ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4338/2012

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Obiectul cererii deduse judecății Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, reclamantul T.D. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Administrației și Internelor și Inspectoratul General al Poliției Române, suspendarea executării Deciziei Inspectoratului General al Poliției Române din 10 octombrie 2011 și Ordinului Ministrului Administrației și Internelor din 17 noiembrie 2011, până la soluționarea definitivă și irevocabilă a litigiului pe fond, în temeiul art. 14 din Legea nr. 554/2004. În motivarea cererii, reclamantul a arătat că, prin actele contestate, a fost eliberat din funcția de conducere și trecut pe o funcție de execuție, drept sancțiune cu caracter administrativ pentru deficiențele constatate la I.P.J.

Teleorman în urma verificărilor efectuate. Reclamantul a susținut că sancțiunea a fost abuziv și ilegal aplicată, că sancțiunea de trecere într-o funcție inferioară nu se poate aplica polițiștilor cu funcții de conducere, că sancțiunea a fost aplicată pe termen nedeterminat, iar, pe de altă parte, prin Legea nr. 360/2002 nu se pot reglementa sancțiuni disciplinare Sub aspectul prejudiciului material, reclamantul a invocat diminuarea veniturilor, în condițiile în care a contractat credite bancare, precum și impactul moral al retrogradării. Hotărârea instanței de fond Prin sentința civilă nr. 7805 din 21 decembrie 2011, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, a respins, ca neîntemeiată, acțiunea formulată de reclamantul T.D.

În motivarea acestei soluții, instanța de fond a apreciat că nu se poate susține o nelegalitate manifestă a sancțiunii disciplinare aplicate reclamantului, argumentele acestuia ținând, majoritar, de fondul cauzei. A mai apreciat Curtea că reclamantul nu a făcut nici dovada existenței unei pagube iminente, dat fiind că acesta beneficiază în prezent de drepturile salariale corespunzătoare funcției de ofițer specialist I, că, în conformitate cu declarația de avere aferentă anului 2010, reclamantul deține în proprietate două terenuri, un apartament, o casă de locuit și un autoturism, iar în privința creditului pe care reclamantul trebuie să îl returneze nu există dovezi ale imposibilității rambursării.

Curtea a mai constatat că nu există probe care să ateste posibilitatea unei perturbări a activității I.P.J. Teleorman ca urmare a trecerii reclamantului într-o funcție inferioară Calea de atac exercitată Împotriva sentinței nr. 7805 din 21 decembrie 2011 a formulat recurs reclamantul T.D., solicitând modificarea acesteia în sensul admiterii cererii sale, pentru motive încadrate în dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ., iar, în subsidiar, casarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță în vederea motivării cu respectarea textului de lege. În motivarea recursului, s-a argumentat că motivarea instanței de fond este sumară și neconvingătoare. Recurentul a susținut nelegalitatea vădită a actelor administrative atacate.

A susținut că Ordinul Ministrului Administrației și Internelor din 17 noiembrie 2011 prin care a fost eliberat din funcție este nelegal și nul de drept, în condițiile în care nu arată, în concret, motivele care au dus la luarea deciziei, faptele imputate recurentului, actele normative încălcate și temeiul legal concret pentru a se dispune eliberarea recurentului din funcție, sancțiunea eliberării din funcția de conducere nefiind prevăzută de lege. A mai arătat că din cele 15 disfuncții constatate inițial, doar cu privire la 3 s-au reținut abateri disciplinare în sarcina recurentului; că și cu privire la acestea nu se poate reține culpa sa, neexistând, deci, elementele răspunderii disciplinare; că aspectele reținute reprezentau, în general, nereguli minore determinate de lisa mijloacelor financiare și umane.

În ceea ce privește condiția pagubei iminente, recurentul a invocat diminuarea veniturilor și consecințele pe care acest fapt le-ar putea avea, inclusiv iminența executării silite, prejudiciul moral și de imagine pe care l-ar suferi ca urmare a înlăturării din funcție, precum și posibila perturbare previzibilă gravă a funcționării I.P.J. Teleorman. Soluția instanței de control judiciar. Înalta Curte de Casație și Justiție analizând recursul în raport de criticile formulate, de înscrisurile care există la dosarul cauzei, de dispozițiile legale incidente cât și din perspectiva prevederilor art. 304 pct. 9 și 7 și 304 1 din C. proc. civ., apreciază că acesta este nefondat și îl va respinge, pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.

Potrivit art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, „în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condițiile art. 7, a autorității publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de fond”. Deci, pentru a admite o cerere de suspendare a executării unui act administrativ, care este, ca regulă generală, executoriu din oficiu, instanța de fond trebuie să constate și să motiveze îndeplinirea cumulativă a celor două condiții cerute de art. 14 alin. (1) menționat, suspendarea executării unui act administrativ fiind o măsură excepțională.

Îndeplinirea condițiilor cazului bine justificat și a iminenței unei pagube sunt supuse aprecierii judecătorului, care efectuează o analiză sumară a aparenței dreptului, pe baza circumstanțelor de fapt și de drept ale cauzei. Acestea trebuie să ofere indicii suficiente de răsturnare a prezumției de legalitate și să facă verosimilă iminența producerii unei pagube în cazul particular supus evaluării. Cazul bine justificat este definit de art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004 ca fiind o împrejurare legată de starea de fapt și de drept, de natură să creeze o îndoială serioasă asupra legalității actului administrativ. Îndoiala serioasă asupra legalității actului administrativ trebuie să rezulte cu ușurință în urma unei cercetări sumare a aparenței dreptului, pentru că în cadrul procedurii suspendării executării, pe calea căreia pot fi dispuse numai măsuri provizorii, nu este permisă prejudecarea fondului litigiului.

Or, în speță, motivele invocate de recurentul-reclamant nu au caracterul unor indicii aparente care să răstoarne prezumția de legalitate a actului administrativ fiscal, ci necesită o analiză pe fond a raportului juridic dedus judecății. Pe de altă parte, paguba iminentă nu se prezumă, ci trebuie dovedită de persoana lezată, prin probe concludente. Recurentul-reclamant nu a administrat nici un fel de probă de natură să formeze convingerea instanței în sensul iminenței unei pagube materiale greu sau imposibil de înlăturat ulterior în cazul în care în final actul ar fi anulat, astfel încât să se circumscrie caracterului de excepție al suspendării executării actului administrativ, conform fizionomiei pe care legea în prezent în vigoare o conferă acestei instituții juridice.

Nu a fost dovedită, așa cum a reținut și instanța de fond, nici imposibilitatea rambursării creditelor contractate, nici iminența executării silite. În concluzie, în raport de cele reținute mai sus, în mod corect a apreciat instanța de fond că în cauză nu sunt îndeplinite cumulativ condițiile prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, pentru a fi admisă cererea de suspendare a executării Deciziei Inspectoratului General al Poliției Române nr. 4701 din 10 octombrie 2011 și Ordinului Ministrului Administrației și Internelor din 17 noiembrie 2011. Ca atare, pentru argumentele anterior expuse, Înalta Curte reține că este nefondat motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., întrucât prima instanță a făcut o interpretare și aplicare corectă a dispozițiilor legale incidente în materie. De asemenea, instanța de control judiciar consideră că este nefondat și motivul de recurs reglementat de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., întrucât Curtea de Apel a expus în mod corespunzător argumentele pentru care a reținut netemeinicia cererii de suspendare executării actelor administrative contestate. Având în vedere toate considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) din C. proc. civ. coroborat cu art. 20 din Legea nr. 554/2004, va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul formulat de către T.D. împotriva sentinței civile nr. 7805 din 21 decembrie 2011 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 25 octombrie 2012.