ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1365/2009

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții

de Apel București, la data de 1 septembrie 2006, reclamantul I.A.M. a contestat

dispoziția directorului general al Direcției Generale Anticorupție din cadrul

Ministerului Administrației și Internelor prin care a fost sancționat

disciplinar cu mustrare scrisă.

La termenul de judecată din data de 27

septembrie 2006 reclamantul și-a precizat acțiunea în sensul că înțelege să

invoce în cauză excepția de nelegalitate a Ordinului Ministrului M.A.I. nr. 400

din 29 octombrie 2004 privind regimul disciplinar al personalului Ministerului

Administrației și Internelor.

Curtea de Apel București, secția a

VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 1166 din 9

aprilie 2008, a respins excepția de nelegalitate invocată în cauză și,

totodată, a respins acțiunea formulată de reclamantul I.A.M.

Pentru a hotărî astfel, instanța de

fond a reținut, referitor la excepția de nelegalitate invocată de reclamant, că

Ordinul M.A.I. nr. 400 din 29 octombrie 2004 a fost emis în baza și în

executarea Legii nr. 360/2002 privind Statutul polițistului, act normativ

derogatoriu de la Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarului public, ce

constituie dreptul comun în această materie.

S-a mai reținut că ordinul a cărui

nelegalitate se invocă a fost emis în baza și în executarea capitolului IV din

Legea nr. 360/2002 și privește exclusiv procedura cercetării prealabile și

regulamentul consiliilor de disciplină, fără a excede cadrului stabilit prin

actul normativ în executarea căruia a fost emis și, pe cale de consecință, fără

a contraveni prevederilor Legii nr. 188/1999 și dispozițiilor Legii nr. 24/2000

privind normele de tehnică legislativă.

În ceea ce privește excepția

nulității procedurii de cercetare prealabilă, invocată de reclamant, instanța a

apreciat că este neîntemeiată reținând că sub acest aspect au fost respectate

dispozițiile art. 20, art. 37 și art. 64 din Ordinul nr. 400/2004.

A reținut de asemenea, că este

neîntemeiată și excepția tardivității acțiunii, în condițiile în care, nici

Legea nr. 360/2002 și nici Ordinul nr. 400/2004, nu prevăd un termen de

declanșare a procedurii de cercetare.

Pe fondul cauzei, față de susținerea

reclamantului că sancționarea s-a produs în perioada când se afla în concediu

medical și raportul său de serviciu era suspendat de drept, ceea ce ar fi dus

la imposibilitatea depășirii atribuțiilor de serviciu, instanța a reținut că

Legea nr. 360/2002 prevede un singur caz de suspendare a raportului de

serviciu, respectiv atunci când este arestat preventiv și când, potrivit art. 65

alin. (5) din acest act normativ nu beneficiază de niciun drept prevăzut de

Statutul polițistului, fiind obligat să predea armamentul, legitimația și

insigna.

De aici concluzia instanței de fond

că obligația polițiștilor de a fi permanent la dispoziția unității rezultă din

lege și în virtutea acestei obligații legale reclamantul trebuia să se

conformeze dispoziției conducerii unității de a participa la misiunea de

serviciu organizată în cadrul structurii teritoriale a unității din județul

Gorj, iar participarea la seminarul organizat de asociația G.C.M. România fără

acordul conducerii Direcției Generale Anticorupție constituie o depășire a

atribuțiilor de serviciu.

Împotriva acestei sentințe a declarat

recurs reclamantul I.A.M. care a invocat prevederile art. 304 pct. 7, 8 și 9 C.

proc. civ. și a susținut, în esență, următoarele critici:

- excepția de nelegalitate a

Ordinului nr. 400/2004 a fost soluționată în mod greșit, emiterea acestui ordin

fiind făcută cu încălcarea prevederilor Legii nr. 24/2000;

- pe fond, soluția de respingere a

acțiunii este netemeinică și nelegală, nefiind respectată procedura cercetării

prealabile, fiind aplicate două sancțiuni pentru aceeași faptă („mustrarea

scrisă” și retragerea salariului de merit), iar hotărârea instanței de fond se

rezumă la preluarea unor paragrafe întregi din întâmpinarea Direcției Generale

Anticorupție.

Autoritatea intimată a formulat

întâmpinare prin care a susținut, în esență, că soluția instanței de fond este

temeinică și legală și a solicitat respingerea recursului.

Recursul este nefondat.

excepția de nelegalitate a Ordinului nr. 400/2004 privind regimul disciplinar

al personalului din Ministerul Administrației și Internelor;

Instanța de fond a reținut în mod

corect legalitatea acestui ordin, în raport cu prevederile Legii nr. 24/2000

privind normele de tehnică legislativă și ale H.G. nr. 555/2001 pentru

aprobarea Regulamentului privind procedurile pentru supunerea proiectelor de

acte normative spre adoptare Guvernului, precum și ale H.G. nr. 50/2005, în

vigoare la data respectivă.

Astfel, potrivit art. 27 alin. (3)

din H.G. nr. 555/2001 și, respectiv, art. 35 alin. (3) din H.G. nr. 50/2005, nu

sunt supuse regimului de publicare în Monitorul Oficial al României, Partea I,

dacă legea nu dispune altfel, ordinul și instrucțiunile și alte acte cu

caracter normativ care au ca obiect reglementări din sectorul de apărare,

ordine publică și siguranță națională.

De altfel, în privința legalității

Ordinului nr. 400/2004, instanța supremă are o jurisprudență constantă în

sensul respingerii excepțiilor de nelegalitate a acestui act normativ, pentru

motivele invocate și în cauza de față (decizia nr. 475/2007, decizia nr. 3626/

2007, etc.).

care vizează soluția de fond dată în cauză;

Astfel, din materialul probator

rezultă că cercetarea prealabilă s-a efectuat în conformitate cu dispozițiile

Ordinului nr. 400/2004, cu respectarea dreptului la apărare al

recurentului-reclamant, care a avut posibilitatea să-și formuleze apărările pe

care le-a considerat necesare.

În fapt, recurentul-reclamant nu a

participat la o misiune de serviciu la structura teritorială din județul Gorj,

pe motiv de boală și invocând un certificat medical pentru perioada 6 martie-10

martie 2006, dar în acea perioadă a participat la un Seminar organizat de asociația

G.C.M. România desfășurat la Academia de Poliție „Al.I.Cuza”, pentru care nu a

primit aprobarea conducerii unității, ceea ce constituie abatere disciplinară

în sensul art. 57 lit. d) din Legea nr. 360/2002 privind Statutul polițistului,

făcându-se vinovat de depășirea atribuțiilor de serviciu.

Instanța de fond a reținut în mod

corect că, în cauză, nu sunt incidente dispozițiile Legii nr. 188/1999,

recurentul-reclamant având calitatea de funcționar public cu statut special,

reglementat de prevederile Legii nr. 360/2002, care îl obligă, în esență, să

rămână permanent la dispoziția unității, polițiștii beneficiind de un spor

legal pentru misiune permanentă.

Apărarea recurentului-reclamant, că

i-au fost aplicate două sancțiuni pentru aceeași faptă este lipsită de temei

legal, singura sancțiune ce i-a fost aplicată fiind aceea de „mustrare scrisă”,

iar faptul că în perioada următoare i-a fost retras salariul de merit, nu are

semnificația unei sancțiuni disciplinare, ci a unei reaprecieri a criteriilor

care au determinat acordarea acestuia.

De asemenea, critica prevăzută la

art. 304 pct. 7 C. proc. civ. este neîntemeiată, hotărârea instanței de fond

având o motivare corespunzătoare obiectului litigiului și apărărilor formulate

de recurentul-reclamant.

În concluzie, reținând că soluția

instanței de fond este legală și temeinică, recursul va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de I.A.M. împotriva

sentinței civile nr. 1166 din 9 aprilie 2008 a Curții de Apel București, secția

a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 12

martie 2009.