ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1075/2009

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1075/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)

Asupra recursului de față,

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la Tribunalul București, secția

a VI-a comercială, în 18 martie 2005, reclamanta SC I. SA, a solicitat în

contradictoriu cu pârâta B.C.R. SA București, obligarea acesteia la plata sumei

de 44.722,67 dolari S.U.A., despăgubiri, reprezentând speze și comisioane

bancare încasate de pârâtă în mod nejustificat pentru scrisoarea de garanție

bancară de bună execuție a contractului încheiat de SC I. SA la data de 1 iunie

1984 cu firma turcă T.T. Turcia și contragaranția emisă de B. SA, în prezent B.C.R.

SA – ambele rămase fără obiect, plata dobânzii legale de 6 % pe an, în valoare

de 6.170,41 dolari S.U.A. potrivit O.G. nr. 9/2000, pretențiile fiind în

cuantum de 50.893 dolari S.U.A.

În rejudecare, după

pronunțarea deciziei comerciale nr. 425 din 19 septembrie 2006, a Curții de

Apel București, prin care s-a desființat sentința comercială nr. 5180 din 22

noiembrie 2005, cu trimiterea cauzei spre rejudecare, Tribunalul București, secția

a VI-a comercială, a pronunțat sentința comercială nr. 6941 din 21 mai 2007, în

dosarul nr. 39373/3/2006 prin care a admis excepția lipsei calității procesuale

pasive a A.V.A.S., a respins acțiunea reclamantei față de A.V.A.S. ca fiind

formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă și a respins

acțiunea față de B.C.R. SA, ca neîntemeiată.

Împotriva sentinței

comerciale nr. 6941 din 21 mai 2007 a Tribunalului București, secția a VI-a

comercială, a formulat apel în termen, legal timbrat, reclamanta SC I. SA

București.

Prin decizia comercială nr. 66

din 4 februarie 2008, Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, a

admis apelul, a schimbat în parte sentința atacată și pe fond a admis acțiunea

și a obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 41.722,67 dolari S.U.A.

echivalent în lei la cursul B.N.R. din ziua plății, plus dobânda legală de 6%

pe an, în valoare de 6.170,41 dolari S.U.A., echivalent în lei la cursul B.N.R.

din ziua plății, plus 5.540 lei cheltuieli de judecată în ambele instanțe.

Pentru a se pronunța astfel,

a reținut că la 3 februarie 1984 între apelantă, subcontractor și S. Turcia,

contractor general, s-a încheiat un contract pentru livrarea unei părți din

echipamentele necesare realizării sistemului de transport în cadrul

obiectivului Y.P.P. în favoarea beneficiarului T.T. Turcia.

În baza acestui contract, la

1 iunie 1984 apelanta a încheiat direct cu beneficiarul T.T. un contract prin

care au fost stabilite relațiile părților cu privire la livrarea echipamentelor

necesare executării lucrărilor, cu precizarea că livrările și plățile urmează a

fi efectuate direct între aceste părți.

Perioada de garanție a

echipamentelor livrate a fost stabilită la 12 luni de la punerea în operare,

dar nu mai mult de 20 de luni de la data ultimei livrări 30 noiembrie 1988, iar

la data expirării garanției echipamentului livrat, apelanta s-a adresat băncii

turce în vederea restituirii scrisorilor de garanție bancară.

Garanțiile au fost emise de B.

SA., obligațiile acesteia, la data radierii din Registrul Comerțului a B. SA,

fiind preluate de B.C.R. SA – 21 octombrie 1999.

La 21 aprilie 1999 între

apelantă și B. SA a fost încheiată Convenția Angajament Revolving (C.A.R.), convenție

preluată de B.C.R. SA București, după radierea B. SA.

Potrivit dispozițiilor art. 1.8

din această Convenție „diminuarea angajamentului de plată asumat de bancă din

scrisorile de garanție bancară și contragaranție va avea loc integral la

expirarea valabilității’.

Potrivit art. 1.8 din C.A.R.,

deoarece termenul de valabilitate al garanției în litigiu a expirat, și

întrucât nu a fost prelungită valabilitatea acesteia, intimata - pârâtă B.C.R.

SA nu mai are un temei pentru încasarea spezelor și comisioanelor bancare.

Întrucât beneficiarul

garanției nu a întocmit nicio formalitate de executare silită pentru executarea

garanției bancare, atât apelanta cât și intimata B.C.R. SA București au ieșit

din obligație, și cu toate acestea, fără temei legal, intimata B.C.R. SA. a

condiționat să încaseze speze și comisioane bancare pentru o garanție ieșită

din valabilitate.

Împotriva acestei hotărâri a

formulat recurs, în termenul legal, reclamanta invocând motivele de recurs

prevăzute de art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ. și a solicitat admiterea

recursului, modificarea deciziei comerciale în sensul respingerii apelului

formulat de pârâtă.

În cadrul primului motiv de

recurs, prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ. a arătat că hotărârea nu

cuprinde motivele pe care instanța le-a avut în vedere pentru soluționarea

excepției lipsei calității procesuale pasive a B.C.R. SA.

În acest sens, prin

întâmpinarea depusă în apel, recurenta - pârâtă a arătat că a ridicat această

excepție motivat de incidența, în cauză, a O.U.G. nr. 18/2004, modificată prin

O.U.G. nr. 85/2004, sens în care a reiterat prin motivele de recurs pe rând

toate argumentele juridice, cu concluzia finală că aceasta nu răspunde, ci

statul prin A.V.A.S.

Prin cel de al doilea motiv

de recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ. a arătat că

instanța a interpretat greșit actul dedus judecății și a schimbat înțelesul

lămurit al acestuia.

Astfel, din interpretarea

corectă care trebuie dată art. 1.8 din C.A.R. rezultă că acesta se aplică numai

în situația în care atât garanția bancară emisă de banca garantă cât și

contragaranția bancară emisă de B. SA în favoarea băncii garante siriene au

expirat și, deci, banca contragarantă nu mai poate fi obligată la plată, or în

cauză acestea nu au expirat și nu i s-a restituit originalul garanției bancare.

În ceea ce privește

interpretarea dată art. 1.13 din C.A.R., instanța de apel trebuia să observe că

intimata - reclamantă s-a obligat să respecte clauzele contractuale în

înțelesul avut la momentul întocmirii acesteia, respectiv clauza potrivit

căreia independent de data valabilității prevăzută în garanții, obligațiile

Clientului față de Bancă decurgând din scrisorile de garanție și contragaranție

emise, încetează numai în cazul restituirii originalelor de către beneficiar

sau la primirea acordului expres al beneficiarului cu privire la încetarea

obligațiilor față de beneficiar, dacă aceștia nu au solicitat executarea

scrisorilor de garanție și contragaranție în termenul de valabilitate. Acest

acord expres, convenit de părți provenind de la beneficiar nu a fost prezentat

astfel că nu se poate reține faptul că au încetat obligațiile de garanție și că

spezele și comisioanele s-au încasat nejustificat.

Că aceasta a fost intenția

părților rezultă și din cererea din 23 iulie 1984, prin care I.E.S.A. solicita

B.R.C.E. să emită „sub propria noastră responsabilitate” garanția

„necondiționată”, asumându-și totodată întreaga răspundere pentru eliberarea

garanției necondiționate cât și pentru soluționarea pe cale amiabilă a oricărui

diferend cu partenerul de contract.

În argumentarea afirmațiilor

sus menționate vine și declarația angajament a I.E.S.A. față de B.R.C.E. în

sensul că „de îndată ce obligațiile noastre contractuale garantate prin

scrisoarea dvs. de garanție încetează, vom cere beneficiarului restituirea

scrisorii de garanție, cunoscând că obligațiile asumate prin prezenta față de

banca dvs. încetează numai în momentul în care se confirmă această restituire”.

Ca atare, obligațiile

Clientului (reclamantei I.E.S.A.) încetează față de bancă numai dacă s-a

restituit originalul garanției sau există un acord expres al beneficiarului

scrisorii de garanție din care să rezulte că I.E.S.A. și-a îndeplinit

obligațiile contractuale, dacă aceștia nu au solicitat executarea scrisorilor de

garanție și contragaranție în termenul de valabilitate.

În ceea ce privește

împrejurarea că beneficiarul turc a solicitat executarea garanției pe care B.C.R.

SA a refuzat să o execute, aprecierea instanței de apel este greșită, deoarece,

pe de o parte, în acest context, B.C.R. SA a solicitat băncii turce comunicarea

actelor doveditoare a temeiniciei unei asemenea solicitări de executare,

respectiv Protocolul tehnic semnat între T.T. și I.E.I. din care să rezulte că

I.E.I. nu și-a îndeplinit obligațiile contractuale asumate prin contractul din 1

iulie 1984 și a efectuării plății de către banca turcă. Prin urmare B.C.R. SA nu

a dat curs cererii de executare solicitată de banca turcă/beneficiar dat fiind

că nu erau respectate termenii și condițiile din scrisoarea de garanție (în

speța de față, impuneau existența unui document între beneficiar și SC I. SA),

iar pe de altă parte, faptul că nu s-a executat garanția bancară, nu se poate

presupune că apelanta - reclamantă a fost exonerată de obligațiile pe care le

are, până la confirmarea restituirii originalului și descărcarea B.C.R. SA de

către T.Z., întrucât aceasta este modalitatea de scoatere din obligo a băncii

contragarante.

Valabilitatea garanției

bancare se menține pe perioada unei cereri de executare până la stingerea

angajamentului luat prin aceasta.

Prin al treilea motiv de

recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. a arătat că

instanța nu a arătat ce lege a încălcat banca atât timp cât B.C.R. SA și-a

asumat în calitate de bancă contragarantă un angajament numai față de banca

garantă, banca siriană emitentă a garanției bancare și nicidecum față de

ordonator. Ca atare, scoaterea din obligo a băncii se poate realiza numai de

către banca garantă și nu de către ordonator sau beneficiar întrucât nu există

raporturi între aceștia urmare celor două operațiuni de garantare și

contragarantare. În acest context, prin angajamentul necondiționat asumat de B.C.R.

SA, în contragaranția bancară nu este specificată nicio condiție de încetare a

valabilității angajamentului B.C.R. SA față de banca garantă externă, acest

raport obligațional pe care B.C.R. SA îl are în această operațiune – cel față

de banca turcă – este încă în vigoare – dat fiind că banca turcă nu a eliberat B.C.R.

SA de obligații (nici aceasta nefiind eliberată de beneficiarul turc al S.G.B.).

Mai mult, atât timp cât

garanția bancară nu a fost executată, cererea sa de executare este în vigoare

până la plata efectivă, ceea ce înseamnă că și garanția bancară este valabilă

pe această perioadă.

Intimata - reclamantă și

intimata - pârâtă au formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului,

ca nefondat.

Analizând recursul se

găsește nefondat.

În ceea ce privește primul

motiv de recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ. se

constată că instanța de apel a analizat și a motivat hotărârea pronunțată în

privința respingerii acțiunii față de A.V.A.S., fiind respectate dispozițiile art.

261 C. proc. civ.

Cât privește soluția dată

excepției lipsei calității procesuale pasive a A.V.A.S., critica se subsumează

motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și nu art. 304 pct.

7 C. proc. civ. la care se raportează recurenta - pârâtă și este, de asemenea,

nefondată.

Este necontestat în cauză că

răspunderea derivă din modul de executare al convenției angajament revolving

încheiată în anul 1999 de către B. SA și preluată de B.C.R. SA și că acțiunea a

fost promovată după data de 1 noiembrie 2004 dar aceasta nu atrage răspunderea

statului prin A.V.A.S., în sensul art. 14 și art. 15 din O.U.G. nr. 18/2004,

așa cum a fost modificat prin O.U.G. nr. 85/2004, deoarece nu se poate discuta

în cauză despre existența unei hotărâri irevocabile împotriva B. SA, anterior

radierii acesteia 21 octombrie 1999, iar răspunderea recurentei - pârâte

derivând dintr-un contract, preluat de B.C.R. SA, pentru operațiuni bancare

derulate ulterior radierii, în perioada 16 martie 2002 – 16 martie 2005, este

evident că aceasta trebuie să răspundă în sens procesual, nefiind incidente

dispozițiile invocate, așa cum a reținut și instanța de apel.

Referitor la celelalte două

motive de recurs, întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ.,

se găsesc, de asemenea, nefondate, instanța de apel dând interpretarea

corespunzătoare dispozițiilor cuprinse în art. 1.8 și 1.13 din Convenția C.A.R.

din perspectiva valabilității garanției/contragaranției și a temeiului legal

pentru încasarea sumelor deduse judecății, raportat la condițiile asumate de

părți prin convenția ce constituie izvorul obligațiilor deduse judecății.

Astfel, așa cum s-a arătat

în precedent, pe de o parte, perioada de garanție a echipamentelor livrate de SC

I. SA București a fost fixată la 12 luni de la punerea în operare, dar nu mai

mult de 20 de luni de la data ultimei livrări, care a avut loc la 30 noiembrie

1988, iar pe de altă parte, aceste dispoziții trebuie interpretate coroborat cu

dispozițiile din aceeași Convenție potrivit cărora dacă Protocolul de acceptare

temporară, cât și Protocolul de acceptare finală nu s-au încheiat din motive

independente și neimputabile intimatei - reclamante, garanția va fi eliberată.

Or, chiar recurenta - pârâtă

a refuzat justificat beneficiarului turc T.T. executarea

garanției/contragaranției pentru lipsa actelor, iar o reclamație cu privire la

calitatea și cantitatea mărfii livrate nu mai poate fi făcută, termenele de

garanție expirând, prin reținerea acestei situații de fapt, instanța de apel

nedenaturând conținutul raportului juridic dedus judecății din perspectiva

părților și a drepturilor și obligațiilor ce fac obiectul acestuia, ci a

argumentat doar sub aspectul culpei intimatei - reclamante în neeliberarea

garanției/contragaranției și a concluzionat că apărarea băncii nu justifică

astfel plata spezelor și comisioanelor bancare doar pe considerentul menținerii

valabilității garanției/contragaranției până la eliberarea originalului

documentului, această operațiune putând avea loc doar între banca turcă și

banca română, la cererea acesteia din urmă, tocmai pentru că nu mai există o

garanție valabilă.

Adresele la care face

trimitere recurenta - pârâtă nu sunt de natură a completa conținutul

obligațiilor asumate de părți prin convenție și în lipsa unei stipulații

exprese rezultă că, din această perspectivă, recurenta - pârâtă își invocă

propria culpă.

Așa fiind, recursul va fi

respins, ca nefondat, în baza dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ.,

iar hotărârea instanței de apel menținută ca legală și temeinică.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de pârâta B.C.R. SA București împotriva deciziei comerciale nr. 66 din 4

februarie 2008, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială,

ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 1 aprilie 2009.