ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 336/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, și, ulterior precizată, reclamantul D.P. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul I.G.P.R. , suspendarea executării dispoziției din data de 12 martie 2009, până la soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei având ca obiect anularea actului anterior amintit. În motivarea acțiunii reclamantul a susținut că actul a cărui suspendare o solicită este nelegal, având în vedere că actul normativ în temeiul căruia a fost sancționat (Ordinul nr. 400/2004) nu a fost publicat în M. Of. A mai susținut reclamantul că măsura luată prin decizia amintită anterior este de natură a-i prejudicia situația financiară, având în vedere că acesta este lipsit de drepturile salariale ce i se cuvin cu consecințe asupra asigurării traiului zilnic și a achitării datoriilor bancare.

Pârâtul, prin întâmpinarea formulată a invocat excepția prematurității acțiunii în raport de împrejurarea că potrivit art. 65 alin. (1) din Ordinul M.A.I. din 2004, aplicarea sancțiunii se suspendă până la soluționarea contestației Pe fondul cauzei a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, având în vedere că nu sunt îndeplinite cerințele prevăzute de art. 14 din Legea contenciosului administrativ, nefiind deținută existența unor motive care să creeze o îndoială serioasă asupra legalității actului contestat și nici vătămarea iminentă și ireparabilă cauzată ca efect al aplicării actului administrativ atacat. Curtea de Apel București, secția contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 1684 din data de 16 aprilie 2009, a respins excepția prematurității cererii, ca întemeiată.

Totodată, a respins ca neîntemeiată cererea de suspendare a executării dispozițiilor din data de 12 martie 2009, formulată de reclamantul D.P. în contradictoriu cu pârâtul pârât I.G.P.R. Pentru a se pronunța astfel, prima instanță,a reținut,în esență, așa cum reiese din considerentele sentinței,următoarele: În ceea ce privește excepția prematurițătii cererii invocată de pârât în raport de împrejurarea că potrivit art. 65 alin. (1) din Ordinul M.A.I. din 2004, aplicarea sancțiunii se suspendă până la soluționarea contestației, instanța a respins-o ca nefondată, întrucât dreptul reclamantului privind suspendarea executării dispoziției de destituire este actual. Pe fondul cauzei, prima instanță a reținut că în cauză nu sunt îndeplinite cumulativ cerințele statuate prin art. 14 din legea nr. 554/2004, referitoare la existența cazului bine justificat și a pagubei iminente arătând că reclamantul, în calitate de agent al Poliției rutiere I.P.J.

Teleorman, a fost supus testelor privind integritatea profesională, testatorul depășind viteza legală de deplasare pe sectorul de drum pe care reclamantul își desfășura activitatea. Mai mult, după oprirea testatorului, reclamantul nu a dispus sancționarea testatorului, conform dispozițiilor legale în materie, primind de la acesta suma de 3.000 lei. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul D.P. solicitând admiterea recursului și, pe fond, să se admită cererea de suspendare a deciziei atacate, apreciind că soluția instanței de fond este netemeinică și nelegală. Recurentul a invocat motivul prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ. - nelegalitatea hotărârii poate fi reținută atunci când aceasta nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau când cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricini, fiind încălcat astfel principiul general consacrat prin art. 261 pct. 5 C. proc.

civ., care obligă judecătorul să motiveze hotărârile în mod clar, convingător și pertinent. De asemenea a mai susținut recurentul că instanța de fond a interpretat și aplicat greșit materialul probator administrat în cauză pentru că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004. Referitor la temeiul bine justificat al cererii de suspendare, recurentul reinterând susținerile de la prima instanță, a arătat că cererea de suspendare ar putea fi admisibilă având în vedere că destituirea acestuia a fost nelegală, fără a se respecta prevederile din Ordinul din 2004 emis de M.A.I. După examinarea motivelor de recurs invocate, a dispozițiilor legale incidente în cauză, Înalta Curte va respinge recursul pentru următoarele considerente: Suspendarea actelor administrative reprezintă operațiunea juridică de întrerupere vremelnică a efectelor acestora dar este o situație de excepție care se poate dispune numai în condițiile legii.

În conformitate cu dispozițiile art. 15, raportat la art. 14 din Legea nr. 554/2004, instanța poate dispune suspendarea executării actului administrativ până la soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei. În art. 14 din Legea nr. 554/2004 s-au stabilit condițiile ce trebuiesc îndeplinite pentru ca să se poată dispune suspendarea actului administrativ: să existe un caz bine justificat și să dovedească paguba iminentă. Chiar legea definește cele două condiții în art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004 au fost definite „cazurile bine justificate” ca fiind împrejurările legate de starea de fapt și de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ.

Astfel, instanța de fond a reținut în mod corect că nu sunt îndeplinite cumulativ cele două condiții prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004: să existe un caz bine justificat, în sensul art. 2 alin. (1) lit. t) din Lege și prin măsura dispusă să fie prevenită o pagubă iminentă, în înțelesul art. 2 alin. (1) lit. ș) din același act normativ. Ambele cerințe trebuie să fie temeinic dovedite și argumentate, ceea ce nu este cazul în speță, reclamantul limitându-se a enumera o serie de aspecte care ar fi fost încălcate ce nu pot demonstra aparența de nelegalitate a actului administrativ a căror executare s-a solicitat a fi suspendată. Instanța de fond a constatat în mod întemeiat că din împrejurările cauzei nu rezultă aceea îndoială puternică și evidentă asupra prezumției de legalitate, care constituie unul din fundamentele caracterului executoriu al actelor administrative.

În ceea ce privește prevenirea pagubei iminente este corectă motivarea instanței în sensul că argumentele invocate de reclamant nu sunt suficiente pentru a demonstra producerea acelui prejudiciu astfel cum este definit de art. 2 alin. (1) lit. ș) din Legea contenciosului administrativ. Apreciind că soluția instanței de fond este legală și temeinică, în baza art. 312 alin. (1) teza I C. proc. civ. va fi respins recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamantul D.P. împotriva sentinței nr. 1684 din data de 16 aprilie 2009 a Curții de Apel București, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 26 ianuarie 2010.