ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4182/2008

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la 23 noiembrie 2007 sub nr. 8238/2/2007 reclamanta M.N.M. a chemat în judecata pe pârâții Ministerul Internelor și Reformei Administrative și Inspectoratul General al Poliției de Frontieră pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligați pârâții la plata primelor de concediu aferente 2004-2006, actualizate cu indicele de inflație până la data plații efective și a sporului de fidelitate pe anul 2005, actualizat cu rata inflației. În fapt, reclamanta a arătat că a avut calitatea de agent de poliție și potrivit art. 37 alin. (2) din O.G. nr. 38/2003 are dreptul, la plecarea în concediu de odihnă la o primă de concediu egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu.

Printr-o serie de acte normative, s-a dispus suspendarea aplicării acestui articol. Astfel, prin legile nr. 507/2003 s-a suspendat dreptul până la 31 decembrie 2004; prin Legea nr. 511/2004 până la 31 decembrie 2005; prin Legea nr. 380/2005 până la 31 decembrie 2006. Suspendarea nu echivalează cu stingerea dreptului fiind o măsură cu caracter temporar și nu permanent. Este vorba de un drept câștigat, derivat dintr-un raport de muncă. Au fost invocate și dispozițiile art. 41 și art. 53 din Constituția României. Și în cazul sporului de fidelitate prevăzut de art. 6 din O.G. nr. 38/2003 a fost suspendată aplicarea acestui text de lege până la data de 31 decembrie 2005, sporul nefiind acordat pe anul 2005. Măsura suspendării acordării primei de concediu și sporului de fidelitate a afectat doar exercițiul dreptului nu și existența lui.

A u fost invocate dispozițiile din Legea nr. 360/2002, O.G. nr. 38/2003, art. 41 si 53 din Constituția României și decizia nr. XII/2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție. Ministerul Internelor și Reformei Administrative a formulat întâmpinare și cerere de chemare în garanție a Ministerului Economiei și Finanțelor, pentru a fi obligată această autoritate în cazul admiterii acțiunii să vireze sumele solicitate de reclamantă. La 22 aprilie 2008 reclamanta a depus o precizare arătând că la 31 martie 2005 a încetat calitatea de polițist ieșind la pensie pe caz de invaliditate și drepturile solicitate sunt anterioare acestei date. Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal prin sentința civilă nr. 1311 din 23 aprilie 2008 a admis în parte acțiunea reclamantei M.M.M..

A obligat pârâții să plătească reclamantei sumele de bani reprezentând prima de concediu aferentă anilor 2004-2005 și sporul de fidelitate aferent perioadei 1 ianuarie 2005-31 martie 2005, actualizate în funcție de rata inflației începând cu data nașterii dreptului și până la plata efectivă. A respins în rest pretențiile reclamantei și cererea de chemare în garanție a Ministerului Economiei și Finanțelor formulată de pârâtul Ministerul Internelor și Reformei Administrative, ca neîntemeiate. Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut că atât prima de concediu cât și sporul de fidelitate sunt drepturi prevăzute de lege respectiv de art. 37 pct.2 din O.G. nr. 38/2003 și art. 6 din același act normativ.

Ca atare suspendarea acestor drepturi are ca efect doar amânarea până la un termen cert și determinat neputând duce la suprimarea definitivă a efectelor actului normativ afectat de suspendare. Instanța a respins cererea reclamantei de acordare a acestor drepturi pe anul 2006 întrucât pentru acest an nu a avut calitatea de polițist. Actualizarea sumei cu indicele de inflație de la data nașterii dreptului și până la plata efectivă și această solicitare este întemeiată față de principiul echității și al reparării integrale a prejudiciului suferit. Cererea de chemare în garanție a fost respinsă apreciindu-se că virarea sumelor către Ministerul Internelor și Reformei Administrative nu poate fi reținută față de dispozițiile Legii nr. 500/2002 și a faptului că nu Ministerul Economiei și Finanțelor este acela care hotărăște în final bugetele instituțiilor publice.

Împotriva hotărârii susmenționate a formulat recurs Inspectoratul General al Poliției de Frontieră criticând-o ca nelegală și netemeinică. Recurentul a susținut pe de o parte că suspendarea dispozițiilor art. 6 și art. 37 din O.G. nr. 38/2003 a intervenit în condițiile art. 64 din Legea nr. 24/2000 potrivit căruia în cazuri speciale aplicarea unui act normativ poate fi suspendată printr-un alt act normativ de același nivel sau nivel superior și ca atare în perioada suspendării actele suspendate nu produc efecte juridice. Pe de altă parte a precizat că în bugetul aprobat instituției pe anul 2007 nu au fost prevăzute sume cu destinația de prime de concediu și spor de fidelitate iar art. 4 din Legea nr. 500/2002 prevede că angajarea cheltuielilor se face în limita creditelor bugetare aprobate.

Recursul este nefondat pentru următoarele considerente: Reclamanta a fost polițist conform adeverinței depuse la fila 1 din dosar. Potrivit dispozițiilor art. 37 pct. 2 din O.G. nr. 38/2003 polițiștii au dreptul, la plecarea în concediu de odihnă la o prima de concediu egală cu salariul de bază din luna anterioara plecării în concediu. Potrivit art. 6 al aceluiași act normativ aceștia au dreptul și la sporul de fidelitate în cazul desfășurării activității în instituțiile din sectorul de apărare națională, ordine publică și siguranță națională, în calitate de militar, polițist, funcționar public și personal contractual. Aceste prevederi legale au fost suspendate succesiv până la 31 decembrie 2006, în cazul primei de concediu și până la 31 decembrie 2005 în cazul sporului de fidelitate prin textele de lege indicate de reclamantă în cererea sa.

Prima instanță, în mod corect a admis cererea interpretând normele legale de suspendare în raport cu prevederile art. 53 din Constituția României. Astfel, dreptul la prima de concediu constituie un drept prevăzut de lege. Prin dispozițiile legale de suspendare s-a amânat doar plata drepturilor privind prima de concediu și sporul de fidelitate deoarece în lumina prevederilor art. 53 din Constituția României nu se putea aduce atingere existenței dreptului. Potrivit art. 56 și art. 64 din Legea 24/2000 după intrarea în vigoare a unui act normativ, pe durata existenței acestuia pot interveni diferite evenimente legislative cum sunt: modificarea, completarea, abrogarea, republicarea, suspendarea sau altele asemenea, iar aplicarea unui act normativ poate fi suspendată numai în cazuri speciale, printr-un act normativ de același nivel sau de nivel superior, la expirarea duratei suspendării actului normativ sau dispoziția afectată de suspendare reintrând de drept în vigoare.

În acest context se poate susține că suspendarea unui act normativ are ca efect doar amânarea până la un termen cert și determinat a aplicării acestuia iar, pe de altă parte, nu poate duce la suprimarea definitivă a efectelor actului normativ afectat de suspendare. Prima instanță s-a pronunțat în mod corect și cu privire la actualizarea sumei cu indicele de inflație de la data nașterii dreptului și până la plata efectivă. Această solicitare este întemeiată față de principiul echității și al reparării integrale a prejudiciului suferit. Prin întârzierea acordării drepturilor se creează un prejudiciu constând în devalorizarea produsă ca urmare a inflației. Și cererea de chemare în garanție a Ministerului Economiei și Finanțelor a fost soluționată în mod corect de instanța de fond.

Astfel pârâtul Ministerul Internelor și Reformei Administrative nu a făcut dovada că a inclus sumele solicitate cu titlu de prime de vacanță și spor de fidelitate în buget sau într-o solicitare de rectificare bugetară, iar Ministerul Economiei și Finanțelor ar fi refuzat includerea acestor sume în bugetul Ministerului Internelor și Reformei Administrative și respectiv al INEP. Mai mult pârâtul Ministerul Internelor și Reformei Administrative a solicitat virarea sumelor respective, ori virarea presupune existența sumelor la dispoziția Ministerului Economiei și Finanțelor și obligația acestuia de a vira sumele către Ministerul Internelor și Reformei Administrative, obligații ce nu pot fi reținute față de dispozițiile Legii nr. 500/2002 și a faptului că nu Ministerul Economiei și Finanțelor este acela care hotărăște în final bugetele instituțiilor publice.

Așa fiind, pentru motivele mai sus invocate, în temeiul art. 312 C. proc. civ., se va respinge recursul formulat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de Inspectoratul General al Poliției de Frontieră împotriva sentinței civile nr. 1311 din 23 aprilie 2008 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 19 noiembrie 2008.