ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 336/2010

Asupra recursului de

față;

Din

examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea

înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, și, ulterior precizată, reclamantul D.P. a solicitat,

în contradictoriu cu pârâtul I.G.P.R.

, suspendarea

executării dispoziției din data de 12 martie 2009, până la soluționarea

definitivă și irevocabilă a cauzei având ca obiect anularea actului anterior

amintit.

În

motivarea acțiunii reclamantul a susținut că actul a cărui suspendare o

solicită este nelegal, având în vedere că actul normativ în temeiul căruia a

fost sancționat (Ordinul nr. 400/2004) nu a fost publicat în M. Of.

A

mai susținut reclamantul că măsura luată prin decizia amintită anterior este de

natură a-i prejudicia situația financiară, având în vedere că acesta este lipsit

de drepturile salariale ce i se cuvin cu consecințe asupra asigurării traiului

zilnic și a achitării datoriilor bancare.

Pârâtul,

prin întâmpinarea formulată a invocat excepția prematurității acțiunii în

raport de împrejurarea că potrivit art. 65 alin. (1) din Ordinul M.A.I. din 2004,

aplicarea sancțiunii se suspendă până la soluționarea contestației

Pe

fondul cauzei a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, având în vedere

că nu sunt îndeplinite cerințele prevăzute de art. 14 din Legea contenciosului

administrativ, nefiind deținută existența unor motive care să creeze o îndoială

serioasă asupra legalității actului contestat și nici vătămarea iminentă și

ireparabilă cauzată ca efect al aplicării actului administrativ atacat.

Curtea

de Apel București, secția contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr.

1684 din data de 16 aprilie 2009, a respins excepția prematurității cererii, ca

întemeiată. Totodată, a respins ca neîntemeiată cererea de suspendare a executării

dispozițiilor din data de 12 martie 2009, formulată de reclamantul D.P. în

contradictoriu cu pârâtul pârât I.G.P.R.

Pentru

a se pronunța astfel, prima instanță,a reținut,în esență, așa cum reiese din

considerentele sentinței,următoarele:

În

ceea ce privește excepția prematurițătii cererii

invocată de pârât în raport de

împrejurarea că potrivit art. 65 alin. (1) din Ordinul M.A.I. din 2004,

aplicarea sancțiunii se suspendă până la soluționarea contestației, instanța a

respins-o ca nefondată, întrucât dreptul reclamantului privind suspendarea

executării dispoziției de destituire este actual.

Pe

fondul cauzei, prima instanță a reținut că în cauză nu sunt îndeplinite

cumulativ cerințele statuate prin art. 14 din legea nr. 554/2004, referitoare

la existența cazului bine justificat și a pagubei iminente arătând că reclamantul,

în calitate de agent al Poliției rutiere I.P.J. Teleorman, a fost supus

testelor privind integritatea profesională, testatorul depășind viteza legală

de deplasare pe sectorul de drum pe care reclamantul își desfășura activitatea.

Mai

mult, după oprirea testatorului, reclamantul nu a dispus sancționarea

testatorului, conform dispozițiilor legale în materie, primind de la acesta

suma de 3.000 lei.

Împotriva

acestei sentințe a declarat recurs reclamantul D.P. solicitând admiterea

recursului și, pe fond, să se admită cererea de suspendare a deciziei atacate,

apreciind că soluția instanței de fond este netemeinică și nelegală.

Recurentul a invocat motivul

prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ. - nelegalitatea hotărârii poate fi

reținută atunci când aceasta nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau când

cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricini, fiind încălcat

astfel principiul general consacrat prin art.  261 pct. 5 C. proc. civ., care

obligă judecătorul să motiveze hotărârile în mod clar, convingător și

pertinent.

De asemenea a mai

susținut recurentul că instanța de fond a interpretat și aplicat greșit

materialul probator administrat în cauză pentru că sunt îndeplinite condițiile

prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004.

Referitor la temeiul

bine justificat al cererii de suspendare, recurentul reinterând susținerile de

la prima instanță, a arătat că cererea de suspendare ar putea fi admisibilă

având în vedere că destituirea acestuia a fost nelegală, fără a se respecta

prevederile din Ordinul din 2004 emis de M.A.I.

După examinarea

motivelor de recurs invocate, a dispozițiilor legale incidente în cauză, Înalta

Curte va respinge recursul pentru următoarele considerente:

Suspendarea actelor

administrative reprezintă operațiunea juridică de întrerupere vremelnică a

efectelor acestora dar este o situație de excepție care se poate dispune numai

în condițiile legii.

În conformitate cu

dispozițiile art. 15, raportat la art. 14 din Legea nr. 554/2004, instanța

poate dispune suspendarea executării actului administrativ până la soluționarea

definitivă și irevocabilă a cauzei.

În art. 14 din Legea nr.

554/2004 s-au stabilit condițiile ce trebuiesc îndeplinite pentru ca să se

poată dispune suspendarea actului administrativ: să existe un caz bine

justificat și să dovedească paguba iminentă.

Chiar legea definește

cele două condiții în art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004 au fost

definite „cazurile bine justificate” ca fiind împrejurările legate de starea de

fapt și de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința

legalității actului administrativ.

Astfel, instanța de

fond a reținut în mod corect că nu sunt îndeplinite cumulativ cele două

condiții prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004: să existe un caz bine

justificat, în sensul art. 2 alin. (1) lit. t) din Lege și prin măsura dispusă

să fie prevenită o pagubă iminentă, în înțelesul art. 2 alin. (1) lit. ș) din

același act normativ.

Ambele cerințe trebuie

să fie temeinic dovedite și argumentate, ceea ce nu este cazul în speță,

reclamantul limitându-se a enumera o serie de aspecte care ar fi fost încălcate

ce nu pot demonstra aparența de nelegalitate a actului administrativ a căror

executare s-a solicitat a fi suspendată.

Instanța de fond a

constatat în mod întemeiat că din împrejurările cauzei nu rezultă aceea

îndoială puternică și evidentă asupra prezumției de legalitate, care constituie

unul din fundamentele caracterului executoriu al actelor administrative.

În ceea ce privește

prevenirea pagubei iminente este corectă motivarea instanței în sensul că

argumentele invocate de reclamant nu sunt suficiente pentru a demonstra

producerea acelui prejudiciu astfel cum este definit de art. 2 alin. (1) lit. ș)

din Legea contenciosului administrativ.

Apreciind că soluția

instanței de fond este legală și temeinică, în baza art. 312 alin. (1) teza I C.

proc. civ. va fi respins recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de reclamantul D.P. împotriva sentinței nr. 1684 din data de 16 aprilie

2009 a Curții de Apel București, secția de contencios

administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 26 ianuarie 2010.