ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3588/2014

Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Sentința nr. 5954 din 22 octombrie 2012, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis acțiunea formulată de către reclamanta S.A.C., în contradictoriu cu pârâta Comisia de Supraveghere a Asigurărilor și a anulat Decizia nr. 60535 din data de 04 martie 2010, obligând pârâta să aprobe cererea de plată formulată de reclamantă pentru suma de 3.717,5 lei. Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut în esență, următoarele aspecte: Reclamanta S.A.C. a solicitat anularea Deciziei nr. 60535 din 4 martie 2010 emisă de pârâta Comisia de Supraveghere a Asigurărilor, prin care a fost respinsă cererea de achitare a sumei de 3.717,90 lei aferentă unui număr de 6 dosare de daună deschise la SC "S.A.R.E." SA, societate aflată în insolvență, care reprezentau contravaloarea unor servicii efectuate de reclamantă.

S-a constatat că se impune aprobarea cererii de plată formulată de reclamantă pentru suma de 3.717,5 lei, avându-se în vedere concluziile Raportului de expertiză contabilă judiciară, care confirmă susținerile reclamantei, precum și analiza efectuată de judecătorul fondului în primul ciclu procesual, exclusiv prin analiza înscrisurilor din dosar, potrivit cărora suma nu a fost decontată reclamantei. Astfel, pentru Dosarul de daună CTCA 309/2008 pentru care s-a emis factura fiscală 2257 din 27 noiembrie 2008 în valoare de 852,80 lei se afirmă că plata s-a făcut cu chitanțele 8612243 din 02 decembrie 2008 și 8612244 din 05 decembrie 2008, în care se menționează în mod explicit că sunt plăți parțiale ale facturii 2273 din 02 decembrie 2008 în valoare de 3863,60 lei.

Dacă aceste chitanțe ar fi stins datoria de 852,80 lei ar fi rămas neachitată factura 2273 din 02 decembrie 2008. Pentru dosarul de daună CTCA 02744/2008 pentru care s-a emis factura fiscală 2176 din 18 februarie 2008 în valoare de 2271 lei se afirmă că plata s-a făcut prin chitanțele 8612243 din 02 decembrie 2008 și 8612232 din 05 noiembrie 2008, în cuprinsul cărora se precizează în mod explicit că plata stinge parțial datoria aferentă facturii 2273 din 02 decembrie 2008, respectiv chitanța 8612243 din 02 decembrie 2008, astfel încât plata acestei facturi nu s-a făcut integral.

Referitor la dosarul de daună nr. CTCA 0200/2008 pentru care s-a emis factura 1934 din 12 septembrie 2008 în valoare de 286,5 lei, s-a constatat că, deși se afirmă că plata s-a făcut cu chitanțele 8612218 din 01 septembrie 2008 și 8612232 din 05 noiembrie 2008, totuși prima chitanță invocată, respectiv 8612218 din 01 septembrie 2008, este anterioară facturii 1934 din 12 septembrie 2008 a cărei datorie s-ar pretinde că ar stinge-o, astfel încât această chitanță nu putea fi aferentă datoriei de 286,60 lei pentru care s-a emis factură doar la data de 12 septembrie 2008, iar cea de-a doua chitanță, respectiv nr. 8612232 din 05 noiembrie 2008, a fost invocată și la dosarul anterior, iar valoarea ei este inferioară facturii de la dosarul anterior, astfel încât era imposibil ca respectiva chitanță să mai stingă și alte datorii cât timp, suma menționată nu era îndestulătoare nici pentru a stinge datoria aferentă dosarului anterior.

În ceea ce privește dosarul de daună nr. CTCA 0229/2008 pentru care s-a emis factura 1915 din 04 septembrie 2008 în valoare de 256,75 lei se afirmă că plata s-a făcut cu aceeași chitanță 8612232 din 05 noiembrie 2008, invocată și la cele două dosare anterioare, a cărei sumă nu este îndestulătoare pentru a stinge toate aceste datorii.

În ceea ce privește dosarul de daună nr. CTCA 40/2008 pentru care s-a emis factura 1183 din 11 martie 2008 în valoare de 1040,80 lei se afirmă că plata s-a făcut cu chitanța 8612243 din 02 decembrie 2008, aceasta fiind una dintre chitanțele imputate de părți asupra datoriei din factura 2273 din 02 decembrie 2008. În ceea ce privește dosarul de daună nr. CTCA 0073/2007 pentru care s-a emis factura 230 din 26 iulie 2007 în valoare de 2146,55 lei se afirmă că plata s-a făcut cu chitanța 86121 din 19 decembrie 2007, însă această chitanță este în valoare de 2072 lei, nu în valoare de 2146,55 lei așa cum se menționează în factură, deși, societatea de asigurare a acceptat la plată întreaga valoare de 2146,55 lei așa cum rezultă din actul depus la dosar inițial fond.

Prin urmare, s-a constatat că imputația plăților invocată de pârâtă nu corespunde imputației plăților făcute de părți prin actele contabile primare. Prin Sentința nr. 7025 din 10 decembrie 2012, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis cererea de completare a dispozitivului Sentinței civile nr. 5954 din 22 octombrie 2012, formulată de către reclamanta S.A.C., în contradictoriu cu pârâta Comisia de Supraveghere a Asigurărilor și a dispus completarea dispozitivului sentinței civile în sensul admiterii cererii reclamantei de obligare a pârâtei la plata cheltuielilor de judecată, obligând pârâta C.S.A. la plata sumei de 2.654 lei către reclamantă cu titlu de cheltuieli de judecată.

Pentru a hotărî astfel, s-a reținut în esență, că prin cererea introductivă, reclamanta a solicitat și plata cheltuielilor de judecată, iar instanța a omis să se pronunțe și asupra acestei cereri, prin urmare s-a constatat că în cauză sunt întrunite condițiile impuse de art. 281 2 C. proc. civ. Împotriva Sentinței civile nr. 5954 din 22 octombrie 2012 și a Sentinței civile nr. 7025 din 10 decembrie 2012 a declarat recurs Autoritatea de Supraveghere Financiară prin Departamentul Fond de Garantare (în calitate de succesoare a Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor.

Recurenta-pârâtă a formulat următoarele critici împotriva Sentinței civile nr. 5954 din 22 octombrie 2012 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal: - societatea intimată nu are, în condițiile legii, calitatea de creditor de asigurare, motiv pentru care suma solicitată de aceasta cu titlu de despăgubire din disponibilitățile fondului nu poate fi acceptată la plată. Astfel, S.A.C. nu îndeplinește calitatea de creditor de asigurări în înțelesul art. 3 lit. h) din Legea nr. 503/2004 privind redresarea financiară, falimentul, dizolvarea și lichidarea voluntară în activitatea de asigurări raportat la art. 14 alin. (2) și (3) din Normele privind Fondul de garantare aprobate prin Ordinul Președintelui C.S.A.

nr. 10/2009 deoarece raporturile juridice între cele două părți, deși au fost stabilite printr-o convenție, aceasta nu a fost respectată de niciuna dintre cele două părți, asigurător și unitate service, în ceea ce privește procedura de decontare. Contrar dispozițiilor contractuale care condiționează cuantumul plății prestațiilor de acceptul de plată emis de societatea de asigurare, debitul a fost stins de SC E. SA la data intrării în insolvență a societății de asigurare, Potrivit art. 14 alin. (3) din Normele privind Fondul de garantare aprobate prin Ordinul Președintelui Comisia de Supraveghere a Asigurărilor nr. 10/2009, Fondul poate face plăți către unitățile service doar în condițiile în care acestea dețin un contract de prestări servicii cu asigurătorul, însă această cerință presupune existența unui contract de prestări servicii valabil care să fie respectat de părțile implicate.

În prezenta cauză părțile nu au ținut seama de clauzele contractuale cu privire la procedura de decontare a facturilor fiscale, fapt ce rezultă atât din raportul de expertiză întocmit în cauză, cât și din evidențele preluate de la asigurătorul aflat în insolvență, astfel că intimata S.A.C. nu îndeplinește condițiile prevăzute de lege pentru a fi creditor de asigurări, respectiv pentru a fi despăgubită din disponibilitățile Fondului; - în speță, creanța datorată de societate aferentă celor 6 dosare de daună a fost achitată în întregime de către societatea de asigurare, astfel cum precizează lichidatorul judiciar desemnat în cadrul procedurii falimentului societății de asigurare E. Prin adresele nr. 1995 din 11 noiembrie 2009 și 2175 din 4 decembrie 2009 lichidatorul judiciar aduce la cunoștința unității service că din evidențele contabile puse la dispoziție de SC S.A.R.E.

SA în format electronic reiese faptul că sumele invocate au fost achitate. Așadar, documentele contabile la care intimata face referire și pe care instanța de fond și le însușește în motivare nu se regăsesc în arhiva contabilă a societății intrate în procedura de faliment, aspect susținut și de lichidatorul judiciar; - instanța de fond a reținut în mod greșit că instituția pârâtă ar fi invocat imputația plăților și că aceasta nu corespunde imputației plăților făcute de părți prin actele contabile. Instituția pârâtă nu a invocat imputația plăților, aceasta prezentând interes doar între părți (debitor și creditor), neexistând temei legal pentru a fi invocată de Fondul de garantare. Recurenta și-a încadrat criticile formulate în motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc.

civ. Aceeași recurentă a formulat recurs împotriva Sentinței civile nr. 7025 din 10 decembrie 2012 pronunțată de instanța de fond în cadrul aceluiași dosar, în care s-a pronunțat și Sentința civilă nr. 5954 din data de 22 octombrie 2012, criticând obligarea sa la plata cheltuielilor de judecată în procesul de fond, deoarece nu se află în culpă procesuală, pentru considerentele expuse în cuprinsul recursului împotriva Sentinței civile nr. 5954 din 22 octombrie 2012. Analizând actele și lucrările dosarului de fond, precum și motivele de recurs formulate împotriva Sentinței civile nr. 5954/2004, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, urmând a fi respins pentru următoarele considerente: În esență, recurenta a susținut că, potrivit evidențelor preluate de la SC SAR.E.

SA, a rezultat că toate datoriile au fost achitate, indicându-se actele contabile aferente. Raportul de expertiză contabilă judiciară infirmă aceste susțineri, stabilindu-se că suma nu a fost decontată reclamantei, fapt ce a condus, în mod justificat, la admiterea de către instanță, a cererii de obligare la plata sumei de 3717,5 lei de către instituția pârâtă. Astfel, restul de plată de 3717,5 lei al societății de asigurare și pentru care S.A.C. are calitatea de creditor de asigurări rezultă din următoarele elemente de fapt stabilite de instanța de fond:

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursurile declarate de Autoritatea de Supraveghere Financiară prin Departamentul Fond de Garantare (în calitate de succesoare a Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor) împotriva Sentinței civile nr. 5954 din 22 octombrie 2012 și a Sentinței civile nr. 7025 din 10 decembrie 2012 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 2 octombrie 2014. Procesat de GGC - GV