ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 202/2011

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința nr. 4324 din 04

decembrie 2009, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, a respins, ca nefondată, acțiunea formulată de

reclamantul D.P., în contradictoriu cu pârâtul Inspectoratul General al

Poliției Române, prin care a solicitat anularea Dispoziției nr. 881 din 12

martie 2009 emisă de pârât, prin care s-a dispus sancționarea sa disciplinară

cu destituirea din poliție; reintegrarea în funcția publică deținută anterior

emiterii dispoziției, precum și suspendarea executării actului administrativ,

până la soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei, iar în subsidiar, în

ce privește petitul 1, să se modifice Dispoziția nr. 881 din 12 martie 2009 a Inspectorului General al Poliției Române, în sensul menținerii sancțiunii disciplinare propuse

prin încheierea nr. 218288 din data de 09 martie 2009 a Consiliului Superior de

Disciplină din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române, cu

reintegrarea acestuia pe funcția publică deținută anterior, cu cheltuieli de

judecată .

Prin aceeași sentință a fost

respinsă și cererea de suspendare a executării actului contestat.

Pentru a pronunța această sentință,

instanța de fond a reținut în esență următoarele:

î

n fapt,

în urma testării integrității profesionale

a agentului șef principal de poliție D.P. efectuată la data de 09 iulie 2008 de

către ofițerii specializați ai Direcției Generale Anticorupție, s-a constatat

că în jurul orelor 19,50 aflându-se în serviciu cu autospeciala M.AI 23736 pe

raza comunei Bujoreni, județ Teleorman, acesta a primit suma de 300 lei de la

un testator de integritate cu scopul de a nu lua măsurile de sancționare

contravențională care se impuneau pentru depășirea vitezei legale și lipsa

rovinietei.

De asemenea, nu i-a indicat

testatorului (contravenientului) să aștepte în propriul autoturism până la

întocmirea documentelor de constatare și a derulat caseta, la cererea

contravenientului pentru a viziona abaterea săvârșită.

Această testare a fost efectuată în

temeiul prevederilor Ordinului M.A.I. nr. S/177/2004 pentru aprobarea

metodologiei privind organizarea și desfășurarea testelor de fidelitate și

integritate profesională a personalului M.AI.

Având în vedere rezultatul testului,

ofițerii D.NA au sesizat Parchetul competent, iar la data de 24 octombrie 2008

Parchetul de pe lângă Tribunalul Teleorman în temeiul art. 288 alin. (6) raportat

la art. 10 lit. d) C. proc. pen., prin Rezoluția nr. 209/P/2008 a dispus

neînceperea urmăririi penale, făcând referire la mijloacele de probă

nespecifice procedurii penale în vigoare.

Materialul ofițerilor D.NA a fost

trimis conducerii Politiei Române - Consiliul Superior de Disciplină.

Prin Dispoziția nr. 881 din 12

martie 2009 - emisă de I.G.P.R., s-a stabilit faptul că în urma cercetării prealabile

și a consultării Consiliului Superior de Disciplină, agentul de poliție se face

vinovat de comiterea abaterilor disciplinare de „neglijență manifestată în

îndeplinirea îndatoririlor de serviciu și a dispozițiilor

primite de la șefii ierarhici", și

„încălcarea prevederilor legale referitoare la interdicții

stabilite de

lege".

î

n drept, s-a reținut încălcarea prevederilor

art. 57 lit. b) și k), teza IV din Legea nr. 360/2002, art. 12 alin.

(1) lit. b) și k) teza IV din Ordinul M.A.I. nr. 400/2004.

î

n ce privește excepția nulității

absolute a Dispoziției nr. 881 din 12 martie 2009 - emisă de I.G.P.R., invocată

de reclamant în raport de dispozițiile H.G. nr. 1344/2007 privind normele de

organizare și funcționare comisiilor de disciplină, instanța a apreciat că este

nefondată, întrucât domeniul răspunderii disciplinare a polițiștilor este

reglementat de Legea nr. 360/2002, iar în conformitate cu art. 59 alin. (2) din

această lege, procedura cercetării prealabile se reglementează prin ordin al

ministrului, acesta fiind reprezentat de Ordinul M.A.I. nr. 400/2004.

Prin urmare, având norme proprii de

reglementare în această materie, dispozițiile H.G. nr. 1344/2007 - privind

normele de angajare și funcționare a comisiilor de disciplină, cadru general

pentru funcționarii publici, nu sunt incidente în speță.

Referitor la Ordinul M.A.I. nr. 400/2004, instanța a constatat faptul că reclamantul nu a invocat o

veritabilă excepție de nelegalitate, conform art. 4 din Legea nr. 554/2004, ci

a făcut apărări privind nelegalitatea Dispoziției nr. 881/2009 invocând Ordinul

M.A.I nr. 400/2008, cu caracter general.

Pe fondul cauzei,

instanța a reținut faptul că

susținerile reclamantului sunt nefondate.

Deși reclamantul a afirmat că nu a

putut realiza o veritabilă apărare în fața Comisiei de disciplină, precum și

faptul că probele au fost preconstituite în mod nereal, instanța a constatat că

apărările formulate în acest sens nu au legătură cu fapta de luare de mită

reținută în sarcina sa de către ofițerii D.N.A și apoi de Consiliul de

disciplină.

Referitor la susținerea, potrivit

căreia, în speță nu s-a dovedit că reclamantul ar fi pretins vreo sumă de bani,

întrucât nu apare în nici o înregistrare vreo sumă de bani provenind de la

testator, instanța a reținut că potrivit Rezoluției Parchetul de pe lângă

Tribunalul Teleorman din 24 octombrie 2008 în dosarul nr. 209/P/2008,

reclamantul a fost cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „luare de

mită", acesta primind suma de 300 lei cu scopul de a nu aplica sancțiune

contravențională testatorului (contravenientului) pentru depășirea vitezei

legale în localitate, fapta acestuia fiind descrisă în amănunt.

Chiar dacă prin aceeași rezoluție,

în temeiul art. 288 alin. (6) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. s-a

dispus față de reclamant neînceperea urmăririi penale, făcându-se referire la

mijloacele de probă nespecifice procedurii penale în vigoare, instanța a

apreciat că raportat la situația de fapt reținută, din punct de vedere al

răspunderii disciplinare, reclamantul nu a respectat prevederile art. 41 lit. b)

și art. 43 lit. a) din Legea nr. 360/2002, cap. III - lit. D) din Concepția de

acțiune și atitudine a poliției rutiere și art. 22 alin. (3) și art. 27 lit. a)

din Dispoziția I.G.P.R. nr. 46/2008 privind modul de utilizare și exploatare a

traficului rutier și măsurare a vitezei de deplasare a vehiculelor.

Totodată, s-a reținut și faptul că

reclamantul nu a explicat de ce a permis contravenientului (testatorul) să

plece fără a i se încheia verbal de contravenție, deși a constatat depășirea

limitei de viteză legale precum și lipsa rovinietei privind achitarea tarifului

de trecere pe rețeaua de drumuri naționale, alături de aplicarea amenzii

contravenționale conducătorilor auto și reținerea certificatul de

înmatriculare.

Instanța a considerat ca fiind

lipsită de relevanță împrejurarea că după cercetarea prealabilă, Consiliul

Superior de Disciplină, în baza constatării acelorași fapte a propus

sancționarea disciplinară a reclamantului „cu trecerea în funcția inferioară de

agent IV” - pentru săvârșirea acelorași abateri disciplinare, având în vedere

că propunerea a fost făcută cu caracter consultativ șefului unității care este

competent să dispună aplicarea sancțiunii disciplinare în raport de circumstanțele

faptei, gravitatea acestora, circumstanțele personale [art. 59 alin. (8) din Legea

nr. 360/2002].

î

n aceeași idee, nu a fost primită

nici apărarea reclamantului privind caracterul abstract și arbitrar al

sancțiunii privind aplicarea art. 12 alin. (1) lit. b) și k), art. 15 lit. b)

și art. 17 lit. e) - din Ordinul M.A.I nr. 400/2004, toate referirile acestuia

privind stabilirea unor criterii care să stabilească „abaterile grave"

nefiind argumentate în raport cu fapta săvârșită, ci doar în mod general.

î

n raport de soluția pronunțată pe

cererea principală de anulare a dispoziției nr. 881/2009, pe cale de

consecință, a fost respinsă și cererea de suspendare, nefiind întrunite

condițiile art. 14 din Legea nr. 554/2004.

Împotriva acestei sentințe a declarat

recurs, în termen, motivat, reclamantul pentru nelegalitate și netemeinicie.

Motivele de recurs se încadrează în

dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ., invocându-se aplicarea greșită

a legii și aprecierea eronată a probelor administrate.

Motivele de nelegalitate privesc

următoarele aspecte:

Nelegalitatea Dispoziției

Inspectoratului General al Poliției Române nr. 46 din 1 august 2008 și nerespectarea

dispozițiilor privind neretroactivitatea legii civile în ceea ce privește

concret activitatea de testare a reclamantului-recurent în calitatea de agent

de poliție.

Se arată că acțiunea de testare nu a

fost realizată conform regulamentului întrucât testorul este trimis în teren

pentru a testa fidelitatea echipajelor de poliție alcătuite corespunzător

aflate în trafic ori agentul a fost trimis singur în post în mod

necorespunzător și apoi trimis testorul.

Recurentul arată că nu s-a ținut

cont de faptul că în ceea ce privește latura penală prin rezoluția Parchetului

de pe lângă Tribunalul Teleorman din 24 octombrie 2008 s-a dispus neînceperea

urmării penale pentru infracțiunea de luare de mită.

Recurentul arată că nu-i sunt

aplicabile dispozițiile Ordinului M.A.I. nr. 400/2004, dispoziția I.G.P.R. nr. 370973

din 17 august 2005 și dispoziția I.G.P.R. nr. 46/2008 care nu au fost publicate

în Monitorul Oficial al României și nu i-au fost comunicate individual.

Ca motive de netemeinicie se invocă

faptul că nu s-a ținut cont de soluția propusă de Consiliul Superior de

Disciplină și de circumstanțele personale ale făptuitorului prevăzute de art. 59

alin. (8) din Legea nr. 360/2002.

La dosar, intimatul-pârât

Inspectoratul General al Poliției Române a formulat întâmpinare în care a

solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Recurentul a depus la dosar acte conform

art. 305 C. proc. civ. și concluzii scrise.

Analizând recursul declarat în

raport de motivele invocate, Curtea îl apreciază ca nefondat, pentru

următoarele considerente:

Sentința atacată este legală și

temeinică fiind dată cu aplicarea corectă a dispozițiilor Legii nr. 360/2002 și

cu interpretarea corectă a probelor dosarului.

Nu pot fi reținute motivele de

nelegalitate invocate de recurent atât pe situația de fapt cât și în ceea ce

privește aplicarea dispozițiilor art. 15 alin. (2) și art. 16 alin. (2) din

Constituția României și a actelor normative speciale având în vedere calitatea

sa de agent de poliție – funcționar public cu statut special.

Faptul că nu a fost respectată o

anumită procedură de urmărire penală și faptul că s-a dispus neînceperea urmăririi

penale pentru infracțiunea de luare de mită nu infirmă legalitatea desfășurării

procedurii administrative de cercetare și legalitatea aplicării sancțiunii

disciplinare cu „destituirea din poliție”.

Aceasta deoarece în cauză au fost

respectate dispozițiile art. 59 alin. (2) din Legea nr. 360/2002 și dispozițiile

H.G. nr. 1344/2007 și a O.M.A.I. nr. 400/2004.

Nu poate fi reținută

neaplicabilitatea actelor subsecvente cu caractere normativ față de recurent.

Acestea sunt opozabile „

erga

omnes

” în ceea ce privește categoria profesională a polițiștilor, a

răspunderii lor disciplinare, acestea fiind aplicabile indiferent dacă au fost

sau nu publicate în Monitorul Oficial, neexistând această obligație legală.

Aceste acte normative au caracter intern, fiind aplicabile recurentului în

raport de calitatea sa de angajat al Ministerului Administrației și Internelor.

Curtea nu va reține motivele de

netemeinicie invocate, instanța de fond apreciind corect asupra caracterului

consultativ al propunerii Consiliului Superior de Disciplină și asupra

aprecierii corecte a Inspectoratului General al Poliției Române care a apreciat

în raport de gravitatea faptei și a rezultatului activității de testare a

integrității profesionale că se impune o sancțiune mai gravă și anume „destituirea

din poliție”.

Față de cele expuse mai sus, Curtea

în baza art. 312 alin. (1) și (2) C. proc. civ. va respinge recursul ca

nefondat, menținând ca legală și temeinică sentința pronunțată de instanța de

fond.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de D.P. împotriva

sentinței nr. 4324 din 4 decembrie 2009 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică,

astăzi 18 ianuarie 2011.