ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2760/2012

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2760/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele

cauzei.

instanță.

La data de 11 mai

2011, reclamantul P.V.I. a solicitat în contradictoriu cu pârâții Inspectoratul

General al Poliției Române din Cadrul Ministerul Administrației și Internelor

și Inspectoratul Județean de Poliție Vâlcea, anularea Dispoziției nr. 1470 din 25

martie 2011, a încheierii nr. 100.256 din 14 martie 2011 și Ordinului nr. 11/2620

din 27 aprilie 2011, reintegrarea sa în funcția avută anterior, cu plata

drepturilor salariale cuvenite și cheltuieli de judecată, iar până la

soluționarea irevocabilă a fondului cauzei, suspendarea executării Dispoziției nr.

1470 din 25 martie 2011.

În motivarea

acțiunii, reclamantul a criticat sancționarea sa disciplinară în mod abuziv, cu

trecerea într-o funcție inferioară, susținând că actele supuse anulării au fost

emise în baza unor acte normative nepublicate în M. Of.

A mai arătat

reclamantul că faptele apreciate ca fiind abateri disciplinare, nu sunt

concrete, ci generice, nefiind menționate motivele pentru care au fost

înlăturate apărările sale în timpul cercetării prealabile. Totodată s-a

susținut nerespectarea dispozițiile art. 14, 28 și 29 din Ordinul nr. 400/2009

și art. 4 din Ordinul nr. 665/2008.

A invocat de asemenea

reclamantul nulitatea încheierii nr. 100.256 din 14

martie 2011 a ședințelor Consiliului de disciplină din data de 14 martie 2011

și 17 martie 2011, întrucât nu cuprinde elementele prevăzute de art. 53 lit. a)-j),

cât și nelegalitatea sancțiunii, pe motiv că nu se prevede perioada pentru care

se aplică.

În

ce privește

dispoziția, reclamantul a arătat că deși s-au făcut aprecieri asupra

activității Poliției Rm. Vâlcea, i s-a acordat diploma de excelență, pentru

rezultate foarte bune obținute în activitatea profesională în anii 2009, primul

semestru al anului 2010 și anul 2011.

Totodată, la

aplicarea sancțiunii a fost avut în vedere calificativul "bun"

acordat pentru anul 2010, contestat în instanță și de asemenea, o sancțiune

aplicată în anul 2003, care a fost urmată de promovarea sa.

Dispozițiile art. 15 au

fost justificate prin raportare la principiile cuprinse în art. 4 alin. (2), art.

39 din Ordinul nr. 400/2004.

Pârâtul I.G.P.R. a

formulat întâmpinare, prin care a solicitat introducerea în cauză a pârâtului

Ministerului Administrației și Internelor, ca emitent al Ordinului nr. II/2620

din 27 aprilie 2011, respingerea cererii de suspendare, pentru neîndeplinirea

condițiilor impuse de art. 14 din Legea nr. 554/2004, cât și a fondului cauzei,

opinând că reclamantul nu a prezentat nici un document care să ateste

implicarea sa în actul managerial, privind executarea sarcinilor de către

subordonați, nu s-a preocupat de analiza stadiului cercetărilor efectuate în

cauzele penale, fapt ce a condus la întârziere în soluționarea acestora, nu a

intervenit cu măsuri corective în vederea prevenirii și combaterii fenomenului

infracțional, etc.

Inspectoratul

Județean de Poliție Vâlcea a solicitat respingerea acțiunii, susținând, în

esență, că actele contestate au fost emise în mod legal.

Prin sentința nr. 338

din 22 iunie 2011, pronunțată de Curtea de Apel Pitești, a fost admisă cererea

formulată de către reclamant și s-a dispus suspendarea executării Dispoziției nr.

1470 din 25 martie 2011, până la soluționarea irevocabilă a acțiunii în

anulare.

Împotriva acestei

soluții au promovat recurs pârâții, iar prin Decizia nr. 4587 din 06 octombrie 2011

a înaltei Curți de Casație și Justiție au fost admise recursurile, casată

sentința atacată și respinsă cererea de suspendare, reținându-se, în esență, că

actul administrativ se bucură de prezumția de legalitate, și chiar dacă prin

trecerea reclamantului pe o funcție inferioară, drepturile sale salariale au

suferit o diminuare, diminuarea are un caracter prezumat legal, care nu se

circumscrie cerințelor art. 2 alin. (1) lit. s), din lege.

de Apel.

Prima instanță a fost

reinvestită cu soluționarea fondului cauzei, iar prin sentința civilă nr. 500

din 28 decembrie 2011 a Curții de Apel Pitești - secția a II-a contencios administrativ

și fiscal acțiunea reclamantului a fost respinsă.

Pentru a pronunța

această hotărâre, instanța fondului a reținut că prin încheierea nr. 100256 din

17 martie 2011 emisă de Consiliul de Disciplină al I.G.P.R. din data de 14

martie 2011 și 17 martie 2011 a fost analizată cererea prealabilă formulată

împotriva Raportului de cercetare prealabilă din 28 ianuarie 2011, întocmit de

Direcția de Control Intern, fiind audiat și reclamantul.

Consiliul de

disciplină a propus trecerea reclamantului într-o funcție inferioară,până la

cel mult nivelul de bază al gradului profesional, reținând că: ofițerul nu a

analizat corespunzător evoluția situației operative și nu a intervenit cu

măsuri corective în vederea prevenirii și combaterii fenomenului infracțional,

în conformitate cu fișa postului; la nivelul Poliției Rm. Vâlcea nu a fost

întocmită nici o analiză a fenomenului infracțional, care să evidențieze starea

infracțională și să stea la baza planurilor de măsuri, întocmite pentru

combaterea fenomenului infracțional.

Totodată, prin

Dispoziția nr. 1470 din 25 martie 2011 emisă de I.G.P.R. s-a dispus aplicarea

sancțiunii față de reclamant, pentru activitatea desfășurată în semestrul I al

anului 2010 reținându-se abaterile disciplinare, în mod detaliat și motivele

pentru care au fost înlăturate apărările părții, iar prin adresa nr. 102520 din

28 martie 2011 pârâtul I.G.P.R. i-a adus la cunoștință reclamantului,

abaterile, săvârșite, înmânându-i un exemplar, sub semnătură, la data de 30

martie 2011.

La data de 01 aprilie

2011, reclamantul a întocmit raport, contestând măsura dispusă, iar prin

Ordinul M.A.I. nr. II/2620 din 27 aprilie 2011, contestația a

fost respinsă ca neîntemeiată.

Instanța fondului a

constatat că prin acțiunea formulată se invocă alte critici decât cele ce au

fost formulate în contestația administrativă, fapt care ar putea să conducă la

lipsa unor informații în actul final și la încălcarea principiului contradictorialității,

în faza de cercetare administrativă.

A

apreciat judecătorul fondului că susținerea privind nepublicarea în M.O. a

Ordinelor nr. 400/2004 și 600/2005 este lipsită de interes, deoarece nu-i

produce vătămare reclamantului, câtă vreme acesta a avut posibilitatea să le

cunoască și chiar să-și întemeieze apărările în baza lor, pe de altă parte,

înlăturarea acestor acte normative, nefăcând imposibilă aplicarea sancțiunii,

deoarece există reglementări prin dispozițiile art. 57 lit. b) din Legea nr. 360/2002.

S-au

reținut de asemenea aplicabile dispozițiile art. 27 din H.G. nr. 555/2001

privind aprobarea Regulamentului, cu privire la procedurile pentru supunerea

proiectelor de acte normative supuse spre aprobare Guvernului, prin care se

exclud de la publicare în M.O., ordinele și instrucțiunile având ca obiect

reglementări din sectorul de apărare, ordine publică și siguranță națională.

S-au

apreciat neîntemeiate și criticile în privința nedescrierii faptelor,

constatându-se că acestea sunt concretizate, unele fiind negative având impact

în activitatea de ansamblu a instituției. Mai mult, reclamantul a semnat

procesele verbale, fără obiecțiuni, a fost audiat și i s-a permis să depună

probe în cele două zile fixate, specificându-se motivele pentru care au fost

înlăturate apărările reclamantului.

Din

analiza fișei postului, prima instanță a constatat că sancțiunea a fost aplicată

avându-se în vedere neîndeplinirea atribuțiilor din acest înscris, prima

atribuție referindu-se la exercitarea comenzii asupra efectivelor și asigurarea

executării activităților specifice.

A

apreciat prima instanță că evidența din bilanțuri,din care rezultă o situație

generică îmbunătățită, în raport cu anii anteriori, nu poate reflecta

activitatea individuală a reclamantului, deoarece nu se poate analiza

obiectivitatea acestora și nu se pot atribui meritele unei singure persoane,

motiv pentru care reclamantul trebuia să depună dovezi din care să rezulte

măsurile pe care le-a întreprins pentru a nu se întârzia soluționarea cauzelor

penale și pentru îndeplinirea celorlalte atribuții, cât și eventuale sancțiuni

sau măsuri de sancționare, pentru cei care nu s-au conformat.

Totodată,

prin plângerea sa, reclamantul recunoaște deficiențele constatate în

activitate, invocând în acest sens lipsa adjuncților pentru o perioadă de 3

luni, instanța apreciind însă relativ la această situație că nimic nu-l

împiedica pe reclamant să-și organizeze activitatea, adăugând la serviciile

subordonaților, parte din aceste atribuții.

Referitor

la aceste deficiențe s-a constatat că există puncte de vedere exprimate de

parchet prin care se evidențiază întârzierea lucrărilor, iar în cadrul

documentelor clasificate, ce se referă la o altă verificare incluzând și

perioada actuală, se constată deficiențe care au afectat negativ activitatea

întregii instituții.

S-a

mai reținut că deși reclamantului i-au fost acordate „Diplome de

excelență" în anii 2009-2010 și 2011, pentru rezultate foarte bune

obținute în activitatea profesională, pentru perioada de raportare există probe

concrete privind desfășurarea activității, reclamantul primind de asemenea

calificativului "bun".

Totodată,

deși pârâții nu puteau să se prevaleze de o sancțiune aplicată reclamantului în

anul 2003, pentru care a fost reabilitat de drept, acest aspect, după cum

rezultă din înscrisuri, nu a fost hotărâtor.

3.

Recursul declarat de reclamant.

Împotriva

acestei hotărâri a formulat recurs reclamantul P.V.I., invocând dispozițiile art.

304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ.

Recurentul-reclamant

nu și-a structurat criticile în motivele de recurs invocate, expunând situația

de fapt cu care a sesizat instanța de contencios administrativ și arată că în

mod greșit instanța de fond a respins acțiunea printr-o hotărâre care nu

cuprinde motivele care se sprijină, nefiind analizate pretinsele abateri

reținute în sarcina sa, nici dacă acestea există sau nu, dacă se face vinovat

sau nu de săvârșirea lor.

Întrucât

hotărârea instanței de fond nu răspunde exigențelor legii sub aspectul

motivării, recurentul-reclamant solicită casarea sentinței și trimiterea cauzei

spre rejudecare, cu aplicarea dispozițiilor art. 312 pct. 3 C. proc. civ.

4.

Apărările intimaților.

Prin

întâmpinările depuse la dosar intimații Inspectoratul General al Poliției

Române (I.G.P.R.), Ministerul Administrației și Internelor și Inspectoratul

Județean de Poliție Vâlcea au solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Apărările

comune vizează nedezvoltarea motivelor prevăzute de art. 304 pct. 8 și 304 pct.

9 C. proc. civ., respectiv în ce mod instanța de fond a interpretat greșit

actul juridic dedus judecății, sau în ce mod a schimbat natura ori înțelesul

lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia. De asemenea recurentul nu a motivat

și demonstrat că hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal.

Susțin

intimații-pârâți că hotărârea instanței de fond cuprinde motivele pe care se

întemeiază soluția, instanța manifestând rol activ în judecarea cauzei.

II.

Considerentele Înaltei Curți asupra recursului.

Examinând

sentința atacată prin prisma criticilor formulate de recurent, a apărărilor

cuprinse în întâmpinare, cât și sub toate aspectele, în temeiul art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte constată că este legală.

fapt și de drept relevante.

Recurentul-reclamant P.V.I.

a supus controlului de legalitate exercitat de instanța de contencios

administrativ Dispoziția Inspectorului General al Poliției Române nr. 1470 din

25 martie 2011 prin care a fost sancționat disciplinar „cu trecerea într-o

funcție inferioară până la cel mult nivelul de bază al gradului profesional

deținut” conform art. 57 lit. b) din Legea nr. 360/2002 și art. 2 alin. (1) lit.

b) din Ordinul nr. 400/2004 pentru neglijență manifestată în îndeplinirea

îndatoririlor de serviciu sau a dispozițiilor primite de la șefii ierarhici sau

autoritățile abilitate de lege, conform art. 58 lit. c

1

) din Legea nr.

360/2002.

Recurentul-reclamant

a solicitat și anularea Încheierii nr. 100256 întocmită de Consiliul de

disciplină în data de 14 martie 2011 și a Ordinului M.A.I. nr. II/2620 din 27

aprilie 2011.

Din

partea expozitivă a actului sancționator rezultă că, în esență,

recurentului-reclamant comisar șef de poliție – șeful Poliției Municipiului

Vâlcea i s-a reținut în sarcina raportat la activitatea desfășurată în

semestrul I al anului 2010, că nu a respectat prevederile PRO-PG-04, respectiv

anexă nr. 4 Cap. IV, lit. C, pct. 2, în sensul că nu a efectuat analize privind

realizarea sarcinilor planificate;

- nu și-a respectat sarcinile individualizate în Cap. D, pct.

22 și 23 din fișa postului, care stipulează: ,,coordonează activitatea de

organizare și planificare pe linie de cercetare penală și urmărește executarea

sarcinilor stabilite prin nota de sarcini lunară și analizează lunar și de câte

ori este nevoie activitatea de cercetare penală, având în vedere cu deosebire

operativitatea în soluționarea cauzelor penale", precum și prevederile art.

1 alin. (1), art. 2 și art. 3

alin. (2) din Dispoziția inspectorului general nr. 19

din 13 martie 2008, modificată și completată cu Dispoziția nr. 58 din 22

septembrie 2008;

- încălcarea sarcinilor individualizate la Cap. D pct. 10 din fișa potului din 13 februarie 2009, în care se stipulează: „analizează,

săptămânal și lunar evoluția fenomenului infracțional pe raza municipiului și a

comunelor arondate, pe domenii de competență și intervine cu măsuri preventive

sau de sancționare ori de câte ori situația impune

".

La emiterea actului

administrativ sancționator Inspectorul General al Poliției Române a avut în

vedere raportul de cercetare prealabilă din 28 ianuarie 2011, dar și Încheierea

Consiliului de disciplină din 17 martie 2011.

Instanța de fond a

argumentat soluția de respingere a acțiunii dintr-o dublă perspectivă, reținând

că prin executarea controlului de legalitate a actului de sancționare, atât

controlul final cât și controlul de fond, criticile sunt nefondate.

Instanța de control

judiciar apreciază ca hotărârea recurată îndeplinește cerințele impuse de art. 261

alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., implicit prima instanță a expus în mod

convingător argumentele care au determinat formarea convingerii sale.

În doctrină și în

jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului (de ex. în Hotărârea

pronunțată în cauza Ruiz Torija contra Spaniei din 9 decembrie 1994) s-a

reținut constant că instanțele sunt obligate să-și motiveze deciziile, dar nu

li se poate pretinde să răspundă în mod special la toate argumentele, fiind

suficient ca din întregul hotărârii să rezulte că a răspuns acestor argumente

în mod implicit. Așa este și cazul în speță.

Mai precis

judecătorul fondului a prezentat în cuprinsul hotărârii toate elementele care

au condus la concluzia că actul de sancționare este legal, atât din perspectiva

procedurilor legale de aplicare a sancțiunii în raport de cauzele de nulitate

invocate precum cât și în privința fondului cauzei privind aplicarea sancțiunii

disciplinare raportat la abaterile disciplinare reținute în sarcina

reclamantului și dreptul de apreciere al autorității emitente a actului

administrativ contestat.

Astfel, motivul de

nelegalitate privind nerespectarea dispozițiilor art. 33 și 62 lit. a) din

Ordinul nr. 400/2004 nu a putut fi reținut întrucât raportul de cercetare

prealabilă conține toate mențiunile obligatorii pe care le prevede acest text

normativ iar în dispoziția de sancționare descrierea faptei s-a făcut detaliat

și corespunzător cu dispozițiile art. 62 lit. a) din Ordinul nr. 400/2004.

În dispoziția de

sancționare sunt menționate atât faptele cât și motivele pentru care s-au

înlăturat apărările recurentului-reclamant, prima instanță înlăturând sub acest

aspect susținerea din acțiune.

Totodată, în mod

corect a fost înlăturată apărarea recurentului-reclamant care a susținut că nu

au fost respectate dispozițiile art. 14, 28 și 29 din Ordinul nr. 400/2004.

Astfel, la

individualizarea sancțiunii disciplinare au fost avute în vedere elementele

prevăzute de art. 14 din Ordinul nr. 400/2004, intimații insistând asupra

faptului că deficiențele reținute în activitatea de management au persistat în

timp iar recurentul nu a luat măsuri pentru remedierea acestora, acest element

fiind hotărâtor în aplicarea sancțiunii cu trecerea într-o funcție inferioară

până la cel mult nivelul de bază al gradului profesional deținut.

Susținerile

recurentului din cadrul acestui motiv de recurs referitoare la nelegalitatea

procedurii disciplinare sunt complet lipsite de suport.

Prin actele dosarului

se constată că recurentului i s-a respectat dreptul la apărare, s-au

administrat probele solicitate iar prima instanță printr-o motivare

convingătoare și corectă a răspuns tuturor pretinselor neregularități invocate,

reiterate și în recurs. Mai mult s-a reținut că recurentul a recunoscut

deficiențele contestate, motivându-le pe lipsa adjuncților pentru perioada de 3

luni.

Nu i se poate imputa

ofițerului desemnat cu cercetarea prealabilă, încălcarea art. 28 din Ordinul nr.

400/2004 respectiv că nu a strâns toate probele care pot conduce la aflarea

adevărului, printr-o critică generică și lipsită de substanță, în raport de

materialul probator administrat în cauză, iar recurentul-reclamant nu a adus

nici o probă în susținerea afirmațiilor sale, nu a prezentat nici un document

care să ateste implicarea sa în cadrul managerial.

Nepublicarea în M.

Of. al României, Partea I a Ordinului nr. 400/2004 privind regimul disciplinar

al personalului din Ministerul Administrației și Internelor nu a produs nicio

vătămare recurentului care a cunoscut actul normativ în detaliu, prevalându-se constat

de dispozițiile acestuia, pe tot parcursul procesului, fiind invocate texte din

cuprinsul ordinului.

În acest sens în mod

corect judecătorul fondului a apreciat că această susținere este lipsită de

interes.

Constatând că nu

există motive de modificare iar hotărârea cuprinde motivele de fapt și de drept

care au format convingerea instanței în raport cu obiectul cererii și

susținerile părților, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

soluției instanței de recurs.

Pentru considerentele

expuse la pct. II 1 din decizie în temeiul art. 312 C. proc. civ. recursul

formulat de reclamant va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de P.V.I. împotriva sentinței civile nr. 500 din 28 decembrie 2011 a Curții de Apel Pitești - secția a II-a civilă și de contencios administrativ și fiscal, ca

nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 1 iunie 2012.