ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2116/2008
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2116/2008 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2008)
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea în contencios administrativ înregistrată la Curtea de Apel Cluj, la data de 6 septembrie 2007 reclamantul B.A. a solicitat în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii Cluj, anularea hotărârii nr. 22035 din 23 iulie 2007, emisă de pârâtă și obligarea acesteia să emită o nouă hotărâre pentru acordarea drepturilor de refugiat din motive etnice, potrivit prevederilor Legii nr. 189/2000. În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că, în perioada noiembrie 1940 – martie 1945 s-a refugiat împreună cu familia, din localitatea Viișoara în localitatea Dăbâca, aflată sub ocupația Ungariei, din motive de persecuție etnică.
Curtea de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 520 din 26 octombrie 2007 a admis acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul B.A. în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii Cluj și în consecință a dispus anularea hotărârii nr. 22035 din 23 iulie 2007 emisă de pârâtă. A obligat pârâta să-i recunoască reclamantului, calitatea de refugiat în perioada 20 octombrie 1941 – 6 martie 1945 și să-i acorde drepturile bănești prevăzute de O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările ulterioare, începând cu data de 10 aprilie 2007. În motivarea soluției s-a reținut că reclamantul a dovedit calitatea sa de refugiat împreună cu familia din localitatea Viișoara în localitatea Dăbâca, în perioada octombrie 1941 - martie 1945, din cauza persecuțiilor etnice.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs în termen pârâta Casa Județeană de Pensii Cluj, criticând hotărârea atacată, susținând în esență că, întrucât localitatea din care s-a mutat reclamantul era liberă, motivul schimbării domiciliului nu este din cauza persecuțiilor etnice. Examinând sentința atacată, față de critica formulată, dovezile administrate în cauză, actele normative aplicabile, precum și potrivit art. 3041 C. proc. civ., se constată că, recursul este nefondat. Potrivit prevederilor art. 1 din O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, beneficiază de prevederile acestui act normativ, persoana - cetățean român care, în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 a suferit persecuții etnice, aflându-se în una din situațiile enumerate în actul normativ.
Din interpretarea teleologică a prevederilor ordonanței rezultă că, atât obiectul cât și scopul reglementării îl constituie acordarea unor drepturi compensatorii pentru prejudiciile suferite, persoanelor persecutate de regimurile respective, în perioada arătată, din motive etnice. Din declarațiile martorilor B.I. și F.A., ambii având calitatea de beneficiari ai prevederilor Legii nr. 189/2000, rezultă că, reclamantul, minor fiind la acea dată, împreună cu familia a fost nevoit să se refugieze în perioada 20 octombrie 1941 - 6 martie 1945, din cauza persecuțiilor etnice, din localitatea Viișoara, județul Cluj, în localitatea Dăbâca, județul Cluj (din cauza rechiziționării alimentelor, dificultății găsirii unui loc de muncă, lipsei condițiilor necesare pentru copii de a urma cursurile școlii).
Cererea intimatului - reclamant B.A. pentru obligarea recurentei - pârâte Casa Județeană de Pensii Cluj la plata cheltuielilor de judecată în valoare de 500 lei se va respinge ca nedovedită, reținându-se că, înscrierea acestei sume pe împuternicirea avocațială dovedește cuantumul onorariului de avocat, dar nu face dovada plății acesteia. În consecință soluția instanței de fond este legală și temeinică, iar recursul declarat de pârâtă urmează a fi respins ca nefondat, potrivit art. 312 alin. (1) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Respinge recursul declarat de Casa Județeană de Pensii Cluj împotriva sentinței civile nr. 520 din 26 octombrie 2007 a Curții de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Respinge cererea intimatului - reclamant privind acordarea cheltuielilor de judecată, ca nedovedită. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 27 mai 2008.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.