ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1075/2009

Asupra recursului de față, Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la Tribunalul București, secția a VI-a comercială, în 18 martie 2005, reclamanta SC I. SA, a solicitat în contradictoriu cu pârâta B.C.R. SA București, obligarea acesteia la plata sumei de 44.722,67 dolari S.U.A., despăgubiri, reprezentând speze și comisioane bancare încasate de pârâtă în mod nejustificat pentru scrisoarea de garanție bancară de bună execuție a contractului încheiat de SC I. SA la data de 1 iunie 1984 cu firma turcă T.T. Turcia și contragaranția emisă de B. SA, în prezent B.C.R. SA – ambele rămase fără obiect, plata dobânzii legale de 6 % pe an, în valoare de 6.170,41 dolari S.U.A.

potrivit O.G. nr. 9/2000, pretențiile fiind în cuantum de 50.893 dolari S.U.A. În rejudecare, după pronunțarea deciziei comerciale nr. 425 din 19 septembrie 2006, a Curții de Apel București, prin care s-a desființat sentința comercială nr. 5180 din 22 noiembrie 2005, cu trimiterea cauzei spre rejudecare, Tribunalul București, secția a VI-a comercială, a pronunțat sentința comercială nr. 6941 din 21 mai 2007, în dosarul nr. 39373/3/2006 prin care a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a A.V.A.S., a respins acțiunea reclamantei față de A.V.A.S. ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă și a respins acțiunea față de B.C.R. SA, ca neîntemeiată. Împotriva sentinței comerciale nr. 6941 din 21 mai 2007 a Tribunalului București, secția a VI-a comercială, a formulat apel în termen, legal timbrat, reclamanta SC I. SA București.

Prin decizia comercială nr. 66 din 4 februarie 2008, Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, a admis apelul, a schimbat în parte sentința atacată și pe fond a admis acțiunea și a obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 41.722,67 dolari S.U.A. echivalent în lei la cursul B.N.R. din ziua plății, plus dobânda legală de 6% pe an, în valoare de 6.170,41 dolari S.U.A., echivalent în lei la cursul B.N.R. din ziua plății, plus 5.540 lei cheltuieli de judecată în ambele instanțe. Pentru a se pronunța astfel, a reținut că la 3 februarie 1984 între apelantă, subcontractor și S. Turcia, contractor general, s-a încheiat un contract pentru livrarea unei părți din echipamentele necesare realizării sistemului de transport în cadrul obiectivului Y.P.P.

în favoarea beneficiarului T.T. Turcia. În baza acestui contract, la 1 iunie 1984 apelanta a încheiat direct cu beneficiarul T.T. un contract prin care au fost stabilite relațiile părților cu privire la livrarea echipamentelor necesare executării lucrărilor, cu precizarea că livrările și plățile urmează a fi efectuate direct între aceste părți. Perioada de garanție a echipamentelor livrate a fost stabilită la 12 luni de la punerea în operare, dar nu mai mult de 20 de luni de la data ultimei livrări 30 noiembrie 1988, iar la data expirării garanției echipamentului livrat, apelanta s-a adresat băncii turce în vederea restituirii scrisorilor de garanție bancară. Garanțiile au fost emise de B. SA., obligațiile acesteia, la data radierii din Registrul Comerțului a B. SA, fiind preluate de B.C.R.

SA – 21 octombrie 1999. La 21 aprilie 1999 între apelantă și B. SA a fost încheiată Convenția Angajament Revolving (C.A.R.), convenție preluată de B.C.R. SA București, după radierea B. SA. Potrivit dispozițiilor art. 1.8 din această Convenție „diminuarea angajamentului de plată asumat de bancă din scrisorile de garanție bancară și contragaranție va avea loc integral la expirarea valabilității’. Potrivit art. 1.8 din C.A.R., deoarece termenul de valabilitate al garanției în litigiu a expirat, și întrucât nu a fost prelungită valabilitatea acesteia, intimata - pârâtă B.C.R. SA nu mai are un temei pentru încasarea spezelor și comisioanelor bancare. Întrucât beneficiarul garanției nu a întocmit nicio formalitate de executare silită pentru executarea garanției bancare, atât apelanta cât și intimata B.C.R.

SA București au ieșit din obligație, și cu toate acestea, fără temei legal, intimata B.C.R. SA. a condiționat să încaseze speze și comisioane bancare pentru o garanție ieșită din valabilitate. Împotriva acestei hotărâri a formulat recurs, în termenul legal, reclamanta invocând motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ. și a solicitat admiterea recursului, modificarea deciziei comerciale în sensul respingerii apelului formulat de pârâtă. În cadrul primului motiv de recurs, prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ. a arătat că hotărârea nu cuprinde motivele pe care instanța le-a avut în vedere pentru soluționarea excepției lipsei calității procesuale pasive a B.C.R. SA.

În acest sens, prin întâmpinarea depusă în apel, recurenta - pârâtă a arătat că a ridicat această excepție motivat de incidența, în cauză, a O.U.G. nr. 18/2004, modificată prin O.U.G. nr. 85/2004, sens în care a reiterat prin motivele de recurs pe rând toate argumentele juridice, cu concluzia finală că aceasta nu răspunde, ci statul prin A.V.A.S. Prin cel de al doilea motiv de recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ. a arătat că instanța a interpretat greșit actul dedus judecății și a schimbat înțelesul lămurit al acestuia. Astfel, din interpretarea corectă care trebuie dată art. 1.8 din C.A.R. rezultă că acesta se aplică numai în situația în care atât garanția bancară emisă de banca garantă cât și contragaranția bancară emisă de B. SA în favoarea băncii garante siriene au expirat și, deci, banca contragarantă nu mai poate fi obligată la plată, or în cauză acestea nu au expirat și nu i s-a restituit originalul garanției bancare.

În ceea ce privește interpretarea dată art. 1.13 din C.A.R., instanța de apel trebuia să observe că intimata - reclamantă s-a obligat să respecte clauzele contractuale în înțelesul avut la momentul întocmirii acesteia, respectiv clauza potrivit căreia independent de data valabilității prevăzută în garanții, obligațiile Clientului față de Bancă decurgând din scrisorile de garanție și contragaranție emise, încetează numai în cazul restituirii originalelor de către beneficiar sau la primirea acordului expres al beneficiarului cu privire la încetarea obligațiilor față de beneficiar, dacă aceștia nu au solicitat executarea scrisorilor de garanție și contragaranție în termenul de valabilitate. Acest acord expres, convenit de părți provenind de la beneficiar nu a fost prezentat astfel că nu se poate reține faptul că au încetat obligațiile de garanție și că spezele și comisioanele s-au încasat nejustificat.

Că aceasta a fost intenția părților rezultă și din cererea din 23 iulie 1984, prin care I.E.S.A. solicita B.R.C.E. să emită „sub propria noastră responsabilitate” garanția „necondiționată”, asumându-și totodată întreaga răspundere pentru eliberarea garanției necondiționate cât și pentru soluționarea pe cale amiabilă a oricărui diferend cu partenerul de contract. În argumentarea afirmațiilor sus menționate vine și declarația angajament a I.E.S.A. față de B.R.C.E. în sensul că „de îndată ce obligațiile noastre contractuale garantate prin scrisoarea dvs. de garanție încetează, vom cere beneficiarului restituirea scrisorii de garanție, cunoscând că obligațiile asumate prin prezenta față de banca dvs. încetează numai în momentul în care se confirmă această restituire”.

Ca atare, obligațiile Clientului (reclamantei I.E.S.A.) încetează față de bancă numai dacă s-a restituit originalul garanției sau există un acord expres al beneficiarului scrisorii de garanție din care să rezulte că I.E.S.A. și-a îndeplinit obligațiile contractuale, dacă aceștia nu au solicitat executarea scrisorilor de garanție și contragaranție în termenul de valabilitate. În ceea ce privește împrejurarea că beneficiarul turc a solicitat executarea garanției pe care B.C.R. SA a refuzat să o execute, aprecierea instanței de apel este greșită, deoarece, pe de o parte, în acest context, B.C.R. SA a solicitat băncii turce comunicarea actelor doveditoare a temeiniciei unei asemenea solicitări de executare, respectiv Protocolul tehnic semnat între T.T.

și I.E.I. din care să rezulte că I.E.I. nu și-a îndeplinit obligațiile contractuale asumate prin contractul din 1 iulie 1984 și a efectuării plății de către banca turcă. Prin urmare B.C.R. SA nu a dat curs cererii de executare solicitată de banca turcă/beneficiar dat fiind că nu erau respectate termenii și condițiile din scrisoarea de garanție (în speța de față, impuneau existența unui document între beneficiar și SC I. SA), iar pe de altă parte, faptul că nu s-a executat garanția bancară, nu se poate presupune că apelanta - reclamantă a fost exonerată de obligațiile pe care le are, până la confirmarea restituirii originalului și descărcarea B.C.R. SA de către T.Z., întrucât aceasta este modalitatea de scoatere din obligo a băncii contragarante.

Valabilitatea garanției bancare se menține pe perioada unei cereri de executare până la stingerea angajamentului luat prin aceasta. Prin al treilea motiv de recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. a arătat că instanța nu a arătat ce lege a încălcat banca atât timp cât B.C.R. SA și-a asumat în calitate de bancă contragarantă un angajament numai față de banca garantă, banca siriană emitentă a garanției bancare și nicidecum față de ordonator. Ca atare, scoaterea din obligo a băncii se poate realiza numai de către banca garantă și nu de către ordonator sau beneficiar întrucât nu există raporturi între aceștia urmare celor două operațiuni de garantare și contragarantare. În acest context, prin angajamentul necondiționat asumat de B.C.R.

SA, în contragaranția bancară nu este specificată nicio condiție de încetare a valabilității angajamentului B.C.R. SA față de banca garantă externă, acest raport obligațional pe care B.C.R. SA îl are în această operațiune – cel față de banca turcă – este încă în vigoare – dat fiind că banca turcă nu a eliberat B.C.R. SA de obligații (nici aceasta nefiind eliberată de beneficiarul turc al S.G.B.). Mai mult, atât timp cât garanția bancară nu a fost executată, cererea sa de executare este în vigoare până la plata efectivă, ceea ce înseamnă că și garanția bancară este valabilă pe această perioadă. Intimata - reclamantă și intimata - pârâtă au formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului, ca nefondat.

Analizând recursul se găsește nefondat. În ceea ce privește primul motiv de recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ. se constată că instanța de apel a analizat și a motivat hotărârea pronunțată în privința respingerii acțiunii față de A.V.A.S., fiind respectate dispozițiile art. 261 C. proc. civ. Cât privește soluția dată excepției lipsei calității procesuale pasive a A.V.A.S., critica se subsumează motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și nu art. 304 pct. 7 C. proc. civ. la care se raportează recurenta - pârâtă și este, de asemenea, nefondată. Este necontestat în cauză că răspunderea derivă din modul de executare al convenției angajament revolving încheiată în anul 1999 de către B. SA și preluată de B.C.R.

SA și că acțiunea a fost promovată după data de 1 noiembrie 2004 dar aceasta nu atrage răspunderea statului prin A.V.A.S., în sensul art. 14 și art. 15 din O.U.G. nr. 18/2004, așa cum a fost modificat prin O.U.G. nr. 85/2004, deoarece nu se poate discuta în cauză despre existența unei hotărâri irevocabile împotriva B. SA, anterior radierii acesteia 21 octombrie 1999, iar răspunderea recurentei - pârâte derivând dintr-un contract, preluat de B.C.R. SA, pentru operațiuni bancare derulate ulterior radierii, în perioada 16 martie 2002 – 16 martie 2005, este evident că aceasta trebuie să răspundă în sens procesual, nefiind incidente dispozițiile invocate, așa cum a reținut și instanța de apel. Referitor la celelalte două motive de recurs, întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc.

civ., se găsesc, de asemenea, nefondate, instanța de apel dând interpretarea corespunzătoare dispozițiilor cuprinse în art. 1.8 și 1.13 din Convenția C.A.R. din perspectiva valabilității garanției/contragaranției și a temeiului legal pentru încasarea sumelor deduse judecății, raportat la condițiile asumate de părți prin convenția ce constituie izvorul obligațiilor deduse judecății. Astfel, așa cum s-a arătat în precedent, pe de o parte, perioada de garanție a echipamentelor livrate de SC I. SA București a fost fixată la 12 luni de la punerea în operare, dar nu mai mult de 20 de luni de la data ultimei livrări, care a avut loc la 30 noiembrie 1988, iar pe de altă parte, aceste dispoziții trebuie interpretate coroborat cu dispozițiile din aceeași Convenție potrivit cărora dacă Protocolul de acceptare temporară, cât și Protocolul de acceptare finală nu s-au încheiat din motive independente și neimputabile intimatei - reclamante, garanția va fi eliberată.

Or, chiar recurenta - pârâtă a refuzat justificat beneficiarului turc T.T. executarea garanției/contragaranției pentru lipsa actelor, iar o reclamație cu privire la calitatea și cantitatea mărfii livrate nu mai poate fi făcută, termenele de garanție expirând, prin reținerea acestei situații de fapt, instanța de apel nedenaturând conținutul raportului juridic dedus judecății din perspectiva părților și a drepturilor și obligațiilor ce fac obiectul acestuia, ci a argumentat doar sub aspectul culpei intimatei - reclamante în neeliberarea garanției/contragaranției și a concluzionat că apărarea băncii nu justifică astfel plata spezelor și comisioanelor bancare doar pe considerentul menținerii valabilității garanției/contragaranției până la eliberarea originalului documentului, această operațiune putând avea loc doar între banca turcă și banca română, la cererea acesteia din urmă, tocmai pentru că nu mai există o garanție valabilă.

Adresele la care face trimitere recurenta - pârâtă nu sunt de natură a completa conținutul obligațiilor asumate de părți prin convenție și în lipsa unei stipulații exprese rezultă că, din această perspectivă, recurenta - pârâtă își invocă propria culpă. Așa fiind, recursul va fi respins, ca nefondat, în baza dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., iar hotărârea instanței de apel menținută ca legală și temeinică.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de pârâta B.C.R. SA București împotriva deciziei comerciale nr. 66 din 4 februarie 2008, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 1 aprilie 2009.