ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1441/2008

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința comercială nr. 4425 din 2 iunie 2006 a Tribunalului București, secția a VI-a comercială, a fost respinsă excepția lipsei de interes invocată de pârâta C.N.I.N. SA București, iar pe fond a fost respinsă acțiunea reclamantei P.I.C. cu sediul în Londra – Marea Britanie și cu sediul ales în București prin care solicitase obligarea pârâtei la plata unor despăgubiri în sumă de 529.345 dolari SUA reprezentând beneficiul nerealizat de ea ca urmare a refuzului pârâtei de a încheia contractul de vânzare-cumpărare având ca obiect mașina de tipar digital cu cerneală Data Runner 520 precum și la plata sumei de 95.282,1 dolari SUA dobândă legală aferentă despăgubirilor solicitate calculată pe perioada 3 februarie 2003 la zi.

În esență, instanța de fond a apreciat că prin înscrisurile depuse la dosar reclamanta a justificat un interes legitim, personal, direct, născut și actual în promovarea acțiunii, ea considerându-se prejudiciată pe pârâtă care prin refuzul de a încheia cu ea contractul de vânzare-cumpărare având ca obiect mașina de tipar, după anularea licitației de către instanță, a lipsit-o de realizarea unui beneficiu. În consecință, excepția invocată de pârâtă privitoare la lipsa de interes a reclamantei a fost respinsă ca nefondată. Pe fondul cauzei instanța a reținut că la 18 decembrie 2000 reclamanta a participat la licitația organizată de R.A.I.N. pentru investiția „achiziționarea de utilaje tipografice pentru tipărirea formularelor cu regim special”, licitație în urma căreia a fost declarată câștigătoare U.A.G.

Ulterior, prin decizia nr. 150 din 3 februarie 2003 a Curții de Apel București, secția a VI-a comercială, s-a admis cererea de revizuire formulată de reclamanta din prezenta cauză și s-a schimbat în tot decizia nr. 569 din 1 noiembrie 2001 a Curții de Apel București, secția a VI-a comercială, fiind admis recursul S.C. P.I.C. și modificat sentința de fond nr. 5688 din 6 august 2001 a Tribunalului București, secția comercială în sensul anulării licitației pentru utilajele adjudecate de U.A.G. Instanța însă nu a primit cererea reclamantei de a fi ea declarată drept câștigătoare a licitației apreciindu-se că acesta nu este atributul instanței ci al comisiei de licitație.

În consecință, având în vedere aceste hotărâri anterioare, instanța de fond a apreciat drept nefondată cererea reclamantei în litigiul de față de a fi despăgubită de pârâtă pentru refuzul de a încheia cu ea contractul de vânzare-cumpărare deoarece prin respectivele hotărâri ea nu a fost declarată câștigătoare licitației așa încât nu se poate reține în sarcina pârâtei vreo culpă și deci nu-i poate fi antrenată răspunderea civilă delictuală. În final s-a reținut că la 25 mai 2006 s-a încheiat procesul-verbal de analiză a documentației de licitație organizată de pârâtă la 18 decembrie 2000 iar Comisia de selecție a ofertelor și licitații pentru achiziția de produse, lucrări și servicii reanalizând ofertele a declarat câștigătoare tot pe U.A.G.

pentru toate cele trei utilaje ce au format obiectul licitației din 18 decembrie 2000, proces-verbal neatacat. Apelul declarat de reclamantă împotriva acestei sentințe a fost respins ca nefondat prin decizia comercială nr. 98 din 13 februarie 2007 a Curții de Apel București, secția a V-a comercială, reținându-se că instanța de fond a stabilit corect că în cauză nu sunt întrunite cerințele răspunderii civile delictuale, astfel cum sunt prevăzute în art. 998-999 C. civ., și nici nu au fost încălcate reglementările art. 6 din C.E.D.O. privitoare la dreptul reclamantei la un proces echitabil. Nemulțumită de această decizie reclamanta a declarat recurs criticând-o pentru nelegalitate invocându-se motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 7 și 9 C. proc.

civ. În dezvoltarea criticilor, întemeiate pe art. 304 pct. 7 C. proc. civ., recurenta apreciază că decizia din apel nu cuprinde motivele pe care se sprijină, argumentarea instanței fiind sumară și fără să se bazeze pe probele administrate sau susținerile părților ori a textelor legale invocate. De asemenea recurenta consideră că motivarea dată în apel este și contradictorie și străină de natura pricinii întrucât reținând pe de-o parte că prin hotărârile anterioare instanța nu a stabilit că în sarcina pârâtei ar exista vreo obligație de a încheia cu reclamanta contractul iar ulterior că anularea licitației nu produce ca efect decât obligația organizării unei noi licitații. Ori, ea a susținut constant că obligația pârâtei este un efect al hotărârii judecătorești invocate și nu o obligație dispusă expres de instanță, caz în care ea nu ar fi formulat acțiunea de față ci ar fi cerut direct punerea în executare a hotărârii respective.

Ceea ce a solicitat ea în prezenta cauză este tocmai constatarea faptei ilicite a pârâtei constând în încălcarea obligației decurgând din hotărârea invocată. Prin cea de-a doua critică, întemeiată pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. recurenta critică interpretarea hotărârii de anulare a licitației, hotărâre prin care n-a fost anulată întreaga licitație ci numai modul în care s-a calculat punctajul. Ori, în acest caz, înseamnă că nefiind anulate celelalte acte juridice ce au intrat în procedura licitației, reclamanta și-a păstrat dreptul său de a fi declarată câștigătoare iar în patrimoniul pârâtei s-a născut obligația corelativă de a o declara pe reclamantă câștigătoarea licitației.

Neexecutarea acestei obligații atrage răspunderea delictuală a pârâtei și obligația de a repara prejudiciul cauzat reclamantei, prin echivalent. În final, recurenta invocă și încălcarea art. 6 C.E.D.O. și art. 129 alin. (4) C. proc. civ., în fața instanței de fond ea neavând posibilitatea de a-și formula apărări și pe aspectul lipsirii de efecte față de toate actele realizate de toți participanții la licitație, ca efect al pretinsei nulități totale, aceste ultime aspecte ale apărării sale nefiind discutate în contradictoriu, instanța de apel nemotivând de ce i-a respins criticile invocate pe acest aspect. Prin întâmpinare intimata pârâtă a solicitat respingerea recursului ca nefondat, apreciind că recurenta, deși invocă dispozițiile art. 304 C. proc.

civ., reiterează de fapt motivele din apel, așa încât curtea ar putea face chiar aplicare dispozițiilor art. 306 C. proc. civ. și să sancționeze cu nulitate recursul declarat. Pe fond apreciază criticile drept nefondate apreciind că nemulțumirea reclamantei privind argumentarea din apel nu conduce la transformarea recursului într-o cale devolutivă de atac și nici la considerarea aplicării greșite a legii. La termenul din 22 noiembrie 2007 Curtea a invocat din oficiu natura juridică a litigiului și deci comercialitatea, în raport de obiectul pricinii și de dispozițiile art. 81 din O.U.G. 61/2001 (devenit ulterior art. 82 după modificări) și a acordat mai multe termene în vederea pregătirii apărării pe acest aspect, părțile administrând și probe în acest sens.

La termenul de astăzi, părțile au invocat apărări și pus concluzii în raport și de decizia nr. 3878 din 28 noiembrie 2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția comercială, decizie dată într-un litigiu similar derulat între SC E. SRL și pârâtă, iar după cesionarea creanței de către SC E. SRL către reclamanta din prezenta cauză, între părțile din prezentul litigiu. Analizând excepția Curtea o apreciază ca întemeiată pentru următoarele considerente: Obiectul litigiului de față îl formează cererea de despăgubiri formulată de S.C. P.I.C., prejudiciată de pârâtă care nu și-a executat obligațiile în urma anulării licitației din 18 decembrie 2000 prin decizia nr. 150 din 3 februarie 2003 a Curții de Apel București, secția a VI-a comercială, după cum susține reclamanta în acțiunea de fond.

Această acțiune a fost formulată la 31 ianuarie 2006 și întemeiată pe dispozițiile art. 998-999 C. civ. Încă de la fond, prin întâmpinare, pârâta a invocat inadmisibilitatea acțiunii invocând dispozițiile art. 53 alin. (1) lit. b) și h) din O.G. 118/1999 privind achizițiile publice, act normativ în vigoare la data ținerii licitației din 18 decembrie 2000 apreciind că reclamanta ar fi trebuit să urmeze procedura administrativă specială și să se adreseze comisiei de licitație și nu să investească instanța potrivit dreptului comun. Această excepție a fost respinsă și calificată drept apărare de fond la termenul din 31 martie 2006, și a rămas ca atare în vederea instanței de fond, fără însă a se mai analiza în sentința dată ulterior.

Analizarea acestei apărări era esențială pentru că în raport de ea urma să fie stabilită natura juridică a litigiului și implicit competența instanțelor în rezolvarea litigiului. Fiind o excepție de ordine publică, în temeiul art. 306 alin. (2) C. proc. civ., curtea a invocat-o din oficiu în faza recursului, ea urmând a fi analizată în condițiile art. 136 și art. 137 C. proc. civ. În speță este indiscutabil că licitația din 18 decembrie 2000 a vizat achizițiile publice, așa cum rezultă și din Hotărârea de desemnare a ofertei câștigătoare întocmită la 28 decembrie 2000 de Comisia de licitație (filele 30-34 dosar fond). La data ținerii licitației fusese adoptată O.G. 118/1999 privind achizițiile publice, act normativ a cărui intrare în vigoare a fost amânată succesiv prin O.U.G.

202/1999, nr. 18/2000, nr. 121/2000, nr. 141/2000, nr. 186/2000, iar apoi suspendată prin O.G. 295/2000, pentru ca în final ea să fie abrogată prin art. 111 din O.U.G. 60 din 25 aprilie 2001. Deși în cadrul litigiului privind anularea licitației s-a pus în discuție necompetența instanțelor comerciale în soluționarea litigiului, invocându-se competența instanțelor de contencios administrativ, această excepție a fost respinsă tocmai datorită faptului că O.G. 118/1999 nu intrase în vigoare urmare amânărilor succesive. În prezentul litigiu însă competența instanțelor în soluționarea litigiului urmează a fi analizată în raport de normele legale în vigoare la data promovării acțiunii, 31 ianuarie 2006, potrivit principiului tempus regit actum și dispozițiilor art. 725 alin. (1) C. proc.

civ. potrivit cărora dispozițiile legii noi de procedură se aplică din momentul intrării în vigoare a ei. În speță, la data promovării acțiunii erau în vigoare dispozițiile O.U.G. 60/2001 privind achizițiile publice așa încât, potrivit art. 82 alin. (2) din acest act normativ competența soluționării acțiunii în despăgubiri revenea instanței de contencios administrativ a tribunalului în a cărui rază teritorială de competență se afla sediul autorității contractante. În consecință Curtea apreciază că greșit cauza a fost soluționată de instanțele comerciale, neintrând în competența lor soluționarea acestei cereri, chiar dacă anterior licitația fusese anulată de aceste instanțe. Împrejurarea că ulterior, la 30 iunie 2006, și O.U.G.

60/2001 a fost abrogată prin art. 305 lit. b) din O.U.G. 34/2006, nu are nici o relevanță în stabilirea instanței competente, deoarece noul act normativ modifică doar procedura soluționării nu și competența instanțelor de contencios administrativ, stipulându-se expres aplicabilitatea dispozițiilor Legii 554/2004 în art. 287, iar potrivit dispozițiilor art. 725 alin. (2) C. proc. civ., chiar și în cazul în care s-ar fi schimbat competența, procesele în curs de judecată, caz în speță, vor continua să fie judecate de acele instanțe legal investite.

Împrejurarea că între aceleași părți s-a derulat și un alt litigiu vizând alte despăgubiri solicitate de un alt participant la licitație de la aceeași pârâtă, în drepturile căruia s-a subrogat urmare cesiunii de creanță reclamanta de față, litigiu soluționat prin admiterea recursului, casarea hotărârilor și trimiterea cauzei spre rejudecare nu este de natură a influența soluția din cauza de față, pentru argumentele deja expuse, normele de competență fiind imperative de la ale căror dispoziții nu se poate deroga. În consecință, Curtea va admite excepția necompetenței materiale a instanțelor comerciale și va admite recursul formulat în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) și 3 C. proc. civ.

coroborat cu art. 304 pct. 3 C. proc. civ. și art. 306 alin. (2) C. proc. civ., va casa atât decizia din apel cât și sentința de fond și va trimite cauza spre rejudecare în primă instanță Tribunalului București, secția de contencios administrativ. Față de admiterea excepției necompetenței materiale, criticile invocate de recurentă nu mai pot fi analizate, ele urmând a fi avute în vedere cu ocazia rejudecării de către instanța competentă.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite excepția necompetenței instanțelor comerciale. Admite recursul declarat de reclamanta P.I.C. Londra împotriva deciziei nr. 98 din 13 februarie 2007 a Curții de Apel București, secția a VI-a comercială. Casează decizia recurată și sentința nr. 4425 din 2 iunie 2006 a Tribunalului București, secția a VI-a comercială, și trimite cauza spre rejudecare în primă instanță la Tribunalul București, secția de contencios administrativ. Irevocabilă. Pronunțata în ședință publică, astăzi 10 aprilie 2008.