ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3588/2014

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3588/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)

Asupra

recursurilor de față;

Din

examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin

Sentința nr. 5954 din 22 octombrie 2012, Curtea de Apel București, secția a

VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis acțiunea formulată de către

reclamanta S.A.C., în contradictoriu cu pârâta Comisia de Supraveghere a Asigurărilor

și a anulat Decizia nr. 60535 din data de 04 martie 2010, obligând pârâta să

aprobe cererea de plată formulată de reclamantă pentru suma de 3.717,5 lei.

Pentru

a hotărî astfel, prima instanță a reținut în esență, următoarele aspecte:

Reclamanta

S.A.C. a solicitat anularea Deciziei nr. 60535 din 4 martie 2010 emisă de

pârâta Comisia de Supraveghere a Asigurărilor, prin care a fost respinsă

cererea de achitare a sumei de 3.717,90 lei aferentă unui număr de 6 dosare de

daună deschise la SC "S.A.R.E." SA, societate aflată în insolvență,

care reprezentau contravaloarea unor servicii efectuate de reclamantă.

S-a

constatat că se impune aprobarea cererii de plată formulată de reclamantă

pentru suma de 3.717,5 lei, avându-se în vedere concluziile Raportului de

expertiză contabilă judiciară, care confirmă susținerile reclamantei, precum și

analiza efectuată de judecătorul fondului în primul ciclu procesual, exclusiv

prin analiza înscrisurilor din dosar, potrivit cărora suma nu a fost decontată

reclamantei.

Astfel,

pentru Dosarul de daună CTCA 309/2008 pentru care s-a emis factura fiscală 2257

din 27 noiembrie 2008 în valoare de 852,80 lei se afirmă că plata s-a făcut cu

chitanțele 8612243 din 02 decembrie 2008 și 8612244 din 05 decembrie 2008, în

care se menționează în mod explicit că sunt plăți parțiale ale facturii 2273

din 02 decembrie 2008 în valoare de 3863,60 lei. Dacă aceste chitanțe ar fi

stins datoria de 852,80 lei ar fi rămas neachitată factura 2273 din 02

decembrie 2008.

Pentru

dosarul de daună CTCA 02744/2008 pentru care s-a emis factura fiscală 2176 din

18 februarie 2008 în valoare de 2271 lei se afirmă că plata s-a făcut prin

chitanțele 8612243 din 02 decembrie 2008 și 8612232 din 05 noiembrie 2008, în

cuprinsul cărora se precizează în mod explicit că plata stinge parțial datoria

aferentă facturii 2273 din 02 decembrie 2008, respectiv chitanța 8612243 din 02

decembrie 2008, astfel încât plata acestei facturi nu s-a făcut integral.

Referitor

la dosarul de daună nr. CTCA 0200/2008 pentru care s-a emis factura 1934 din 12

septembrie 2008 în valoare de 286,5 lei, s-a constatat că, deși se afirmă că

plata s-a făcut cu chitanțele 8612218 din 01 septembrie 2008 și 8612232 din 05

noiembrie 2008, totuși prima chitanță invocată, respectiv 8612218 din 01

septembrie 2008, este anterioară facturii 1934 din 12 septembrie 2008 a cărei

datorie s-ar pretinde că ar stinge-o, astfel încât această chitanță nu putea fi

aferentă datoriei de 286,60 lei pentru care s-a emis factură doar la data de 12

septembrie 2008, iar cea de-a doua chitanță, respectiv nr. 8612232 din 05

noiembrie 2008, a fost invocată și la dosarul anterior, iar valoarea ei este

inferioară facturii de la dosarul anterior, astfel încât era imposibil ca

respectiva chitanță să mai stingă și alte datorii cât timp, suma menționată nu

era îndestulătoare nici pentru a stinge datoria aferentă dosarului anterior.

În

ceea ce privește dosarul de daună nr. CTCA 0229/2008 pentru care s-a emis

factura 1915 din 04 septembrie 2008 în valoare de 256,75 lei se afirmă că plata

s-a făcut cu aceeași chitanță 8612232 din 05 noiembrie 2008, invocată și la

cele două dosare anterioare, a cărei sumă nu este îndestulătoare pentru a

stinge toate aceste datorii.

În

ceea ce privește dosarul de daună nr. CTCA 40/2008 pentru care s-a emis factura

1183 din 11 martie 2008 în valoare de 1040,80 lei se afirmă că plata s-a făcut

cu chitanța 8612243 din 02 decembrie 2008, aceasta fiind una dintre chitanțele

imputate de părți asupra datoriei din factura 2273 din 02 decembrie 2008.

În

ceea ce privește dosarul de daună nr. CTCA 0073/2007 pentru care s-a emis

factura 230 din 26 iulie 2007 în valoare de 2146,55 lei se afirmă că plata s-a

făcut cu chitanța 86121 din 19 decembrie 2007, însă această chitanță este în

valoare de 2072 lei, nu în valoare de 2146,55 lei așa cum se menționează în

factură, deși, societatea de asigurare a acceptat la plată întreaga valoare de

2146,55 lei așa cum rezultă din actul depus la dosar inițial fond.

Prin

urmare, s-a constatat că imputația plăților invocată de pârâtă nu corespunde

imputației plăților făcute de părți prin actele contabile primare.

Prin

Sentința nr. 7025 din 10 decembrie 2012, Curtea de Apel București, secția a

VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis cererea de completare a

dispozitivului Sentinței civile nr. 5954 din 22 octombrie 2012, formulată de

către reclamanta S.A.C., în contradictoriu cu pârâta Comisia de Supraveghere a

Asigurărilor și a dispus completarea dispozitivului sentinței civile în sensul

admiterii cererii reclamantei de obligare a pârâtei la plata cheltuielilor de

judecată, obligând pârâta C.S.A. la plata sumei de 2.654 lei către reclamantă

cu titlu de cheltuieli de judecată.

Pentru

a hotărî astfel, s-a reținut în esență, că prin cererea introductivă,

reclamanta a solicitat și plata cheltuielilor de judecată, iar instanța a omis

să se pronunțe și asupra acestei cereri, prin urmare s-a constatat că în cauză

sunt întrunite condițiile impuse de art. 281

2

C. proc. civ.

Împotriva

Sentinței civile nr. 5954 din 22 octombrie 2012 și a Sentinței civile nr. 7025

din 10 decembrie 2012 a declarat recurs Autoritatea de Supraveghere Financiară

prin Departamentul Fond de Garantare (în calitate de succesoare a Comisiei de

Supraveghere a Asigurărilor.

Recurenta-pârâtă

a formulat următoarele critici împotriva Sentinței civile nr. 5954 din 22

octombrie 2012 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a

contencios administrativ și fiscal:

-

societatea intimată nu are, în condițiile legii, calitatea de creditor de

asigurare, motiv pentru care suma solicitată de aceasta cu titlu de despăgubire

din disponibilitățile fondului nu poate fi acceptată la plată. Astfel, S.A.C.

nu îndeplinește calitatea de creditor de asigurări în înțelesul art. 3 lit. h)

din Legea nr. 503/2004 privind redresarea financiară, falimentul, dizolvarea și

lichidarea voluntară în activitatea de asigurări raportat la art. 14 alin. (2)

și (3) din Normele privind Fondul de garantare aprobate prin Ordinul

Președintelui C.S.A. nr. 10/2009 deoarece raporturile juridice între cele două

părți, deși au fost stabilite printr-o convenție, aceasta nu a fost respectată

de niciuna dintre cele două părți, asigurător și unitate service, în ceea ce

privește procedura de decontare. Contrar dispozițiilor contractuale care

condiționează cuantumul plății prestațiilor de acceptul de plată emis de

societatea de asigurare, debitul a fost stins de SC E. SA la data intrării în

insolvență a societății de asigurare, Potrivit art. 14 alin. (3) din Normele

privind Fondul de garantare aprobate prin Ordinul Președintelui Comisia de

Supraveghere a Asigurărilor nr. 10/2009, Fondul poate face plăți către

unitățile service doar în condițiile în care acestea dețin un contract de

prestări servicii cu asigurătorul, însă această cerință presupune existența

unui contract de prestări servicii valabil care să fie respectat de părțile

implicate. În prezenta cauză părțile nu au ținut seama de clauzele contractuale

cu privire la procedura de decontare a facturilor fiscale, fapt ce rezultă atât

din raportul de expertiză întocmit în cauză, cât și din evidențele preluate de

la asigurătorul aflat în insolvență, astfel că intimata S.A.C. nu îndeplinește

condițiile prevăzute de lege pentru a fi creditor de asigurări, respectiv

pentru a fi despăgubită din disponibilitățile Fondului;

-

în speță, creanța datorată de societate aferentă celor 6 dosare de daună a fost

achitată în întregime de către societatea de asigurare, astfel cum precizează

lichidatorul judiciar desemnat în cadrul procedurii falimentului societății de

asigurare E. Prin adresele nr. 1995 din 11 noiembrie 2009 și 2175 din 4

decembrie 2009 lichidatorul judiciar aduce la cunoștința unității service că

din evidențele contabile puse la dispoziție de SC S.A.R.E. SA în format

electronic reiese faptul că sumele invocate au fost achitate. Așadar,

documentele contabile la care intimata face referire și pe care instanța de

fond și le însușește în motivare nu se regăsesc în arhiva contabilă a

societății intrate în procedura de faliment, aspect susținut și de lichidatorul

judiciar;

-

instanța de fond a reținut în mod greșit că instituția pârâtă ar fi invocat

imputația plăților și că aceasta nu corespunde imputației plăților făcute de

părți prin actele contabile. Instituția pârâtă nu a invocat imputația plăților,

aceasta prezentând interes doar între părți (debitor și creditor), neexistând

temei legal pentru a fi invocată de Fondul de garantare.

Recurenta

și-a încadrat criticile formulate în motivul de recurs prevăzut de art. 304

pct. 9 C. proc. civ.

Aceeași

recurentă a formulat recurs împotriva Sentinței civile nr. 7025 din 10

decembrie 2012 pronunțată de instanța de fond în cadrul aceluiași dosar, în

care s-a pronunțat și Sentința civilă nr. 5954 din data de 22 octombrie 2012,

criticând obligarea sa la plata cheltuielilor de judecată în procesul de fond,

deoarece nu se află în culpă procesuală, pentru considerentele expuse în

cuprinsul recursului împotriva Sentinței civile nr. 5954 din 22 octombrie 2012.

Analizând

actele și lucrările dosarului de fond, precum și motivele de recurs formulate

împotriva Sentinței civile nr. 5954/2004, Înalta Curte constată că recursul

este nefondat, urmând a fi respins pentru următoarele considerente:

În

esență, recurenta a susținut că, potrivit evidențelor preluate de la SC SAR.E.

SA, a rezultat că toate datoriile au fost achitate, indicându-se actele

contabile aferente.

Raportul

de expertiză contabilă judiciară infirmă aceste susțineri, stabilindu-se că

suma nu a fost decontată reclamantei, fapt ce a condus, în mod justificat, la

admiterea de către instanță, a cererii de obligare la plata sumei de 3717,5 lei

de către instituția pârâtă.

Astfel,

restul de plată de 3717,5 lei al societății de asigurare și pentru care S.A.C.

are calitatea de creditor de asigurări rezultă din următoarele elemente de fapt

stabilite de instanța de fond:

1.

În dosarul de daună CTCA 309/2008 pentru care s-a emis factura fiscală 2257 din

27 noiembrie 2008 în valoare de 852,80 lei s-a arătat de recurentă că plata s-a

făcut cu chitanța 8612243 din 02 decembrie 2008 și 8612244 din 05 decembrie 2008,

însă aceste chitanțe sunt plați parțiale ale facturii nr. 2273 din 02 decembrie

2008 în valoare de 3863,60 lei, potrivit chitanțelor depuse pentru alte sume și

nu pentru suma de 852,80 lei menționată, iar dacă aceste chitanțe ar fi stins

datoria de 852,80 lei ar fi rămas neachitată factura 2273 din 02 decembrie

2008.

Pentru

suma de 852,80 lei (CTCA 309/2008) s-a emis factura 2257 din 27 noiembrie 2008

care este neachitată în întregime.

2.

În dosarul de daună CTCA 0274/2008 (polița asigurare CAAU nr. 023642 din 07

iunie 2008) s-a emis factura nr. 2176 din 18 noiembrie 2008 în suma de 2271

lei, care este neachitata în întregime.

Chitanțele

despre care se face mențiune nr. 8612243 din 02 decembrie 2008 au stins factura

nr. 2273 din 02 decembrie 2008 (parțial), iar chitanța nr. 8612232 din 05

noiembrie 2008 a stins factura nr. 2273/02,12.2008, și nu factura nr. 2176 din

18 noiembrie 2008, iar plata acestei facturi nu s-a făcut integral.

3.

În dosarul de daună CTCA 0200/2008 (polița asigurare CAAU nr. 024108/14,07.2008)

se arată de recurentă că factura nr. 1934 din 12 septembrie 2008 în cuantum de

286,60 lei s-ar fi achitat cu chitanțele nr. 8612218 din 01 septembrie 2008 și

8612232 din 05 noiembrie 2008 dar nu se menționează despre ce factură este

vorba. Chitanța cu nr. 8612218 din 01 septembrie 2008 este anterioara facturii

1934 din 12 septembrie 2008 a cărei datorie s-ar pretinde că ar stinge-o și

aceasta nu putea astfel fi aferentă datoriei de 286,60 lei pentru care s-a emis

factura la 12 septembrie 2008, iar chitanța 8612232 din 05 noiembrie 2008 a

fost invocată și la dosarul anterior, iar valoarea ei este inferioară facturii

de la dosarul anterior, astfel că era imposibil ca respectiva chitanță să mai

stingă și alte datorii, cât timp suma menționată nu era îndestulătoare nici

pentru a stinge datoria aferenta dosarului anterior.

Însă

suma de 286,60 lei datorată în dosarul de dauna ce privește autoturismul marca

D.L. nr. XXX, în baza devizului 2312 din 10 septembrie 2008 face obiectul

facturii nr. 1934 din 12 septembrie 2008 care este neachitata în întregime.

4.

În dosarul de daună CTCA 0229/2008 (polița asigurare CAAU nr. 022510 din 27 mai

2008) se arată că factura 1915 din 04 septembrie 2008 în cuantum de 256,75 lei

(fila 20 dosar) s-ar fi achitat cu chitanța nr. 8612232 din 05 noiembrie 2008,

dar nu se menționează despre ce factura este vorba, însă suma acestei chitanțe

invocate și la cele doua dosare anterioare nu este îndestulătoare pentru a

stinge toate aceste datorii.

Suma

de 256,75 lei datorată în dosarul de dauna de mai sus ce privește autoturismul

marca D.L. nr. YYY, în baza devizului 2250 din 04 septembrie 2008 face obiectul

facturii nr. 1915 din 04 septembrie 2008 din care s-a achitat parțial suma de

65 lei, rămânând un rest de plata de 191,75 lei.

Chitanța

nr. 8612232 din 05 noiembrie 2008 despre care se face vorbire ca ar fi stins

suma de 256,75 lei, a stins factura nr. 2273 din 02 decembrie 2008 nestingând

obligațiile ce decurg din factura nr. 1915 din 04 septembrie 2008.

5.

În dosarul de dauna CTCA 40/2008 (polița asigurare CAAU nr. 006060 din 21

august 2007) se arată că factura nr. 1183 din 11 martie 2008 în cuantum de

1040,80 lei s-ar fi achitat cu chitanța nr. 8612243 din 02 decembrie 2008 dar

nu se menționează în chitanța despre ce factură este vorba.

Suma

de 40,80 lei datorată în dosarul de dauna de mai sus ce privește autoturismul

marca D.L. nr. ZZZ, în baza devizului 1183 din 11 martie 2008 face obiectul

facturii nr. 1183 din 11 martie 2008 din care s-a achitat parțial suma de 1000

lei, rămânând un rest de plata de 40,80 lei.

Chitanța

nr. 8612243 din 02 decembrie 2008 despre care se face vorbire ca ar fi stins

suma de 1040,80 lei a stins factura nr. 2273 din 02 decembrie 2008 și o parte

din alte facturi, nestingând obligațiile ce decurg din factura nr.

1183/11,03.2008.

Suma

de 74,55 lei datorata în dosarul de dauna de mai sus ce privește autoturismul

marca Dacia 1307 nr. xyz, în baza devizului 1773 din 17 iulie 2007, face

obiectul facturii nr. 230 din 26 iulie 2007 în sumă totală de 2146,55 lei din

care s-a achitat parțial suma de 2072 lei cu chitanța 8612180 din 19 decembrie

2007, rămânând un rest de plata de 74,55 lei.

Este

neîntemeiat motivul de recurs potrivit căruia sumele datorate de societatea de

asigurări au fost achitate, din moment ce din analiza documentelor contabile nu

rezultă acest fapt.

De

asemenea, este nerelevant argumentul potrivit căruia nu există debite

neachitate, din moment ce SC S.A.R.E. a fost supusă unui control de fond de

către organele fiscale, din care nu au rezultat neregularități sau

neconcordanțe, știut fiind că printr-un control de fond nu se pot sesiza

eventualele neregularități privind stingerea unor obligații dintre două părți,

acest lucru putându-se stabili numai printr-un control încrucișat între cele

două societăți care își impută plățile efectuate.

Pentru

considerentele menționate, cu referire la art. 312 alin. (1) C. proc. civ.,

recursul împotriva Sentinței civile nr. 5954 din 22 octombrie 2012 urmează a fi

respins ca nefondat.

Pe

cale de consecință, având în vedere prevederile art. 274 alin. (1) C. proc.

civ. privind cheltuielile de judecată, urmează a fi menținută și Sentința

civilă nr. 7025 din 10 decembrie 2012 prin care instituția pârâtă a fost

obligată la plata cheltuielilor de judecată către reclamantă, ca urmare a

admiterii acțiunii, recursul împotriva acestei sentințe de completare a

dispozitivului Sentinței civile nr. 5954/2012, urmând a fi respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge

recursurile declarate de Autoritatea de Supraveghere Financiară prin

Departamentul Fond de Garantare (în calitate de succesoare a Comisiei de

Supraveghere a Asigurărilor) împotriva Sentinței civile nr. 5954 din 22

octombrie 2012 și a Sentinței civile nr. 7025 din 10 decembrie 2012 pronunțate

de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și

fiscal.

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi 2 octombrie 2014.

Procesat

de GGC - GV