ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4587/2011

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Soluția instanței de fond Prin sentința nr. 338/F-CONT din 22 iunie 2011, Curtea de Apel Pitești, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea formulată de reclamantul P.V.I., în contradictoriu cu pârâții Inspectoratul General al Poliției Române, Inspectoratul Județean de Poliției Vâlcea și Ministerul Administrației și Internelor, și a dispus suspendarea executării dispoziției nr. 1470 din 25 martie 2011 până la soluționarea irevocabilă a acțiunii în anulare. Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut următoarele: Prin dispoziția nr. 1470 din 25 martie 2011, emisă de Inspectoratul General al Poliției Române a fost sancționat reclamantul, Șeful Poliției Municipiului Rm.

Vâlcea, conform art. 57 lit. b) din Legea nr. 360/2002 și art. 2 alin. (1) lit. b) din ordinul nr. 400/2004 pentru neglijență manifestată în îndeplinirea îndatoririlor de serviciu sau a dispozițiilor primite de la șefii ierarhici sau de la autoritățile anume abilitate de lege, conform art. 58 lit. c) din Legea nr. 360/2001. La o privire sumară asupra fondului se conturează indicii temeinice de nelegalitate a actului administrativ în discuție, de natură a caracteriza cerința cazului bine justificat. Astfel, sancționarea disciplinară a reclamantului s-a făcut în temeiul ordinelor nr. 400/2004 și nr. 600/2005, care nu au fost publicate niciodată, încălcând dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 24/2000, republicată.

Din acest punct de vedere, reține prima instanță, susținerea pârâților, potrivit căreia, la momentul emiterii acestor ordine nu mai era obligatorie publicarea lor în M. Of., nu poate fi primită, raportat la prevederile art. 27 alin. (3) din Regulamentul aprobat prin H.G. nr. 555/2001 și art. 35 alin. (3) din H.G. nr. 50/2005, în sensul că „nu sunt supuse regimului de publicitate în M. Of. al României, Partea I, dacă legea nu dispune altfel, ordinele, instrucțiunile și alte acte cu caracter normativ care au ca obiect reglementări din sectorul de apărare, ordine publică și siguranță națională”. În conținutul dispoziției de sancționare, faptele nu sunt suficient de individualizate, nearătându-se în mod concret ce anume obligații avea reclamantul, ce trebuia să facă și nu a făcut, absența detaliilor creând o îndoială aparentă asupra legalității sale.

Concluzionează prima instanță că toate cele prezentate converg spre existența unor argumente juridice aparent valabile cu privire la nelegalitatea actului administrativ, deci a unor indicii temeinice de nelegalitate. În privința condiției pagubei iminente, în sensul de prejudiciu material viitor, dar previzibil, conform definiției dată de art. 2 din Legea nr. 554/2004, prima instanță consideră, de asemenea, că este întrunită, apreciind că reclamantul a suferit o pagubă materială prin scăderea salariului. 2. Calea de atac exercitată 2.1. Împotriva acestei soluții, considerând-o netemeinică și nelegală, au declarat recurs autoritățile publice pârâte, Ministerul Administrației și Internelor, Inspectoratul General al Poliției Române și Inspectoratul Județean de Poliție Vâlcea, care au invocat motivul de recurs prevăzut la art. 304 pct. 9, cu raportare la art. 304 1 C. proc.

civ., susținând, în esență, următoarele critici: - în mod greșit a reținut instanța de fond îndeplinirea condițiilor cerute la art. 15 rap. la art. 14 din Legea nr. 554/2004; - în mod greșit a reținut instanța de fond existența unui caz bine justificat pentru suspendarea dispoziției nr. 1470/2011 până la soluționarea irevocabilă a cererii de anulare a acestui act administrativ; - în mod greșit a reținut instanța de fond iminența producerii unei pagube ireparabile sau greu de recuperat. 2.2. Intimatul-reclamant a depus concluzii scrise prin care a solicitat respingerea recursurilor ca nefondate. Astfel, a argumentat intimatul-reclamant, în mod legal a reținut instanța de fond existența unui caz bine justificat, rezultat, în primul rând din faptul că actele normative care au stat la baza sancționării sale nu au fost publicate în M. Of.

al României, ceea ce creează o îndoială serioasă cu privire la legalitatea actului de sancționare. De asemenea, susține intimatul-reclamant, instanța de fond a reținut în mod just că diminuarea salariului, ca urmare a sancționării sale, reprezintă o pagubă iminentă pentru perioada următoare. 3. Soluția instanței de recurs Având în vedere că cele trei recursuri formulate au avut același temei legal, precum și considerente, în esență, asemănătoare, acestea au fost analizate și soluționate împreună, fiind apreciate ca întemeiate, pentru considerentele care vor fi prezentate în continuare. Așa cum s-a arătat și în expunerea rezumativă prezentată la pct. 1 al acestor considerente, actul administrativ vizat de cererea de suspendare și, respectiv, de cererea de anulare, îl constituie dispoziția nr. 1470/2011 emisă de inspectorul general al Poliției Române, prin care intimatul-reclamant, în calitatea sa de șef al Poliției Municipiului Rm.

Vâlcea, a fost sancționat disciplinar cu trecerea într-o funcție inferioară, reținându-se încălcarea prevederilor art. 57 lit. b) din Legea nr. 360/2002 privind statutul polițistului și art. 12 alin. (1) lit. b) din Ordinul Ministrului Internelor și Reformei Administrative nr. 400/2004. Din dispozițiile generale al Legii nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările și completările ulterioare, rezultă că actul administrativ se bucură de prezumția de legalitate, adoptat pe baza și în limitele legii, fiind executoriu din oficiu. Pe de altă parte, din dispozițiile art. 14 și 15 din Legea nr. 554/2004 rezultă că suspendarea executării unui act administrativ este o măsură excepțională care poate surveni exclusiv când acest lucru este prevăzut expres în lege (suspendarea de drept – ope legis) ori, când sunt îndeplinite cumulativ condițiile prevăzute de lege (suspendarea la cererea persoanei vătămate prin actul administrativ).

Într-adevăr, potrivit art. 15 alin. (1) coroborat cu art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, odată sau după sesizarea instanței de contencios, persoana vătămată poate să ceară suspendarea executării actului administrativ până la soluționarea irevocabilă a cauzei. Deci, cu alte cuvinte, un act administrativ va putea fi suspendat din executarea sa numai în situația în care instanța va constata în mod temeinic îndeplinirea cumulativă a celor două condiții: existența unui caz bine justificat și necesitatea evitării unei pagube iminente ireparabile sau dificil de reparat. Noțiunea de caz bine justificat a fost definită la art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004 ca fiind acele împrejurări legate de starea de fapt și de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ.

Or, în cauză, instanța de fond a reținut ca împrejurări de fapt și de drept care au fost de natură să-i creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ fiscal a cărui suspendare a dispus-o, tocmai criticile de nelegalitate invocate de reclamant. În jurisprudența sa constantă, secția de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți a reținut că pentru conturarea cazului temeinic justificat care să impună suspendarea unui act administrativ, instanța nu trebuie să procedeze la analizarea criticilor de nelegalitate pe care se întemeiază însăși cererea de anulare a actului administrativ, ci trebuie să-și limiteze verificarea doar la acele împrejurări vădite de fapt și/sau de drept care au capacitatea să producă o îndoială serioasă asupra prezumției de legalitate de care se bucură un act administrativ.

Astfel de împrejurări vădite, de fapt sau/și de drept care sunt de natură să producă o îndoială serioasă cu privire la legalitatea unui act administrativ (act administrativ-fiscal) au fost reținute de Înalta Curte ca fiind: emiterea unui act administrativ de către un organ necompetent sau cu depășirea competenței, actul administrativ emis în temeiul unor dispoziții legale declarate neconstituționale, nemotivarea actului administrativ, modificarea importantă a actului administrativ în calea recursului administrativ (reducerea importantă a cuantumului sumelor reținute ca obligații bugetare suplimentare), etc. De asemenea, din dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. ș) din lege rezultă că noțiunea de pagubă iminentă are în vedere producerea unui prejudiciu.

În cauză, este necontestat că prin trecerea reclamantului pe o funcție inferioară, drepturile salariale au suferit o diminuare, dar atâta vreme cât acest lucru are la bază un act administrativ care se bucură de prezumția de legalitate, diminuarea respectivă are, la rândul său, caracter prezumat legal, care nu circumscrie cerințelor art. 2 alin. (1) lit. ș) din lege. Astfel fiind, rezultă că instanța de fond a dat o hotărâre netemeinică și nelegală, în condițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., ca urmare a interpretării eronate a prevederilor art. 15 alin. (1), art. 14 alin. (1), art. 2 alin. (1) lit. t) și ș) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările și completările ulterioare, recursurile fiind întemeiate, astfel soluția instanței de fond va fi desființată, iar cererea de suspendare a dispoziției nr. 1470/2011 va fi respinsă ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursurile declarate de pârâții Inspectoratul General al Poliției Române, Inspectoratul Județean de Poliției Vâlcea și Ministerul Administrației și Internelor împotriva sentinței nr. 338/F-CONT din 22 iunie 2011 a Curții de Apel Pitești, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal. Casează sentința atacată și respinge cererea de suspendare, ca neîntemeiată. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 6 octombrie 2011.