ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2264/2008

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Râmnicu Vâlcea la 11

octombrie 2005, reclamanta SC S.C. SRL societate aflată în lichidare prin

lichidatorul judiciar SC V.C. SRL a solicitat obligarea pârâtei SC B.T. SA Timișoara

să-i restituie un număr de 9 utilaje proprietatea sa bunuri aflate în custodia

pârâtei și pe care aceasta refuză să i le predea.

Judecătoria Râmnicu Vâlcea, și-a declinat

competența de soluționare a cauzei, calificată de natură comercială, în

favoarea Tribunalului Vâlcea.

Tribunalul Vâlcea, astfel investit, și-a

declinat la rândul său competența de soluționare în favoarea Tribunalului

Timiș, în a cărei rază teritorială se află sediul pârâtei.

Tribunalul Timiș, s-a considerat necompetent

teritorial în raport de dispozițiile art. 5 și

art.

10

C. proc. civ. și de faptul că reclamantul are alegerea între două instanțe

deopotrivă competente teritorial și a sesizat Înalta Curte de Casație și

Justiție pentru soluționarea conflictului negativ de competență ivit.

Înalta Curte de Casație și Justiție prin Decizia

comercială nr. 997 din 6 martie 2007 a statuat asupra regulatorului de

competență în cauză, stabilind competența teritorială de soluționare a

litigiului în favoarea Tribunalului Timiș.

Tribunalul Timiș, secția comercială și de contencios

administrativ, prin sentința civilă nr. 1203 din data de 7 septembrie 2007 a

respins excepția de necompetență materială invocată de pârâta și pe fond a

admis acțiunea formulată de reclamanta și a obligat-o pe pârâta să-i restituie

reclamantei cele 9 utilaje proprietatea acesteia sau contravaloarea lor de

66.199,81 lei reactualizată la data plății.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a apreciat

în ce privește excepția de necompetență materială că, obiectul litigiului,

constând într-o obligație de a face, determină competența materială a tribunalului

ca primă instanță.

Pe fondul cauzei, tribunalul a reținut din probele

administrate că cele nouă utilaje sunt proprietatea reclamantei, fiind lăsate

în custodia pârâtei vânzătoarea bunurilor până la îmbunătățirea condițiilor

climaterice, la nivelul care să permită transportul lor în siguranță, fără

perceperea de taxe de depozitare.

Apelul declarat de pârâtă împotriva acestei sentințe

a fost admis de Curtea de Apel Timișoara, secția comercială, prin Decizia nr. 284

din 10 decembrie 2007, în sensul anulării sentinței fondului și trimiterii

cauzei spre competentă soluționare la Judecătoria Timișoara.

Instanța de control judiciar a constatat că

soluționarea excepției de necompetență materială a tribunalului invocată de

pârâtă în fața Tribunalului Timiș, este greșită, față de prevederile art. 1 C.

proc. civ. și obiectul cererii de chemare în judecată evaluabil în bani,

respectiv restituirea bunurilor mobile identificate prin acțiune sau

contravaloarea lor care se situează sub pragul de un miliard lei vechi.

Împotriva acestei decizii reclamanta prin

lichidatorul judiciar desemnat, a declarat în termen legal recurs, solicitând casarea

hotărârii și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de apel.

Recurenta și-a întemeiat recursul pe motivul de

nelegalitate vizând încălcarea și aplicarea greșită a legii (art. 304 pct. 9 C.

proc. civ.) susținând în dezvoltarea criticilor formulate că acțiunea

introductivă are două capete de cerere, respectiv un capăt principal constând

în obligația pârâtei la restituirea utilajelor și un capăt subsidiar privind

plata contravalorii utilajelor, competența materială de soluționare a cauzei

fiind determinată de capătul principal de cerere „neevaluabil în bani”, care

impune aplicarea dispozițiilor art. 2 pct. 1 lit. a) C. proc. civ.

Recursul este nefondat pentru considerentele

ce urmează:

după materie sunt cuprinse în cartea I, Competența instanțelor judecătoriei titlul

I C. proc. civ.

Potrivit art. 2 pct. 1 din titlul sus menționat

tribunalul judecă în primă instanță, în materie comercială procesele și

cererile ale căror obiect are o valoare de peste un miliard lei vechi, precum

și procesele și cererile în această materie al căror obiect este neevaluabil în

bani.

Prin urmare, stabilirea competenței materiale

trebuie apreciată în raport de obiectul cererii, de caracterul evaluabil sau neevaluabil

și cuantumul pretențiilor în ipoteza cererilor evaluabile în bani.

Or, recurenta - reclamantă a solicitat prin

acțiunea introductivă restituirea unor bunuri mobile a căror contravaloare a

estimat-o la 66.199.881.000 lei vechi.

Rezultă așadar, din prețuirea pe care însăși

recurenta - reclamantă a indicat-o în acțiune ca obiectul cererii este

evaluabil în bani și aceasta, distinct de capătul subsidiar prin care solicită în

măsura în care restituirea în natură nu este posibilă, obligarea pârâtei - intimate

la contravaloarea bunurilor.

Altfel spus, caracterul patrimonial al

acțiunii rezultă din valoarea interesului litigios, din prețuirea pe care

recurenta reclamantă o indică în cererea sa.

Cum, în cauză valoarea bunurilor a căror

restituire se solicită este sub un miliard de lei vechi, rezultă că

judecătoriei îi revine competența de atribuțiune potrivit art. 1 pct. 1 C.

proc. civ., respectiv Judecătoriei Timișoara, așa cum corect a reținut instanța

de apel.

Constatând așadar, că hotărârea atacată nu

este susceptibilă de critică pe aspectul invocat, Înalta Curte în temeiul art. 312

alin. (1) C. proc. civ. va respinge prezentul recurs ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta SC SC

S.C. SRL, prin lichidator judiciar SC V.C. SRL Râmnicu Vâlcea împotriva Deciziei

nr. 284/R din 10 decembrie 2007 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția

comercială, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 20

iunie 2008.