ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4132/2008

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 3040 din 27 noiembrie 2007 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a fost admisă acțiunea formulată de numitul  S.S., în contradictoriu cu A.N.P.C. și având ca obiect anularea Ordinului nr. 163 din 27 martie 2007 emis de pârâtă, prin care reclamantului i-a fost suspendat raportul de serviciu.

A fost anulat ordinul atacat, pentru nelegalitatea sa.

Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut, în fapt: că prin ordinul în cauză s-a dispus suspendarea de drept a raportului de serviciu ale reclamantului, pe durata cercetării administrative asupra acestuia, începând cu 28 martie 2007; că măsura a fost luată în urma unei sesizări, pe motiv că reclamantul, având o funcție de conducere la O.J.P.C. Brăila, ar putea influența, din această poziție, cercetarea administrativă care-l vizează, referitoare la o abatere disciplinară a acestuia; că în perioada 26-31 martie 2007, reclamantul s-a aflat în concediu medical, dovedit cu certificat medical.

În drept, a reținut instanța că ordinul emis în perioada concediului medical încalcă dispozițiile art. 35 din Legea nr. 188/1999, care prevăd că raporturile de serviciu nu pot înceta și nu pot fi modificate, în această situație, decât din inițiativa funcționarului public în cauză.

A mai reținut instanța că, în raport cu dispozițiile art. 81 alin. (1) lit. l)

2

din Legea nr. 188/1999, care lasă la aprecierea autorității luarea măsurii suspendării, din actele premergătoare și din ordinul atacat nu rezultă motivele care au determinat autoritatea să considere că reclamantul ar putea influența cercetarea administrativă, deoarece propunerea comisiei de disciplină este nemotivată în această privință.

A apreciat instanța că, faptul în sine că reclamantul avea o funcție de conducere, nu este o justificare suficientă în a considera că el ar putea influența cercetarea administrativă, în lipsa unor argumente de fapt care să motiveze măsura suspendării.

Împotriva acestei sentințe a declarat în termen recursul de față autoritatea pârâtă, A.N.P.C., cererea fiind legal timbrată.

În motivarea cererii, recurenta arată că instanța a interpretat greșit actele deduse judecății și a făcut o greșită aplicare a legii, invocând dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ.

În esență, recurenta arată că ordinul atacat, nefiind un act normativ, nu presupune o anumită procedură de întocmire și că motivarea măsurii luate prin ordin se regăsește în cuprinsul propunerii nr. 1/1658 din 27 martie 2007.

Arată recurenta că reclamantul confundă actul administrativ prin care se suspendă raportul de serviciu cu actul de sancționare a funcționarului public, care, conform art. 35 alin. (2) din H.G. nr. 1210/2003, trebuie să fie motivat.

Susține recurenta că omisiunea din ordin a termenului în care el poate fi contestat și a instanței competente nu este sancționată de Legea nr. 554/2004, care nu prevede asemenea elemente în mod imperativ.

În fine, în susținerea legalității ordinului de suspendare, invocă recurenta dispozițiile Legii nr. 7/2004 republicată, privind Codul de conduită a funcționarilor publici, ce statuează, ca principiu, prioritatea interesului public, în raport cu cel personal, în exercitarea funcției publice.

Recursul se fondează, sentința urmând a fi modificată în tot, în temeiul dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., pentru următoarele considerente:

1.Legea funcționarului public nr. 188/1999, în Capitolul XIX reglementează distinct, în trei secțiuni diferite: modificarea, suspendarea și încetarea raportului de serviciu.

În speță, ordinul atacat a dispus suspendarea de drept a reclamantului, întemeiată pe dispozițiile art. 94 alin. (1) lit. n) din lege. Or, suspendarea nu reprezintă o modificare a raportului de muncă și, cu atât mai mult, o eliberare din funcție, o încetare a raportului de serviciu.

Așa fiind, instanța de fond a făcut o greșită aplicare a legii, căci a dat eficiență unei norme prohibitive care nu era incidentă în situația de fapt și juridică din cauza de față.

2.Dispozițiile art. 94 alin. (1) lit. n) din lege condiționează aplicarea măsurii suspendării de drept din funcție de existența unei propuneri motivate a comisiei de disciplină, din care să rezulte că funcționarul ar putea influența cercetarea administrativă.

În speță, o asemenea propunere există și ea este motivată credibil, dar și suficient, întrucât funcția reclamantului, de director executiv al OPC al județului Brăila, este, prin ea însăși, argumentul suficient al capacității sale de a influența cercetarea administrativă.

3.În fine, în ceea ce privește, marja de apreciere a autorității în luarea măsurii de față, Curtea consideră că, în situația specială prevăzută de art. 94 lit. n) constatarea condiției prealabile prevăzute de text (aceea că „funcționarul… poate influența cercetarea administrativă”) este necesară, dar și suficientă și face ca măsura suspendării să devină obligatorie, din acel moment.

Așadar, constatarea comisiei de disciplină constituie condiția suficientă ca autoritatea să emită actul suspendării de drept, iar formalismul acestei măsuri este justificat nu numai de caracterul ei vremelnic, ci și de garanțiile legale de care funcționarul se bucură pe perioada suspendării, având în vedere că, potrivit dispozițiilor art. 96 alin. (3) din lege:

„Pe perioada suspendării raportului de serviciu autoritățile și instituțiile publice au obligația să rezerve postul aferent funcției publice. Ocuparea acestuia se face, pe o perioadă determinată, în condițiile legii. Pe perioada suspendării, raporturile de serviciu ale funcționarilor publici nu pot înceta și nu pot fi modificate decât din inițiativa sau cu acordul funcționarului public în cauză”.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de A.N.P.C. împotriva sentinței civile nr. 3040 din 27 noiembrie 2007 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Modifică în tot sentința atacată și în fond respinge acțiunea formulată de S.S., ca neîntemeiată.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 18 noiembrie 2008.