ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 638/2008

Asupra recursurilor de față: Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin acțiunea introductivă, înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția comercială, la data de 27 octombrie 2003, reclamanta SC G.D.F.R. SRL a solicitat, în contradictoriu cu pârâta B.C.R., sucursala Lipscani, obligarea acesteia la plata de daune interese în cuantum de 56.250.000 lei pe zi de întârziere (echivalentul a 1.500 euro/zi de întârziere), de la data punerii în executare a titlului executoriu - sentința civilă nr. 1638 din 2 martie 2001 - până la data efectuării plății. Pârâta B.C.R. a formulat întâmpinare și cerere reconvențională la acțiunea introductivă, solicitând respingerea ca nefondată a acțiunii reclamantei, care a beneficiat în baza convenției din 1998 și a actului adițional din 12 noiembrie 1998 de o linie de credit în valoare de un million dolari S.U.A.

pe o perioadă de un an, utilizând din credit suma de 998.333,33 dolari S.U.A., fără să achite debitul și dobânda aferentă. Sub aspect reconvențional pârâta a solicitat să se constate că a respectat convenția de credit și a executat dispozitivul sentinței civile nr. 1638/2001. La termenul din data de 6 ianuarie 2005 Tribunalul a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei B.C.R. constatând că potrivit dispozițiilor art. 15 din O.U.G. nr. 18/2004 astfel cum au fost modificate prin O.U.G. nr. 85/2004 A.V.A.S. se subrogă în toate drepturile și obligațiile B.C.R. și reprezintă statul în calitate de garant, în toate procesele și cererile adresate instanțelor judecătorești sau arbitrale în legătură cu angajamentele, răspunderile, daunele izvorâte din activitatea desfășurată de Banca B. SA, astfel că s-a introdus în cauză în calitate de pârâtă A.V.A.S.

Prin sentința comercială nr. 3127 pronunțată la data de 30 iunie 2005 Tribunalul București, secția comercială, a respins atât acțiunea reclamantei cât și cererea reconvențională a pârâtei ca nefondate. În considerentele hotărârii instanța a reținut că potrivit sentinței civile nr. 1638 din 2 martie 2001 a Tribunalului București, secția comercială, rămasă definitivă prin decizia civilă nr. 1155 din 10 septembrie 2001 a Curții de Apel București și irevocabilă prin decizia nr. 2151 din 8 aprilie 2003 a Curții Supreme de Justiție, pârâta a fost obligată să respecte convenția de credit din 1998, să efectueze plățile datorate și totodată să plătească reclamantei daune în sumă de 217.407 dolari S.U.A.

în echivalent în lei, pentru prejudiciul cauzat. Referitor la prejudiciul a cărei reparare se solicita, produs prin refuzul executării unei obligații de a face, prima instanță constată că reclamanta nu a arătat în ce constă neexecutarea dispoziției de efectuare a plăților datorate, pentru a aprecia asupra prejudiciului, dar că, faptul de a nu redeschide linia de credit pentru perioada convenită constituie o nerespectare a hotărârii ce constituie titlu, sub acest aspect cererea reconvențională fiind nefondată. Totodată instanța reține că neexecutarea constatată nu este de natură să producă reclamantei daunele interese solicitate, întrucât această sumă potrivit expertizei efectuate în cauză, a fost stabilită pe baza ipotezei achiziționării de mărfuri în valoare de un milion dolari S.U.A., sumă pe care reclamanta nu o mai putea pretinde, de la pârâte în situația redeschiderii liniei de credit ci numai diferența de 1.667 dolari S.U.A.

față de tragerile deja efectuate. Împotriva acestei sentințe au declarat apel atât reclamanta cât și pârâta pentru netemeinicie și nelegalitate. Curtea de Apel București, secția a V-a comercială, investită cu soluționarea apelurilor, a invocat din oficiu ca motiv de ordine publică necompetența materială a tribunalului de a soluționa cererile în primă instanță și găsind întemeiată excepția de necompetență invocată, prin decizia comercială nr. 181 din data de 7 aprilie 2006 a admis apelurile declarate de părți a anulat sentința pronunțată de tribunal și a trimis cauza pentru competentă soluționare Judecătoriei sector 1 București. Instanța de apel a constatat că reclamanta și-a întemeiat acțiunea pe dispozițiile art. 5803 alin. (2) C. proc.

civ., temei de drept reținut și de prima instanță, astfel că potrivit normei de trimitere, respectiv art. 574 C. proc. civ., competența de soluționare aparține instanței de executare, care este judecătoria în circumscripția căreia se face execuția, așa cum prevăd dispozițiile art. 373 alin. (2) C. proc. civ., iar existența cererii reconvenționale nu este de natură să influențeze aplicarea normelor legale incidente în cauză, față de dispozițiile art. 120 alin. (1) C. proc. civ. care instituie o prorogare legală de competență. În contra acestei decizii a declarat recurs în termen legal, reclamanta SC G.D.F.R. SRL, solicitând casarea deciziei și trimiterea cauzei instanței de apel pentru soluționare.

Recurenta a susținut că și-a întemeiat pretențiile pe prevederile art. 580 C. proc. civ. care prevede obligarea debitorului la daune interese, și ale art. 998 și art. 1082 C. civ., referitoare la acordarea de despăgubiri. Or, față de cuantumul pretențiilor, competența revine tribunalului, ca instanță de drept comun. Prin decizia 4066 din 8 decembrie 2006, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția comercială, a admis recursul, a casat decizia Curții de Apel București, secția a V-a comercială, și a trimis cauza aceleiași instanțe pentru judecarea apelului. S-a reținut de către instanța supremă, că instanța de apel a aplicat greșit legea sub aspectul competenței materiale. Că, reclamanta și-a întemeiat cererea pe dispozițiile art. 5803 C. proc.

civ. dar și ale art. 998 și art. 1082 C. civ. Titlu executoriu, sentința civilă nr. 1638/2001 a Tribunalului București a obligat pârâta de a respecta convenția de credit din 1998 și de a efectua plățile datorate, dar nu conține niciun element care să permită instanței de executare stabilirea daunelor produse până la efectuarea plăților. Ca urmare, daunele interese solicitate de reclamantă în valoare de 1.500 euro/zi întârziere, în sumă de 56.250.000 lei, califică acțiunea ca fiind de drept comun, supusă regulilor de competență prevăzute de art. 2 pct. 1 lit. a) C. proc. civ., respectiv, competența în primă instanță a tribunalului, față de valoarea pretențiilor, cum bine s-a judecat fondul, astfel că, Curtea de Apel București, corect a fost sesizată cu judecarea apelurilor reclamantei și pârâtei.

În soluționarea apelurilor, Curtea de Apel București, secția a V-a comercială, prin decizia nr. 157 din 20 martie 2007 le-a respins ca nefondate. Instanța a reținut că întemeiat s-a respins acțiunea pentru daune interese cominatorii, prin care se urmărește constrângerea debitorului de a efectua o plată, pentru care se datorează dobânzi în caz de neexecutare. S-a reținut ca neîntemeiat și apelul pârâtei - reclamante, întrucât cererea „să se constate că banca a respectat convenția de credit din 1998” este în realitate nu o cerere, ci o apărare care pune în discuție probleme de fond, ce au fost avute în vedere la pronunțarea hotărârii nr. 1638/2001 – titlu executoriu invocat. Împotriva acestei decizii, ambele părți au declarat recurs.

Recurenta reclamantă - pârâtă SC G.D.F.R. SRL București și-a întemeiat recursul pe art. 304 pct. 9 C. proc. civ. formulând următoarele critici: - temeiul juridic îl reprezintă art. 5803 C. proc. civ., constrângerea debitorului unei obligații de a face prin obligarea la plata daunelor interese echivalente prejudiciului cauzat prin neîndeplinirea obligației, conform art. 998 și art. 1082 C. civ.; - greșit instanța de apel a reținut că pentru constrângerea debitorului trebuiau solicitate dobânzi pentru întârziere în executare. Recurenta pârâtă - reclamantă, A.V.A.S. București prin recurs a susținut că greșit i s-a respins cererea reconvențională, întrucât instanța urma să constate că și-a îndeplinit – prin antecesoarea B.C.R.

SA – obligația prevăzută în titlu executoriu. Expertiza dispusă în dosarul de fond în care s-a pronunțat sentința nr. 1683 din 2 martie 2001, a concluzionat că reclamanta a utilizat din totalul liniei de credit de 1.000.000 dolari S.U.A. suma de 998.333 dolari S.U.A. până la 13 noiembrie 1998, iar pentru nerespectarea în termen a obligațiilor băncii s-au admis pretențiile de daune interese în sumă de 217.407 dolari S.U.A., sumă achitată reclamantei. Înalta Curte, analizând recursurile declarate în cauză, reține următoarele: Acțiunea reclamantei privește daune interese în sumă de 56.250.000 lei (echivalent a 1.500 euro/zi) pentru întârzierea punerii în executare, începând cu 8 octombrie 2001 a titlului executor – sentința Tribunalului București nr. 1638 din 2 martie 2001, pronunțată în dosarul nr. 6382/1999 – prin care pârâta A.V.A.S., prin antecesoarea B.C.R.

SA a fost obligată la respectarea convenției de credit din 1998. Temeiul cererii este art. 5803 C. proc. civ. și art. 998 și art. 1082 C. civ. Se reține că, art. 5803 alin. (2) C. proc. civ. prevede că pentru acoperirea prejudiciilor cauzate prin neîndeplinirea obligației prevăzute în alin. (1) – obligația de a face – creditorul poate cere obligarea debitorului la daune interese pe zi întârziere [art. 5803 alin. (1) C. proc. civ.]. În stabilirea daunelor interese, condițiile sunt cele prevăzute de Codul civil. Ca urmare, pentru ca debitorul să poată fi condamnat la daune interese, trebuie ca neexecutarea să fi pricinuit creditorului o pagubă (art. 1082 C. civ.). Obligația de a face dovada prejudiciului revine creditorului.

Or, în speță, creditoarea reclamantă nu a făcut dovada prejudiciului solicitat, de 56.250.000 lei. Prin titlu executor invocat, sentința nr. 1638 din 2 martie 2001, pârâta a fost obligată, la plata sumei de 217.407 dolari S.U.A. prejudiciu cauzat reclamantei prin nerespectarea liniei de credit convenită de părți, sumă achitată reclamantei. Este adevărat că prin sentința menționată pârâta a fost obligată să respecte convenția de credit și să efectueze plățile datorate, dar nu s-a făcut dovada că această obligație de a face, nu a fost respectată și că, prin aceasta, s-au adus prejudicii reclamantei în suma pretinsă de 56.250.000 lei. În ce privește referirea Curții de Apel la dreptul reclamantei la plata de dobânzi această motivare privește o variantă în sancționarea debitoarei care nu a fost cerută în adevăr, de reclamantă, dar instanța a motivat soluția și pe art. 998 și art. 1082 C. civ.

Așa fiind, întemeiat instanța de fond și apel au respins pretențiile ca nefondate. Privitor la recursul pârâtei, A.V.A.S. București: Cererea acestei părți în sensul de a se constata că antecesoarea B.C.R. SA și-a îndeplinit obligația de a face din titlu executoriu, întemeiat a fost respinsă la fond și apel. Aceasta întrucât o atare cerere privește modul de îndeplinire a obligațiilor asumate de părți prin convenția de credit, și a fost analizată în dosarul de fond în care s-a pronunțat titlu executor invocat în cauză, sentința nr. 1683/2001. Așa fiind hotărârea atacată fiind temeinică și legală, recursurile urmează să fie respinse ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de reclamanta SC G.D.F.R. SRL București și pârâta A.V.A.S. București împotriva deciziei comerciale nr. 157 din 20 martie 2007 a Curții de Apel București, secția a V-a comercială. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 19 februarie 2008.