ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4182/2008

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la 23 noiembrie 2007 sub nr. 8238/2/2007

reclamanta M.N.M. a chemat în judecata pe pârâții Ministerul Internelor și

Reformei Administrative și Inspectoratul General al Poliției de Frontieră pentru

ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligați pârâții la plata primelor

de concediu aferente 2004-2006, actualizate cu indicele de inflație până la

data plații efective și a sporului de fidelitate pe anul 2005, actualizat cu

rata inflației.

În fapt, reclamanta a arătat că a avut calitatea de agent

de poliție și potrivit

art. 37 alin. (2) din O.G. nr. 38/2003 are dreptul, la plecarea în

concediu de odihnă la o primă de concediu egală cu salariul de bază din luna

anterioară plecării în concediu.

Printr-o

serie de acte normative, s-a dispus suspendarea aplicării acestui articol.

Astfel, prin legile nr. 507/2003 s-a suspendat dreptul până la 31 decembrie 2004;

prin Legea nr. 511/2004 până la 31 decembrie 2005; prin Legea nr. 380/2005 până

la 31 decembrie 2006.

Suspendarea nu echivalează cu stingerea dreptului fiind o măsură cu

caracter temporar și nu permanent.

Este

vorba de un drept câștigat, derivat dintr-un raport de muncă.

Au

fost invocate și dispozițiile art. 41 și art. 53 din Constituția României.

Și în

cazul sporului de fidelitate prevăzut de art. 6 din O.G. nr. 38/2003 a fost

suspendată aplicarea acestui text de lege până la data de 31 decembrie 2005,

sporul

nefiind acordat pe anul 2005.

Măsura suspendării acordării

primei de concediu și sporului de fidelitate a

afectat doar exercițiul dreptului nu și existența lui.

A

u fost

invocate dispozițiile din Legea nr. 360/2002, O.G. nr. 38/2003, art. 41 si 53

din Constituția României și decizia nr. XII/2007 a Înaltei Curți de Casație și

Justiție.

Ministerul Internelor și Reformei Administrative a

formulat întâmpinare și cerere

de chemare în garanție a Ministerului Economiei și Finanțelor,

pentru a fi obligată această autoritate în cazul admiterii acțiunii să vireze

sumele solicitate

de reclamantă.

La 22 aprilie 2008 reclamanta a depus o precizare arătând

că la 31 martie 2005 a

încetat calitatea de polițist ieșind la pensie pe caz de invaliditate și

drepturile

solicitate sunt anterioare

acestei date.

Curtea de Apel București, secția a VIII-a

contencios administrativ și fiscal prin sentința civilă nr. 1311 din 23 aprilie 2008 a admis în parte acțiunea reclamantei M.M.M.. A obligat

pârâții să plătească reclamantei sumele de bani

reprezentând prima

de concediu aferentă anilor 2004-2005 și sporul de

fidelitate aferent perioadei 1 ianuarie 2005-31 martie 2005, actualizate în

funcție de rata inflației începând cu data nașterii dreptului și până la plata

efectivă. A respins în rest pretențiile reclamantei și cererea de chemare în

garanție a Ministerului Economiei și Finanțelor formulată de pârâtul Ministerul

Internelor și Reformei Administrative, ca neîntemeiate.

Pentru a hotărî astfel prima instanță a

reținut că atât prima de concediu cât și sporul de fidelitate sunt drepturi

prevăzute de lege respectiv de art. 37 pct.2 din O.G. nr. 38/2003 și art. 6 din

același act normativ.

Ca atare suspendarea acestor drepturi are

ca efect doar amânarea până la un termen cert și determinat neputând duce la

suprimarea definitivă a efectelor actului normativ afectat de suspendare.

Instanța a respins cererea reclamantei de

acordare a acestor drepturi pe anul 2006 întrucât pentru acest an nu a avut

calitatea de polițist.

Actualizarea sumei cu indicele de

inflație de la data nașterii dreptului și până la plata efectivă și această

solicitare este întemeiată față de principiul echității și al reparării

integrale a prejudiciului suferit.

Cererea de chemare în garanție a fost

respinsă apreciindu-se că virarea sumelor către Ministerul Internelor și

Reformei Administrative nu poate fi reținută față de dispozițiile Legii nr.

500/2002 și a faptului că nu Ministerul Economiei și Finanțelor este acela care

hotărăște în final bugetele instituțiilor publice.

Împotriva hotărârii susmenționate a

formulat recurs Inspectoratul General al Poliției de Frontieră criticând-o ca

nelegală și netemeinică.

Recurentul a susținut pe de o parte

că suspendarea dispozițiilor art. 6 și art. 37 din O.G. nr. 38/2003 a

intervenit în condițiile art. 64 din Legea nr. 24/2000 potrivit căruia în

cazuri speciale aplicarea unui act normativ poate fi suspendată printr-un alt

act normativ de același nivel sau nivel superior și ca atare în perioada

suspendării actele suspendate nu produc efecte juridice.

Pe de altă parte a precizat că în

bugetul aprobat instituției pe anul 2007 nu au fost prevăzute sume cu

destinația de prime de concediu și spor de fidelitate iar art. 4 din Legea nr.

500/2002 prevede că angajarea cheltuielilor se face în limita creditelor

bugetare aprobate.

Recursul este nefondat pentru

următoarele considerente:

Reclamanta a fost polițist conform adeverinței depuse la fila 1 din

dosar.

Potrivit dispozițiilor art. 37 pct. 2 din O.G. nr. 38/2003 polițiștii au

dreptul, la plecarea în concediu de odihnă la o prima de concediu egală cu

salariul de bază din luna anterioara plecării în concediu.

Potrivit art. 6 al aceluiași act normativ aceștia au dreptul și la

sporul de fidelitate în cazul desfășurării activității în instituțiile din

sectorul de apărare națională, ordine publică și siguranță națională, în

calitate de militar, polițist, funcționar public și personal contractual.

Aceste

prevederi legale au fost suspendate succesiv până la 31 decembrie 2006, în

cazul primei de concediu și până la 31 decembrie 2005 în cazul sporului de

fidelitate prin textele de lege indicate de reclamantă în cererea sa.

Prima

instanță, în mod corect a admis cererea interpretând normele legale de

suspendare în raport cu prevederile art. 53 din Constituția României.

Astfel, dreptul la prima de concediu constituie un drept prevăzut de

lege.

Prin dispozițiile legale de suspendare s-a amânat doar

plata drepturilor privind prima de

concediu și sporul de fidelitate deoarece în lumina

prevederilor art. 53 din Constituția României nu se putea aduce atingere

existenței dreptului.

Potrivit art. 56 și art. 64 din Legea 24/2000 după intrarea în vigoare a

unui act normativ, pe durata existenței acestuia pot interveni diferite

evenimente legislative cum sunt: modificarea, completarea, abrogarea,

republicarea, suspendarea sau altele asemenea, iar aplicarea unui act normativ

poate fi suspendată numai în cazuri speciale, printr-un act normativ de același

nivel sau

de nivel superior, la expirarea

duratei suspendării actului normativ sau dispoziția

afectată de

suspendare reintrând de drept în vigoare.

În

acest context se poate susține că suspendarea unui act normativ are ca efect

doar amânarea până la un termen cert și determinat a aplicării acestuia iar, pe

de altă parte, nu poate duce la suprimarea definitivă a efectelor actului

normativ afectat de suspendare.

Prima

instanță s-a pronunțat în mod corect și cu privire la actualizarea sumei cu

indicele de inflație de la data nașterii dreptului și până la plata efectivă. Această

solicitare este întemeiată față de principiul echității și al reparării

integrale a prejudiciului suferit.

Prin

întârzierea acordării drepturilor se creează un prejudiciu constând în

devalorizarea produsă ca urmare a inflației.

Și cererea de chemare în garanție a Ministerului Economiei și Finanțelor

a fost soluționată în mod corect de instanța de fond.

Astfel pârâtul Ministerul Internelor și Reformei Administrative nu a

făcut dovada că a inclus sumele solicitate cu titlu de prime de vacanță și spor

de fidelitate în buget sau într-o solicitare de rectificare bugetară, iar

Ministerul Economiei și Finanțelor ar fi refuzat includerea acestor sume în

bugetul Ministerului Internelor și Reformei Administrative și respectiv al

INEP.

Mai mult pârâtul Ministerul Internelor și Reformei

Administrative a solicitat virarea sumelor respective, ori virarea

presupune existența sumelor

la dispoziția Ministerului Economiei și Finanțelor și obligația acestuia de a

vira sumele către Ministerul Internelor și Reformei Administrative, obligații

ce nu pot fi reținute față de dispozițiile Legii nr. 500/2002 și a faptului că

nu Ministerul Economiei și Finanțelor este acela care hotărăște în final

bugetele instituțiilor publice.

Așa fiind, pentru motivele mai sus invocate, în temeiul art. 312 C.

proc. civ., se va respinge recursul formulat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de

Inspectoratul General al Poliției de Frontieră împotriva sentinței civile nr.

1311 din 23 aprilie 2008 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 19 noiembrie 2008.