ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2026/2009

Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea introdusă la data de 19 februarie 2008, G.S. și C.E. au chemat în judecată Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice și A.N.R.P., solicitând obligarea acestor autorități publice să le plătească, în termen de 20 de zile de la data rămânerii irevocabile a hotărârii, suma de 89.078,80 lei, ce reprezintă prima tranșă, de 40% din despăgubirea cuvenită în temeiul Legii nr. 290/2003, actualizată cu dobânda legală pentru perioada 15 februarie 2008 și până la data plății efective. De asemenea, cu cerut obligarea pârâților să le plătească , până cel mai târziu la data de 15 februarie 2009, suma de 133.618, 20 lei, reprezentând tranșa a II-a de 60% din despăgubirea stabilită, actualizată cu indicele de creștere a prețului de consum din ultima lună.

În motivarea acțiunii, reclamantele au arătat că prin hotărârea nr. 146 din 9 februarie 2007, Comisia Județeană Prahova de aplicare a Legii nr. 290/2003 a aprobat cererea și le-a acordat despăgubiri în valoare totală de 222.697 lei pentru bunurile deținute de autorii lor și abandonate în Basarabia ca urmare a stării de război și a aplicării Tratatului de Pace de la Paris semnat de România și Puterile Aliate și Asociate în anul 1947. Deși au depus la data de 15 februarie 2007 cererea pentru efectuarea plății și termenul pentru achitarea primei tranșe s-a împlinit, pârâta A.N.R.P. nu și-a îndeplinit obligația legală, atitudine ce exprimă refuzul său nejustificat de soluționare a acelei cereri.

Prin sentința civilă nr. 116 din 5 mai 2008, curtea de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ, a admis în parte acțiunea, obligând pe pârâți în solidar să plătească reclamantelor, în termen de 20 de zile de la data rămânerii irevocabile a hotărârii, prima tranșă de 40% din suma stabilită cu titlu de despăgubiri prin hotărârea nr. 146/2007 a Comisiei Județene Prahova de aplicare a Legii nr. 290/2003, ce va fi actualizată cu dobânda BNR din 15 februarie 2008, începând cu această dată până la data plății efective. Capătul de cerere privind tranșa a 2- a formulat de reclamante a fost respins ca neîntemeiat. În esență, instanța de fond a reținut că prin neplata la termenul 15 februarie 2008 a primei tranșe de 40% din despăgubirile stabilite conform Legii nr. 290/2003 în favoarea celor două reclamante, acestea au fost vătămate în drepturile lor și prin urmare, se impune admiterea în parte a acțiunii.

Referitor la cel de al doilea capăt de cerere, s-a considerat că el trebuie respins, deoarece obligația pârâților de plată a tranșei de 60% din despăgubire devine exigibilă la 15 februarie 2009, deci ulterior judecății în fond a pricinii. Împotriva sentinței au declarat recursuri, pârâții A.N.R.P. și Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, D.G.F.P. Prahova. Recurenta A.N.R.P. a susținut că în mod greșit prima instanță a admis în parte acțiunea, deoarece dreptul reclamantelor G.S. și C.E. la plata despăgubirilor stabilite prin hotărârea nr. 146 din 9 februarie 2007 a Comisiei Județene Prahova de aplicare a Legii nr. 290/2003 este afectat de o condiție. Neîndeplinirea acesteia, respectiv nealocarea sumelor de bani pentru acordarea despăgubirilor pe anul 2007, determină prelungirea perioadei de plată peste termenul de 2 ani prevăzut de art. 18 alin. (5) lit. c) din Normele metodologice adoptate pentru aplicarea legii.

Pe de altă parte, curtea de apel a ignorat împrejurarea că hotărârea comisiei județene mai sus menționată a fost emisă cu încălcarea prevederilor Legii nr. 290/2003, deoarece reclamantele nu au prezentat înscrisuri doveditoare a calității de refugiat a autorilor lor, precum și a dreptului de proprietate asupra bunurilor pentru care solicită plata despăgubirii. Criticile formulate de recurentă nu sunt întemeiate. Potrivit dispozițiilor art. 18 alin. (4) și 5 lit. c) din H.G. nr. 1120/2006, privind aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 290/2003, astfel cum au fost modificate prin H.G. nr. 57/2008, compensațiile bănești stabilite prin hotărârea comisiei județene ori a municipiului București pentru aplicarea acestei legi se plătesc prin Direcția economică din cadrul A.N.R.P.

pe parcursul a doi ani consecutivi, în tranșe de 40% în primul an și respectiv 60% din valoarea despăgubirilor, în anul următor, dacă cuantumul compensațiilor depășește 100.001 lei. În speță, prima instanță a reținut în mod corect că deși cererea reclamantelor pentru plata despăgubirilor stabilite de Comisia Județeană Prahova de aplicare a Legii nr. 290/2001 a fost înregistrată la A.N.R.P. la data de 15 februarie 2007, până la data judecării cauzei, obligația de plată a primei tranșe din despăgubiri nu a fost executată. Obligația asumată de Statul Român prin dispozițiile legii de a plăti sume de bani cuvenite în titlu de despăgubire, stabilite prin hotărârea comisiei județene este dublată de obligația de a pune la dispoziția organelor competente, fonduri necesare pentru plata efectivă, în modalitățile și termenele prevăzute de reglementările în vigoare.

Prin urmare, dacă s-ar primi afirmația recurentei-pârâte în sensul aplicării legii doar în măsura existenței fondurilor pe care tot statul trebuie să le aloce, ar însemna să se admită ideea ca actul normativ a stabilit drepturi afectate de o condiție pur protestativă. O asemenea ipoteză nu poate fi acceptată întrucât ea contravine în mod flagrant obligațiilor asumate de statul de Statul Român prin ratificarea Convenției Europene pentru Apărarea Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale, precum și prin protocoalele adiționale la această Convenție.

Referitor la cealaltă critică formulată de recurenta-pârâtă A.N.R.P., Înalta Curte constată că este neîntemeiată, pentru că ea repune în discuție însăși dreptul la despăgubire al reclamantelor pentru bunurile abandonate, care au aparținut autorităților lor și cu privire la care comisia județeană a adoptat hotărârea nr.146 din 9 februarie 2007. Ori, în fața primei instanțe o asemenea apărare nu a fost invocată prin întâmpinare și nici oral de reprezentantul autorității publice. Justețea afirmației recurentei este oricum, contrazisă de conținutul notei de propuneri întocmită de aceeași comisie județeană, în care s-a consemnat existența documentelor ce atestă calitatea de persoane refugiate a autorilor reclamantelor, dreptul lor de proprietate asupra bunurilor abandonate și propunerea de acordare a despăgubirilor conform rapoartelor de evaluare.

În cadrul recursului declarat de D.G.F.P. Prahova în numele Ministerul Finanțelor Publice s-a invocat lipsa de calitate procesuală pasivă a acestui minister. Recurentul a susținut că în prezent obligația legală de plată a despăgubirilor solicitate în baza Legii nr. 290/2003 revine A.N.R.P. prin Direcția Economică din cadrul acestei autorități. În condițiile date, având în vedere dispozițiile art. 11 din lege, modificate prin Legea nr. 171/2006 și cele cuprinse în art. 18 alin. (4) din Normele metodologice aprobate prin H.G. nr. 1120/2006, Ministerul Finanțelor Publice nu poate fi obligat la plata vreunei sume de bani deoarece nu are calitate procesuală pasivă. Critica este neîntemeiată. Cum deja s-a arătat, prin acțiunea introdusă reclamantele G.S.

și C.E. au chemat în judecată atât A.N.R.P., cât și Statul Român, reprezentat prin Ministerul Finanțelor Publice. Calitatea de reprezentant a acestui minister rezultă din interpretarea prevederilor art. 25 din Decretul nr. 31/1954, conform cărora, Statul Român este reprezentat în raporturile juridice în care participă nemijlocit, de către Ministerul Finanțelor Publice. Pe de altă parte, deși subiectul pasiv al obligației de plată a despăgubirilor este Statul Român, sumele de bani necesare trebuie să fie transferate din bugetul de stat, urmând astfel ca plata să se efectueze de către A.N.R.P., care nu dispune de un patrimoniu propriu. Reținând deci, calitatea procesuală pasivă a statului Român, precum și trecerea de reprezentant legal a Ministerul Finanțelor Publice și stabilind obligația solidară a acestor subiecți de drept și a pârâtei A.N.R.P.

pentru plata primei tranșe din despăgubire, curtea de apel a pronunțat o hotărâre legală și temeinică. Față de considerentele expuse în cele ce preced urmează a se dispune respingerea ambelor recursuri ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursurile declarate de A.N.R.P. și Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, împotriva sentinței civile nr. 116 din 5 mai 2008 a Curții de Apel Ploiești, secția comercială, contencios administrativ și fiscal, ca nefondate. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 7 aprilie 2009.