ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2264/2008

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Râmnicu Vâlcea la 11 octombrie 2005, reclamanta SC S.C. SRL societate aflată în lichidare prin lichidatorul judiciar SC V.C. SRL a solicitat obligarea pârâtei SC B.T. SA Timișoara să-i restituie un număr de 9 utilaje proprietatea sa bunuri aflate în custodia pârâtei și pe care aceasta refuză să i le predea. Judecătoria Râmnicu Vâlcea, și-a declinat competența de soluționare a cauzei, calificată de natură comercială, în favoarea Tribunalului Vâlcea. Tribunalul Vâlcea, astfel investit, și-a declinat la rândul său competența de soluționare în favoarea Tribunalului Timiș, în a cărei rază teritorială se află sediul pârâtei.

Tribunalul Timiș, s-a considerat necompetent teritorial în raport de dispozițiile art. 5 și art. 10 C. proc. civ. și de faptul că reclamantul are alegerea între două instanțe deopotrivă competente teritorial și a sesizat Înalta Curte de Casație și Justiție pentru soluționarea conflictului negativ de competență ivit. Înalta Curte de Casație și Justiție prin Decizia comercială nr. 997 din 6 martie 2007 a statuat asupra regulatorului de competență în cauză, stabilind competența teritorială de soluționare a litigiului în favoarea Tribunalului Timiș. Tribunalul Timiș, secția comercială și de contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 1203 din data de 7 septembrie 2007 a respins excepția de necompetență materială invocată de pârâta și pe fond a admis acțiunea formulată de reclamanta și a obligat-o pe pârâta să-i restituie reclamantei cele 9 utilaje proprietatea acesteia sau contravaloarea lor de 66.199,81 lei reactualizată la data plății.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a apreciat în ce privește excepția de necompetență materială că, obiectul litigiului, constând într-o obligație de a face, determină competența materială a tribunalului ca primă instanță. Pe fondul cauzei, tribunalul a reținut din probele administrate că cele nouă utilaje sunt proprietatea reclamantei, fiind lăsate în custodia pârâtei vânzătoarea bunurilor până la îmbunătățirea condițiilor climaterice, la nivelul care să permită transportul lor în siguranță, fără perceperea de taxe de depozitare. Apelul declarat de pârâtă împotriva acestei sentințe a fost admis de Curtea de Apel Timișoara, secția comercială, prin Decizia nr. 284 din 10 decembrie 2007, în sensul anulării sentinței fondului și trimiterii cauzei spre competentă soluționare la Judecătoria Timișoara.

Instanța de control judiciar a constatat că soluționarea excepției de necompetență materială a tribunalului invocată de pârâtă în fața Tribunalului Timiș, este greșită, față de prevederile art. 1 C. proc. civ. și obiectul cererii de chemare în judecată evaluabil în bani, respectiv restituirea bunurilor mobile identificate prin acțiune sau contravaloarea lor care se situează sub pragul de un miliard lei vechi. Împotriva acestei decizii reclamanta prin lichidatorul judiciar desemnat, a declarat în termen legal recurs, solicitând casarea hotărârii și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de apel. Recurenta și-a întemeiat recursul pe motivul de nelegalitate vizând încălcarea și aplicarea greșită a legii (art. 304 pct. 9 C. proc.

civ.) susținând în dezvoltarea criticilor formulate că acțiunea introductivă are două capete de cerere, respectiv un capăt principal constând în obligația pârâtei la restituirea utilajelor și un capăt subsidiar privind plata contravalorii utilajelor, competența materială de soluționare a cauzei fiind determinată de capătul principal de cerere „neevaluabil în bani”, care impune aplicarea dispozițiilor art. 2 pct. 1 lit. a) C. proc. civ. Recursul este nefondat pentru considerentele ce urmează: 1. Dispozițiile legale care reglementează competente după materie sunt cuprinse în cartea I, Competența instanțelor judecătoriei titlul I C. proc. civ. Potrivit art. 2 pct. 1 din titlul sus menționat tribunalul judecă în primă instanță, în materie comercială procesele și cererile ale căror obiect are o valoare de peste un miliard lei vechi, precum și procesele și cererile în această materie al căror obiect este neevaluabil în bani.

Prin urmare, stabilirea competenței materiale trebuie apreciată în raport de obiectul cererii, de caracterul evaluabil sau neevaluabil și cuantumul pretențiilor în ipoteza cererilor evaluabile în bani. Or, recurenta - reclamantă a solicitat prin acțiunea introductivă restituirea unor bunuri mobile a căror contravaloare a estimat-o la 66.199.881.000 lei vechi. Rezultă așadar, din prețuirea pe care însăși recurenta - reclamantă a indicat-o în acțiune ca obiectul cererii este evaluabil în bani și aceasta, distinct de capătul subsidiar prin care solicită în măsura în care restituirea în natură nu este posibilă, obligarea pârâtei - intimate la contravaloarea bunurilor. Altfel spus, caracterul patrimonial al acțiunii rezultă din valoarea interesului litigios, din prețuirea pe care recurenta reclamantă o indică în cererea sa.

Cum, în cauză valoarea bunurilor a căror restituire se solicită este sub un miliard de lei vechi, rezultă că judecătoriei îi revine competența de atribuțiune potrivit art. 1 pct. 1 C. proc. civ., respectiv Judecătoriei Timișoara, așa cum corect a reținut instanța de apel. Constatând așadar, că hotărârea atacată nu este susceptibilă de critică pe aspectul invocat, Înalta Curte în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. va respinge prezentul recurs ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamanta SC SC S.C. SRL, prin lichidator judiciar SC V.C. SRL Râmnicu Vâlcea împotriva Deciziei nr. 284/R din 10 decembrie 2007 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția comercială, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 20 iunie 2008.