ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 202/2011

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 4324 din 04 decembrie 2009, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins, ca nefondată, acțiunea formulată de reclamantul D.P., în contradictoriu cu pârâtul Inspectoratul General al Poliției Române, prin care a solicitat anularea Dispoziției nr. 881 din 12 martie 2009 emisă de pârât, prin care s-a dispus sancționarea sa disciplinară cu destituirea din poliție; reintegrarea în funcția publică deținută anterior emiterii dispoziției, precum și suspendarea executării actului administrativ, până la soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei, iar în subsidiar, în ce privește petitul 1, să se modifice Dispoziția nr. 881 din 12 martie 2009 a Inspectorului General al Poliției Române, în sensul menținerii sancțiunii disciplinare propuse prin încheierea nr. 218288 din data de 09 martie 2009 a Consiliului Superior de Disciplină din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române, cu reintegrarea acestuia pe funcția publică deținută anterior, cu cheltuieli de judecată . Prin aceeași sentință a fost respinsă și cererea de suspendare a executării actului contestat.

Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut în esență următoarele: î n fapt, în urma testării integrității profesionale a agentului șef principal de poliție D.P. efectuată la data de 09 iulie 2008 de către ofițerii specializați ai Direcției Generale Anticorupție, s-a constatat că în jurul orelor 19,50 aflându-se în serviciu cu autospeciala M.AI 23736 pe raza comunei Bujoreni, județ Teleorman, acesta a primit suma de 300 lei de la un testator de integritate cu scopul de a nu lua măsurile de sancționare contravențională care se impuneau pentru depășirea vitezei legale și lipsa rovinietei. De asemenea, nu i-a indicat testatorului (contravenientului) să aștepte în propriul autoturism până la întocmirea documentelor de constatare și a derulat caseta, la cererea contravenientului pentru a viziona abaterea săvârșită.

Această testare a fost efectuată în temeiul prevederilor Ordinului M.A.I. nr. S/177/2004 pentru aprobarea metodologiei privind organizarea și desfășurarea testelor de fidelitate și integritate profesională a personalului M.AI. Având în vedere rezultatul testului, ofițerii D.NA au sesizat Parchetul competent, iar la data de 24 octombrie 2008 Parchetul de pe lângă Tribunalul Teleorman în temeiul art. 288 alin. (6) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., prin Rezoluția nr. 209/P/2008 a dispus neînceperea urmăririi penale, făcând referire la mijloacele de probă nespecifice procedurii penale în vigoare. Materialul ofițerilor D.NA a fost trimis conducerii Politiei Române - Consiliul Superior de Disciplină.

Prin Dispoziția nr. 881 din 12 martie 2009 - emisă de I.G.P.R., s-a stabilit faptul că în urma cercetării prealabile și a consultării Consiliului Superior de Disciplină, agentul de poliție se face vinovat de comiterea abaterilor disciplinare de „neglijență manifestată în îndeplinirea îndatoririlor de serviciu și a dispozițiilor primite de la șefii ierarhici", și „încălcarea prevederilor legale referitoare la interdicții stabilite de lege". î n drept, s-a reținut încălcarea prevederilor art. 57 lit. b) și k), teza IV din Legea nr. 360/2002, art. 12 alin. (1) lit. b) și k) teza IV din Ordinul M.A.I. nr. 400/2004. î n ce privește excepția nulității absolute a Dispoziției nr. 881 din 12 martie 2009 - emisă de I.G.P.R., invocată de reclamant în raport de dispozițiile H.G.

nr. 1344/2007 privind normele de organizare și funcționare comisiilor de disciplină, instanța a apreciat că este nefondată, întrucât domeniul răspunderii disciplinare a polițiștilor este reglementat de Legea nr. 360/2002, iar în conformitate cu art. 59 alin. (2) din această lege, procedura cercetării prealabile se reglementează prin ordin al ministrului, acesta fiind reprezentat de Ordinul M.A.I. nr. 400/2004. Prin urmare, având norme proprii de reglementare în această materie, dispozițiile H.G. nr. 1344/2007 - privind normele de angajare și funcționare a comisiilor de disciplină, cadru general pentru funcționarii publici, nu sunt incidente în speță. Referitor la Ordinul M.A.I. nr. 400/2004, instanța a constatat faptul că reclamantul nu a invocat o veritabilă excepție de nelegalitate, conform art. 4 din Legea nr. 554/2004, ci a făcut apărări privind nelegalitatea Dispoziției nr. 881/2009 invocând Ordinul M.A.I nr. 400/2008, cu caracter general.

Pe fondul cauzei, instanța a reținut faptul că susținerile reclamantului sunt nefondate. Deși reclamantul a afirmat că nu a putut realiza o veritabilă apărare în fața Comisiei de disciplină, precum și faptul că probele au fost preconstituite în mod nereal, instanța a constatat că apărările formulate în acest sens nu au legătură cu fapta de luare de mită reținută în sarcina sa de către ofițerii D.N.A și apoi de Consiliul de disciplină.

Referitor la susținerea, potrivit căreia, în speță nu s-a dovedit că reclamantul ar fi pretins vreo sumă de bani, întrucât nu apare în nici o înregistrare vreo sumă de bani provenind de la testator, instanța a reținut că potrivit Rezoluției Parchetul de pe lângă Tribunalul Teleorman din 24 octombrie 2008 în dosarul nr. 209/P/2008, reclamantul a fost cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „luare de mită", acesta primind suma de 300 lei cu scopul de a nu aplica sancțiune contravențională testatorului (contravenientului) pentru depășirea vitezei legale în localitate, fapta acestuia fiind descrisă în amănunt. Chiar dacă prin aceeași rezoluție, în temeiul art. 288 alin. (6) raportat la art. 10 lit. d) C. proc.

pen. s-a dispus față de reclamant neînceperea urmăririi penale, făcându-se referire la mijloacele de probă nespecifice procedurii penale în vigoare, instanța a apreciat că raportat la situația de fapt reținută, din punct de vedere al răspunderii disciplinare, reclamantul nu a respectat prevederile art. 41 lit. b) și art. 43 lit. a) din Legea nr. 360/2002, cap. III - lit. D) din Concepția de acțiune și atitudine a poliției rutiere și art. 22 alin. (3) și art. 27 lit. a) din Dispoziția I.G.P.R. nr. 46/2008 privind modul de utilizare și exploatare a traficului rutier și măsurare a vitezei de deplasare a vehiculelor.

Totodată, s-a reținut și faptul că reclamantul nu a explicat de ce a permis contravenientului (testatorul) să plece fără a i se încheia verbal de contravenție, deși a constatat depășirea limitei de viteză legale precum și lipsa rovinietei privind achitarea tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale, alături de aplicarea amenzii contravenționale conducătorilor auto și reținerea certificatul de înmatriculare.

Instanța a considerat ca fiind lipsită de relevanță împrejurarea că după cercetarea prealabilă, Consiliul Superior de Disciplină, în baza constatării acelorași fapte a propus sancționarea disciplinară a reclamantului „cu trecerea în funcția inferioară de agent IV” - pentru săvârșirea acelorași abateri disciplinare, având în vedere că propunerea a fost făcută cu caracter consultativ șefului unității care este competent să dispună aplicarea sancțiunii disciplinare în raport de circumstanțele faptei, gravitatea acestora, circumstanțele personale [art. 59 alin. (8) din Legea nr. 360/2002].

î n aceeași idee, nu a fost primită nici apărarea reclamantului privind caracterul abstract și arbitrar al sancțiunii privind aplicarea art. 12 alin. (1) lit. b) și k), art. 15 lit. b) și art. 17 lit. e) - din Ordinul M.A.I nr. 400/2004, toate referirile acestuia privind stabilirea unor criterii care să stabilească „abaterile grave" nefiind argumentate în raport cu fapta săvârșită, ci doar în mod general. î n raport de soluția pronunțată pe cererea principală de anulare a dispoziției nr. 881/2009, pe cale de consecință, a fost respinsă și cererea de suspendare, nefiind întrunite condițiile art. 14 din Legea nr. 554/2004. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, în termen, motivat, reclamantul pentru nelegalitate și netemeinicie.

Motivele de recurs se încadrează în dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ., invocându-se aplicarea greșită a legii și aprecierea eronată a probelor administrate. Motivele de nelegalitate privesc următoarele aspecte: Nelegalitatea Dispoziției Inspectoratului General al Poliției Române nr. 46 din 1 august 2008 și nerespectarea dispozițiilor privind neretroactivitatea legii civile în ceea ce privește concret activitatea de testare a reclamantului-recurent în calitatea de agent de poliție. Se arată că acțiunea de testare nu a fost realizată conform regulamentului întrucât testorul este trimis în teren pentru a testa fidelitatea echipajelor de poliție alcătuite corespunzător aflate în trafic ori agentul a fost trimis singur în post în mod necorespunzător și apoi trimis testorul.

Recurentul arată că nu s-a ținut cont de faptul că în ceea ce privește latura penală prin rezoluția Parchetului de pe lângă Tribunalul Teleorman din 24 octombrie 2008 s-a dispus neînceperea urmării penale pentru infracțiunea de luare de mită. Recurentul arată că nu-i sunt aplicabile dispozițiile Ordinului M.A.I. nr. 400/2004, dispoziția I.G.P.R. nr. 370973 din 17 august 2005 și dispoziția I.G.P.R. nr. 46/2008 care nu au fost publicate în Monitorul Oficial al României și nu i-au fost comunicate individual. Ca motive de netemeinicie se invocă faptul că nu s-a ținut cont de soluția propusă de Consiliul Superior de Disciplină și de circumstanțele personale ale făptuitorului prevăzute de art. 59 alin. (8) din Legea nr. 360/2002.

La dosar, intimatul-pârât Inspectoratul General al Poliției Române a formulat întâmpinare în care a solicitat respingerea recursului ca nefondat. Recurentul a depus la dosar acte conform art. 305 C. proc. civ. și concluzii scrise. Analizând recursul declarat în raport de motivele invocate, Curtea îl apreciază ca nefondat, pentru următoarele considerente: Sentința atacată este legală și temeinică fiind dată cu aplicarea corectă a dispozițiilor Legii nr. 360/2002 și cu interpretarea corectă a probelor dosarului. Nu pot fi reținute motivele de nelegalitate invocate de recurent atât pe situația de fapt cât și în ceea ce privește aplicarea dispozițiilor art. 15 alin. (2) și art. 16 alin. (2) din Constituția României și a actelor normative speciale având în vedere calitatea sa de agent de poliție – funcționar public cu statut special.

Faptul că nu a fost respectată o anumită procedură de urmărire penală și faptul că s-a dispus neînceperea urmăririi penale pentru infracțiunea de luare de mită nu infirmă legalitatea desfășurării procedurii administrative de cercetare și legalitatea aplicării sancțiunii disciplinare cu „destituirea din poliție”. Aceasta deoarece în cauză au fost respectate dispozițiile art. 59 alin. (2) din Legea nr. 360/2002 și dispozițiile H.G. nr. 1344/2007 și a O.M.A.I. nr. 400/2004. Nu poate fi reținută neaplicabilitatea actelor subsecvente cu caractere normativ față de recurent. Acestea sunt opozabile „ erga omnes ” în ceea ce privește categoria profesională a polițiștilor, a răspunderii lor disciplinare, acestea fiind aplicabile indiferent dacă au fost sau nu publicate în Monitorul Oficial, neexistând această obligație legală.

Aceste acte normative au caracter intern, fiind aplicabile recurentului în raport de calitatea sa de angajat al Ministerului Administrației și Internelor. Curtea nu va reține motivele de netemeinicie invocate, instanța de fond apreciind corect asupra caracterului consultativ al propunerii Consiliului Superior de Disciplină și asupra aprecierii corecte a Inspectoratului General al Poliției Române care a apreciat în raport de gravitatea faptei și a rezultatului activității de testare a integrității profesionale că se impune o sancțiune mai gravă și anume „destituirea din poliție”. Față de cele expuse mai sus, Curtea în baza art. 312 alin. (1) și (2) C. proc. civ. va respinge recursul ca nefondat, menținând ca legală și temeinică sentința pronunțată de instanța de fond.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de D.P. împotriva sentinței nr. 4324 din 4 decembrie 2009 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 18 ianuarie 2011.