ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1441/2008
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1441/2008 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2008)
Asupra recursului de față:
Din examinarea lucrărilor din dosar,
constată următoarele:
Prin sentința comercială nr. 4425 din 2
iunie 2006 a Tribunalului București, secția a VI-a comercială, a fost respinsă
excepția lipsei de interes invocată de pârâta C.N.I.N. SA București, iar pe
fond a fost respinsă acțiunea reclamantei P.I.C. cu sediul în Londra – Marea
Britanie și cu sediul ales în București prin care solicitase obligarea pârâtei
la plata unor despăgubiri în sumă de 529.345 dolari SUA reprezentând beneficiul
nerealizat de ea ca urmare a refuzului pârâtei de a încheia contractul de
vânzare-cumpărare având ca obiect mașina de tipar digital cu cerneală Data
Runner 520 precum și la plata sumei de 95.282,1 dolari SUA dobândă legală
aferentă despăgubirilor solicitate calculată pe perioada 3 februarie 2003 la
zi.
În esență, instanța de fond a apreciat că
prin înscrisurile depuse la dosar reclamanta a justificat un interes legitim,
personal, direct, născut și actual în promovarea acțiunii, ea considerându-se
prejudiciată pe pârâtă care prin refuzul de a încheia cu ea contractul de
vânzare-cumpărare având ca obiect mașina de tipar, după anularea licitației de
către instanță, a lipsit-o de realizarea unui beneficiu.
În consecință, excepția invocată de
pârâtă privitoare la lipsa de interes a reclamantei a fost respinsă ca
nefondată.
Pe fondul cauzei instanța a reținut că la
18 decembrie 2000 reclamanta a participat la licitația organizată de R.A.I.N.
pentru investiția „achiziționarea de utilaje tipografice pentru tipărirea
formularelor cu regim special”, licitație în urma căreia a fost declarată
câștigătoare U.A.G.
Ulterior, prin decizia nr. 150 din 3
februarie 2003 a Curții de Apel București, secția a VI-a comercială, s-a admis
cererea de revizuire formulată de reclamanta din prezenta cauză și s-a schimbat
în tot decizia nr. 569 din 1 noiembrie 2001 a Curții de Apel București, secția
a VI-a comercială, fiind admis recursul S.C. P.I.C. și modificat sentința de
fond nr. 5688 din 6 august 2001 a Tribunalului București, secția comercială în
sensul anulării licitației pentru utilajele adjudecate de U.A.G. Instanța însă
nu a primit cererea reclamantei de a fi ea declarată drept câștigătoare a
licitației apreciindu-se că acesta nu este atributul instanței ci al comisiei
de licitație.
În consecință, având în vedere aceste
hotărâri anterioare, instanța de fond a apreciat drept nefondată cererea
reclamantei în litigiul de față de a fi despăgubită de pârâtă pentru refuzul de
a încheia cu ea contractul de vânzare-cumpărare deoarece prin respectivele
hotărâri ea nu a fost declarată câștigătoare licitației așa încât nu se poate
reține în sarcina pârâtei vreo culpă și deci nu-i poate fi antrenată
răspunderea civilă delictuală.
În final s-a reținut că la 25 mai 2006
s-a încheiat procesul-verbal de analiză a documentației de licitație organizată
de pârâtă la 18 decembrie 2000 iar Comisia de selecție a ofertelor și licitații
pentru achiziția de produse, lucrări și servicii reanalizând ofertele a
declarat câștigătoare tot pe U.A.G. pentru toate cele trei utilaje ce au format
obiectul licitației din 18 decembrie 2000, proces-verbal neatacat.
Apelul declarat de reclamantă împotriva
acestei sentințe a fost respins ca nefondat prin decizia comercială nr. 98 din
13 februarie 2007 a Curții de Apel București, secția a V-a comercială, reținându-se
că instanța de fond a stabilit corect că în cauză nu sunt întrunite cerințele
răspunderii civile delictuale, astfel cum sunt prevăzute în art. 998-999 C.
civ., și nici nu au fost încălcate reglementările art. 6 din C.E.D.O.
privitoare la dreptul reclamantei la un proces echitabil.
Nemulțumită de această decizie reclamanta
a declarat recurs criticând-o pentru nelegalitate invocându-se motivele de
recurs prevăzute de art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ.
În dezvoltarea criticilor, întemeiate pe
art. 304 pct. 7 C. proc. civ., recurenta apreciază că decizia din apel nu
cuprinde motivele pe care se sprijină, argumentarea instanței fiind sumară și
fără să se bazeze pe probele administrate sau susținerile părților ori a
textelor legale invocate.
De asemenea recurenta consideră că
motivarea dată în apel este și contradictorie și străină de natura pricinii
întrucât reținând pe de-o parte că prin hotărârile anterioare instanța nu a
stabilit că în sarcina pârâtei ar exista vreo obligație de a încheia cu
reclamanta contractul iar ulterior că anularea licitației nu produce ca efect
decât obligația organizării unei noi licitații.
Ori, ea a susținut constant că obligația
pârâtei este un efect al hotărârii judecătorești invocate și nu o obligație
dispusă expres de instanță, caz în care ea nu ar fi formulat acțiunea de față
ci ar fi cerut direct punerea în executare a hotărârii respective.
Ceea ce a solicitat ea în prezenta cauză
este tocmai constatarea faptei ilicite a pârâtei constând în încălcarea
obligației decurgând din hotărârea invocată.
Prin cea de-a doua critică, întemeiată pe
dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. recurenta critică interpretarea
hotărârii de anulare a licitației, hotărâre prin care n-a fost anulată întreaga
licitație ci numai modul în care s-a calculat punctajul. Ori, în acest caz,
înseamnă că nefiind anulate celelalte acte juridice ce au intrat în procedura
licitației, reclamanta și-a păstrat dreptul său de a fi declarată câștigătoare
iar în patrimoniul pârâtei s-a născut obligația corelativă de a o declara pe
reclamantă câștigătoarea licitației. Neexecutarea acestei obligații atrage
răspunderea delictuală a pârâtei și obligația de a repara prejudiciul cauzat
reclamantei, prin echivalent.
În final, recurenta invocă și încălcarea
art. 6 C.E.D.O. și art. 129 alin. (4) C. proc. civ., în fața instanței de fond
ea neavând posibilitatea de a-și formula apărări și pe aspectul lipsirii de
efecte față de toate actele realizate de toți participanții la licitație, ca
efect al pretinsei nulități totale, aceste ultime aspecte ale apărării sale
nefiind discutate în contradictoriu, instanța de apel nemotivând de ce i-a
respins criticile invocate pe acest aspect.
Prin întâmpinare intimata pârâtă a
solicitat respingerea recursului ca nefondat, apreciind că recurenta, deși
invocă dispozițiile art. 304 C. proc. civ., reiterează de fapt motivele din
apel, așa încât curtea ar putea face chiar aplicare dispozițiilor art. 306 C.
proc. civ. și să sancționeze cu nulitate recursul declarat.
Pe fond apreciază criticile drept
nefondate apreciind că nemulțumirea reclamantei privind argumentarea din apel
nu conduce la transformarea recursului într-o cale devolutivă de atac și nici
la considerarea aplicării greșite a legii.
La termenul din 22 noiembrie 2007 Curtea
a invocat din oficiu natura juridică a litigiului și deci comercialitatea, în
raport de obiectul pricinii și de dispozițiile art. 81 din O.U.G. 61/2001
(devenit ulterior art. 82 după modificări) și a acordat mai multe termene în
vederea pregătirii apărării pe acest aspect, părțile administrând și probe în
acest sens.
La termenul de astăzi, părțile au invocat
apărări și pus concluzii în raport și de decizia nr. 3878 din 28 noiembrie 2007
a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția comercială, decizie dată într-un
litigiu similar derulat între SC E. SRL și pârâtă, iar după cesionarea creanței
de către SC E. SRL către reclamanta din prezenta cauză, între părțile din
prezentul litigiu.
Analizând excepția Curtea o apreciază ca
întemeiată pentru următoarele considerente:
Obiectul litigiului de față îl formează
cererea de despăgubiri formulată de S.C. P.I.C., prejudiciată de pârâtă care nu
și-a executat obligațiile în urma anulării licitației din 18 decembrie 2000
prin decizia nr. 150 din 3 februarie 2003 a Curții de Apel București, secția a VI-a
comercială, după cum susține reclamanta în acțiunea de fond.
Această acțiune a fost formulată la 31
ianuarie 2006 și întemeiată pe dispozițiile art. 998-999 C. civ.
Încă de la fond, prin întâmpinare, pârâta
a invocat inadmisibilitatea acțiunii invocând dispozițiile art. 53 alin. (1)
lit. b) și h) din O.G. 118/1999 privind achizițiile publice, act normativ în
vigoare la data ținerii licitației din 18 decembrie 2000 apreciind că
reclamanta ar fi trebuit să urmeze procedura administrativă specială și să se
adreseze comisiei de licitație și nu să investească instanța potrivit dreptului
comun.
Această excepție a fost respinsă și
calificată drept apărare de fond la termenul din 31 martie 2006, și a rămas ca
atare în vederea instanței de fond, fără însă a se mai analiza în sentința dată
ulterior.
Analizarea acestei apărări era esențială
pentru că în raport de ea urma să fie stabilită natura juridică a litigiului și
implicit competența instanțelor în rezolvarea litigiului.
Fiind o excepție de ordine publică, în
temeiul art. 306 alin. (2) C. proc. civ., curtea a invocat-o din oficiu în faza
recursului, ea urmând a fi analizată în condițiile art. 136 și art. 137 C.
proc. civ.
În speță este indiscutabil că licitația
din 18 decembrie 2000 a vizat achizițiile publice, așa cum rezultă și din
Hotărârea de desemnare a ofertei câștigătoare întocmită la 28 decembrie 2000 de
Comisia de licitație (filele 30-34 dosar fond).
La data ținerii licitației fusese
adoptată O.G. 118/1999 privind achizițiile publice, act normativ a cărui
intrare în vigoare a fost amânată succesiv prin O.U.G. 202/1999, nr. 18/2000,
nr. 121/2000, nr. 141/2000, nr. 186/2000, iar apoi suspendată prin O.G.
295/2000, pentru ca în final ea să fie abrogată prin art. 111 din O.U.G. 60 din
25 aprilie 2001.
Deși în cadrul litigiului privind
anularea licitației s-a pus în discuție necompetența instanțelor comerciale în
soluționarea litigiului, invocându-se competența instanțelor de contencios
administrativ, această excepție a fost respinsă tocmai datorită faptului că O.G.
118/1999 nu intrase în vigoare urmare amânărilor succesive.
În prezentul litigiu însă competența
instanțelor în soluționarea litigiului urmează a fi analizată în raport de
normele legale în vigoare la data promovării acțiunii, 31 ianuarie 2006,
potrivit principiului
tempus regit actum
și dispozițiilor art. 725 alin.
(1) C. proc. civ. potrivit cărora dispozițiile legii noi de procedură se aplică
din momentul intrării în vigoare a ei.
În speță, la data promovării acțiunii
erau în vigoare dispozițiile O.U.G. 60/2001 privind achizițiile publice așa
încât, potrivit art. 82 alin. (2) din acest act normativ competența
soluționării acțiunii în despăgubiri revenea instanței de contencios administrativ
a tribunalului în a cărui rază teritorială de competență se afla sediul
autorității contractante.
În consecință Curtea apreciază că greșit
cauza a fost soluționată de instanțele comerciale, neintrând în competența lor
soluționarea acestei cereri, chiar dacă anterior licitația fusese anulată de
aceste instanțe.
Împrejurarea că ulterior, la 30 iunie
2006, și O.U.G. 60/2001 a fost abrogată prin art. 305 lit. b) din O.U.G.
34/2006, nu are nici o relevanță în stabilirea instanței competente, deoarece
noul act normativ modifică doar procedura soluționării nu și competența
instanțelor de contencios administrativ, stipulându-se expres aplicabilitatea
dispozițiilor Legii 554/2004 în art. 287, iar potrivit dispozițiilor art. 725
alin. (2) C. proc. civ., chiar și în cazul în care s-ar fi schimbat competența,
procesele în curs de judecată, caz în speță, vor continua să fie judecate de
acele instanțe legal investite.
Împrejurarea că între aceleași părți s-a
derulat și un alt litigiu vizând alte despăgubiri solicitate de un alt
participant la licitație de la aceeași pârâtă, în drepturile căruia s-a
subrogat urmare cesiunii de creanță reclamanta de față, litigiu soluționat prin
admiterea recursului, casarea hotărârilor și trimiterea cauzei spre rejudecare
nu este de natură a influența soluția din cauza de față, pentru argumentele
deja expuse, normele de competență fiind imperative de la ale căror dispoziții
nu se poate deroga.
În consecință, Curtea va admite excepția
necompetenței materiale a instanțelor comerciale și va admite recursul formulat
în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) și 3 C. proc. civ. coroborat cu
art. 304 pct. 3 C. proc. civ. și art. 306 alin. (2) C. proc. civ., va casa atât
decizia din apel cât și sentința de fond și va trimite cauza spre rejudecare în
primă instanță Tribunalului București, secția de contencios administrativ.
Față de admiterea excepției necompetenței
materiale, criticile invocate de recurentă nu mai pot fi analizate, ele urmând
a fi avute în vedere cu ocazia rejudecării de către instanța competentă.
PENTRU ACESTE
MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite excepția necompetenței instanțelor
comerciale.
Admite recursul declarat de reclamanta P.I.C.
Londra împotriva deciziei nr. 98 din 13 februarie 2007 a Curții de Apel București,
secția a VI-a comercială.
Casează decizia recurată și sentința nr. 4425
din 2 iunie 2006 a Tribunalului București, secția a VI-a comercială, și trimite
cauza spre rejudecare în primă instanță la Tribunalul București, secția de contencios
administrativ.
Irevocabilă.
Pronunțata în ședință publică,
astăzi 10 aprilie 2008.