ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1706/2008

Asupra recursului de față; În baza actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin rezoluția nr. 501/P/2007 din data de 23 ianuarie 2007, procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Brașov, în temeiul art. 249 raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen. și art. 228 alin. (4) și (6) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., a dispus următoarele: 1) scoaterea de sub urmărire penală a învinuitului I.V. pentru infracțiunea prevăzută de art. 220 C. pen.; 2) neînceperea urmăririi penale față de notarul public B.A.C. pentru infracțiunea prevăzută de art. 289 C. pen. Pentru a dispune în acest sens, procurorul a reținut următoarele: La data de 27 martie 2007, T.E. a formulat o plângere penală împotriva numitului I.V.

prin care reclama că acesta i-a ocupat în mod abuziv un teren în comuna Teliu din județul Brașov și l-a indus în eroare modificând obiectul contractului de vânzare-cumpărare încheiat între ei. Prin rezoluția din data de 26 iunie 2007, în dosarul nr. 3450/P/2007, Parchetul de pe lângă Judecătoria Brașov a confirmat începerea urmăririi penale dispusă în aceeași dată de organele poliției față de I.V. pentru infracțiunea de tulburare de posesie prevăzută de art. 220 C. pen. reținând că învinuitul a cumpărat o suprafață de teren de la persoana vătămată, dar a ocupat o suprafață mai mare. În cursul urmăririi penale s-a constatat că în încheierea de autentificare a contractului de vânzare cumpărare nr. 207 din data de 23 februarie 2005, a Biroului Notarului Public B.A.C., au fost menționate datele din cartea de identitate a numitului I.V.

eliberată abia ulterior, respectiv la data de 27 aprilie 2005, motiv pentru care, prin ordonanța din data de 20 septembrie 2007, cauza a fost declinată spre competentă soluționare Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Brașov. Prin titlul de proprietate nr. 00581 din 29 iulie 1998, numitului T.E. i s-a reconstituit dreptul de proprietate asupra unei suprafețe totale de 1 ha și 7800 mp, divizat în mai multe parcele, dintre care două, la categoria fânețe, identificate prin numere de parcelă nr. 3205/13 în suprafață de 1,05 ha și nr. 1248/1 în suprafață de 3600 mp. În luna ianuarie sau februarie 2005, învinuitul I.V. a dorit să cumpere o suprafață mai mare de teren în locul numit Vârful Predealului, s-a interesat care sunt proprietarii cărora li s-a reconstituit dreptul de proprietate asupra terenurilor din acea zonă și a luat legătura cu aceștia, exprimându-și dorința de a le cumpăra terenurile.

În acest sens, i-a contactat pe T.E., pe S.K. și E.B., cu care s-a deplasat în teren, fiecare indicându-i parcela pe care o avea în proprietate-cu vecinătăți și hotare, terenurile celor trei fiind învecinate. Terenul pe care l-a indicat T.E. că-i aparține a fost apreciat de cei prezenți ca având o suprafață de aproximativ 1 ha. Aceste aspecte rezultă atât din declarațiile învinuitului, cât și ale martorilor S.K. și E.B. Învinuitul s-a înțeles cu numitul T.E. să-i cumpere parcela pentru suma de 10 milioane lei. I.V. susține că T.E. i-a spus că, în titlul de proprietate, terenul în discuție ar figura ca fiind în suprafață de 36 de ari, dar în realitate apreciază că are o suprafață de aproximativ 1,5 ha., atât cât folosește el de fapt.

În sensul celor convenite, la data de 23 februarie 2005, I.V. și T.E. s-au prezentat la Biroul Notarului Public B.A.C. , din orașul întorsura Buzăului, unde s-a încheiat un contract de vânzare-cumpărare pentru parcela înscrisă în titlul de proprietate cu nr. 1248/1 în suprafață de 36 ari, astfel cum a fost indicată de vânzătorul T.E. Întrucât acesta nu făcuse identificarea topografică și intabularea în cartea funciară, vânzarea s-a făcut extratabular, exclusiv pe baza titlului de proprietate. Ulterior, I.V. a cumpărat și parcela învecinată de la E.B. și o altă parcelă, de asemenea în vecinătate, de la I.M., numitul S.K. hotărând să nu mai vândă. Întrucât dorea să construiască pe suprafața de teren cumpărată, învinuitul s-a adresat SC B.D.

SRL, societate autorizată de Ministerul Administrației Publice, pentru a întocmi documentația tehnică cadastrală destinată înscrierii în cartea funciară a dreptului de proprietate, I.V. l-a condus în teren pe reprezentantul societății, care a măsurat și delimitat suprafața. După verificarea schițelor și a hărților cadastrale a rezultat că suprafața vândută nu este parcela înscrisă în titlul de proprietate eliberat pe numele lui T.E. cu nr. 1248/1, în suprafață de 36 ari, ci cealaltă parcelă, respectiv cu nr. 3205/13, în suprafață de 1,05 ha. Aflând despre această situație, învinuitul l-a contactat pe T.E. și i-a spus că, în contractul de vânzare-cumpărare încheiat, a fost înscris greșit numărul parcelei vândute și suprafața terenului, vânzătorul fiind de acord cu modificarea contractului.

Învinuitul s-a deplasat apoi la B.N.P. B.A.C. unde i-a explicat notarului confuzia apărută, acesta spunându-i că îi reface contractul dacă îi aduce toate exemplarele vechiului contract, o nouă adeverință de neurmărire fiscală și o nouă adeverință de proprietate de la Primăria Teliu. I.V., împreună cu T.E., au adunat toate exemplarele contractului de vânzare-cumpărare încheiat în luna februarie 2005 și, împreună, s-au prezentat la B.N.P. B.A.C. în data de 23 iunie 2005. Notarul public a refăcut contractul, trecând ca obiect al vânzării parcela cu numărul 3205/13 în suprafață de 10.500 mp, restul clauzelor rămânând neschimbate. Vânzătorul și cumpărătorul au citit contractul, au înțeles conținutul acestuia și l-au semnat în fața notarului.

Notarul public a retras toate exemplarele contractului inițial, substituind vechiul contract cu noul contract, păstrând același număr de autentificare nr. 207 din data de 23 februarie 2005. Notarul a declarat că a procedat în acest mod pentru că, fiind vorba despre o eroare inițială, a dorit să scutească părțile de la plata unor noi taxe și pentru că, în fapt, contractul consfințea voința reală a părților. Notarul mai susține că primul contract nu a intrat în circuitul civil și nu a produs nici un fel de efecte juridice. Părțile nu au dat importanță, la acel moment, încheierii de autentificare, învinuitul I.V. susținând că și dacă ar fi observat că data care apare este data fostului contract nu și-ar fi dat seama că era ceva ilegal întrucât convingerea sa a fost că se reface vechiul contract și nu că se încheie un nou contract.

Ulterior, T.E. a început să-i ceară învinuitului alte sume de bani cu motivarea că scriptic i-a cedat o suprafață mai mare. I.V. i-a mai dat acestuia, în două tranșe, suma de 20 milioane lei dar, în data de 27 martie 2006, i-a cerut lui T.E., soției și fiicei acestuia să semneze o declarație prin care aceștia recunoșteau că T.E. i-a vândut un teren în suprafață de 1,05 ha. T.E. recunoaște că a semnat atât contractul de vânzare- cumpărare încheiat la data de 23 iunie 2005, cât și declarația din data de 27 martie 2006, și că i-a vândut lui I.V. suprafața de 1,05 ha teren. Acesta susține însă că I.V. folosește cealaltă suprafață, respectiv parcela nr. 1248/1 de 36 de ari, care îi aparține.

Având în vedere documentația cadastrală, schitele, certificatul de urbanism și încheierea de carte funciară, precum și declarațiile martorilor audiați în cauză, rezultă că această susținere nu este conformă cu realitatea, părțile înțelegându-se de la început cu privire la un teren pe care l-au identificat în prezenta martorilor și cu privire la care s-au efectuat toate actele. Celălalt teren, aparținând și în prezent numitului T.E., nu a făcut obiectul vreunei înțelegeri între părți, învinuitul susținând că nici măcar nu cunoaște unde este amplasat. Față de cele reținute, procurorul a apreciat că infracțiunea de tulburare de posesie nu există.

În ceea ce privește fapta notarului public B.A.C., constând în substituirea noului contract de vânzare-cumpărare vechiului contract, menținând încheierea de autentificare cu numărul și data celui dintâi, s-a apreciat că, întrucât contractul reflectă voința părților care l-au și semnat, reprezentând în fapt o îndreptare de eroare materială și nu un nou contract, nu întrunește, sub aspectul intenției și a consecințelor juridice, elementele constitutive ale infracțiunii de fals intelectual. Prin rezoluția nr. 125/11/2/2008 din data de 21 februarie 2008, procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Brașov, a respins ca neîntemeiată plângerea petiționarului T.E. împotriva rezoluției menționate.

În temeiul art. 278/1 C. proc. pen., petiționarul a formulat plângere la instanța competentă. Prin sentința penală nr. 32/F din 27 martie 2008, Curtea de Apel Brașov, secția penală, a respins ca nefondată plângerea petiționarului. Împotriva sentinței petiționarul a declarat prezentul recurs, neprezentându-se la instanța de recurs pentru susținerea acestuia. În cererea de recurs, petiționarul a arătat, pe de o parte, că a fost prezent la primul termen la curtea de apel și că nu a mai fost citat pentru termenul când s-a judecat cauza, iar pe de altă parte, că solicită a fi reexaminate argumentele prezentate în plângerile sale (fil.2). Recursul nu este fondat.

La primul termen de judecată la Curtea de Apel Brașov, petiționarul a fost prezent personal și a cerut amânarea cauzei pentru imposibilitatea de prezentare a avocatului său (încheierea din 17 martie 2008). Cauza s-a amânat la data de 24 martie 2008, petiționarul primind termen în cunoștință, potrivit art. 291 alin. (3) C. proc. pen. nemaifiind citată pentru termenele următoare, chiar dacă ar lipsi la vreunul dintre aceste termene. La termenul din 24 martie 2008, nici petiționarul și nici avocatul său ales nu s-a prezentat, și nici nu au depus o cerere de amânare a cauzei, în aceste condiții instanța dispunând judecarea plângerii. Pentru a da posibilitatea petiționarului și intimaților să depună alte înscrisuri, precum și concluzii scrise, instanța a amânat pronunțarea sentinței la data de 27 martie 2008. Înalta Curte constată că nu este întemeiată critica petiționarului referitoare la necitarea sa și ia prejudicierea dreptului la apărare.

Petiționarul a mai susținut că cercetarea efectuată a fost superficială, și că au fost comise erori și confuzii de către organele judiciare cu privire la parcela vândută. Nici aceste critici nu sunt întemeiate. Dosarul întocmit de organele judiciare pentru soluționarea plângerii penale are un număr de 110 file, cuprinzând declarațiile persoanelor implicate, actele referitoare la terenurile în litigiu, declarațiile martorilor etc, fiind efectuate toate actele de cercetare necesare completei stabiliri a situației de fapt. Probele administrate dovedesc că obiectul vânzării-cumpărării l-a constituit parcela în suprafață db 10.500 mp, teren care a fost ulterior înscris în cartea funciară pe numele cumpărătorului I.V.

și soției acestuia. Pentru acest teren s-a emis de către Primăria orașului întorsul a Buzăului autorizația de construire nr.4/9 martie 2007, fapta neconstituind infracțiunea de tulburare de posesie. Cu privire la fapta notarului public, corect a reținut instanța de fond, precum și procurorul, că înlocuirea celor două contracte de vânzare-cumpărare, cu menținerea numărului încheierii de autentificare, nu a fost în acord cu procedura prevăzută în Legea nr. 36/1995 pentru astfel, de noteze (ceea ce a justificat sesizarea Camerei Notarilor Publici Brașov), însă nu realizează conținutul constitutiv al infracțiunii ele fals intelectual, părțile contractante fiind cele care au avut inițiativa îndreptării erorii materiale din contractul inițial, acceptând și semnând noul contract în condițiile și modalitatea arătată în deplină cunoștință de cauză.

Față de cele reținute, în temeiul art. 385/15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul petiționarului. În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat. Potrivit art. 193 alin. (6) C. proc. pen., recurentul va fi obligat la plata chetuielilor judiciare către intimatul I.V. (onoraiu de avocat 1.500 lei-fil.10).

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de petiționarul T.E. împotriva sentinței penale nr. 32 F din 27 martie 2008 a Curții de Apel Brașov, secția penală. Obligă recurentul petiționar la plata sumei de 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat și 1500 lei cheltuieli judiciare către intimatul I.V. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 15 mai 2008.