ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2568/2008
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2568/2008 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2008)
Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin încheierea din 6 august 2008, Curtea de Apel Brașov, secția penală, în baza art. 300 2 C. proc. pen., a menținut măsura arestării preventive a inculpatei G.M.A., în prezent deținută în Penitenciarul Codlea, constatând că temeiurile care au determinat arestarea preventivă a inculpatei subzistă și în prezent și impun în continuare privarea ei de libertate, fiind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen. Pentru a dispune astfel, Curtea de Apel București a apreciat că sunt întrunite cumulativ condițiile prevăzute de art. 148 lit. f) C. proc.
pen., modificat prin Legea nr. 356/2006, întrucât inculpata a săvârșit o infracțiune pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani și există probe certe că lăsarea inculpatului în stare de libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică, față de natura infracțiunii săvârșite și gradul de pericol social ridicat al acesteia ce rezultă din modalitate de comitere și persoana victimei, care la aceea varsă avea nevoie de ocrotire și dragoste din partea mamei sale. Împotriva încheierii a declarat recurs inculpata și a lăsat soluția la aprecierea instanței. Inculpata a fost trimisă în judecată prin rechizitoriul nr. 127/MF/P/2007 din 31 decembrie 2007 al Parchetului de pe lângă Tribunalul pentru Minori și Familie Brașov pentru săvârșirea infracțiunii de omor calificat prevăzută de art. 174, art. 175 alin. (1) lit. c) și d) C. pen.
Recursul este nefondat. S-a reținut că în data de 10 iulie 2007, inculpata s-a deplasat împreună cu fiul său minor I.I.C., în vârstă de 1 an și 9 luni neîmpliniți, pe malul pârâului Voila, unde profitând de imposibilitatea de apărare a acestuia, l-a scufundat în apă aproximativ 15 minute, cauzându-i decesul prin înec. Verificând recursul în raport de actele dosarului și de dispozițiile prevăzute de art. 148, art. 160 b și art. 300 2 C. proc. pen. se constată că măsura arestării preventive și menținerea acesteia a fost luată în conformitate cu dispozițiile legale. Așa cum a arătat și Curtea de Apel Brașov, sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 148 lit. f) și art. 160 b C. proc. pen., respectiv temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate, inculpata a săvârșit o infracțiune pentru care legea prevede o pedeapsa de 4 ani și există probe că lăsarea sa în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică.
În consecință, recursul declarat de inculpata G.M.A. este nefondat și în baza art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va fi respins ca atare, cu obligarea recurentei inculpate la plata cheltuielilor judiciare către stat, în care este inclus și onorariul apărătorului desemnat din oficiu.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpata G.M.A. împotriva încheierii din 6 august 2008 pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția penală și pentru cauze cu minori, în dosarul nr. 5/119/2008. Obligă recurenta inculpată la plata sumei de 140 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 40 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică azi 25 august 2008.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.