Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 12.12.2007
admis

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4807/2007

HOTĂRÂRE
12.12.2007
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4807/2007 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2007)

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la 11 iunie 2007, la Curtea de Apel București, C.S.A. prin Departamentul Fond de garantare, a declarat recurs împotriva sentinței civile nr. 861 din 21 martie 2007, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, solicitând admiterea recursului și în fond respingerea acțiunii formulate de SC M.J.D.P.E. SRL. În motivarea recursului, se susține că în mod greșit instanța de fond a admis acțiunea intimatei deși din evidența dosarelor de daună și a evidențelor tehnico - operative și contabile aferente acestor dosare, aflate în arhivele asiguratorului în faliment (SC C.R.A.S.A.R.C.

SA), nu rezultă îndeplinirea de către intimata SC M.J.D.P.E. SRL a celor 2 condiții cumulative prevăzute de art. 14 alin. (3) din Ordinul nr. 3115 al Președintelui C.S.A. Astfel, pentru a avea calitatea de creditor de asigurare este necesar a fi îndeplinite cumulativ condițiile: - să existe o convenție prin care unitățile service să fie agreate de asigurator; - să facă dovada confirmării de plată din partea asiguratorului cu privire la plata sumei respective. Ori în perioada aprilie 2002 – martie 2003, nu exista convenție privind repararea autovehiculelor între petenta SC M.J.D.P.E. SRL și SC C.R.A.S.A.R.C. SA. Recurenta precizează că în mod greșit instanța de fond a considerat că în cauză există o astfel de convenție, convenția invocată fiind între SC M.J.D.P.E.

SRL care are CUI RO XXXXX/1994 față de intimata în cauză SC M.J.D.P.E. SRL care are CUI RO YYYYY/1994. Din actele cauzei, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că prin sentința nr. 861 din 21 martie 2003, Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea formulată de reclamanta SC M.J.D.P.E. SRL în contradictoriu cu pârâta C.S.A.. S-a anulat Decizia nr. 60091/2006 emisă de pârâta C.S.A. pentru 7.222,25 lei și penalități de 13072 lei, reprezentând diferența neachitată a facturilor fiscale emise de reclamanta SC M.J.D.P.E. SRL. S-a reținut că prin sentința comercială nr. 825 din 4 aprilie 2006 pronunțată de Tribunalul București, s-a dispus deschiderea procedurii de reorganizare și faliment împotriva debitoarei SC C.R.A.S.A.R.C.

SA. Instanța de fond a reținut că prin decizia nr. 60091 din 14 septembrie 2006, în mod eronat recurenta-pârâtă a respins cererea intimatei-reclamante cu motivarea că nu există convenție încheiată între cele 2 părți și nici confirmări de plată din partea asiguratorului cu privire la plata sumelor datorate persoanelor păgubite prin accidente auto. Sentința atacată este nelegală și netemeinică în mod greșit instanța de fond reținând că în cauză sunt îndeplinite prevederile art. 14 alin. (3) din Ordinul nr. 3115 al Președintelui C.S.M. Din convenția aflată la fila 71 pe rolul Curții de Apel București rezultă că în mod greșit instanța a reținut că ar exista convenție între intimata-reclamantă și recurentul - intimat, în realitatea societatea contractantă fiind SC P.I.

SRL aceste condiții neexistând temei al admiterii acțiunii, recursul declarat va fi admis conform art. 312 C. proc. civ., respingându-se acțiunea formulată de SC M.J.D.P.E. SRL pentru anularea Deciziei nr. 60091/2006 emisă de C.S.A, act administrativ legal, emis în condițiile legii.

D E C I D E Admite recursul declarat de pârâta C.S.A. împotriva sentinței civile nr. 861 din 21 martie 2007 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal. Modifică sentința atacată și pe fond respinge acțiunea formulată de reclamanta SC M.J.D.P.E. SRL, ca neîntemeiată. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 12 decembrie 2007.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2011-01-07
0,93
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 42/2011
constatat existența dosarelor de daună din care să se poată determina că sumele solicitate sunt urmare a unui risc asigurat printr-o poliță valabilă la data producerii evenimentului; - a doua categorie de sume pentru care nu există accept d
ÎCCJ 2010-10-19
0,93
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4416/2010
de recurs Împotriva sentinței civile nr. 603 din 03 februarie 2010 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs reclamanta SC A.T.A. SA, invocând dispozițiile art. 304 1 C. proc. civ., cr
ÎCCJ 2014-10-02
0,93
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3588/2014
a de asigurare, astfel cum precizează lichidatorul judiciar desemnat în cadrul procedurii falimentului societății de asigurare E. Prin adresele nr. 1995 din 11 noiembrie 2009 și 2175 din 4 decembrie 2009 lichidatorul judiciar aduce la cunoș
ÎCCJ 2012-05-04
0,93
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2192/2012
V-a comercială de care atârnă soluționarea dosarului nr. 654/2/2008. 3. Recursul declarat de pârâta Comisia de Supraveghere a Asigurărilor, prin Departamentul Fond de Garantare Împotriva încheierii pronunțate de Curtea de apel a declarat re
ÎCCJ 2023-09-14
0,93
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3853/2023
cerere de recurs, întemeiată pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ. Recurenta-reclamantă a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței recurate și, în rejudecare, admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată. Î
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă