ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3465/2008

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 435 din 23 martie 2007 Tribunalul București, secția a II a penală, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen. a dispus achitarea inculpatului I.E., pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 174-175 lit. c) C. pen. cu aplicarea art. 99 și urm. din același cod. A respins ca neîntemeiată cererea de schimbare a încadrării juridice a faptei dată prin rechizitoriu, în art. 183 C. pen. în baza art. 350 C. proc. pen. a dispus punerea de îndată în libertate a inculpatului I.E., dacă nu este arestat în altă cauză și a constatat că inculpatul a fost arestat de la data de 29 martie 2006 până la punerea efectivă în libertate a acestuia.

Pentru a pronunța această sentință instanța a reținut că prin rechizitoriul nr. 790/P/2006 din mai 2006 al Parchetului de pe lângă Tribunalul București, a fost trimis în judecată, în stare de arest preventiv, inculpatul I.E. (devenit major la 18 februarie 2006) pentru săvârșirea infracțiunii de omor calificat prevăzută de art. 174-175 lit. c) C. pen. cu aplicarea art. 99 și urm. din același cod. Prin rechizitoriului parchetului s-a reținut că în seara zilei de 1 februarie 2006 în locuința improvizată inculpatul, I.E. l-a trântit la pământ pe tatăl său I.A. și apoi i-a aplicat lovituri cu pumnii și piciorul provocându-i leziuni traumatice interne care au determinat decesul acestuia în ziua de 3 februarie 2006. A mai reținut instanța că în seara aceleiași zile de 1 februarie 2006, în jurul orei 19 a mai avut loc un conflict între M.N.

și frații M.P. și M.N. în care s-a implicat și inculpatul I.E., conflict generat de injuriile aduse de M.N. fraților M. Expresiile jignitoare ale acesteia, fiind auzite de cei din familia M., i-au determinat pe aceștia să se deplaseze spre baraca victimei I.A., însă au fost întâmpinați de inculpatul I.E. și M.N., între care s-a ivit un scandal, împrejurări ce au făcut ca M.P. să o lovească pe M.N. și să o trântească la pământ, la rândul său, fiind lovit cu un obiect în cap și tăiat cu un cuțit la nivelul claviculei dreapta și la brațul stâng. A doua zi după incidentul petrecut în seara zilei de 1 februarie 2006, victima I.A. a părăsit locuința improvizată și în jurul orei 13, în stația de autobuz nr. 102 din str. L. a fost găsită de sora sa martora Z.V.

și transportată la Spitalul Filaret, fiind internat în Spitalul Universitar de Urgență București. S-a mai reținut că inculpatul nu a recunoscut fapta pentru care a fost trimis în judecată în niciun moment al procesului susținând că în timpul conflictului ce l-a avut cu familia M. din seara zilei de 1 februarie 2006, M.P. l-a lovit cu pumnii în față și abdomen pe I.A. și în învălmășeala creată au căzut toți peste victima, aflată la pământ, iar în ziua următoare de 2 februarie 2006, tatăl său a fost agresat din nou de frații M. și concubinele acestora. Instanța nu a reținut situația de fapt așa cum a fost prezentată prin rechizitoriu și în urma audierii, reaudierii și confruntărilor efectuate a reținut că în seara zilei de 1 februarie 2006 inculpatul I.E., M.N.

și victima I.A. se aflau în baraca acestora împreună cu martorii P.M. și M.P. Datorită faptului că inculpatul I.E. asculta melodii la un telefon mobil, victima I.A. i-a solicitat să se apropie și întrucât a fost refuzat, cei doi și-au adresat injurii reciproc, reținându-se totodată că victima s-a apropiat de fiul său I.E. care l-a trântit la pământ și apoi l-a lovit cu pumnii și piciorul, agresiunea fiind întreruptă de intervenția martorului M.P.. M.N. i-a reproșat fratelui său agresiunea comisă asupra victimei I.A. folosind cuvintele „pentru toți poți dar pentru ăia nu ai putut" , în sensul că este în stare să-l agreseze pe tatăl lor, lucru pe care nu l-a făcut în dimineața aceleiași zile când a fost lovită cu palma de martorul M.P., acestea fiind auzite de cei prezenți cât și de frații P.M., M.N.

și concubinele lor. După un timp M.N. a adresat din nou injurii martorilor M.P. și M.N., injurii care i-a determinat pe aceștia să ajungă din nou la un incident iar din probele administrate rezultă că victima nu a intervenit. Din raportul de expertiză medico-legală rezultă că moartea numitului I.A. a fost violentă și s-a datorat hemoragiei interne consecința fiind unui traumatism toraco-abdominal cu fracturi costale și ruptură de splină în hil, iar leziunile care au dus la moartea victimei s-au putut produce prin lovire repetată cu un corp dur cu legătură de cauzalitate în tanatogeneză directă condiționată de existența unei ciroze hepatice micronodulare și nefroza care au determinat accentuarea hemoragiei prin coagulare diseminată intravasculară, reținându-se că leziunile traumatice s-au putut produce cu 24-30 de ore anterior internării.

Instanța de fond a reținut că momentul, modalitatea și împrejurările în care a fost agresat I.A. nu au fost clarificate la urmărirea penală, iar în cursul cercetării judecătorești nu a fost posibilă lămurirea acestor aspecte și față de dispozițiile art. 5/2 și art. 66 C. proc. pen. și art. 23 din Constituția României, prezumția de nevinovăție operează și profită inculpatului, ca prezumție relativă, până la răsturnarea ei de probe contrarii, certe. Astfel în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen. a dispus achitarea inculpatului I.E., fiul lui I.A. și M.V., pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 174-175 lit. c) C. pen., având în vedere că probele administrate nu au dus la evidenta concluzie a vinovăției inculpatului, instanța aplicând principiul in dubio pro reo , apreciind că fapta nu a fost săvârșită de inculpat.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul București și a solicitat admiterea apelului, desființarea sentinței și condamnarea inculpatului susținând că ansamblul probator administrat confirmă acuzarea adusă inculpatului de omor calificat. Prin decizia penală nr. 361 A din 13 noiembrie 2007 Curtea de Apel București, secția a II a penală și pentru cauze cu minori și familie, în majoritate a respins ca nefondat apelul Parchetului de pe lângă Tribunalul București împotriva sentinței penale nr. 435 din 23 martie 2007, cu motivarea că prima instanță în mod corect a reținut că împrejurările în care a fost agresat I.A. nu au fost clarificate, iar în favoarea inculpatului operează prezumția de nevinovăție întrucât din nicio probă administrată nu rezultă că faptele sale au fost de natură a conduce la consecințele reținute în raportul de expertiză medico legală.

Cu opinie separată, în dezacord cu restul completului, d-na judecător N.G. a apreciat că se impune admiterea apelului Parchetului de pe lângă Tribunalul București, desființarea sentinței și condamnarea inculpatului I.E. pentru săvârșirea infracțiunii de omor calificat prevăzută de art. 174-175 lit. c) cu aplicarea art. 99 C. pen. cu motivarea că față de cele trei momente conflictuale și având în vedere concluzia raportului medical de necropsie, rezultă că violențele asupra victimei s-au putut produce în cel de-al doilea conflict desfășurat în jurul orei 18 numai între inculpat și victimă, apreciind că vinovăția inculpatului și legătura de cauzalitate între violențele exercitate de acesta și leziunile suferite de victimă sunt dovedite și se impune condamnarea inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii de omor calificat.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București solicitând, în temeiul art. 385 pct. 17 C. proc. pen., schimbarea încadrării juridice din infracțiunea prevăzută de art. 174-175 lit. c) C. pen. în infracțiunea prevăzută de art. 183 C. pen. și, în temeiul cazului de casare prevăzut de art. 385/9 pct. 18 C. proc. pen., casarea hotărârilor atacate și condamnarea inculpatului, având în vedere că declarațiile testimoniale coroborate cu documentația medicală, conduc la concluzia că inculpatul este autorul faptei care a avut ca urmare decesul victimei I.A. Examinând hotărârea atacată prin prisma motivelor de recurs invocate, a probelor administrate, cât și din oficiu, conform art. 385 9 C. proc.

pen., Înalta Curte de Casație și Justiție constată că recursul este întemeiat pentru motivele ce se vor arăta. Față de art. 385/9 pct. 18 C. proc. pen., Înalta Curte constată că la dosarul cauzei există probe contradictorii, administrate în faza de urmărire penală față de cele administrate în fața instanței de judecată, astfel că nici prima instanță nici instanța de apel nu au manifestat rol activ pentru a clarifica situația de fapt a cauzei, față de dispozițiile art. 3 și art. 4 C. proc. pen. Astfel, în faza de urmărire penală martorul M.P. a declarat, filele 119 -121 din dosarul de urmărire penală, că I.E. l-a împins pe I.A., care a căzut, 1-a lovit cu palmele pe I.A., când era căzut" iar martora P.M.

a declarat, filele 124-126 din dosarul de urmărire penală, că „I.E. l-a împins pe I.A., care a căzut. Am văzut cu ochii mei toate acestea. în timp ce I.A. era căzut jos la pământ E., fiul său s-a aplecat peste el și l-a lovit cu palmele". Ulterior la instanța de fond martora P.M., în declarația sa aflată la fila 28, a declarat că „inculpatul nu este vinovat de faptă... când am ieșit afară i-am văzut pe cei doi frați P. și N. care l-au bătut la I.A." . Din examinarea înscrisurilor de la fil. 40 și fil. 48, rezultă că instanța s-a limitat a constata că din motive de sănătate nu s-a putut proceda la ascultarea martorului M.P. De asemenea, prin încheierea din 1 august 2008, fila 40, instanța de fond a constatat că nu poate fi audiată martora M.N.

care „este plecată, la cules de căpșuni", limitându-se doar la a reține că aceasta este plecată din țară, fără a-și exercita rolul activ în vederea audierii acesteia. Or, pentru ascultarea acestor martori ai acuzării, și stabilirea unei temeinice situații de fapt, instanțele aveau obligații pozitive, și rezonabile, de asigurare a condițiilor pentru citare, aducere și audiere. Față de aceste împrejurări, Înalta Curte apreciază că este necesară efectuarea unor probe, respectiv reaudierea martorei P.M., în vederea precizării de către acesta a situației de fapt, și a martorilor M.P. și M.N., care nu au fost audiați la instanța de fond, și administrarea oricăror alte probe pe care instanța le va considera necesare și utile în vederea aflării adevărului.

Totodată, motivarea instanței de fond în sensul că „ deși martorii sunt neșcolarizați, nu au fost ascultați în prezența unor martori asistenți pentru a înlătura orice subiectivism legat de declarațiile ce au fost date" este greșită, având în vedere că nu există dispoziții legale în acest sens, legea nu prevede pentru astfel de ipoteze nulitatea mijloacelor de probă, iar legiuitorul nu stabilește un regim diferențiat pentru probele administrate la urmărire penală față de probele administrate la cercetarea judecătorească. De asemenea, Înalta Curte, față de conținutul raportului medico-legal de necropsie nr. A3/224/2006 din 24 martie 2006, consideră necesară obținerea unor date suplimentare în sensul stabilirii proporției în rezultatul decesului victimei, a stării de boală a acesteia, respectiv ciroză hepatică decompensată, TBC pulmonar, față de loviturile repetate, mai mici sau mai mari, cu un corp dur.

Față de cazul de casare prevăzut de art. 385/9 pct. 17 C. proc. pen. în ceea ce privește latura subiectivă a infracțiunii de omor, prevăzută de art. 174-175 C. pen., această infracțiune se săvârșește și cu intenție indirectă, în sensul că se prevede moartea victimei, și se acceptă producerea acesteia, spre deosebire de latura subiectivă a infracțiunii de loviri cauzatoare de moarte, care este o infracțiune praeterintenționată, respectiv lovirea sau fapta de vătămare se săvârșește cu intenție, iar urmarea mai gravă, moartea victimei, are loc din culpă. Față de aceste considerente, Înalta Curte, în baza art. 385 15 pct. 2 lit. c) C. proc. pen.

va admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, va casa decizia penală penale nr. 361/A din 13 noiembrie 2007 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, și sentința penală nr. 435 din 23 martie 2007 a Tribunalului București, secția a II-a penală, va trimite cauza spre rejudecare la Tribunalul București. În baza art. 189 C. proc. pen., cheltuielile judiciare ocazionate de soluționarea recursului Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București vor rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București împotriva deciziei penale nr. 361/A din 13 noiembrie 2007 a Curții de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și familie, privind pe intimatul inculpat I.E. Casează decizia penală atacată și sentința penală nr. 435 din 23 martie 2007 a Tribunalului București, secția a II-a penală, și dispune trimiterea cauzei spre rejudecare la Tribunalul București. Cheltuielile judiciare ocazionate de soluționarea recursului Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București rămân în sarcina statului. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 30 octombrie 2008.