ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2963/2008

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2963/2008 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2008)

Asupra

recursului de față;

În

baza lucrărilor de la dosar, constată următoarele :

Prin sentința

penală nr. 196 din 8 septembrie 2008 a Curții de Apel

București,

secția

a II-a

penală și pentru cauze

cu minori și de familie, în baza art. 94 din Legea nr. 302/2004, modificată

prin Legea nr. 224/2006, s-a dispus punerea în executare a mandatului european

de arestare emis la data de 30 iunie 2008 de către procurorul general de la

Curtea de Apel din Atena împotriva cetățeanului român C.L.

,

și

predarea acestuia cu respectarea regulii specialității și cu îndeplinirea

condiției ca, în cazul în care se va pronunța o pedeapsă privativă de

libertate, persoana solicitată să fie transferată în România pentru continuarea

executării pedepsei.

S-a menținut starea de arest a numitului C.L.

pe o

durată de 30 zile, cu începere de la

13 septembrie 2008 la 12 octombrie

2008; s-a constatat că acesta a fost

reținut și arestat preventiv de la data de 15 iulie 2008.

S-a respins ca nefondată cererea de

revocare a măsurii arestării formulată de persoana solicitată.

Pentru a pronunța această hotărâre,

instanța de fond a reținut că la data de 12 august 2008 a fost înregistrată pe

rolul acestei instanțe, sub nr. 4883/2/2008, sesizarea formulată de Ministerul

Justiției, Direcția Drept Internațional și Tratate, Serviciul cooperare

judiciară internațională, în materie penală privind punerea în executare a

mandatului european de arestare emis la data de 30 iunie 2008 de către

Procurorul general de la Curtea de Apel din Atena fată de cetățeanul român C.L.

Inițial, cauza a fost înregistrată pe

rolul acestei instanțe sub nr. 4009/2/2008, prin sentința penală nr. 179 din 16

iulie 2008 dispunându-se punerea în executare a mandatului european de arestare

emis față de persoana solicitată C.L., arestarea acesteia pe o perioadă de 29

de zile, de la data de 16 iulie 2008 până la data de 13 august 2008 și

predarea către autoritățile judiciare elene în

vederea cercetării în dosarul nr. FE 6032.

Prin decizia penală nr. 2492 din 30 iulie 2008,

Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul declarat de persoana

solicitată C.L., a casat sentința menționată numai cu privire la dispoziția de

punere în executare a mandatului european de arestare și predare a persoanei

solicitate și a trimis cauza spre rejudecare Curții de Apel București,

menținând, totodată, arestarea persoanei solicitate pe o perioadă de 30 zile,

de la 14 august 2008 la 12 septembrie 2008.

În motivarea deciziei, Înalta Curte de

Casație și Justiție a reținut, în esență, că nu au fost respectate regulile

prevăzute de art. 89 și urm.

din Legea nr.

302/2004 și nici condițiile speciale prevăzute de art. 87 din

aceeași

lege, în sensul că nu s-a dispus arestarea persoanei solicitate

prin încheiere separată, nu s-a acordat acesteia

termenul de cel mult 48

de ore pentru a reflecta asupra consimțământului

la predare și a eventualei renunțări la regula specialității (regulă în

privința căreia nici nu i s-a cerut, de altfel, să își exprime voința) și nu

s-au cerut

autorităților judiciare elene

asigurări că vor îndeplini condiția imperativă

prevăzută de art. 87

alin. (2) din Legea nr. 302/2004, respectiv că, în eventualitatea pronunțării

unei pedepse privative de libertate, vor transfera persoana solicitată în

România pentru executarea pedepsei.

În fond, după casare, instanța de fond a

procedat la ascultarea persoanei solicitate C.L., care s-a opus predării către

autoritățile judiciare elene și a arătat că nu

înțelege să renunțe la regula

specialității, garanție recunoscută de

lege în favoarea sa.

Totodată,

conformându-se dispozițiilor instanței de control judiciar,

instanța de fond a solicitat autorităților

elene darea unei asigurări că, în

cazul în care se va

pronunța o pedeapsă privativă de libertate, persoana solicitată C.L. va fi

transferată în România pentru executarea pedepsei, asigurare comunicată

instanței la data de 5

septembrie 2008 de

către Parchetul General din Atena, Departamentul

de Extrădare și

Asistență Judiciară (filele 31, 34).

Instanța de fond a constatat că mandatul

european de arestare emis față de C.L. cuprinde toate informațiile prevăzute de

art.

79 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 cu

privire la identitatea acestuia (fiind indicate toate datele de stare civilă

relevante) și la mandatul de arestare în baza căruia s-a emis mandatul european

a cărui executare se solicită

(respectiv mandatul de arestare nr. 20 din

03 iunie 2008). Din cuprinsul mandatului european rezultă în mod neechivoc

faptul că solicitarea cetățeanului român s-a realizat în vederea efectuării

anchetei judiciare în cauza ce face obiectul dosarului nr. FE 6032.

Din

mențiunile cuprinse în mandatul european de arestare rezultă că persoana

solicitată C.L. este anchetată de către autoritățile

elene pentru săvârșirea infracțiunii de viol, prevăzută de art. 336

paragraful 1 din Codul penal elen, cum este

înlocuit de art. 8 paragraf 1

din Legea nr. 3500/2006 referitoare la viol

și sancționată cu pedeapsa închisorii de la 5 la 20 de ani.

Fapta reținută în sarcina persoanei

urmărite constă, în esență, în aceea că, la data de 15 august 2007, ora 05.00,

pe Bd. K. 374 din

Atena, utilizând forța

fizică și amenințări, a întreținut cu cetățeana elenă

C.A.K. două

raporturi sexuale complete, infracțiunea având corespondent în legislația

română în dispozițiile art. 197 alin. (1) C. pen

.

În cauză nu este incidență vreuna dintre

situațiile care, conform dispozițiilor art. 88 alin. (1) și (2) din Legea nr.

302/2004, constituie motive obligatorii sau facultative de refuz al executării.

Totodată, instanța de fond a apreciat că aspectele invocate de către

persoana solicitată prin intermediul apărătorului ales cu privire la

lipsa tuturor mențiunilor necesare din cuprinsul

mandatului european de

arestare, nu se circumscriu motivelor care,

conform art. 90 alin. (6) din Legea nr. 302/2004, pot sta la baza opoziției la

predare. Sub acest aspect, s-a reținut că invocarea propriei nevinovății de

către persoana solicitată C.L. nu justifică refuzul executării mandatului

european de arestare, deoarece o atare împrejurare nu echivalează cu o eroare

privind identitatea în sensul art. 88 din aceeași lege, ci reprezintă o apărare

de fond asupra căreia instanța de executare română nu se poate pronunța.

Aceasta deoarece executarea mandatelor europene de arestare se realizează în

baza principiului recunoașterii și încrederii reciproce, neintrând în

competența instanței de executare să se pronunțe asupra temeiniciei acuzațiilor

aduse.

Pe de altă parte, nici starea de sănătate a persoanei solicitate nu

poate sta la baza neexecutării mandatului european de arestare, cât timp o

atare situație nu este prevăzută de lege ca fiind un motiv ce poate sta la baza

opoziției la predare sau a refuzului de a executa un atare mandat.

Î

mpotriva acestei hotărâri a declarat recurs persoana solicitată C.L.,

solicitând casarea acesteia și trimiterea cauzei spre

rejudecare iar, în ceea ce privește starea de arest, a solicitat punerea

în

libertate de îndată.

Î

n motivarea recursului, s-a arătat că sentința recurată a fost dată în

altă compunere decât cea în care s-au desfășurat dezbaterile; că judecata s-a

desfășurat în ședință publică, deși legea prevede că aceasta se face în camera

de consiliu; că instanța de fond nu a dat dovadă de rol activ, neverificând

susținerile persoanei solicitate privind posibilitatea ca fapta să fi fost

săvârșită de o altă persoană care și-a însușit identitatea sa, întrucât la

începutul anului 2006 și-a pierdut

actele

pe teritoriul Greciei; că nu s-a respectat termenul de 5 zile

prevăzut de art. 94 alin. (1) din Legea nr.

302/2004, modificată prin Legea

nr. 224/2006, pentru pronunțarea

hotărârii de punere în executare a mandatului european în raport cu data audierii

persoanei solicitate; în ceea ce privește măsura arestării preventive, instanța

de fond nu a demonstrat care este pericolul pe care îl prezintă persoana

solicitată pentru ordinea publică, mai ales în condițiile în care a făcut

dovada cu acte medicale că este foarte bolnavă.

Examinând recursul formulat, prin prisma motivelor invocate, dar

și din oficiu, conform art. 385

9

alin.

(3) C. proc. pen., Înalta Curte

constată că acesta este nefondat.

Instanța de fond a aplicat în mod corect dispozițiile Legii

nr. 302/2004, modificată prin Legea nr. 224/2006,

constatând îndeplinite

condițiile de formă ale mandatului european de

arestare, că faptele pentru care este cercetată persoana solicitată sunt dintre

cele care dau loc la predare și nu există motive de refuz al executării, dintre

cele prev. de art. 88 din aceeași lege, dispunând predarea cu respectarea

condițiilor impuse de art. 87 alin. (1) lit. a) și b) din Legea nr. 302/2004,

modificată prin Legea nr. 224/2006.

Î

n ceea ce privește compunerea completului de judecată, se

constată că au fost respectate dispozițiile art.

292 alin. (2) teza a

II

a C. proc. pen.

, în

sensul că acesta se poate schimba până la

începerea

dezbaterilor, în situația în care nu poate rămâne același în tot

cursul

judecății; or, în cauză, reluarea judecății, după casarea cu trimitere, a avut

loc în timpul vacanței judecătorești, când este mai greu să se asigure

continuitatea completului în tot cursul judecății, însă oricum, dezbaterile au

avut loc la data de 8 septembrie 2008, în fața aceluiași complet care a

pronunțat sentința recurată, astfel că nu sunt incidente dispozițiile art. 292

alin. (3) C. proc. pen.

Referitor la critica privind publicitatea ședinței de judecată, Înalta

Curte constată că nerespectarea dispozițiilor privind lipsa de publicitate

a ședinței atrage doar nulitatea relativă a

hotărârii pronunțată în aceste condiții, întrucât art. 197 alin. (2) C. proc.

pen. sancționează cu

nulitatea absolută doar încălcarea dispozițiilor

privind publicitatea

ședinței ( adică atunci

când judecata s-a desfășurat în ședință nepublică

deși trebuia să fie

publică, deoarece regula este publicitatea ședinței); pe de altă parte,

persoana solicitată nu a arătat care este vătămarea suferită prin judecarea

cauzei sale în ședință publică și, cu atât mai mult, nu a făcut dovada acestei

vătămări.

Î

n ceea ce privește nerespectarea termenului de 5 zile prevăzut de lege

între audierea persoanei solicitate și punerea în executarea a

mandatului european de arestare, Înalta Curte

apreciază că acesta este

un termen de recomandare, prevăzut în favoarea

persoanei solicitate

pentru a se verifica opoziția acesteia la predare,

a se administra probele

propuse de aceasta ori pentru a se

obține informații suplimentare de la autoritatea judiciară emitentă. Astfel, în

speță, instanța de fond, conformându-se îndrumărilor din decizia de casare, a

solicitat autorităților elene darea unei asigurări că, în cazul în care se va

pronunța o pedeapsă privativă de libertate, persoana solicitată C.L. va fi

transferată în România pentru executarea pedepsei, asigurare ce a fost

comunicată la data de 5 septembrie 2008 de către

Parchetul General din Atena, Departamentul de Extrădare și Asistență

Judiciară

iar hotărârea de punere în executare a mandatului european s-a dat la 8 septembrie

2008, în cel mai scurt timp posibil, având în

vedere

și faptul că zilele de 6 și 7 septembrie 2008 au fost nelucrătoare.

Sub aspectul erorii privind identitatea făptuitorului, invocată de

recurent, în sensul că există posibilitatea ca

fapta să fi fost comisă de o

altă persoană ce s-a folosit de actele pe

care acesta Ie-a pierdut pe teritoriul statului căreia îi aparține autoritatea

emitentă, Înalta Curte constată că această eventuală însușire a identității

persoanei solicitate de către o altă persoană nu poate fi cercetată în cadrul

procedurii speciale de punere în executare a mandatului european, ci de către

autoritatea judiciară străină care efectuează ancheta, iar, pe de altă parte,

ipoteza prev. de art. 90 alin. (6) din lege are în vedere erori cu privire la

identitatea persoanei în sensul că persoana solicitată nu este cea indicată în

mandatul european (atunci când sunt mai multe persoane cu același nume și

prenume sau numai parte dintre acestea, dar cu părinți și date de naștere

diferite, etc), nefiind aplicabilă în speță.

Î

n ceea ce privește critica vizând menținerea arestării în vederea

punerii în executare a mandatului european, Înalta Curte constată că instanța

de fond a apreciat în mod corect că nu se impune punerea în libertate a

persoanei solicitate, chiar în condițiile stării de sănătate precară invocată

de aceasta, decizia privind starea de arest sau libertate a persoanei

solicitate fiind lăsată de lege la latitudinea judecătorului, fiind însă

condiționată de criterii obiective, cum ar fi de luarea în considerarea a

tuturor împrejurărilor cauzei, precum și necesitatea asigurării executării

mandatului european de arestare.

Pentru toate aceste considerente, apreciind criticile formulate de

persoana solicitată ca neîntemeiate, văzând și dispozițiilor art. 385

15

alin.

(1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca

nefondat, recursul declarat de persoana

solicitată iar în temeiul art. 192

alin. (2) C. proc. pen., o va obliga

la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de

persoana solicitată C.L. împotriva sentinței penale nr. 196 din 8 septembrie

2008 a Curții de Apel București, secția a

II

a penală și

pentru cauze cu minori și de familie.

Obligă recurentul la sumei

de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare

către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 24 septembrie

2008.