ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 635/2009

Asupra recursului penal de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin plângerea formulată de petiționarul M.U. s-a solicitat tragerea la răspundere penală a avocatului P.I.C. din cadrul Baroului Brașov pentru săvârșirea infracțiunilor de înșelăciune și abuz de încredere. În motivarea plângerii petiționarul a susținut că intimatul nu și-a exercitat corespunzător atribuțiile ce îi reveneau în calitate de apărător, că nu a depus diligențele necesare în scopul instituirii sechestrului asigurator asupra bunurilor mobile ale debitorului urmărit și că nu s-a prezentat în instanță la toate termenele pentru a-i reprezenta interesele. Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Brașov, prin rezoluția nr. 228/P/2007 din 2 iulie 2007, a dispus în baza art. 228 alin. (4) raportat la art. 10 lit. d) C. proc.

pen., neînceperea urmăririi penale față de avocatul P.I.C. din Baroul Brașov pentru infracțiunile prevăzute de art. 213 și 215 alin. (1) și (3) C. pen. Pentru a dispune astfel, parchetul a reținut că activitatea depusă de avocați este una de diligență nu de rezultat, iar împrejurarea că petiționarul nu a avut pe deplin câștig în acțiunile sale nu constituie o faptă penală ce se poate imputa avocatului cu atât mai mult cu cât contractul de asistență juridică a fost reziliat din inițiativa clientului, anterior soluționării definitive a cauzelor. Împotriva acestei soluții petiționarul a formulat plângere, care a fost respinsă prin rezoluția nr. 447/II/2/2007 din 23 iulie 2007 a procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Brașov, care a constatat că soluția de neîncepere a urmăririi penale este legală și temeinică.

În contra soluției procurorului de netrimitere în judecată, în baza art. 278 1 alin. (1) C. proc. pen., a formulat plângere petiționarul M.U. care a fost respinsă prin sentința penală nr. 46/ F din 8 octombrie 2007 a Curții de Apel Brașov, secția penală și pentru cauze cu minori. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că avocatul reclamat de petiționar, s-a adresat instanței de executare în vederea realizării unor drepturi recunoscute prin sentința nr. 770 din 17 septembrie 2005 a Tribunalului din Terni – Italia și, ca urmare, s-a dispus înființarea unui sechestru asigurator asupra bunurilor mobile existente în patrimoniul debitorului pârât, aflate pe teritoriul României.

S-a mai reținut că avocatul nu a dovedit pasivitate ori rea credință în exercitarea mandatului și că soluționarea cauzei nu a fost tergiversată din cauza absenței avocatului. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs petiționarul M.U. care a susținut că în cauză nu s-au efectuat decât acte premergătoare, care nu au stabilit cu certitudine situația de fapt, activitatea concretă și gradul de vinovăție al intimatului avocat în activitatea de înșelare prin prezentarea ca adevărată a unei fapte mincinoase în scopul de a obține pentru sine un folos material și injust, activitate care l-a prejudiciat material și moral pe petiționar. S-a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii atacate, admiterea plângerii, desființarea rezoluției de neîncepere a urmăririi penale și trimiterea cauzei la procuror în vederea începerii urmăririi penale.

Examinând hotărârea atacată în baza criticilor invocate, ca și sub toate aspectele, conform art. 385 6 alin. (3) C. proc. pen., Curtea constată că recursul declarat nu este întemeiat. Din analiza actelor premergătoare efectuate rezultă că în cauză nu există indicii de săvârșire a infracțiunilor reclamate de petiționar, în sensul art. 68 1 C. proc. pen. Astfel, se constată că, la data de 6 ianuarie 2006, a fost încheiat prin fax contractul de asistență juridică nr. 1/2006 între cabinetul de avocatură P.I.C. și clientul M.U., având ca obiect asistența juridică și reprezentarea în fața autorităților și instanțelor judecătorești în vederea recuperării creditului pe care acest client îl avea asupra numitului T.L.

în baza sentinței civile nr. 770 din 17 septembrie 2005 a Tribunalului din Terni – Italia. În baza contractului de asistență juridică, avocatul a înregistrat două acțiuni, una având ca obiect recunoașterea și încuviințarea executării silite a hotărârii instanței italiene și alta, prin care solicita încuviințarea sechestrului asigurator asupra bunurilor mobile și imobile ale debitorului T.L. Prin sentința civilă nr. 167/ S din 13 iulie 2006 a Tribunalului Brașov a fost respinsă prima acțiune cu motivarea că un proces având același obiect ca și cel soluționat de instanța italiană, fusese soluționat între aceleași părți, printr-o hotărâre a instanțelor române. În acest dosar, avocatul petiționarului a fost prezent la termenele din 27 februarie 2006, 6 martie 2006, 3 aprilie 2006, 17 aprilie 2006, 22 mai 2006, 19 iunie 2006, când petiționarul a reziliat unilateral contractul de asistență juridică.

A doua acțiune introdusă de avocat în numele petiționarului M.U. a fost admisă prin încheierea din 13 martie 2006 a Tribunalului Brașov pronunțată în dosarul nr. 418/2006, dispunându-se instituirea sechestrului asigurator asupra tuturor bunurilor mobile proprietatea debitorului aflate în România. În motivarea acestei încheieri s-a reținut că imobilul indicat în acțiune ca aparținând debitorului este proprietatea SC U. SRL SĂCELE și deși debitorul are calitatea de asociat unic, patrimoniul societății nu se confundă cu patrimoniul asociatului unic, iar sechestrul asigurator nu se poate aplica asupra bunurilor unei terțe persoane.

Deoarece a fost nemulțumit de prestația avocatului și de faptul că acesta i-a pus la dispoziție o traducere a acelei încheieri în limba italiană în care se menționa că sechestrul asigurator s-ar fi aplicat asupra bunurilor mobile și imobile ale debitorului, recurentul petiționar a cerut rezilierea contractului de asistență juridică, restituirea onorariului achitat în avans și actele puse la dispoziție. De asemenea, petiționarul s-a adresat și Baroului Brașov care, prin decizia Consiliului nr. 18 din 26 octombrie 2006 a admis în parte cererea de restituire a onorariului și a dispus restituirea sumelor de 1000 euro reprezentând 1/2 din onorariu și 810 euro, reprezentând 1/2 din cheltuielile ocazionate cu deplasările în România.

Privitor la eroarea materială comisă în traducerea încheierii Tribunalului Brașov din dosarul nr. 418/2006 din limba română în limba italiană, greșeala aparține traducătorului P.C. care a și recunoscut-o, nicidecum avocatului. În legătură cu documentele pretins sustrase, a rezultat din aceleași acte premergătoare că acestea au fost puse la dispoziția avocatului de către petiționar. Referitor la tergiversarea soluționării cauzelor civile menționate, nu s-a dovedit că judecata ar fi fost amânată datorită absenței nejustificate a apărătorului.

Față de cele ce preced se constată că avocatul nu a dovedit pasivitate ori rea credință în exercitarea mandatului, și că el a participat la soluționarea celor două cauze civile în baza contractului de asistență judiciară, reziliat unilateral de petiționar la termenul de 19 iunie 2006 în fața Tribunalului Brașov și că în cauză lipsesc latura obiectivă și cea subiectivă a infracțiunilor de înșelăciune și abuz de încredere reclamate. În consecință, constatând legală și temeinică hotărârea primei instanțe de confirmare a soluției procurorului de netrimitere în judecată a intimatului avocat P.I.C., Curtea, în baza art. 385 15 pct. 1 lit. b) și a art. 192 C. proc. pen., urmează a respinge recursul declarat de petiționarul M.U.

cu obligarea acestuia la cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiționarul M.U. împotriva sentinței penale nr. 46/ F din 8 octombrie 2007 a Curții de Apel Brașov, secția penală și pentru cauze cu minori. Obligă recurentul petiționar la plata sumei de 500 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 23 februarie 2009.