ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2963/2008

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor de la dosar, constată următoarele : Prin sentința penală nr. 196 din 8 septembrie 2008 a Curții de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie, în baza art. 94 din Legea nr. 302/2004, modificată prin Legea nr. 224/2006, s-a dispus punerea în executare a mandatului european de arestare emis la data de 30 iunie 2008 de către procurorul general de la Curtea de Apel din Atena împotriva cetățeanului român C.L. , și predarea acestuia cu respectarea regulii specialității și cu îndeplinirea condiției ca, în cazul în care se va pronunța o pedeapsă privativă de libertate, persoana solicitată să fie transferată în România pentru continuarea executării pedepsei.

S-a menținut starea de arest a numitului C.L. pe o durată de 30 zile, cu începere de la 13 septembrie 2008 la 12 octombrie 2008; s-a constatat că acesta a fost reținut și arestat preventiv de la data de 15 iulie 2008. S-a respins ca nefondată cererea de revocare a măsurii arestării formulată de persoana solicitată. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că la data de 12 august 2008 a fost înregistrată pe rolul acestei instanțe, sub nr. 4883/2/2008, sesizarea formulată de Ministerul Justiției, Direcția Drept Internațional și Tratate, Serviciul cooperare judiciară internațională, în materie penală privind punerea în executare a mandatului european de arestare emis la data de 30 iunie 2008 de către Procurorul general de la Curtea de Apel din Atena fată de cetățeanul român C.L.

Inițial, cauza a fost înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr. 4009/2/2008, prin sentința penală nr. 179 din 16 iulie 2008 dispunându-se punerea în executare a mandatului european de arestare emis față de persoana solicitată C.L., arestarea acesteia pe o perioadă de 29 de zile, de la data de 16 iulie 2008 până la data de 13 august 2008 și predarea către autoritățile judiciare elene în vederea cercetării în dosarul nr. FE 6032. Prin decizia penală nr. 2492 din 30 iulie 2008, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul declarat de persoana solicitată C.L., a casat sentința menționată numai cu privire la dispoziția de punere în executare a mandatului european de arestare și predare a persoanei solicitate și a trimis cauza spre rejudecare Curții de Apel București, menținând, totodată, arestarea persoanei solicitate pe o perioadă de 30 zile, de la 14 august 2008 la 12 septembrie 2008. În motivarea deciziei, Înalta Curte de Casație și Justiție a reținut, în esență, că nu au fost respectate regulile prevăzute de art. 89 și urm. din Legea nr. 302/2004 și nici condițiile speciale prevăzute de art. 87 din aceeași lege, în sensul că nu s-a dispus arestarea persoanei solicitate prin încheiere separată,

nu s-a acordat acesteia termenul de cel mult 48 de ore pentru a reflecta asupra consimțământului la predare și a eventualei renunțări la regula specialității (regulă în privința căreia nici nu i s-a cerut, de altfel, să își exprime voința) și nu s-au cerut autorităților judiciare elene asigurări că vor îndeplini condiția imperativă prevăzută de art. 87 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, respectiv că, în eventualitatea pronunțării unei pedepse privative de libertate, vor transfera persoana solicitată în România pentru executarea pedepsei. În fond, după casare, instanța de fond a procedat la ascultarea persoanei solicitate C.L., care s-a opus predării către autoritățile judiciare elene și a arătat că nu înțelege să renunțe la regula specialității, garanție recunoscută de lege în favoarea sa.

Totodată, conformându-se dispozițiilor instanței de control judiciar, instanța de fond a solicitat autorităților elene darea unei asigurări că, în cazul în care se va pronunța o pedeapsă privativă de libertate, persoana solicitată C.L. va fi transferată în România pentru executarea pedepsei, asigurare comunicată instanței la data de 5 septembrie 2008 de către Parchetul General din Atena, Departamentul de Extrădare și Asistență Judiciară (filele 31, 34). Instanța de fond a constatat că mandatul european de arestare emis față de C.L.

cuprinde toate informațiile prevăzute de art. 79 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 cu privire la identitatea acestuia (fiind indicate toate datele de stare civilă relevante) și la mandatul de arestare în baza căruia s-a emis mandatul european a cărui executare se solicită (respectiv mandatul de arestare nr. 20 din 03 iunie 2008). Din cuprinsul mandatului european rezultă în mod neechivoc faptul că solicitarea cetățeanului român s-a realizat în vederea efectuării anchetei judiciare în cauza ce face obiectul dosarului nr. FE 6032. Din mențiunile cuprinse în mandatul european de arestare rezultă că persoana solicitată C.L. este anchetată de către autoritățile elene pentru săvârșirea infracțiunii de viol, prevăzută de art. 336 paragraful 1 din Codul penal elen, cum este înlocuit de art. 8 paragraf 1 din Legea nr. 3500/2006 referitoare la viol și sancționată cu pedeapsa închisorii de la 5 la 20 de ani.

Fapta reținută în sarcina persoanei urmărite constă, în esență, în aceea că, la data de 15 august 2007, ora 05.00, pe Bd. K. 374 din Atena, utilizând forța fizică și amenințări, a întreținut cu cetățeana elenă C.A.K. două raporturi sexuale complete, infracțiunea având corespondent în legislația română în dispozițiile art. 197 alin. (1) C. pen . În cauză nu este incidență vreuna dintre situațiile care, conform dispozițiilor art. 88 alin. (1) și (2) din Legea nr. 302/2004, constituie motive obligatorii sau facultative de refuz al executării. Totodată, instanța de fond a apreciat că aspectele invocate de către persoana solicitată prin intermediul apărătorului ales cu privire la lipsa tuturor mențiunilor necesare din cuprinsul mandatului european de arestare, nu se circumscriu motivelor care, conform art. 90 alin. (6) din Legea nr. 302/2004, pot sta la baza opoziției la predare.

Sub acest aspect, s-a reținut că invocarea propriei nevinovății de către persoana solicitată C.L. nu justifică refuzul executării mandatului european de arestare, deoarece o atare împrejurare nu echivalează cu o eroare privind identitatea în sensul art. 88 din aceeași lege, ci reprezintă o apărare de fond asupra căreia instanța de executare română nu se poate pronunța. Aceasta deoarece executarea mandatelor europene de arestare se realizează în baza principiului recunoașterii și încrederii reciproce, neintrând în competența instanței de executare să se pronunțe asupra temeiniciei acuzațiilor aduse. Pe de altă parte, nici starea de sănătate a persoanei solicitate nu poate sta la baza neexecutării mandatului european de arestare, cât timp o atare situație nu este prevăzută de lege ca fiind un motiv ce poate sta la baza opoziției la predare sau a refuzului de a executa un atare mandat.

Î mpotriva acestei hotărâri a declarat recurs persoana solicitată C.L., solicitând casarea acesteia și trimiterea cauzei spre rejudecare iar, în ceea ce privește starea de arest, a solicitat punerea în libertate de îndată.

Î n motivarea recursului, s-a arătat că sentința recurată a fost dată în altă compunere decât cea în care s-au desfășurat dezbaterile; că judecata s-a desfășurat în ședință publică, deși legea prevede că aceasta se face în camera de consiliu; că instanța de fond nu a dat dovadă de rol activ, neverificând susținerile persoanei solicitate privind posibilitatea ca fapta să fi fost săvârșită de o altă persoană care și-a însușit identitatea sa, întrucât la începutul anului 2006 și-a pierdut actele pe teritoriul Greciei; că nu s-a respectat termenul de 5 zile prevăzut de art. 94 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, modificată prin Legea nr. 224/2006, pentru pronunțarea hotărârii de punere în executare a mandatului european în raport cu data audierii persoanei solicitate; în ceea ce privește măsura arestării preventive, instanța de fond nu a demonstrat care este pericolul pe care îl prezintă persoana solicitată pentru ordinea publică, mai ales în condițiile în care a făcut dovada cu acte medicale că este foarte bolnavă.

Examinând recursul formulat, prin prisma motivelor invocate, dar și din oficiu, conform art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată că acesta este nefondat. Instanța de fond a aplicat în mod corect dispozițiile Legii nr. 302/2004, modificată prin Legea nr. 224/2006, constatând îndeplinite condițiile de formă ale mandatului european de arestare, că faptele pentru care este cercetată persoana solicitată sunt dintre cele care dau loc la predare și nu există motive de refuz al executării, dintre cele prev. de art. 88 din aceeași lege, dispunând predarea cu respectarea condițiilor impuse de art. 87 alin. (1) lit. a) și b) din Legea nr. 302/2004, modificată prin Legea nr. 224/2006. Î n ceea ce privește compunerea completului de judecată, se constată că au fost respectate dispozițiile art. 292 alin. (2) teza a II a C. proc.

pen. , în sensul că acesta se poate schimba până la începerea dezbaterilor, în situația în care nu poate rămâne același în tot cursul judecății; or, în cauză, reluarea judecății, după casarea cu trimitere, a avut loc în timpul vacanței judecătorești, când este mai greu să se asigure continuitatea completului în tot cursul judecății, însă oricum, dezbaterile au avut loc la data de 8 septembrie 2008, în fața aceluiași complet care a pronunțat sentința recurată, astfel că nu sunt incidente dispozițiile art. 292 alin. (3) C. proc. pen. Referitor la critica privind publicitatea ședinței de judecată, Înalta Curte constată că nerespectarea dispozițiilor privind lipsa de publicitate a ședinței atrage doar nulitatea relativă a hotărârii pronunțată în aceste condiții, întrucât art. 197 alin. (2) C. proc.

pen. sancționează cu nulitatea absolută doar încălcarea dispozițiilor privind publicitatea ședinței ( adică atunci când judecata s-a desfășurat în ședință nepublică deși trebuia să fie publică, deoarece regula este publicitatea ședinței); pe de altă parte, persoana solicitată nu a arătat care este vătămarea suferită prin judecarea cauzei sale în ședință publică și, cu atât mai mult, nu a făcut dovada acestei vătămări. Î n ceea ce privește nerespectarea termenului de 5 zile prevăzut de lege între audierea persoanei solicitate și punerea în executarea a mandatului european de arestare, Înalta Curte apreciază că acesta este un termen de recomandare, prevăzut în favoarea persoanei solicitate pentru a se verifica opoziția acesteia la predare, a se administra probele propuse de aceasta ori pentru a se obține informații suplimentare de la autoritatea judiciară emitentă.

Astfel, în speță, instanța de fond, conformându-se îndrumărilor din decizia de casare, a solicitat autorităților elene darea unei asigurări că, în cazul în care se va pronunța o pedeapsă privativă de libertate, persoana solicitată C.L. va fi transferată în România pentru executarea pedepsei, asigurare ce a fost comunicată la data de 5 septembrie 2008 de către Parchetul General din Atena, Departamentul de Extrădare și Asistență Judiciară iar hotărârea de punere în executare a mandatului european s-a dat la 8 septembrie 2008, în cel mai scurt timp posibil, având în vedere și faptul că zilele de 6 și 7 septembrie 2008 au fost nelucrătoare.

Sub aspectul erorii privind identitatea făptuitorului, invocată de recurent, în sensul că există posibilitatea ca fapta să fi fost comisă de o altă persoană ce s-a folosit de actele pe care acesta Ie-a pierdut pe teritoriul statului căreia îi aparține autoritatea emitentă, Înalta Curte constată că această eventuală însușire a identității persoanei solicitate de către o altă persoană nu poate fi cercetată în cadrul procedurii speciale de punere în executare a mandatului european, ci de către autoritatea judiciară străină care efectuează ancheta, iar, pe de altă parte, ipoteza prev. de art. 90 alin. (6) din lege are în vedere erori cu privire la identitatea persoanei în sensul că persoana solicitată nu este cea indicată în mandatul european (atunci când sunt mai multe persoane cu același nume și prenume sau numai parte dintre acestea, dar cu părinți și date de naștere diferite, etc), nefiind aplicabilă în speță.

Î n ceea ce privește critica vizând menținerea arestării în vederea punerii în executare a mandatului european, Înalta Curte constată că instanța de fond a apreciat în mod corect că nu se impune punerea în libertate a persoanei solicitate, chiar în condițiile stării de sănătate precară invocată de aceasta, decizia privind starea de arest sau libertate a persoanei solicitate fiind lăsată de lege la latitudinea judecătorului, fiind însă condiționată de criterii obiective, cum ar fi de luarea în considerarea a tuturor împrejurărilor cauzei, precum și necesitatea asigurării executării mandatului european de arestare. Pentru toate aceste considerente, apreciind criticile formulate de persoana solicitată ca neîntemeiate, văzând și dispozițiilor art. 385 15 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc.

pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de persoana solicitată iar în temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., o va obliga la plata cheltuielilor judiciare către stat. PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

DECIDE Respinge, ca nefondat, recursul declarat de persoana solicitată C.L. împotriva sentinței penale nr. 196 din 8 septembrie 2008 a Curții de Apel București, secția a II a penală și pentru cauze cu minori și de familie. Obligă recurentul la sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 24 septembrie 2008.