ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4338/2012

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Obiectul cererii deduse judecății

Prin cererea

înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios

administrativ și fiscal, reclamantul T.D. a solicitat, în contradictoriu cu

pârâții Ministerul Administrației și Internelor și Inspectoratul General al

Poliției Române, suspendarea executării Deciziei Inspectoratului General al

Poliției Române din 10 octombrie 2011 și Ordinului Ministrului Administrației

și Internelor din 17 noiembrie 2011, până la soluționarea definitivă și

irevocabilă a litigiului pe fond, în temeiul art. 14 din Legea nr. 554/2004.

În motivarea cererii,

reclamantul a arătat că, prin actele contestate, a fost eliberat din funcția de

conducere și trecut pe o funcție de execuție, drept sancțiune cu caracter

administrativ pentru deficiențele constatate la I.P.J. Teleorman în urma

verificărilor efectuate.

Reclamantul a

susținut că sancțiunea a fost abuziv și ilegal aplicată, că sancțiunea de

trecere într-o funcție inferioară nu se poate aplica polițiștilor cu funcții de

conducere, că sancțiunea a fost aplicată pe termen nedeterminat, iar, pe de

altă parte, prin Legea nr. 360/2002 nu se pot reglementa sancțiuni disciplinare

Sub aspectul

prejudiciului material, reclamantul a invocat diminuarea veniturilor, în condițiile

în care a contractat credite bancare, precum și impactul moral al

retrogradării.

Hotărârea instanței

de fond

Prin sentința civilă

nr. 7805 din 21 decembrie 2011, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de

contencios administrativ și fiscal, a respins, ca neîntemeiată, acțiunea

formulată de reclamantul T.D.

În motivarea acestei

soluții, instanța de fond a apreciat că nu se poate susține o nelegalitate

manifestă a sancțiunii disciplinare aplicate reclamantului, argumentele

acestuia ținând, majoritar, de fondul cauzei.

A mai apreciat Curtea

că reclamantul nu a făcut nici dovada existenței unei pagube iminente, dat

fiind că acesta beneficiază în prezent de drepturile salariale corespunzătoare

funcției de ofițer specialist I, că, în conformitate cu declarația de avere

aferentă anului 2010, reclamantul deține în proprietate două terenuri, un

apartament, o casă de locuit și un autoturism, iar în privința creditului pe

care reclamantul trebuie să îl returneze nu există dovezi ale imposibilității

rambursării.

Curtea a mai

constatat că nu există probe care să ateste posibilitatea unei perturbări a

activității I.P.J. Teleorman ca urmare a trecerii reclamantului într-o funcție

inferioară

Calea de atac

exercitată

Împotriva sentinței nr.

7805 din 21 decembrie 2011 a formulat recurs reclamantul T.D., solicitând

modificarea acesteia în sensul admiterii cererii sale, pentru motive încadrate

în dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ., iar, în subsidiar, casarea

sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță în vederea

motivării cu respectarea textului de lege.

În motivarea

recursului, s-a argumentat că motivarea instanței de fond este sumară și

neconvingătoare.

Recurentul a susținut

nelegalitatea vădită a actelor administrative atacate.

A susținut că Ordinul

Ministrului Administrației și Internelor din 17 noiembrie 2011 prin care a fost

eliberat din funcție este nelegal și nul de drept, în condițiile în care nu

arată, în concret, motivele care au dus la luarea deciziei, faptele imputate recurentului,

actele normative încălcate și temeiul legal concret pentru a se dispune

eliberarea recurentului din funcție, sancțiunea eliberării din funcția de

conducere nefiind prevăzută de lege.

A mai arătat că din

cele 15 disfuncții constatate inițial, doar cu privire la 3 s-au reținut

abateri disciplinare în sarcina recurentului; că și cu privire la acestea nu se

poate reține culpa sa, neexistând, deci, elementele răspunderii disciplinare;

că aspectele reținute reprezentau, în general, nereguli minore determinate de

lisa mijloacelor financiare și umane.

În ceea ce privește

condiția pagubei iminente, recurentul a invocat diminuarea veniturilor și

consecințele pe care acest fapt le-ar putea avea, inclusiv iminența executării

silite, prejudiciul moral și de imagine pe care l-ar suferi ca urmare a

înlăturării din funcție, precum și posibila perturbare previzibilă gravă a

funcționării I.P.J. Teleorman.

Soluția instanței de

control judiciar.

Înalta Curte de

Casație și Justiție analizând recursul în raport de criticile formulate, de

înscrisurile care există la dosarul cauzei, de dispozițiile legale incidente

cât și din perspectiva prevederilor art. 304 pct. 9 și 7 și 304

1

din

C. proc. civ., apreciază că acesta este nefondat și îl va respinge, pentru

considerentele ce vor fi arătate în continuare.

Potrivit art. 14 alin.

(1) din Legea nr. 554/2004, „în cazuri bine justificate și pentru prevenirea

unei pagube iminente, după sesizarea, în condițiile art. 7, a autorității

publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare, persoana

vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării

actului administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de fond”.

Deci, pentru a admite

o cerere de suspendare a executării unui act administrativ, care este, ca

regulă generală, executoriu din oficiu, instanța de fond trebuie să constate și

să motiveze îndeplinirea cumulativă a celor două condiții cerute de art. 14

alin. (1) menționat, suspendarea executării unui act administrativ fiind o

măsură excepțională.

Îndeplinirea

condițiilor cazului bine justificat și a iminenței unei pagube sunt supuse

aprecierii judecătorului, care efectuează o analiză sumară a aparenței

dreptului, pe baza circumstanțelor de fapt și de drept ale cauzei. Acestea

trebuie să ofere indicii suficiente de răsturnare a prezumției de legalitate și

să facă verosimilă iminența producerii unei pagube în cazul particular supus

evaluării.

Cazul bine justificat

este definit de art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004 ca fiind o

împrejurare legată de starea de fapt și de drept, de natură să creeze o

îndoială serioasă asupra legalității actului administrativ.

Îndoiala serioasă

asupra legalității actului administrativ trebuie să rezulte cu ușurință în urma

unei cercetări sumare a aparenței dreptului, pentru că în cadrul procedurii

suspendării executării, pe calea căreia pot fi dispuse numai măsuri provizorii,

nu este permisă prejudecarea fondului litigiului.

Or, în speță,

motivele invocate de recurentul-reclamant nu au caracterul unor indicii

aparente care să răstoarne prezumția de legalitate a actului administrativ

fiscal, ci necesită o analiză pe fond a raportului juridic dedus judecății.

Pe de altă parte,

paguba iminentă nu se prezumă, ci trebuie dovedită de persoana lezată, prin

probe concludente.

Recurentul-reclamant

nu a administrat nici un fel de probă de natură să formeze convingerea

instanței în sensul iminenței unei pagube materiale greu sau imposibil de înlăturat

ulterior în cazul în care în final actul ar fi anulat, astfel încât să se

circumscrie caracterului de excepție al suspendării executării actului

administrativ, conform fizionomiei pe care legea în prezent în vigoare o

conferă acestei instituții juridice.

Nu a fost dovedită,

așa cum a reținut și instanța de fond, nici imposibilitatea rambursării

creditelor contractate, nici iminența executării silite.

În concluzie, în

raport de cele reținute mai sus, în mod corect a apreciat instanța de fond că

în cauză nu sunt îndeplinite cumulativ condițiile prevăzute de art. 14 alin.

(1) din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, pentru

a fi admisă cererea de suspendare a executării Deciziei Inspectoratului General

al Poliției Române nr. 4701 din 10 octombrie 2011 și Ordinului Ministrului

Administrației și Internelor din 17 noiembrie 2011.

Ca atare, pentru argumentele

anterior expuse, Înalta Curte reține că este nefondat motivul de recurs prevăzut

de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., întrucât prima instanță a făcut o interpretare

și aplicare corectă a dispozițiilor legale incidente în materie.

De asemenea, instanța

de control judiciar consideră că este nefondat și motivul de recurs reglementat

de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., întrucât Curtea de Apel a expus în mod corespunzător

argumentele pentru care a reținut netemeinicia cererii de suspendare executării

actelor administrative contestate.

Având în vedere toate

considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) din C. proc.

civ. coroborat cu art. 20 din Legea nr. 554/2004, va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de către T.D. împotriva

sentinței civile nr. 7805 din 21 decembrie 2011 a Curții de Apel București, secția

a VIII-a de contencios administrativ și fiscal ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 25 octombrie

2012.