ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 998/2009

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin încheierea din 27 noiembrie 2006,

pronunțată în dosarul nr. 15329/2006, Judecătoria Iași a dispus sesizarea

Curții de Apel Iași pentru soluționarea excepției de nelegalitate a ordinului

nr. 484/2005 emis de A.N.P.C.

Excepția respectivă a fost ridicată de

petenta SC O.G. SRL Sibiu, iar obiectul pricinii viza plângerea acestui agent

economic împotriva procesului-verbal de contravenție nr. 157/497 din 23 iunie

2006 încheiat de autoritatea națională mai sus menționată.

Prin sentința nr. 173/CA din 6 octombrie 2008,

Curtea de Apel Iași, secția de contencios administrativ și fiscal, a respins

excepția de nelegalitate ca neîntemeiată.

Instanța a reținut că prin emiterea

ordinului nr. 484/2005, nu a făcut altceva, decât să realizeze politica

Guvernului în domeniul protecției consumatorilor, potrivit competențelor

stabilite în condițiile art. 28 din O.G. nr. 21/1992, republicată, detaliind,

raportat la specificul activității de schimb valutar, condițiile tehnice de

realizare a obligației fundamentale a oricărui agent economic de a-și informa

clienții, fără ca în acest mod să denatureze sau să completeze cadrul normativ

stabilit prin ordonanța guvernamentală.

Împotriva sentinței a declarat

recurs petenta SC O.G. SRL Sibiu.

Recurenta a susținut că în mod

greșit prima instanță a respins excepția de nelegalitate întrucât, conținutul

reglementării realizate prin ordinul nr. 484/2005 al Autorității Naționale

pentru Protecția Consumatorilor nu reprezintă doar o detaliere a obligației de

informare consacrată în mod expres prin art. 7 lit. c) din O.G. nr. 21/1992.

În opinia sa, normele imperative ale

ordinului, urmate în practică de aplicarea unor sancțiuni contravenționale,

demonstrează faptul că prin emiterea acelui act administrativ normativ „s-a

lărgit cadrul contravențional instituit prin actul normativ superior”.

Criticile formulate de recurentă nu

sunt întemeiate.

Prin ordinul nr. 484 din 11

octombrie 2005, A.N.P.C. a stabilit unele măsuri de informare a consumatorilor

de către agenții economici care desfășoară activități de schimb valutar.

Actul administrativ normativ a fost emis

cu respectarea competenței acestei autorități publice centrale și în aplicarea

dispozițiilor art. 1 și art. 8 ale O.U.G. nr. 21/1992 privind protecția

consumatorilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

Potrivit art. 1 din ordin, agenții

economici care desfășoară activități de schimb valutar au obligația de a-i informa

pe consumatori asupra cursurilor de schimb valutar, atât pentru operațiunile de

vânzare, cât și pentru operațiunile de cumpărare de valută, prin afișare la loc

vizibil, atât în interiorul, cât și în exteriorul casei de schimb valutar,

conform prevederilor prezentului ordin.

Necesitatea practică a reglementării a

rezultat din existența unui număr însemnat de reclamații telefonice și scrise

cu privire la activitatea agenților economici care desfășoară activități de

schimb valutar, precum și la corectitudinea operațiunilor de schimb.

Așa cum corect a reținut prima instanță,

dispozițiile celor 6 articole care alcătuiesc conținutul reglementării, nu

instituie fapte contravenționale, ci detaliază măsuri cu un pronunțat caracter

tehnic, obligatorii pentru operatori economici din domeniu, având ca scop,

respectarea dreptului la informare, precum și a altor drepturi legitime ale

consumatorilor.

În plus, se cuvine menționată

jurisprudența care s-a conturat până la această dată, referitor la legalitatea

ordinului nr. 484/2005 al A.N.P.C.

Prin deciziile nr. 2410 din 27 iunie 2006

și respectiv nr. 4410 din 10 noiembrie 2007, Înalta Curte de Casație și

Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, a menținut hotărârile

pronunțate de Curtea de Apel Iași, secția de contencios administrativ și fiscal,

în litigii având un obiect similar cu cel al cauzei de față.

S-a concluzionat în sensul că prin actul

administrativ, autoritatea publică emitentă nu a făcut altceva decât să

dezvolte și să detalieze reglementări conținute în O.G. nr. 21/1992, care

stabilesc obligația operatorilor economici de a informa consumatorii prin toate

elementele de identificare și caracterizare a serviciilor oferite.

În lipsa oricăror elemente care să

confirme voința autorității publice emitente de a institui prin această

reglementare, norme juridice a căror nerespectare să atragă răspunderea

contravențională a operatorilor, soluția recurată, de respingere a excepției de

nelegalitate se vădește legală și temeinică.

Așa fiind, recursul urmează a se respinge

ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de SC O.G. SRL Sibiu împotriva sentinței

civile nr. 173/CA din 6 octombrie 2008 a Curții de Apel Iași, secția de

contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 24

februarie 2009.