ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1818/2009

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 1175 din 9 aprilie 2008 a Curții de Apel București a fost respinsă acțiunea formulată de SC B.I. SRL în contradictoriu cu Guvernul României, a fost respinsă cererea de intervenție în interesul reclamantei formulată de C.N.A.F.P. și au fost admise cererile de intervenție în interesul pârâtului formulate de Ministerul Internelor și Reformei Administrative (devenit Ministerul Administrației și Internelor) și de Municipiul Roșiorii de Vede. Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a respins excepția de tardivitate a introducerii acțiunii cu motivarea că actul invocat este contractul de concesiune nr. 191 din 12 decembrie 2006 încheiat între C.N.A.F.P.

și reclamantă, iar anterior încheierii acestui contract reclamanta nu avea nici un interes să solicite anularea parțială a hotărârii de guvern arătate. Instanța a reținut că reclamanta a luat cunoștință de apartenența celor două imobile la domeniul public ca urmare a încheierii contractului de concesiune arătat, astfel încât acțiunea reclamantei a fost formulată în termenul legal prevăzut de art. 11 din Legea nr. 554/2004 așa cum a fost modificat și completat. Pe fondul cererii de chemare în judecată, instanța a reținut că drepturile reclamantei cu privire la cele două amenajări piscicole sunt circumscrise dispozițiilor prevăzute în contractul de concesiune, iar potrivit legii pot face obiect al contractului de concesiune atât bunurile proprietate publică a statului cât și cele proprietate publică a unităților administrativ-teritoriale.

De asemenea, instanța de fond a reținut că reclamanta a depus la dosar și a făcut apărări în legătură cu acte ulterioare apariției hotărârii de guvern a cărei anulare se solicită. Instanța de fond a respins și apărarea reclamantei în sensul invocării dreptului de proprietate dobândit asupra barajului Troianu, conform actului de adjudecare nr. 1272 din 23 august 2005, întrucât la data emiterii hotărârii reclamanta nu era titulară a dreptului de proprietate, iar dobândirea ulterioară a dreptului arătat nu este o cauză de nulitate a hotărârii. Instanța de fond a reținut și aspectul că prin H.G. nr. 1358/2001 se atestă apartenența bunurilor la domeniul public local, fără a se aduce atingere regimului juridic al acestora.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs recurenta-reclamantă SC B.I. SRL Alexandria, solicitând modificarea în sensul admiterii acțiunii și anulării în parte a H.G. nr. 1358/2001, prin radierea din anexa indicată a imobilelor în litigiu. În motivarea recursului s-a susținut, în esență, că în mod greșit a reținut prima instanță că reclamanta nu ar avea un drept de proprietate asupra digului, în condițiile în care acesta se afla în patrimoniul SC D. SA Zimnicea, societate aflată în procedura falimentului și a fost scos la licitație publică, alături de alte bunuri, fiind adjudecat de aceasta. De asemenea, nu s-a avut în vedere faptul că reclamanta este beneficiara contractului de concesiune nr. 191 din 12 decembrie 2006 încheiat cu C.N.A.F.P., în baza Legilor nr. 192/2001, 268/2001 și H.G.

nr. 626/2001, având în administrare legală amenajările piscicole Troianu I și Troianu II, în suprafață de 17,50 ha. În opinia recurentei, toate aceste imobile au fost trecute în mod greșit în anexele contestate, întrucât un imobil este proprietatea sa, iar suprafețele agricole aflate sub luciu de apă și amenajările, în ansamblul lor, aparțin domeniului public al statului și nu Consiliului local Troianu, trecerea lor în domeniul public al unei localități putând fi făcută numai printr-un act normativ special, nu printr-o hotărâre de guvern privind atestarea domeniului public al județului Teleorman și localităților aparținătoare la data emiterii ei, fiind reiterate astfel toate aspectele invocate în acțiunea introductivă și examinate de prima instanță.

În drept, au fost invocate prevederile art. 304 pct. 9 și art. 312 C. proc. civ., precum și cele ale Legilor nr. 213/1998, 192/2001 și H.G. nr. 62/2001, 45/2002. Analizând actele și lucrările dosarului, motivul de nelegalitate a hotărârii atacate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., invocat de recurentă și examinând cauza sub toate aspectele, conform art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul nu este fondat, pentru considerentele în continuare arătate. Legea nr. 554/2004 reglementează, prin art. 1 alin. (1), art. 8 și art. 18, un contencios subiectiv de plină jurisdicție, în cadrul căruia instanța are de analizat atât conformitatea cu legea a actului administrativ contestat, cât și existența unei vătămări produse reclamantei într-un drept ori interes legitim, în lipsa căruia sancțiunea anulării acestuia nu poate fi aplicată.

În speță, reclamanta a solicitat anularea parțială a H.G. nr. 1358/2001 privind atestarea domeniului public al județului Teleorman, precum și al municipiilor, orașelor și comunelor din acest județ, respectiv a pozițiilor nr. 19 și 20 din anexa 83, referitoare la acumulările Troianu I și Troianu II. Această hotărâre a fost emisă în temeiul art. 108 din Constituția României și art. 21 alin. (3) din Legea nr. 213/1998, privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia, cu respectarea dispozițiilor Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative.

Potrivit art. 21 din Legea nr. 213/1998, hotărârile adoptate de consiliile locale prin care sunt însușite inventarele bunurilor care alcătuiesc domeniul public al unităților administrativ teritoriale se centralizează de comisiile județene, fiind înaintate Guvernului care atestă, prin hotărâre, apartenența bunurilor la domeniul public al județului sau al celorlalte unități administrativ-teritoriale.

Hotărârea a cărei anulare parțială s-a solicitat a fost emisă cu respectarea procedurii astfel instituite, iar susținerile recurentei nu sunt de natură a justifica existența unei vătămări într-un drept al său recunoscut de lege, ori interes legitim, în sensul Legii contenciosului administrativ, în condițiile în care nu s-a dovedit în speță că, la data adoptării ei, bunurile atestate ca făcând parte din domeniul public al comunei Troianu aparțineau în realitate domeniului public al statului, iar contractul de concesiune nr. 191 din 12 decembrie 2006, care vizează exclusiv exploatarea terenurilor în discuție și actul de adjudecare nr. 1272 din 23 august 2005 nu pot constitui un motiv de nulitate a acesteia, nefiind anterioare sau concomitente adoptării ei, cum corect a reținut prima instanță.

Constatând, față de cele expuse, că sentința atacată a fost dată cu aplicarea corectă a legii, nefiind incident în speță nici un motiv care să impună modificarea sau casarea acesteia, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de SC B.I. SRL Alexandria împotriva sentinței civile nr. 1175 din 9 aprilie 2008 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 31 martie 2009.