ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3852/2007

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3852/2007 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2007)

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Reclamanta SC R.L. SRL

Pitești a chemat în judecată pe pârâta SN P. SA București, solicitând instanței

ca prin sentința ce o va pronunța să o oblige pe pârâtă să încheie contractul

de vânzare - cumpărare pentru spațiul și terenul aferent acestuia situat în Rm.

Vâlcea, județul Vâlcea, ce face obiectul contractului de închiriere din 3

februarie 2004, la prețul ce se va stabili de instanță.

În motivarea acțiunii reclamanta

a arătat că deține cu chirie spațiul susmenționat, iar pentru desfășurarea

activităților comerciale specifice a făcut lucrările de reparații și amenajări

necesare.

A mai arătat că, în temeiul

Legii nr. 346/2004 a solicitat pârâtei să-i vândă spațiul menționat, întrucât

se încadrează în toate criteriile prevăzute de acest act normativ pentru a

beneficia de facilitatea respectivă.

Astfel, arată că este

întreprindere mică în accepțiunea legii, iar spațiul este disponibil și

aparține unei societăți naționale cu capital majoritar de stat, fiind deținut

în baza unui contract de închiriere valabil încheiat.

Pentru că

și-a

manifestat expres intenția de a cumpăra

trebuia încheiat contractul de vânzare - cumpărare, greșit fiindu-i respinsă

cererea cu motivarea că spațiul nu este disponibil.

Prin sentința nr. 1142/ C

din 2 decembrie 2004, Tribunalul Vâlcea, secția comercială, a admis în parte

cererea și a obligat-o pe pârâtă să încheie cu reclamanta contract de vânzare -

cumpărare pentru spațiul comercial situat în Rm. Vâlcea și terenul aferent,

deținute cu chirie în baza contractului de închiriere din 3 februarie 2004, la

prețul ce se va stabili de părți în condițiile art. 12 alin. (1) lit. b) din

Legea nr. 346/2004.

Prin aceeași sentință,

capătul de cerere privind stabilirea prețului de către instanță a fost respins,

iar pârâta a fost obligată la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 88.000

lei, către reclamantă.

Pentru a se pronunța în

sensul celor de mai sus, instanța a reținut că este competentă să soluționeze

cauza, în raport de dispozițiile art. 10 pct. 4 C. proc. civ., excepția privind

prematuritatea acțiunii fiind respinsă cu motivarea că termenul de 90 de zile

calculat de la depunea cererilor de cumpărare a activelor este stabilit de lege

în favoarea solicitantului, întreprindere mică și mijlocie și reprezintă o

obligație pentru proprietar de a încheia contractul, ci nu un termen după

trecerea căruia să te poți adresa justiției în condițiile în care pârâta

și-a

manifestat expres refuzul de a

înstrăina bunul imobil.

Pe fondul cauzei, a apreciat

că reclamanta îndeplinește cerințele prevăzute de art. 3 pct. 1 lit. b) din

Legea nr. 346/2004, respectiv este întreprindere mică și deține cu chirie un

spațiu comercial disponibil, definit ca atare de art. 13 pct. 2 lit. a) din

același act normativ, ce aparține unei societăți naturale cu capital majoritar

de stat, supusă privatizării.

Susținerea pârâtei în sensul

că activul nu ar fi fost disponibil nu a fost reținută, cu argumentarea că art.

13 pct. 4 din actul normativ, instituia obligația de a publica lista cu

activele disponibile, ori pârâta se află în culpă prin neefectuarea acestei

publicații.

Derogarea prevăzută prin art.

13 pct. 7, care permitea retragerea de pe listă a activelor disponibile dacă se

află în perioada de administrare specială, cum este și situația pârâtei, nu

operează, pentru că nu a organizat licitația în termen de 30 de zile de la

exprimarea opțiunii de cumpărare a activului deținut cu chirie de reclamantă și

nici nu a încheiat contractul de vânzare - cumpărare, refuzând cererea.

Obligația de a vinde era întărită

și de faptul că prin Ordinul nr. 43 din 6 februarie 2003, art. 2 pct. 2 lit. a)

alin. (3), administratorul special era obligat să identifice activele

neutilizate ce pot fi transferate/sau vândute, ceea ce nu exclude aplicarea

Legii nr. 346/2004 ci, dimpotrivă, reprezintă o modalitate prevăzută în sarcina

pârâtei chiar anterior acestui act normativ, în aplicarea prevederilor Legii nr.

133/1999.

În schimb, cererea privind

stabilirea prețului de către instanță a fost apreciată ca nefondată, cu motivarea

că părțile nu au parcurs procedura reglementată de art. 12 alin. (1) lit. b)

din Legea nr. 346/2004.

Prin decizia nr. 36 din 16

martie 2005, Curtea de Apel Pitești a admis apelul formulat de pârâta SN P. SA

și a schimbat sentința atacată în sensul că a respins acțiunea, reținând, în

principal, că pârâta nu poate fi obligată la vânzarea spațiului fiind în

administrare specială.

Împotriva acestei decizii a

declarat recurs, în termen, reclamanta SC R.L. SRL, solicitând admiterea

recursului în sensul respingerii apelului pârâtei și menținerii sentinței

instanței de fond.

În motivarea recursului său,

întemeiat pe prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., reclamanta susține că

hotărârea atacată a fost dată cu aplicarea greșită a legii, respectiv a art. 12

alin. (1) și (2) și art. 13 alin. (7) din Legea nr. 346/2004, prin aceea că

retragerea activelor de pe listă sau neacceptarea ofertei de cumpărare nu se

putea face decât anterior acceptării ofertei făcută de statul român de către

societățile comerciale beneficiare ale ofertei.

Examinând recursul prin

prisma motivelor invocate, Înalta Curte constată că acesta este nefondat.

Instanța de apel a făcut o

corectă interpretare și aplicare a prevederilor art. 12 alin. (1) și (2) și art.

13 alin. (7) din Legea nr. 346/2004.

Instanța a reținut în mod

corect că procedura de administrare specială în vederea privatizării pârâtei a

fost declanșată anterior intrării în vigoare a Legii nr. 346/2004 și deci

refuzul de vânzare a activului în cauză a fost legal, având în vedere situația

derogatorie reglementată de art. 13 alin. (7) lit. a) potrivit căruia activele,

chiar dacă au fost înscrise pe listă, se retrag de pe lista cu active

disponibile în cazul declanșării procedurii de administrare specială în

perioada de privatizare.

Față de cele arătate, Înalta

Curte urmează ca, în temeiul art. 312 C. proc. civ., să respingă recursul ca

nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de reclamanta SC R.L. SRL Pitești împotriva deciziei nr. 36 din 16 martie 2005

a Curții de Apel Pitești, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 28 noiembrie 2007.