ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2760/2012

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei. 1. Judecata în primă instanță. La data de 11 mai 2011, reclamantul P.V.I. a solicitat în contradictoriu cu pârâții Inspectoratul General al Poliției Române din Cadrul Ministerul Administrației și Internelor și Inspectoratul Județean de Poliție Vâlcea, anularea Dispoziției nr. 1470 din 25 martie 2011, a încheierii nr. 100.256 din 14 martie 2011 și Ordinului nr. 11/2620 din 27 aprilie 2011, reintegrarea sa în funcția avută anterior, cu plata drepturilor salariale cuvenite și cheltuieli de judecată, iar până la soluționarea irevocabilă a fondului cauzei, suspendarea executării Dispoziției nr. 1470 din 25 martie 2011. În motivarea acțiunii, reclamantul a criticat sancționarea sa disciplinară în mod abuziv, cu trecerea într-o funcție inferioară, susținând că actele supuse anulării au fost emise în baza unor acte normative nepublicate în M. Of.

A mai arătat reclamantul că faptele apreciate ca fiind abateri disciplinare, nu sunt concrete, ci generice, nefiind menționate motivele pentru care au fost înlăturate apărările sale în timpul cercetării prealabile. Totodată s-a susținut nerespectarea dispozițiile art. 14, 28 și 29 din Ordinul nr. 400/2009 și art. 4 din Ordinul nr. 665/2008. A invocat de asemenea reclamantul nulitatea încheierii nr. 100.256 din 14 martie 2011 a ședințelor Consiliului de disciplină din data de 14 martie 2011 și 17 martie 2011, întrucât nu cuprinde elementele prevăzute de art. 53 lit. a)-j), cât și nelegalitatea sancțiunii, pe motiv că nu se prevede perioada pentru care se aplică. În ce privește dispoziția, reclamantul a arătat că deși s-au făcut aprecieri asupra activității Poliției Rm.

Vâlcea, i s-a acordat diploma de excelență, pentru rezultate foarte bune obținute în activitatea profesională în anii 2009, primul semestru al anului 2010 și anul 2011. Totodată, la aplicarea sancțiunii a fost avut în vedere calificativul "bun" acordat pentru anul 2010, contestat în instanță și de asemenea, o sancțiune aplicată în anul 2003, care a fost urmată de promovarea sa. Dispozițiile art. 15 au fost justificate prin raportare la principiile cuprinse în art. 4 alin. (2), art. 39 din Ordinul nr. 400/2004. Pârâtul I.G.P.R.

a formulat întâmpinare, prin care a solicitat introducerea în cauză a pârâtului Ministerului Administrației și Internelor, ca emitent al Ordinului nr. II/2620 din 27 aprilie 2011, respingerea cererii de suspendare, pentru neîndeplinirea condițiilor impuse de art. 14 din Legea nr. 554/2004, cât și a fondului cauzei, opinând că reclamantul nu a prezentat nici un document care să ateste implicarea sa în actul managerial, privind executarea sarcinilor de către subordonați, nu s-a preocupat de analiza stadiului cercetărilor efectuate în cauzele penale, fapt ce a condus la întârziere în soluționarea acestora, nu a intervenit cu măsuri corective în vederea prevenirii și combaterii fenomenului infracțional, etc. Inspectoratul Județean de Poliție Vâlcea a solicitat respingerea acțiunii, susținând, în esență, că actele contestate au fost emise în mod legal.

Prin sentința nr. 338 din 22 iunie 2011, pronunțată de Curtea de Apel Pitești, a fost admisă cererea formulată de către reclamant și s-a dispus suspendarea executării Dispoziției nr. 1470 din 25 martie 2011, până la soluționarea irevocabilă a acțiunii în anulare. Împotriva acestei soluții au promovat recurs pârâții, iar prin Decizia nr. 4587 din 06 octombrie 2011 a înaltei Curți de Casație și Justiție au fost admise recursurile, casată sentința atacată și respinsă cererea de suspendare, reținându-se, în esență, că actul administrativ se bucură de prezumția de legalitate, și chiar dacă prin trecerea reclamantului pe o funcție inferioară, drepturile sale salariale au suferit o diminuare, diminuarea are un caracter prezumat legal, care nu se circumscrie cerințelor art. 2 alin. (1) lit. s), din lege.

2. Hotărârea Curții de Apel. Prima instanță a fost reinvestită cu soluționarea fondului cauzei, iar prin sentința civilă nr. 500 din 28 decembrie 2011 a Curții de Apel Pitești - secția a II-a contencios administrativ și fiscal acțiunea reclamantului a fost respinsă. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța fondului a reținut că prin încheierea nr. 100256 din 17 martie 2011 emisă de Consiliul de Disciplină al I.G.P.R. din data de 14 martie 2011 și 17 martie 2011 a fost analizată cererea prealabilă formulată împotriva Raportului de cercetare prealabilă din 28 ianuarie 2011, întocmit de Direcția de Control Intern, fiind audiat și reclamantul.

Consiliul de disciplină a propus trecerea reclamantului într-o funcție inferioară,până la cel mult nivelul de bază al gradului profesional, reținând că: ofițerul nu a analizat corespunzător evoluția situației operative și nu a intervenit cu măsuri corective în vederea prevenirii și combaterii fenomenului infracțional, în conformitate cu fișa postului; la nivelul Poliției Rm. Vâlcea nu a fost întocmită nici o analiză a fenomenului infracțional, care să evidențieze starea infracțională și să stea la baza planurilor de măsuri, întocmite pentru combaterea fenomenului infracțional. Totodată, prin Dispoziția nr. 1470 din 25 martie 2011 emisă de I.G.P.R. s-a dispus aplicarea sancțiunii față de reclamant, pentru activitatea desfășurată în semestrul I al anului 2010 reținându-se abaterile disciplinare, în mod detaliat și motivele pentru care au fost înlăturate apărările părții, iar prin adresa nr. 102520 din 28 martie 2011 pârâtul I.G.P.R.

i-a adus la cunoștință reclamantului, abaterile, săvârșite, înmânându-i un exemplar, sub semnătură, la data de 30 martie 2011. La data de 01 aprilie 2011, reclamantul a întocmit raport, contestând măsura dispusă, iar prin Ordinul M.A.I. nr. II/2620 din 27 aprilie 2011, contestația a fost respinsă ca neîntemeiată. Instanța fondului a constatat că prin acțiunea formulată se invocă alte critici decât cele ce au fost formulate în contestația administrativă, fapt care ar putea să conducă la lipsa unor informații în actul final și la încălcarea principiului contradictorialității, în faza de cercetare administrativă. A apreciat judecătorul fondului că susținerea privind nepublicarea în M.O.

a Ordinelor nr. 400/2004 și 600/2005 este lipsită de interes, deoarece nu-i produce vătămare reclamantului, câtă vreme acesta a avut posibilitatea să le cunoască și chiar să-și întemeieze apărările în baza lor, pe de altă parte, înlăturarea acestor acte normative, nefăcând imposibilă aplicarea sancțiunii, deoarece există reglementări prin dispozițiile art. 57 lit. b) din Legea nr. 360/2002. S-au reținut de asemenea aplicabile dispozițiile art. 27 din H.G. nr. 555/2001 privind aprobarea Regulamentului, cu privire la procedurile pentru supunerea proiectelor de acte normative supuse spre aprobare Guvernului, prin care se exclud de la publicare în M.O., ordinele și instrucțiunile având ca obiect reglementări din sectorul de apărare, ordine publică și siguranță națională.

S-au apreciat neîntemeiate și criticile în privința nedescrierii faptelor, constatându-se că acestea sunt concretizate, unele fiind negative având impact în activitatea de ansamblu a instituției. Mai mult, reclamantul a semnat procesele verbale, fără obiecțiuni, a fost audiat și i s-a permis să depună probe în cele două zile fixate, specificându-se motivele pentru care au fost înlăturate apărările reclamantului. Din analiza fișei postului, prima instanță a constatat că sancțiunea a fost aplicată avându-se în vedere neîndeplinirea atribuțiilor din acest înscris, prima atribuție referindu-se la exercitarea comenzii asupra efectivelor și asigurarea executării activităților specifice.

A apreciat prima instanță că evidența din bilanțuri,din care rezultă o situație generică îmbunătățită, în raport cu anii anteriori, nu poate reflecta activitatea individuală a reclamantului, deoarece nu se poate analiza obiectivitatea acestora și nu se pot atribui meritele unei singure persoane, motiv pentru care reclamantul trebuia să depună dovezi din care să rezulte măsurile pe care le-a întreprins pentru a nu se întârzia soluționarea cauzelor penale și pentru îndeplinirea celorlalte atribuții, cât și eventuale sancțiuni sau măsuri de sancționare, pentru cei care nu s-au conformat. Totodată, prin plângerea sa, reclamantul recunoaște deficiențele constatate în activitate, invocând în acest sens lipsa adjuncților pentru o perioadă de 3 luni, instanța apreciind însă relativ la această situație că nimic nu-l împiedica pe reclamant să-și organizeze activitatea, adăugând la serviciile subordonaților, parte din aceste atribuții.

Referitor la aceste deficiențe s-a constatat că există puncte de vedere exprimate de parchet prin care se evidențiază întârzierea lucrărilor, iar în cadrul documentelor clasificate, ce se referă la o altă verificare incluzând și perioada actuală, se constată deficiențe care au afectat negativ activitatea întregii instituții. S-a mai reținut că deși reclamantului i-au fost acordate „Diplome de excelență" în anii 2009-2010 și 2011, pentru rezultate foarte bune obținute în activitatea profesională, pentru perioada de raportare există probe concrete privind desfășurarea activității, reclamantul primind de asemenea calificativului "bun". Totodată, deși pârâții nu puteau să se prevaleze de o sancțiune aplicată reclamantului în anul 2003, pentru care a fost reabilitat de drept, acest aspect, după cum rezultă din înscrisuri, nu a fost hotărâtor.

3. Recursul declarat de reclamant. Împotriva acestei hotărâri a formulat recurs reclamantul P.V.I., invocând dispozițiile art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ. Recurentul-reclamant nu și-a structurat criticile în motivele de recurs invocate, expunând situația de fapt cu care a sesizat instanța de contencios administrativ și arată că în mod greșit instanța de fond a respins acțiunea printr-o hotărâre care nu cuprinde motivele care se sprijină, nefiind analizate pretinsele abateri reținute în sarcina sa, nici dacă acestea există sau nu, dacă se face vinovat sau nu de săvârșirea lor. Întrucât hotărârea instanței de fond nu răspunde exigențelor legii sub aspectul motivării, recurentul-reclamant solicită casarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare, cu aplicarea dispozițiilor art. 312 pct. 3 C. proc.

civ. 4. Apărările intimaților. Prin întâmpinările depuse la dosar intimații Inspectoratul General al Poliției Române (I.G.P.R.), Ministerul Administrației și Internelor și Inspectoratul Județean de Poliție Vâlcea au solicitat respingerea recursului ca nefondat. Apărările comune vizează nedezvoltarea motivelor prevăzute de art. 304 pct. 8 și 304 pct. 9 C. proc. civ., respectiv în ce mod instanța de fond a interpretat greșit actul juridic dedus judecății, sau în ce mod a schimbat natura ori înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia. De asemenea recurentul nu a motivat și demonstrat că hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal. Susțin intimații-pârâți că hotărârea instanței de fond cuprinde motivele pe care se întemeiază soluția, instanța manifestând rol activ în judecarea cauzei.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului. Examinând sentința atacată prin prisma criticilor formulate de recurent, a apărărilor cuprinse în întâmpinare, cât și sub toate aspectele, în temeiul art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată că este legală. 1. Argumentele de fapt și de drept relevante. Recurentul-reclamant P.V.I. a supus controlului de legalitate exercitat de instanța de contencios administrativ Dispoziția Inspectorului General al Poliției Române nr. 1470 din 25 martie 2011 prin care a fost sancționat disciplinar „cu trecerea într-o funcție inferioară până la cel mult nivelul de bază al gradului profesional deținut” conform art. 57 lit. b) din Legea nr. 360/2002 și art. 2 alin. (1) lit. b) din Ordinul nr. 400/2004 pentru neglijență manifestată în îndeplinirea îndatoririlor de serviciu sau a dispozițiilor primite de la șefii ierarhici sau autoritățile abilitate de lege, conform art. 58 lit. c 1 ) din Legea nr. 360/2002.

Recurentul-reclamant a solicitat și anularea Încheierii nr. 100256 întocmită de Consiliul de disciplină în data de 14 martie 2011 și a Ordinului M.A.I.

nr. II/2620 din 27 aprilie 2011. Din partea expozitivă a actului sancționator rezultă că, în esență, recurentului-reclamant comisar șef de poliție – șeful Poliției Municipiului Vâlcea i s-a reținut în sarcina raportat la activitatea desfășurată în semestrul I al anului 2010, că nu a respectat prevederile PRO-PG-04, respectiv anexă nr. 4 Cap. IV, lit. C, pct. 2, în sensul că nu a efectuat analize privind realizarea sarcinilor planificate; - nu și-a respectat sarcinile individualizate în Cap. D, pct. 22 și 23 din fișa postului, care stipulează: ,,coordonează activitatea de organizare și planificare pe linie de cercetare penală și urmărește executarea sarcinilor stabilite prin nota de sarcini lunară și analizează lunar și de câte ori este nevoie activitatea de cercetare penală, având în vedere cu deosebire operativitatea în soluționarea cauzelor penale", precum și prevederile art. 1 alin. (1), art. 2 și art. 3 alin. (2) din Dispoziția inspectorului general nr. 19 din 13 martie 2008, modificată și completată cu Dispoziția nr. 58 din 22 septembrie 2008; - încălcarea sarcinilor individualizate la Cap. D pct. 10 din fișa potului din 13 februarie 2009, în care se stipulează: „analizează, săptămânal și lunar evoluția fenomenului infracțional pe raza municipiului și a comunelor arondate,

pe domenii de competență și intervine cu măsuri preventive sau de sancționare ori de câte ori situația impune ". La emiterea actului administrativ sancționator Inspectorul General al Poliției Române a avut în vedere raportul de cercetare prealabilă din 28 ianuarie 2011, dar și Încheierea Consiliului de disciplină din 17 martie 2011. Instanța de fond a argumentat soluția de respingere a acțiunii dintr-o dublă perspectivă, reținând că prin executarea controlului de legalitate a actului de sancționare, atât controlul final cât și controlul de fond, criticile sunt nefondate. Instanța de control judiciar apreciază ca hotărârea recurată îndeplinește cerințele impuse de art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc.

civ., implicit prima instanță a expus în mod convingător argumentele care au determinat formarea convingerii sale. În doctrină și în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului (de ex. în Hotărârea pronunțată în cauza Ruiz Torija contra Spaniei din 9 decembrie 1994) s-a reținut constant că instanțele sunt obligate să-și motiveze deciziile, dar nu li se poate pretinde să răspundă în mod special la toate argumentele, fiind suficient ca din întregul hotărârii să rezulte că a răspuns acestor argumente în mod implicit. Așa este și cazul în speță.

Mai precis judecătorul fondului a prezentat în cuprinsul hotărârii toate elementele care au condus la concluzia că actul de sancționare este legal, atât din perspectiva procedurilor legale de aplicare a sancțiunii în raport de cauzele de nulitate invocate precum cât și în privința fondului cauzei privind aplicarea sancțiunii disciplinare raportat la abaterile disciplinare reținute în sarcina reclamantului și dreptul de apreciere al autorității emitente a actului administrativ contestat. Astfel, motivul de nelegalitate privind nerespectarea dispozițiilor art. 33 și 62 lit. a) din Ordinul nr. 400/2004 nu a putut fi reținut întrucât raportul de cercetare prealabilă conține toate mențiunile obligatorii pe care le prevede acest text normativ iar în dispoziția de sancționare descrierea faptei s-a făcut detaliat și corespunzător cu dispozițiile art. 62 lit. a) din Ordinul nr. 400/2004.

În dispoziția de sancționare sunt menționate atât faptele cât și motivele pentru care s-au înlăturat apărările recurentului-reclamant, prima instanță înlăturând sub acest aspect susținerea din acțiune. Totodată, în mod corect a fost înlăturată apărarea recurentului-reclamant care a susținut că nu au fost respectate dispozițiile art. 14, 28 și 29 din Ordinul nr. 400/2004. Astfel, la individualizarea sancțiunii disciplinare au fost avute în vedere elementele prevăzute de art. 14 din Ordinul nr. 400/2004, intimații insistând asupra faptului că deficiențele reținute în activitatea de management au persistat în timp iar recurentul nu a luat măsuri pentru remedierea acestora, acest element fiind hotărâtor în aplicarea sancțiunii cu trecerea într-o funcție inferioară până la cel mult nivelul de bază al gradului profesional deținut.

Susținerile recurentului din cadrul acestui motiv de recurs referitoare la nelegalitatea procedurii disciplinare sunt complet lipsite de suport. Prin actele dosarului se constată că recurentului i s-a respectat dreptul la apărare, s-au administrat probele solicitate iar prima instanță printr-o motivare convingătoare și corectă a răspuns tuturor pretinselor neregularități invocate, reiterate și în recurs. Mai mult s-a reținut că recurentul a recunoscut deficiențele contestate, motivându-le pe lipsa adjuncților pentru perioada de 3 luni.

Nu i se poate imputa ofițerului desemnat cu cercetarea prealabilă, încălcarea art. 28 din Ordinul nr. 400/2004 respectiv că nu a strâns toate probele care pot conduce la aflarea adevărului, printr-o critică generică și lipsită de substanță, în raport de materialul probator administrat în cauză, iar recurentul-reclamant nu a adus nici o probă în susținerea afirmațiilor sale, nu a prezentat nici un document care să ateste implicarea sa în cadrul managerial. Nepublicarea în M. Of. al României, Partea I a Ordinului nr. 400/2004 privind regimul disciplinar al personalului din Ministerul Administrației și Internelor nu a produs nicio vătămare recurentului care a cunoscut actul normativ în detaliu, prevalându-se constat de dispozițiile acestuia, pe tot parcursul procesului, fiind invocate texte din cuprinsul ordinului.

În acest sens în mod corect judecătorul fondului a apreciat că această susținere este lipsită de interes. Constatând că nu există motive de modificare iar hotărârea cuprinde motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței în raport cu obiectul cererii și susținerile părților, Înalta Curte constată că recursul este nefondat. 2. Temeiul legal al soluției instanței de recurs. Pentru considerentele expuse la pct. II 1 din decizie în temeiul art. 312 C. proc. civ. recursul formulat de reclamant va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de P.V.I. împotriva sentinței civile nr. 500 din 28 decembrie 2011 a Curții de Apel Pitești - secția a II-a civilă și de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 1 iunie 2012.