ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3465/2008

Asupra

recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința

penală nr. 435 din 23 martie 2007 Tribunalul București, secția a

II

a penală,

în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen. a dispus

achitarea inculpatului I.E., pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art.

174-175 lit. c) C. pen. cu aplicarea art. 99 și urm. din același cod. A respins

ca neîntemeiată cererea de schimbare a încadrării juridice a faptei dată prin

rechizitoriu, în art. 183 C. pen. în baza art. 350 C. proc. pen. a dispus

punerea de îndată în libertate a inculpatului I.E., dacă nu este arestat în

altă cauză și a constatat că inculpatul a fost arestat de la data de 29 martie

2006 până la punerea efectivă în libertate a acestuia.

Pentru a

pronunța această sentință instanța a reținut că prin rechizitoriul nr. 790/P/2006

din mai 2006 al Parchetului de pe lângă Tribunalul București, a fost trimis în

judecată, în stare de arest preventiv, inculpatul I.E. (devenit major la 18

februarie 2006) pentru săvârșirea infracțiunii de omor calificat prevăzută de

art. 174-175 lit. c) C. pen. cu aplicarea art. 99 și urm. din același cod.

Prin

rechizitoriului parchetului s-a reținut că în seara zilei de 1 februarie 2006

în locuința improvizată inculpatul, I.E. l-a trântit la pământ pe tatăl său I.A.

și apoi i-a aplicat lovituri cu pumnii și piciorul provocându-i leziuni

traumatice interne care au determinat decesul acestuia în ziua de 3 februarie

jurul orei 19 a mai avut loc un conflict între M.N. și frații M.P. și M.N. în

care s-a implicat și inculpatul I.E., conflict generat de injuriile aduse de M.N.

fraților M. Expresiile jignitoare ale acesteia, fiind auzite de cei din familia

M., i-au determinat pe aceștia să se deplaseze spre baraca victimei I.A., însă

au fost întâmpinați de inculpatul I.E. și M.N., între care s-a ivit un scandal,

împrejurări ce au făcut ca M.P. să o lovească pe M.N. și să o trântească la

pământ, la rândul său, fiind lovit cu un obiect în cap și tăiat cu un cuțit la

nivelul claviculei dreapta și la brațul stâng. A doua zi după incidentul

petrecut în seara zilei de 1 februarie 2006, victima I.A. a părăsit locuința

improvizată și în jurul orei 13, în stația de autobuz nr. 102 din str. L. a

fost găsită de sora sa martora Z.V. și transportată la Spitalul Filaret, fiind

internat în Spitalul Universitar de Urgență București.

S-a mai reținut

că inculpatul nu a recunoscut fapta pentru care a fost trimis în judecată în

niciun moment al procesului susținând că în timpul conflictului ce l-a avut cu

familia M. din seara zilei de 1 februarie 2006, M.P. l-a lovit cu pumnii în

față și abdomen pe I.A. și în învălmășeala creată au căzut toți peste victima,

aflată la pământ, iar în ziua următoare de 2 februarie 2006, tatăl său a fost

agresat din nou de frații M. și concubinele acestora.

Instanța nu a

reținut situația de fapt așa cum a fost prezentată prin rechizitoriu și în urma

audierii, reaudierii și confruntărilor efectuate a reținut că în seara zilei de

1 februarie 2006 inculpatul I.E., M.N. și victima I.A. se aflau în baraca

acestora împreună cu martorii P.M. și M.P. Datorită faptului că inculpatul I.E.

asculta melodii la un telefon mobil, victima I.A. i-a solicitat să se apropie

și întrucât a fost refuzat, cei doi și-au adresat injurii reciproc, reținându-se

totodată că victima s-a apropiat de fiul său I.E. care l-a trântit la pământ și

apoi l-a lovit cu pumnii și piciorul, agresiunea fiind întreruptă de intervenția

martorului M.P.. M.N. i-a reproșat fratelui său agresiunea comisă asupra

victimei I.A. folosind cuvintele „pentru toți poți dar pentru ăia nu ai

putut" , în sensul că este în stare să-l agreseze pe tatăl lor, lucru pe

care nu l-a făcut în dimineața aceleiași zile când a fost lovită cu palma de

martorul M.P., acestea fiind auzite de cei prezenți cât și de frații P.M., M.N.

și concubinele lor.

După un timp M.N.

a adresat din nou injurii martorilor M.P. și M.N., injurii care i-a determinat

pe aceștia să ajungă din nou la un incident iar din probele administrate

rezultă că victima nu a intervenit.

Din raportul

de expertiză medico-legală rezultă că moartea numitului I.A. a fost violentă și

s-a datorat hemoragiei interne consecința fiind unui traumatism

toraco-abdominal cu fracturi costale și ruptură de splină în hil, iar leziunile

care au dus la moartea victimei s-au putut produce prin lovire repetată cu un

corp dur cu legătură de cauzalitate în tanatogeneză directă condiționată de

existența unei ciroze hepatice micronodulare și nefroza care au determinat

accentuarea hemoragiei prin coagulare diseminată intravasculară, reținându-se

că leziunile traumatice s-au putut produce cu 24-30 de ore anterior internării.

Instanța de

fond a reținut că momentul, modalitatea și împrejurările în care a fost agresat

I.A. nu au fost clarificate la urmărirea penală, iar în cursul cercetării

judecătorești nu a fost posibilă lămurirea acestor aspecte și față de

dispozițiile art. 5/2 și art. 66 C. proc. pen. și art. 23 din Constituția

României, prezumția de nevinovăție operează și profită inculpatului, ca

prezumție relativă, până la răsturnarea ei de probe contrarii, certe. Astfel în

baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen. a dispus

achitarea inculpatului I.E., fiul lui I.A. și M.V., pentru săvârșirea

infracțiunii prevăzută de art. 174-175 lit. c) C. pen., având în vedere că

probele administrate nu au dus la evidenta concluzie a vinovăției inculpatului,

instanța aplicând principiul

in dubio pro reo

, apreciind că fapta nu a

fost săvârșită de inculpat.

Împotriva

acestei sentințe a declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul București și

a solicitat admiterea apelului, desființarea sentinței și condamnarea

inculpatului susținând că ansamblul probator administrat confirmă acuzarea

adusă inculpatului de omor calificat.

Prin decizia

penală nr. 361 A din 13 noiembrie 2007 Curtea de Apel București, secția a

II

a penală

și pentru cauze cu minori și familie, în majoritate a respins ca nefondat

apelul Parchetului de pe lângă Tribunalul București împotriva sentinței penale

nr. 435 din 23 martie 2007, cu motivarea că prima instanță în mod corect a

reținut că împrejurările în care a fost agresat I.A. nu au fost clarificate,

iar în favoarea inculpatului operează prezumția de nevinovăție întrucât din

nicio probă administrată nu rezultă că faptele sale au fost de natură a conduce

la consecințele reținute în raportul de expertiză medico legală. Cu opinie

separată, în dezacord cu restul completului, d-na judecător N.G. a apreciat că

se impune admiterea apelului Parchetului de pe lângă Tribunalul București,

desființarea sentinței și condamnarea inculpatului I.E. pentru săvârșirea

infracțiunii de omor calificat prevăzută de art. 174-175 lit. c) cu aplicarea

art. 99 C. pen. cu motivarea că față de cele trei momente conflictuale și având

în vedere concluzia raportului medical de necropsie, rezultă că violențele

asupra victimei s-au putut produce în cel de-al doilea conflict desfășurat în

jurul orei 18 numai între inculpat și victimă, apreciind că vinovăția

inculpatului și legătura de cauzalitate între violențele exercitate de acesta

și leziunile suferite de victimă sunt dovedite și se impune condamnarea

inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii de omor calificat.

Împotriva acestei

decizii a declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București solicitând,

în temeiul art. 385 pct. 17 C. proc. pen., schimbarea încadrării juridice din

infracțiunea prevăzută de art. 174-175 lit. c) C. pen. în infracțiunea

prevăzută de art. 183 C. pen. și, în temeiul cazului de casare prevăzut de art.

385/9 pct. 18 C. proc. pen., casarea hotărârilor atacate și condamnarea

inculpatului, având în vedere că declarațiile testimoniale coroborate cu

documentația medicală, conduc la concluzia că inculpatul este autorul faptei

care a avut ca urmare decesul victimei I.A.

Examinând

hotărârea atacată prin prisma motivelor de recurs invocate, a probelor

administrate, cât și din oficiu, conform art. 385

9

C. proc. pen., Înalta

Curte de Casație și Justiție constată că recursul este întemeiat pentru

motivele ce se vor arăta.

Față de art. 385/9

pct. 18 C. proc. pen., Înalta Curte constată că la dosarul cauzei există probe

contradictorii, administrate în faza de urmărire penală față de cele

administrate în fața instanței de judecată, astfel că nici prima instanță nici

instanța de apel nu au manifestat rol activ pentru a clarifica situația de fapt

a cauzei, față de dispozițiile art. 3 și art. 4 C. proc. pen.

Astfel, în

faza de urmărire penală martorul M.P. a declarat, filele 119 -121 din dosarul

de urmărire penală, că I.E. l-a împins pe I.A., care a căzut, 1-a lovit cu

palmele pe I.A., când era căzut" iar martora P.M. a declarat, filele

124-126 din dosarul de urmărire penală, că „I.E. l-a împins pe I.A., care a

căzut. Am văzut cu ochii mei toate acestea. în timp ce I.A. era căzut jos la

pământ E., fiul său s-a aplecat peste el și l-a lovit cu palmele".

Ulterior la instanța de fond martora P.M., în declarația sa aflată la fila 28,

a declarat că „inculpatul nu este vinovat de faptă... când am ieșit afară i-am

văzut pe cei doi frați P. și N. care l-au bătut la I.A." . Din examinarea înscrisurilor

de la fil. 40 și fil. 48, rezultă că instanța s-a limitat a constata că din

motive de sănătate nu s-a putut proceda la ascultarea martorului M.P. De

asemenea, prin încheierea din 1 august 2008, fila 40, instanța de fond a

constatat că nu poate fi audiată martora M.N. care „este plecată, la cules de

căpșuni", limitându-se doar la a reține că aceasta este plecată din țară,

fără a-și exercita rolul activ în vederea audierii acesteia. Or, pentru

ascultarea acestor martori ai acuzării, și stabilirea unei temeinice situații

de fapt, instanțele aveau obligații pozitive, și rezonabile, de asigurare a

condițiilor pentru citare, aducere și audiere.

Față de aceste

împrejurări, Înalta Curte apreciază că este necesară efectuarea unor probe,

respectiv reaudierea martorei P.M., în vederea precizării de către acesta a

situației de fapt, și a martorilor M.P. și M.N., care nu au fost audiați la

instanța de fond, și administrarea oricăror alte probe pe care instanța le va

considera necesare și utile în vederea aflării adevărului.

Totodată,

motivarea instanței de fond în sensul că „ deși martorii sunt neșcolarizați, nu

au fost ascultați în prezența unor martori asistenți pentru a înlătura orice

subiectivism legat de declarațiile ce au fost date" este greșită, având în

vedere că nu există dispoziții legale în acest sens, legea nu prevede pentru

astfel de ipoteze nulitatea mijloacelor de probă, iar legiuitorul nu stabilește

un regim diferențiat pentru probele administrate la urmărire penală față de

probele administrate la cercetarea judecătorească.

De asemenea, Înalta

Curte, față de conținutul raportului medico-legal de necropsie nr. A3/224/2006

din 24 martie 2006, consideră necesară obținerea unor date suplimentare în

sensul stabilirii proporției în rezultatul decesului victimei, a stării de

boală a acesteia, respectiv ciroză hepatică decompensată, TBC pulmonar, față de

loviturile repetate, mai mici sau mai mari, cu un corp dur.

Față de cazul

de casare prevăzut de art. 385/9 pct. 17 C. proc. pen. în ceea ce privește

latura subiectivă a infracțiunii de omor, prevăzută de art. 174-175 C. pen.,

această infracțiune se săvârșește și cu intenție indirectă, în sensul că se

prevede moartea victimei, și se acceptă producerea acesteia, spre deosebire de

latura subiectivă a infracțiunii de loviri cauzatoare de moarte, care este o

infracțiune praeterintenționată, respectiv lovirea sau fapta de vătămare se

săvârșește cu intenție, iar urmarea mai gravă, moartea victimei, are loc din

culpă.

Față de aceste

considerente, Înalta Curte, în baza art. 385

15

pct. 2 lit. c) C.

proc. pen. va admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel

București, va casa decizia penală penale nr. 361/A din 13 noiembrie 2007 a

Curții de Apel București, secția a II-a penală, și sentința penală nr. 435 din

23 martie 2007 a Tribunalului București, secția a II-a penală, va trimite cauza

spre rejudecare la Tribunalul București.

În baza art. 189

C. proc. pen., cheltuielile judiciare ocazionate de soluționarea recursului

Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București vor rămâne în sarcina

statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București împotriva deciziei

penale nr. 361/A din 13 noiembrie 2007 a Curții de Apel București, secția a II-a

penală și pentru cauze cu minori și familie, privind pe intimatul inculpat I.E.

Casează decizia

penală atacată și sentința penală nr. 435 din 23 martie 2007 a Tribunalului

București, secția a II-a penală, și dispune trimiterea cauzei spre rejudecare

la Tribunalul București.

Cheltuielile

judiciare ocazionate de soluționarea recursului Parchetului de pe lângă Curtea

de Apel București rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 30 octombrie 2008.