire penală) cu prilejul ascultării
suportului magnetic pus la dispoziția organelor de urmărire penală de către
martorii O.L.
și M.M. care au
afirmat că acesta privește
discuțiile
purtate de ei cu inculpatul, rezultă că, într-adevăr, a avut loc
o discuție în legătură cu o sumă de bani
de 400.00-500.000 lei ROL,
însă
destinația sumei, menționată în discuția în cauză, în opinia
instanței de fond, confirmă apărarea inculpatului.
De
asemenea, replicile referitoare la sesizarea comisiei de
disciplină, confirmă susținerile inculpatului, în
sensul că, prin această
acțiune,
și-a făcut datoria de serviciu și nu a urmărit constrângerea
martorului ori a altor agenți de pază
să-i dea sumele de bani sub
pretextul facilitării
promovării examenului.
Cu privire
la declarațiile martorilor, prima instanță a reținut
următoarele:
Fiind
audiat în cursul urmăririi penale, martorul O.L.
, martor cheie al acuzării, care a și sesizat
organele de poliție,
a
declarat că, după finalizarea cursurilor, inculpatul i-a spus lui și
martorului M.M. că trebuie să se
organizeze o masă
festivă
pentru membrii comisiei, după susținerea examenului, după ce,
în prealabil le spusese să dea o sumă de
bani pentru a fi dată într-un
plic
membrilor comisiei de examinare. Martorul a mai declarat că, din
înregistrările convorbirilor telefonice cu
inculpatul, pe care le deține,
rezultă
că banii au fost ceruți în vederea promovării examenului.
Or, reține
prima instanță, din convorbirile telefonice menționate
de martor, care au fost ascultate și transcrise
de procuror conform procesului verbal mai sus menționat, nu rezultă că
inculpatul ar fi lăsat să se creadă că are influență asupra membrilor comisiei
de examinare
și nici că suma
de 400.00-500.000 lei ROL se solicita pentru a fi dată
comisiei în vederea promovării examenului
agenților de pază ci,
dimpotrivă, astfel cum s-a precizat,
referirile la suma de bani respectivă, susțin apărarea inculpatului.
Fiind
audiat în cursul cercetării judecătorești, martorul O.L.
a declarat că, înainte de examen, inculpatul i-a
spus să strângă
bani pentru protocol, dar că „acum nu știe
ce înseamnă acest
protocol". A
declarat martorul că „ a crezut" că sesizarea comisiei de
disciplină s-a datorat faptului că nu a dat acei
bani și „atunci a început
situația
tensionată între el și inculpat", afirmație care se coroborează
cu susținerile inculpatului referitoare la scopul
sesizării comisiei de
disciplină și
care infirmă ipoteza avansată în acuzare în sensul că,
martorul ar fi fost constrâns să dea banii prin
amenințare cu pierderea
locului de
muncă, amenințare ce s-ar fi materializat prin sesizarea
comisiei de
disciplină.
Apreciază instanța de fond că se
observă, din analiza
conținutului
declarațiilor, că martorul se contrazice în cele două
depoziții cu
privire la numărul intervențiilor inculpatului pentru
strângerea banilor, nefiind sigur în legătură cu scopul pentru care
inculpatul îi solicitase. Aceeași nesiguranță, se
evidențiază și cu privire
la motivul
pentru care inculpatul a sesizat în privința sa comisia de
disciplină.
Martorul a
mai declarat în cursul cercetării judecătorești că
inculpatul i-a spus că examenul va fi dur, că
într-adevăr acesta a fost
dur și, totodată, că inculpatul
i-a spus că I-a ajutat să treacă
examenul,
sugerându-i că îi este dator pentru acest ajutor, afirmații care însă nu pot fi
considerate ca referitoare la un ajutor legat de o
sumă de bani pretinsă înainte sub pretextul
exercitării influenței
inculpatului
asupra membrilor comisiei de examinare.
Fiind audiat în cursul cercetării
judecătorești, martorul
M.C. a susținut
ipoteza din rechizitoriu referitoare la
pretinderea de către inculpat a sumei de bani cu scopul de a o avansa
membrilor
comisiei de examinare, însă a declarat că nu a fost
amenințat niciodată de inculpat și că nu știe dacă inculpatul a sesizat
comisia de disciplină în legătură cu examenul ori
cu problemele de la
locul de muncă.
Martorul D.R.,
audiat numai în faza de urmărire penală,
a declarat că M.C. i-a spus că trebuie să dea 1.000.000
pentru a promova examenul, că în acest
sens a ascultat o înregistrare
pe un telefon și că,
probabil, nu i-a dat banii ceruți, inculpatul a
început „să-i transmită" că îl va muta la un obiectiv mai greu.
Constată
instanța de fond că martorul nu a perceput în mod
direct, clar, de la inculpat, informațiile legate
de suma de bani și
destinația
acesteia, și totodată că din declarația martorului rezultă că percepția sa
legată de scopul pentru care a fost solicitată suma i-a fost indusă și de
conținutul convorbirii telefonice ascultate, convorbire care,
în opinia instanței, nu este edificatoare
în ceea ce privește acuzațiile
aduse inculpatului.
În declarația dată în faza de urmărire
penală, martorul
P.G. a declarat că
inculpatul i-a spus să i-a legătura cu
colegii
de pe mașina pentru a strânge bani până în ziua
dinaintea examenului și, totodată, că a aflat de la diverși colegi că
trebuie
să-i dea acestuia suma de 1.5000.000 lei ROL, sumă ce urma să fie dată
membrilor comisiei.
În declarația dată în instanță,
martorul face afirmații contradictorii în legătură cu banii despre care a
susținut că au fost pretinși de către inculpat, susținând inițial că inculpatul
i-a cerut, pentru ca în continuare martorul să precizeze că a aflat de la
colegi și că, la momentul respectiv „a luat de bune" spusele colegilor săi
în legătură cu destinația acestei sume de bani, în sensul că urma fi dată de
inculpat comisiei, însă în finalul declarației martorul ținând să
menționeze că nu poate avea încredere în cele
spuse de colegii săi. A
mai declarat martorul că, tot de la colegi, ar
fi auzit că inculpatul ar fi
avut nevoie de
bani pentru organizarea mesei festive.
În
declarațiile sale, martorul C.V. a susținut că i s-au
cerut 400.000-500.000 lei prin colegii săi M. și
O., pentru
a promova examenul. Se observă că suma de bani
menționată de martor coincide cu cea despre care se susține că trebuia strânsă
pentru protocol, percepția martorului în legătură cu destinației sumei fiind
astfel incertă, incertitudine evidențiată și de faptul că martorul a aflat
indirect de la alte persoane despre banii despre care s-a afirmat că erau
pretinși de inculpat.
Reține
instanța de fond că martorii C.M., L.V.
, D.D., U.V., R.I., S.S.
, L.A. nu au oferit informații concrete în legătură cu
sumele de bani în discuție, însă au avansat și ipoteza strângerii lor
pentru protocol. Martorii au arătat că discuțiile despre bani le-au auzit de la
colegi.
Martorul V.C. a declarat că între
colegi exista „un zvon" că „ar trebui să se facă o mică atenție, eventual
chiar o mică masă, după examen, ca la orice absolvire a unui curs" și,
totodată, că nu a perceput acest zvon în sensul că inculpatul ar fi avut
influență
asupra membrilor comisiei de
examinare, fiind vorba de sume modice.
Martorul M.S. a declarat că, din înregistrarea
convorbirii telefonice pe care a ascultat-o,
nu a înțeles că inculpatul ar
putea să influențeze membrii comisiei de
examinare, ci că suma de bani trebuia strânsă pentru restaurant.
Afirmațiile
martorilor M.C., P.G.
ȘI M.C. în sensul că inculpatul Ie-a
cerut bani pentru a promova examenul, în opinia instanței, se impun a fi
analizate sub rezervă. în cauză, s-a dovedit fără echivoc starea conflictuală
dintre acești martori și inculpat, pornind de la relațiile tensionate de la
locul de muncă dintre inculpat și agenții de pază, continuând cu sesizarea
adresată de către inculpat comisiei de disciplină,
în final inculpatul
formulând împotriva ultimilor martori plângere
penală pentru infracțiunile de insultă, calomnie, denunțare calomnioasă,
pronunțându-se de către procuror soluție de
netrimitere în judecată.
Astfel
martorul C.C. a declarat că între inculpat și
agenții de pază erau animozități, întrucât inculpatul a fost cadru
militar
și avea o anumită rigoare,
martorul susținând că „poate chiar această
rigoare a deranjat", Și declarația martorului R.W. care a
arătat că în acea perioadă exista o situație mai
puțin colegială între inculpat și agenții de pază rezultată mai mult din
relațiile interumane,
este edificatoare în acest sens.
În raport
cu cele expuse, în opinia instanței de fond, în cauză
există un dubiu serios în legătură cu destinația
sumelor de bani despre
care
se reține în rechizitoriu că ar fi fost pretinse de către inculpat,
declarațiile martorilor neputând stabili
cu certitudine că inculpatul a
cerut
bani pentru a-i remite membrilor comisiei de examinare, lăsând
să se creadă că i-ar putea influența în
vederea promovării examenului
de
către toții agenții de pază. Nici împrejurarea că pe unele dintre
lucrări întocmite de către agenții de pază cu prilejul susținerii
examenului s-au făcut anumite însemnări nu
înlătură acest dubiu.
Astfel,
mai menționează instanța de fond, chiar dacă martorii au
recunoscut că au făcut un anumit semn pe lucrare,
semn care astfel
cum rezultă
și din copiile lucrărilor, precum și din fotografiile aflate la
dosar, este uneori un punct, alteori un x,
vizând rubrica nr.10 sau
rubrica
nr. 40 din formularul de test tip grilă, nu s-a putut stabili cu
certitudine că însemnarea s-a făcut la
solicitarea inculpatului și,
totodată,
că a avut drept scop recunoașterea lucrărilor pentru a fi
notate
mai bine persoanele care i-ar fi dat bani inculpatului,
declarațiile martorilor fiind contradictorii în acest sens. Anumiți
martori
au declarat că, în dimineața
examenului, inculpatul Ie-a spus să
însemneze
lucrarea, însă în privința semnului s-au contrazis, unii susținând că
inculpatul a indicat să pună un punct (martorii D.D.
, C.V., B.S., U.V., M.C.
, martor care și-a contrazis și propriile
susțineri din faza de
urmărire
penală), alții au precizat că este vorba de un x (martorul
D.R.).
Martorul P.G.
a declarat că a auzit de la S.A.
că inculpatul a cerut însemnarea lucrărilor cu un x, numai a
doua zi de examen, celor care dăduseră
bani. Această declarație
contrazice
depozițiile martorului M.C. care a susținut că la
indicația
inculpatului au însemnat lucrarea, dar și faptul că a dat examenul a doua zi și
că nu a dat nici un ban.
Martorul V.C.
a declarat în instanță că a susținut examenul în prima zi și, totodată, că
inculpatul nu a făcut atunci nici o
precizare cu privire
la completarea chestionarului.
Fiind
audiat, martorul S.A. a declarat că și el a auzit de
la alți colegi, care au susținut examenul a doua
zi, că inculpatul le-ar fi
spus
să însemneze lucrarea cu un punct și că, văzând că aceștia au
însemnat lucrarea, a făcut și el la fel.
Mai reține instanța de fond și că
martorii se contrazic, de
asemenea, cu
privire la motivul pentru care au însemnat lucrările, din
depozițiile acestora evidențiindu-se, în general,
o confuzie cu privire la
acest aspect, mulți dintre martorii audiați în
instanță făcând precizarea că nu au auzit personal de la inculpat indicația de
însemnare a lucrărilor, ci de la alți colegi.
Astfel,
martora L.A. a făcut precizări contradictorii în
cuprinsul
aceleiași declarații date în instanță, susținând inițial că nu
l-a auzit pe inculpat să ceară însemnarea
lucrărilor, pentru ca, ulterior, fără vreo justificare, să revină și să arate
că ea „crede" că inculpatul a
spus, inclusiv ei, să pună un punct
în căsuța cu nr. 40 pentru ca lucrările să fie distinse.
Martora R.E. a
declarat în instanță că nu s-a gândit să
pună acel punct
ca un semn distinctiv pentru ca lucrarea să fie diferențiată de cele susținute
de agenții de la alte firme.
Martorul B.Ș.
a declarat, susținere a cărei înțeles
este oportun a fi
privit în contextul întregii sale declarații că „s-a vehiculat atunci că
punctul din căsuța 40 ar fi distins lucrările". Martorul a precizat că nu
știe dacă ideea însemnării lucrării a provenit de la inculpat ori de la colegi.
Martora S.S.
a declarat în instanță că, între colegi, s-a
hotărât ca, în situația în care nu știau să
răspundă la o întrebare mai
dificilă, să pună un semn la
acesta pentru a le fi mai ușor să revină după ce se gândesc.
Martora D.E.
a susținut că punctul a căsuța cu nr.
40 s-a pus pentru a întrebarea a fost dificilă, ea personal neștiind să
răspundă.
Din lecturarea conținutului declarațiilor
martorilor, în opinia
primei instanțe
rezultă că aceștia se contrazic și cu privire la poziția din
testul tip grilă în care au auzit că trebuie
făcută însemnarea, indicând
rubrica cu nr. 40, 48, 68, subsolul
formularului sub coloanele cu întrebări ori rubrica cu nr. 10.
Starea de confuzie
în care s-au aflat martorii atât cu privire la
destinația, cuantumul sumelor de bani despre care
se susține că au
fost cerute de inculpat, la scopul
însemnării lucrărilor, dar și la
persoana
care a avut această inițiativă, precum și problema percepției
acestor elemente și a persoanei inculpatului de
către martorii-agenți
de pază sunt
evidențiate în special prin depozițiile date de martoiil
B.Ș. și R.W. în
cursul judecății.
Astfel,
martorul B.Ș. a declarat că, în perioada în
care s-a declanșat conflictul, între colegi erau
discuții pro și contra, unii
dintre
aceștia susțineau că le-au fost pretinși bani, alții nu. Martorul a
declarat că „într-o asemenea colectivitate
mare este suficient să i se fi făcut unuia dintre colegi un apropo sau să fi
avut o anumită discuție,
aceasta
se afla imediat și toată lumea spunea că s-au cerut asemenea
sume de bani". A susținut martorul
că, „în anumite perioade, inculpatul
obișnuia să fabuleze, să se dea mai mare decât este și, de aceea,
colegii au avut impresia că el poate
interveni la comisia de examinare"
Martorul R.W.,
referindu-se la discuția auzită între
agenții de pază privitoare la sumele de bani, a ținut să menționeze că
„ a fost o discuție de nuanță".
Declarațiile
contradictorii ale martorilor, lipsa acestora de
credibilitate datorată inconsecvenței în
susțineri, dar și a relațiilor
tensionate
dintre inculpat și martorii care au susținut unele aspecte
reținute în rechizitoriu, nu pot conduce
- în opinia instanței de fond - la
concluzia că materialul probator existent la dosar demonstrează, în
mod temeinic, fără echivoc, acuzațiile
aduse inculpatului.
Prima instanță a
concluzionat că - existând dubii serioase cu
privire la existența faptelor penale pentru care
s-a dispus trimiterea în
judecată
a inculpatului, dubiu care, potrivit principiului in dubio pro
reo profită acestuia, nefiind astfel răsturnată prezumția de
nevinovăție de care orice acuzat beneficiază
potrivit dispozițiilor
procesual
penale și constituționale, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) rap.
la
art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. - trebuie să dispună achitarea
inculpatului S.G.
Împotriva sentinței
a declarat apel Parchetul de pe lângă
Tribunalul
Constanța.
În motivele scrise de apel (fil. 6-7),
expuse și cu ocazia dezbaterilor (fil. 20 verso dosar apel), sentința a fost
criticată, în sinteză, sub următoarele aspecte:
-
prima instanță a dat o interpretare mult prea
personală probelor administrate, în general declarațiilor;
-
greșit, și fără o
motivare convingătoare, s-a acordat prevalentă
declarațiilor date în fața instanței, în
detrimentul celor date în cursul
urmăririi penale, deși legiuitorul nu a prevăzut un astfel de regim
juridic;
-
la evaluarea
probatoriului și soluționarea cauzei, greșit prima
instanță s-a întemeiat pe „intima
convingere", prin neobservarea
deciziei nr. 171/2001
a Curții Constituționale și, respectiv, a
modificărilor
aduse art. 63 alin. (2) C. proc. pen. prin Legea nr. 281/2003,
potrivit cărora probele nu au valoare mai
dinainte stabilită, aprecierea
fiecăreia
făcându-se de instanța de judecată în urma examinării
tuturor probelor administrate, în scopul aflării
adevărului;
-
instanța de fond,
atât cu ocazia administrării probelor în cursul
cercetării judecătorești, cât și cu ocazia
evaluării acestora, nu a
observat
aspectele de psihologie judiciară cu privire la declarațiile
persoanelor;
-
prima instanță nu a
încercat să clarifice și să motiveze care
sunt cauzele apariției unor contradicții,
neclarități între declarații.
Prin
decizia penală nr. 3/P din 13 ianuarie 2009, Curtea de Apel
Constanța, secția penală, a respins ca
nefondat apelul Parchetului de
pe lângă Tribunalul Constanța.
Împotriva
deciziei, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel
Constanța a
declarat prezentul recurs.
În motivarea recursului se arată că
ambele hotărâri sunt
nelegale și
netemeinice. Astfel, în sinteză, se susține în motivele scrise
de recurs că instanța de fond își motivează
soluția de achitare pe
împrejurarea
că probele sunt contradictorii, în timp ce instanța de apel
nu-și motivează hotărârea, limitându-se să afirme
că "corect a stabilit
prima
instanță că aceste fapte nu există", că aceasta nu răspunde în
nici-un mod criticilor formulate de procuror în
apelul declarat, și că
instanța de
apel nu a analizat în nici-un mod probele pe care s-a
sprijinit actul de inculpare și, în concluzie, că
soluția de achitare a inculpatului este în contradicție cu probele administrate
(pag. 2-5 a
motivelor de recurs).
Recursul
este fondat pentru motivele ce se vor arăta.
În
condițiile în care apelul Ministerului Public era motivat astfel
cum s-a arătat anterior, judecarea
acestuia trebuia să se facă potrivit
dispozițiilor art. 378 alin. (1)-(3) C. proc. pen., curtea de apel
având obligația
să se
pronunțe asupra tuturor motivelor de apel invocate.
Pentru a
se constata respectarea acestor dispoziții legale,
conținutul deciziei trebuie să fie în concordanță
cu prevederile art. 383
C. proc. pen., inclusiv să
cuprindă temeiurile de fapt și de drept care au
dus, după caz, la respingerea sau admiterea apelului.
Examinând
decizia recurată, Înalta Curte constată că, într-adevăr,
conținutul
acesteia este criticabil, în sensul celor menționate.
Astfel, secțiunea din partea expozitivă
a deciziei prin care se
motivează soluția
respingerii apelului conține câteva paragrafe și se
rezumă, după caz, fie la simple constatări a unor
activități procesuale
desfășurate ori aspecte reținute de instanța de
fond (cele mai multe paragrafe), fie la concluzii nemotivate ("Cum corect
a stabilit prima instanță aceste fapte nu există."; "Hotărârea
pronunțată de Tribunalul Constanța exprimă adevărul impus de probele
administrate în mod legal."; "...Curtea constată că hotărârea apelată
este temeinică și legală ...").
Acest
conținut al deciziei instanței de apel nu este de natură a
răspunde cerințelor legale anterior menționate, împrejurare care
impune casarea deciziei și trimiterea cauzei spre
rejudecare potrivit
art. 385/15 pct. 2 lit. c) C. proc. pen.
Având în
vedere motivele care au impus soluția casării deciziei și
trimiterii
cauzei spre rejudecare, celelalte motive substanțiale de recurs cu privire la
greșita achitare a inculpatului vor fi avute în vedere
cu ocazia rejudecării cauzei de către instanța de apel.
Întrucât apelul Ministerului Public s-a
soluționat la un singur termen de judecată, potrivit art. 385/17 alin. (4)
raportat la art. 383 alin. (3) C. proc. pen., procesul penal trebuie să-și reia
cursul de la înregistrarea cauzei pe rolul curții de apel.
Conform
art. 192 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare ocazionate
de soluționarea recursului vor rămâne în sarcina statului.
Onorariul apărătorului desemnat din
oficiu, cuvenit până la
prezentarea
apărătorului ales, în sumă de 50 lei, se va plăti din fondul
Ministerului
Justiției și Libertăților Cetățenești.
PENTRU
ACESTE MOTIVE
ÎN
NUMELE LEGII
DECIDE
Admite
recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel
Constanța
împotriva deciziei penale nr. 3/P din 13 ianuarie 2009 a Curții de Apel
Constanța, secția penală și pentru cauze penale cu
minori și de familie, privind pe inculpatul S.G.
Casează decizia atacată și trimite cauza
spre rejudecare la Curtea de Apel Constanța.
Cheltuielile judiciare ocazionate de
judecarea recursului
Parchetului de pe lângă
Curtea de Apel Constanța rămân în sarcina
statului.
Onorariul
apărătorului desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, în sumă
de 50 lei, se va plăti din fondul Ministerului
Justiției
și Libertăților Cetățenești.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 16
aprilie 2009.