ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1706/2008

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1706/2008 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2008)

Asupra recursului de față;

În baza actelor și lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin rezoluția nr. 501/P/2007 din data de

23 ianuarie 2007, procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel

Brașov, în temeiul art. 249 raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen. și art. 228

alin. (4) și (6) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., a dispus

următoarele:

1) scoaterea de sub urmărire penală a

învinuitului I.V. pentru infracțiunea prevăzută de art. 220 C. pen.;

2) neînceperea urmăririi penale față de

notarul public B.A.C.

pentru infracțiunea

prevăzută de art. 289 C. pen.

Pentru a

dispune în acest sens, procurorul a reținut următoarele:

La data de 27 martie 2007, T.E. a formulat

o plângere penală împotriva numitului I.V. prin care reclama că acesta i-a

ocupat în mod abuziv un teren în comuna Teliu din județul Brașov și l-a indus

în eroare modificând obiectul contractului de vânzare-cumpărare încheiat între

ei.

Prin rezoluția din data de 26 iunie 2007,

în dosarul nr. 3450/P/2007, Parchetul de pe lângă Judecătoria Brașov a

confirmat

începerea urmăririi penale

dispusă în aceeași dată de organele poliției

față de I.V. pentru

infracțiunea de tulburare de posesie prevăzută de art. 220 C. pen. reținând că

învinuitul a cumpărat o suprafață de teren de la persoana vătămată, dar a

ocupat o suprafață mai mare.

În cursul urmăririi penale s-a constatat

că în încheierea de autentificare a contractului de vânzare cumpărare nr. 207

din data de 23 februarie 2005, a Biroului Notarului Public B.A.C., au fost

menționate datele din cartea de identitate a

numitului I.V.

eliberată abia ulterior, respectiv la data de 27 aprilie

2005, motiv pentru care, prin ordonanța din data de 20 septembrie 2007, cauza a

fost declinată spre competentă soluționare Parchetului de pe lângă Curtea de

Apel Brașov.

Prin titlul de proprietate nr. 00581 din

29 iulie 1998, numitului T.E. i s-a reconstituit dreptul de proprietate asupra

unei suprafețe totale de 1 ha și 7800 mp, divizat în mai multe parcele, dintre

care două, la categoria fânețe, identificate prin numere de parcelă nr. 3205/13

în suprafață de 1,05 ha și nr. 1248/1 în suprafață de 3600 mp.

În luna ianuarie sau februarie 2005,

învinuitul I.V. a dorit să cumpere o suprafață mai mare de teren în locul numit

Vârful

Predealului, s-a interesat care sunt

proprietarii cărora li s-a reconstituit

dreptul de proprietate asupra

terenurilor din acea zonă și a luat legătura cu aceștia, exprimându-și dorința

de a le cumpăra terenurile.

În acest

sens, i-a contactat pe T.E., pe S.K. și

E.B., cu care s-a

deplasat în teren, fiecare indicându-i parcela pe care o avea în proprietate-cu

vecinătăți și hotare, terenurile celor trei fiind învecinate.

Terenul pe care l-a indicat T.E. că-i

aparține a fost apreciat de cei prezenți ca având o suprafață de aproximativ 1

ha.

Aceste aspecte rezultă atât din

declarațiile învinuitului, cât și ale martorilor S.K. și E.B.

Învinuitul s-a înțeles cu numitul T.E.

să-i cumpere parcela pentru suma de 10 milioane lei.

I.V. susține că T.E. i-a spus că, în

titlul de proprietate, terenul în discuție ar figura ca fiind în suprafață de

36 de ari, dar în realitate apreciază că are o suprafață de aproximativ 1,5

ha., atât cât folosește el de fapt.

În sensul celor convenite, la data de 23

februarie 2005, I.V.

și T.E. s-au prezentat

la Biroul Notarului Public B.A.C.

, din orașul întorsura Buzăului, unde

s-a încheiat un contract de vânzare-cumpărare pentru parcela înscrisă în titlul

de proprietate cu nr. 1248/1 în suprafață de 36 ari, astfel cum a fost indicată

de vânzătorul T.E. Întrucât acesta nu făcuse

identificarea

topografică și intabularea în cartea funciară, vânzarea s-a

făcut extratabular,

exclusiv pe baza titlului de proprietate.

Ulterior, I.V. a cumpărat și parcela

învecinată de la E.B. și o altă parcelă, de asemenea în vecinătate, de la I.M.,

numitul S.K. hotărând să nu mai vândă.

Întrucât

dorea să construiască pe suprafața de teren cumpărată,

învinuitul

s-a adresat SC B.D. SRL, societate autorizată de Ministerul Administrației

Publice, pentru a întocmi documentația tehnică cadastrală destinată înscrierii

în cartea funciară a dreptului de proprietate, I.V. l-a condus în teren pe reprezentantul

societății, care a măsurat și delimitat suprafața.

După verificarea schițelor și a hărților

cadastrale a rezultat că suprafața vândută nu este parcela înscrisă în titlul

de proprietate eliberat pe numele lui T.E. cu nr. 1248/1, în suprafață de 36

ari, ci cealaltă parcelă, respectiv cu nr. 3205/13, în suprafață de 1,05 ha.

Aflând despre această situație,

învinuitul l-a contactat pe T.E. și i-a spus că, în contractul de

vânzare-cumpărare încheiat, a fost înscris greșit numărul parcelei vândute și

suprafața terenului, vânzătorul fiind de acord cu modificarea contractului.

Învinuitul

s-a deplasat apoi la B.N.P. B.A.C. unde

i-a explicat

notarului confuzia apărută, acesta spunându-i că îi reface contractul dacă îi

aduce toate exemplarele vechiului contract, o nouă adeverință de neurmărire

fiscală și o nouă adeverință de proprietate de la Primăria Teliu.

I.V., împreună cu T.E., au adunat toate

exemplarele contractului de vânzare-cumpărare încheiat în luna februarie 2005

și, împreună, s-au prezentat la B.N.P. B.A.C. în data de 23 iunie 2005.

Notarul public a refăcut contractul,

trecând ca obiect al vânzării parcela cu numărul 3205/13 în suprafață de 10.500

mp, restul clauzelor rămânând neschimbate.

Vânzătorul și cumpărătorul au citit

contractul, au înțeles conținutul acestuia și l-au semnat în fața notarului.

Notarul public a retras toate

exemplarele contractului inițial, substituind vechiul contract cu noul

contract, păstrând același număr de autentificare nr. 207 din data de 23

februarie 2005.

Notarul a declarat că a procedat în

acest mod pentru că, fiind vorba despre o eroare inițială, a dorit să scutească

părțile de la plata unor noi taxe și pentru că, în fapt, contractul consfințea

voința reală a părților. Notarul mai susține că primul contract nu a intrat în

circuitul civil și nu a produs nici un fel de efecte juridice.

Părțile nu au dat importanță, la acel

moment, încheierii de autentificare, învinuitul I.V. susținând că și dacă ar fi

observat că data care apare este data fostului contract nu și-ar fi dat seama

că era ceva ilegal întrucât convingerea sa a fost că se reface vechiul contract

și nu că se încheie un nou contract.

Ulterior, T.E. a început să-i ceară

învinuitului alte sume de bani cu motivarea că scriptic i-a cedat o suprafață

mai mare. I.V. i-a mai dat acestuia, în două tranșe, suma de 20 milioane lei

dar, în data de 27 martie 2006, i-a cerut lui T.E., soției și fiicei acestuia

să semneze o declarație prin care aceștia recunoșteau că T.E. i-a vândut un

teren în suprafață de 1,05 ha.

T.E. recunoaște

că a semnat atât contractul de vânzare-

cumpărare încheiat la data de 23 iunie 2005, cât și declarația din data

de

27 martie 2006, și că i-a vândut lui I.V. suprafața de

1,05 ha teren. Acesta susține însă că I.V. folosește cealaltă

suprafață, respectiv parcela nr. 1248/1 de 36 de

ari, care îi aparține.

Având în vedere documentația cadastrală,

schitele, certificatul de urbanism și încheierea de carte funciară, precum și

declarațiile martorilor audiați în cauză, rezultă că această susținere nu este

conformă cu realitatea, părțile înțelegându-se de la început cu privire

la un teren pe care l-au identificat în prezenta

martorilor și cu privire la care s-au efectuat toate actele. Celălalt teren,

aparținând și în prezent

numitului T.E., nu a făcut obiectul vreunei

înțelegeri între părți, învinuitul susținând că nici măcar nu cunoaște unde

este amplasat.

Față de cele reținute, procurorul a

apreciat că infracțiunea de tulburare de posesie nu există.

În ceea ce privește fapta notarului

public B.A.C., constând în substituirea noului contract de vânzare-cumpărare

vechiului contract, menținând încheierea de

autentificare cu numărul și

data celui dintâi, s-a apreciat că, întrucât

contractul reflectă voința părților care l-au și semnat, reprezentând în fapt o

îndreptare de eroare materială și nu un nou contract, nu întrunește, sub

aspectul intenției și a consecințelor juridice, elementele constitutive ale

infracțiunii de fals intelectual.

Prin rezoluția nr. 125/11/2/2008 din

data de 21 februarie 2008, procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea

de Apel Brașov, a respins ca neîntemeiată plângerea petiționarului T.E.

împotriva rezoluției menționate.

În temeiul

art. 278/1 C. proc. pen., petiționarul a formulat plângere la

instanța competentă.

Prin sentința penală nr. 32/F din 27

martie 2008, Curtea de Apel Brașov, secția penală, a respins ca nefondată

plângerea petiționarului.

Împotriva sentinței petiționarul a

declarat prezentul recurs, neprezentându-se la instanța de recurs pentru

susținerea acestuia.

În cererea de recurs, petiționarul a

arătat, pe de o parte, că a fost prezent la primul termen la curtea de apel și

că nu a mai fost citat pentru termenul când s-a judecat cauza, iar pe de altă

parte, că solicită a fi reexaminate argumentele prezentate în plângerile sale

(fil.2).

Recursul

nu este fondat.

La primul termen de judecată la Curtea

de Apel Brașov, petiționarul a fost prezent personal și a cerut amânarea cauzei

pentru imposibilitatea de prezentare a avocatului său (încheierea din 17 martie

2008).

Cauza s-a amânat la data de 24 martie 2008,

petiționarul primind termen în cunoștință, potrivit art. 291 alin. (3) C. proc.

pen. nemaifiind citată

pentru termenele

următoare, chiar dacă ar lipsi la vreunul dintre aceste

termene.

La termenul din 24 martie 2008, nici

petiționarul și nici avocatul său ales nu s-a prezentat, și nici nu au depus o

cerere de amânare a cauzei, în aceste condiții instanța dispunând judecarea

plângerii.

Pentru a da posibilitatea petiționarului

și intimaților să depună alte înscrisuri, precum și concluzii scrise, instanța

a amânat pronunțarea sentinței la data de 27 martie 2008.

Înalta Curte constată că nu este

întemeiată critica petiționarului referitoare la necitarea sa și ia

prejudicierea dreptului la apărare.

Petiționarul a mai susținut că

cercetarea efectuată a fost superficială, și că au fost comise erori și

confuzii de către organele judiciare cu privire la parcela vândută.

Nici aceste

critici nu sunt întemeiate.

Dosarul întocmit de organele judiciare

pentru soluționarea plângerii penale are un număr de 110 file, cuprinzând

declarațiile persoanelor implicate, actele referitoare la terenurile în

litigiu, declarațiile martorilor etc, fiind efectuate toate actele de cercetare

necesare completei stabiliri a situației de fapt.

Probele administrate dovedesc că

obiectul vânzării-cumpărării l-a constituit parcela în suprafață db 10.500 mp,

teren care a fost ulterior înscris în cartea funciară pe numele cumpărătorului I.V.

și soției acestuia. Pentru acest teren s-a emis de către Primăria orașului

întorsul a Buzăului autorizația de construire nr.4/9 martie 2007, fapta

neconstituind infracțiunea de tulburare de posesie.

Cu privire la fapta notarului public,

corect a reținut instanța de fond, precum și procurorul, că înlocuirea celor

două contracte de vânzare-cumpărare, cu menținerea numărului încheierii de

autentificare, nu a fost în acord cu procedura prevăzută în Legea nr. 36/1995

pentru astfel, de noteze (ceea ce a justificat sesizarea Camerei Notarilor

Publici Brașov), însă nu realizează conținutul constitutiv al infracțiunii ele

fals intelectual, părțile contractante fiind cele care au avut inițiativa îndreptării

erorii materiale din contractul inițial, acceptând și semnând noul contract în

condițiile și modalitatea arătată în deplină cunoștință de cauză.

Față de cele reținute, în temeiul art. 385/15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul

petiționarului.

În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc.

pen., recurentul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Potrivit art. 193 alin. (6) C. proc.

pen., recurentul va fi obligat la plata chetuielilor judiciare către intimatul I.V.

(onoraiu de avocat 1.500 lei-fil.10).

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de petiționarul T.E. împotriva

sentinței penale nr. 32 F din 27 martie 2008 a Curții de Apel Brașov, secția

penală.

Obligă recurentul petiționar la plata sumei de 100 lei cu titlu de

cheltuieli judiciare către stat și 1500 lei cheltuieli judiciare către intimatul

I.V.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 15 mai 2008.