ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1238/2009

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 235 din 29 ianuarie 2008 pronunțată în dosar nr. 371/118/2006 al Tribunalului Constanța, secția comercială, s-a admis în parte excepția prescrierii dreptului la acțiune al reclamantei pentru ratele 2, 3 și 4, s-a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta A.V.A.S. împotriva pârâtei Asociația S.N. PAS cu consecința obligării acesteia la plata sumei de 86.936,55 lei cu titlu de penalități și dobânzi aferente ratei nr. 5; 166.872 lei reprezentând prejudiciu cauzat reclamantei ca urmare a deprecierii pachetului de acțiuni prin diminuarea patrimoniului societății și 513.177 lei reprezentând contravaloarea prejudiciului produs prin diminuarea valorii de piață a acțiunilor deținute de reclamantă.

Totodată s-a respins capătul de cerere pentru obligarea pârâtei la plata sumei de 1.012.155,22 lei ca fiind prescris, iar pârâta a mai fost obligată și la plata sumei de 350 lei reprezentând cheltuieli de judecată. Pentru a pronunța această soluție prima instanță a reținut în esență că prin contractul de vânzare - cumpărare acțiuni din 4 martie 1999 încheiat între părți pârâta a cumpărat un număr de acțiuni reprezentând 69,843% din capitalul social al SC S.N. SA Constanța. În privința prețului s-a convenit achitarea acestuia în rate sub sancțiunea unor penalități de întârziere pentru nerespectarea termenelor de plată. De asemenea, pentru ipoteza în care pârâta, în calitate de cumpărător nu va achita la scadență 2 rate convenite, părțile au stabilit conform clauzei cuprinse în art. 5.1 lit. b) din contract desființarea acestuia de plin drept, fără nicio somație clauză ce are semnificația unui pact comisoriu expres de gradul IV.

Ca urmare a nerespectării de către pârâtă a clauzelor convenționale menționate, reclamanta a procedat la notificarea pârâtei cu privire la desființarea contractului solicitând în conformitate cu art. 21 alin. (3) din O.G. nr. 25/2002 și repararea prejudiciului compus din dobânzile aferente ratelor 2 - 5, penalități de întârziere precum și obligarea la plata despăgubirilor produse ca urmare a diminuării patrimoniului și deprecierii valorii de piață a acțiunilor, cuantumul fiind determinat prin expertiza efectuată în cauză. Tribunalul a analizat, conform art. 137 alin. (1) C. proc. civ.

excepția prescrierii dreptului la acțiune, invocată de pârâtă, concluzionând că aceasta este întemeiată în privința ratelor 2, 3 și 4, cu motivarea că termenul general de prescripție de trei ani a început să curgă la data desființării contractului adică de la 15 mai 2002, data aplicării de către reclamantă a pactului comisoriu expres și care a fost notificat pârâtei la 24 aprilie 2002, și nu din momentul în care s-a dispus în baza sentinței civile nr. 8070/2004 a Tribunalului Constanța, reînscrierea reclamantei ca acționar al societății privatizate.

Prin urmare, arată Tribunalul, dată fiind modalitatea de achitare a prețului, rezultă că termenul de prescripție a început să curgă de la scadența fiecărei rate, calcul conform căruia pentru ratele 2, 3 și 4 termenele de prescripție s-au împlinit la datele de 30 ianuarie 2004, 30 ianuarie 2005 și 30 ianuarie 2006, acțiunea fiind introdusă la data de 12 iulie 2006, astfel încât pârâta este ținută să repare doar prejudiciul produs prin neplata la scadență a ratei nr. 5 pentru care pretențiile sunt formulate în termen. În privința celorlalte despăgubiri solicitate de reclamantă prima instanță a concluzionat în temeiul expertizei efectuate în cauză și a prevederilor art. 21 alin. (1) lit. a) din O.G.

nr. 25/2002 precum și a clauzelor contractuale că este justificată obligarea pârâtei la repararea prejudiciului cauzat și prin diminuarea patrimoniului societății privatizate și valorii de piață a acțiunilor deținute de A.V.A.S. între data privatizării și a rezoluțiunii contractului, în cuantumul anterior menționat. Apelul declarat de reclamantă a fost respins ca nefondat prin decizia civilă nr. 169 din 23 octombrie 2008 a Curții de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, contencios administrativ și fiscal, cu motivarea că raportat la modalitatea de achitare a prețului și dispozițiile art. 12 din Decretul nr. 167/1958 în mod corect prima instanță a constatat că termenul de prescripție a început să curgă de la scadența fiecărei rate și în lipsa existenței vreunui caz de întrerupere sau suspendare a prescripției, a admis această excepție în privința ratelor 2 - 4. Împotriva acestei decizii a formulat recurs reclamanta A.V.A.S.

criticând-o pentru motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. derivate din aplicarea greșită a prevederilor Decretului nr. 167/1958 și ignorarea prevederilor O.G. nr. 25/2002. În mod concret, recurenta invocă faptul că dreptul său nu s-a stins ca efect al prescripției, pentru că, contractul din litigiu era în derulare în sensul H.G. nr. 489/2003 și O.G. nr. 25/2002 deoarece nu s-au stins toate obligațiile izvorâte din această convenție. Prin urmare, susține recurenta, contrar celor reținute de instanță contractul nu are o executare succesivă ci o prestație unică, iar plata prețului în rate nu este de natură a schimba caracterul unic al prestației, cu consecința că termenul de prescripție nu curge de la scadența fiecărei rate ci de la ultima rată scadentă din contract.

Analizând recursul formulat prin prisma motivelor invocate raportat la dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Curtea constată că este nefondat. Conform capitolului V din contractul din litigiu părțile au convenit ca modalitate de plată a prețului achitarea acestuia în rate stabilind și termenele de plată. În consecință, executarea obligației intimatei era afectată de un termen suspensiv, ceea ce are semnificația amânării exigibilității până la împlinirea termenului de plată stabilit pentru fiecare rată și totodată determină incidența prevederilor art. 7 alin. (3) din Decretul nr. 167/1958 în sensul că termenul de prescripție începe să curgă de la data împlinirii termenului scadent pentru fiecare rată.

De altfel, însăși recurenta a acceptat o atare interpretare în condițiile în care a procedat la calculul penalităților de întârziere în funcție de scadența fiecărei rate și nu de la data expirării termenului convenit pentru plata ultimei rate, astfel încât, corect instanțele admițând excepția prescripției au aplicat justificat dispozițiile legale anterior menționate. Totodată susținerea recurentei conform căreia termenul de prescripție a fost întrerupt conform art. 16 din Decretul nr. 167/1958 având în vedere situația litigioasă dintre părți este insuficient dezvoltată pentru a putea fi calificată drept o critică concretă, motiv pentru care, Curtea reținând că recursul este nefondat îl va respinge ca atare conform art. 312 alin. (1) C. proc.

civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamanta A.V.A.S. București împotriva deciziei nr. 169/COM din 23 octombrie 2008 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțata în ședință publică, astăzi 9 aprilie 2009.