ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 635/2009

Asupra recursului penal de

față;

În baza lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Prin plângerea formulată de

petiționarul M.U. s-a solicitat tragerea la răspundere penală a avocatului P.I.C.

din cadrul Baroului Brașov pentru săvârșirea infracțiunilor de înșelăciune și

abuz de încredere.

În motivarea plângerii

petiționarul a susținut că intimatul nu și-a exercitat corespunzător

atribuțiile ce îi reveneau în calitate de apărător, că nu a depus diligențele

necesare în scopul instituirii sechestrului asigurator asupra bunurilor mobile

ale debitorului urmărit și că nu s-a prezentat în instanță la toate termenele

pentru a-i reprezenta interesele.

Parchetul de pe lângă Curtea

de Apel Brașov, prin rezoluția nr. 228/P/2007 din 2 iulie 2007, a dispus în

baza art. 228 alin. (4) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., neînceperea

urmăririi penale față de avocatul P.I.C. din Baroul Brașov pentru infracțiunile

prevăzute de art. 213 și 215 alin. (1) și (3) C. pen.

Pentru a dispune astfel,

parchetul a reținut că activitatea depusă de avocați este una de diligență nu

de rezultat, iar împrejurarea că petiționarul nu a avut pe deplin câștig în

acțiunile sale nu constituie o faptă penală ce se poate imputa avocatului cu

atât mai mult cu cât contractul de asistență juridică a fost reziliat din

inițiativa clientului, anterior soluționării definitive a cauzelor.

Împotriva acestei soluții

petiționarul a formulat plângere, care a fost respinsă prin rezoluția nr. 447/II/2/2007

din 23 iulie 2007 a procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de

Apel Brașov, care a constatat că soluția de neîncepere a urmăririi penale este

legală și temeinică.

În contra soluției

procurorului de netrimitere în judecată, în baza art. 278

1

alin. (1)

C. proc. pen., a formulat plângere petiționarul M.U. care a fost respinsă prin

sentința penală nr. 46/ F din 8 octombrie 2007 a Curții de Apel Brașov, secția penală

și pentru cauze cu minori.

Pentru a pronunța această

hotărâre, instanța de fond a reținut că avocatul reclamat de petiționar, s-a

adresat instanței de executare în vederea realizării unor drepturi recunoscute

prin sentința nr. 770 din 17 septembrie 2005 a Tribunalului din Terni – Italia

și, ca urmare, s-a dispus înființarea unui sechestru asigurator asupra

bunurilor mobile existente în patrimoniul debitorului pârât, aflate pe

teritoriul României.

S-a mai reținut că avocatul

nu a dovedit pasivitate ori rea credință în exercitarea mandatului și că

soluționarea cauzei nu a fost tergiversată din cauza absenței avocatului.

Împotriva acestei hotărâri a

declarat recurs petiționarul M.U. care a susținut că în cauză nu s-au efectuat

decât acte premergătoare, care nu au stabilit cu certitudine situația de fapt,

activitatea concretă și gradul de vinovăție al intimatului avocat în

activitatea de înșelare prin prezentarea ca adevărată a unei fapte mincinoase

în scopul de a obține pentru sine un folos material și injust, activitate care

l-a prejudiciat material și moral pe petiționar.

S-a solicitat admiterea

recursului, casarea hotărârii atacate, admiterea plângerii, desființarea

rezoluției de neîncepere a urmăririi penale și trimiterea cauzei la procuror în

vederea începerii urmăririi penale.

Examinând hotărârea atacată

în baza criticilor invocate, ca și sub toate aspectele, conform art. 385

6

alin. (3) C. proc. pen., Curtea constată că recursul declarat nu este

întemeiat.

Din analiza actelor

premergătoare efectuate rezultă că în cauză nu există indicii de săvârșire a

infracțiunilor reclamate de petiționar, în sensul art. 68

1

C. proc.

pen.

Astfel, se constată că, la

data de 6 ianuarie 2006, a fost încheiat prin fax contractul de asistență

juridică nr. 1/2006 între cabinetul de avocatură P.I.C. și clientul M.U., având

ca obiect asistența juridică și reprezentarea în fața autorităților și

instanțelor judecătorești în vederea recuperării creditului pe care acest

client îl avea asupra numitului T.L. în baza sentinței civile nr. 770 din 17

septembrie 2005 a Tribunalului din Terni – Italia.

În baza contractului de

asistență juridică, avocatul a înregistrat două acțiuni, una având ca obiect

recunoașterea și încuviințarea executării silite a hotărârii instanței italiene

și alta, prin care solicita încuviințarea sechestrului asigurator asupra

bunurilor mobile și imobile ale debitorului T.L.

Prin sentința civilă nr. 167/

S din 13 iulie 2006 a Tribunalului Brașov a fost respinsă prima acțiune cu

motivarea că un proces având același obiect ca și cel soluționat de instanța

italiană, fusese soluționat între aceleași părți, printr-o hotărâre a

instanțelor române.

În acest dosar, avocatul

petiționarului a fost prezent la termenele din 27 februarie 2006, 6 martie 2006,

3 aprilie 2006, 17 aprilie 2006, 22 mai 2006, 19 iunie 2006, când petiționarul

a reziliat unilateral contractul de asistență juridică.

A doua acțiune introdusă de

avocat în numele petiționarului M.U. a fost admisă prin încheierea din 13

martie 2006 a Tribunalului Brașov pronunțată în dosarul nr. 418/2006,

dispunându-se instituirea sechestrului asigurator asupra tuturor bunurilor

mobile proprietatea debitorului aflate în România.

În motivarea acestei

încheieri s-a reținut că imobilul indicat în acțiune ca aparținând debitorului

este proprietatea SC U. SRL SĂCELE și deși debitorul are calitatea de asociat

unic, patrimoniul societății nu se confundă cu patrimoniul asociatului unic,

iar sechestrul asigurator nu se poate aplica asupra bunurilor unei terțe persoane.

Deoarece a fost nemulțumit

de prestația avocatului și de faptul că acesta i-a pus la dispoziție o

traducere a acelei încheieri în limba italiană în care se menționa că

sechestrul asigurator s-ar fi aplicat asupra bunurilor mobile și imobile ale

debitorului, recurentul petiționar a cerut rezilierea contractului de asistență

juridică, restituirea onorariului achitat în avans și actele puse la

dispoziție.

De asemenea, petiționarul

s-a adresat și Baroului Brașov care, prin decizia Consiliului nr. 18 din 26

octombrie 2006 a admis în parte cererea de restituire a onorariului și a dispus

restituirea sumelor de 1000 euro reprezentând 1/2 din onorariu și 810 euro,

reprezentând 1/2 din cheltuielile ocazionate cu deplasările în România.

Privitor la eroarea materială

comisă în traducerea încheierii Tribunalului Brașov din dosarul nr. 418/2006

din limba română în limba italiană, greșeala aparține traducătorului P.C. care

a și recunoscut-o, nicidecum avocatului.

În legătură cu documentele

pretins sustrase, a rezultat din aceleași acte premergătoare că acestea au fost

puse la dispoziția avocatului de către petiționar.

Referitor la tergiversarea

soluționării cauzelor civile menționate, nu s-a dovedit că judecata ar fi fost

amânată datorită absenței nejustificate a apărătorului.

Față de cele ce preced se

constată că avocatul nu a dovedit pasivitate ori rea credință în exercitarea

mandatului, și că el a participat la soluționarea celor două cauze civile în

baza contractului de asistență judiciară, reziliat unilateral de petiționar la

termenul de 19 iunie 2006 în fața Tribunalului Brașov și că în cauză lipsesc

latura obiectivă și cea subiectivă a infracțiunilor de înșelăciune și abuz de

încredere reclamate.

În consecință, constatând

legală și temeinică hotărârea primei instanțe de confirmare a soluției

procurorului de netrimitere în judecată a intimatului avocat P.I.C., Curtea, în

baza art. 385

15

pct. 1 lit. b) și a art. 192 C. proc. pen., urmează

a respinge recursul declarat de petiționarul M.U. cu obligarea acestuia la cheltuieli

judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat,

recursul declarat de petiționarul M.U. împotriva sentinței penale nr. 46/ F din

8 octombrie 2007 a Curții de Apel Brașov, secția penală și pentru cauze cu

minori.

Obligă recurentul petiționar

la plata sumei de 500 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 23 februarie 2009.