Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 14.09.2023
respins

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3853/2023

HOTĂRÂRE
14.09.2023
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3853/2023 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2023)

Ședința publică din data de 14 septembrie 2023 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei

D E C I D E Respinge recursul formulat de reclamanta S.C. A. S.A. împotriva sentinței civile nr. 1712 din 18 noiembrie 2021 a Curții de Apel București, secția a IX-a de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Definitivă. Pronunțată astăzi, 14 septembrie 2023, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.

§ Citări

Rețeaua de citări a acestei cauze

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2023-09-14
0,99
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3852/2023
Ședința publică din data de 14 septembrie 2023 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Curț
ÎCCJ 2023-01-12
0,99
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 118/2023
Ședința publică din data de 12 ianuarie 2023 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul cererii de chemare în judecată Prin contestația formulată împotriva Deci
ÎCCJ 2023-01-31
0,98
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 419/2023
Ședința publică din data de 31 ianuarie 2023 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Obiectul acțiunii deduse judecății Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a I
ÎCCJ 2022-06-16
0,98
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3563/2022
Ședința publică din data de 16 iunie 2022 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1.1. Obiectul acțiunii deduse judecății Prin cererea înregistrată la data de 19.10.2020
ÎCCJ 2023-06-14
0,98
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3220/2023
Ședința publică din data de 14 iunie 2023 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea de chemare în judecată înregist
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă