ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3134/2007

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la 30

martie 2006 reclamanții N.C., T.S.M., P.F., V.V., G.E., A.A., P.M. și R.C. au

formulat recurs împotriva hotărârii nr. 152 din 1 martie 2006, emisă de

Consiliul Superior al Magistraturii, prin care a fost adoptat Regulamentul

privind organizarea și desfășurarea concursului de admitere în magistratură,

precum și procedura de numire în funcțiile de judecători și procurori,

solicitând anularea parțială a acestei hotărâri, respectiv în privința

dispozițiilor referitoare la examenul de verificare a cunoștințelor prevăzute

de art. 33 alin. (14) din Legea nr. 303/2004.

În motivarea recursului reclamanții

arată că hotărârea atacată cuprinde prevederile nelegale referitoare la

materiile de concurs, modalitatea de examinare și notare, retroactivitatea

nepromovării examenului cu consecința anulării decretelor de numire în funcție,

restituirii sumelor de bani încasate cu titlu de salariu pentru activitatea

desfășurată în această perioadă și nulitatea actelor de procedură efectuate

(ordonanțe, de reținere, rechizitorii, ordonanțe de scoatere de sub urmărire

penală, etc.)

Se susține că din economia alin. (13)

și (14) ale art. 33 din Legea nr. 303/2004 și care se referă la persoanele

numite în funcția de judecător sau procuror având o vechime de 10 ani în

funcția de judecător, ori cumulat judecător, procuror, avocat, rezultă că

examenul pentru verificarea cunoștințelor ar trebui să aibă ca obiect exclusiv

verificarea cunoștințelor acumulate în perioada de 6 luni a cursului

obligatoriu de formare profesională desfășurat în cadrul Institutului Național

al Magistraturii. Prin hotărârea atacată examenul este organizat ca un

veritabil concurs de intrare în magistratură, cuprinzând toate materiile

dreptului, deși numirea reclamanților în magistratură fără concurs s-a făcut

tocmai în considerarea experienței lor anterioare, îndelungată în domeniu.

Se menționează că aceste prevederi

aduc atingere principiului stabilității în funcție, din moment ce nepromovarea

examenului conduce la revocarea din funcția de judecător sau procuror în care

au fost numiți prin decret prezidențial și pe care au exercitat-o,

îndeplinindu-și toate atribuțiile de serviciu, alături de ceilalți magistrați.

În cauză au formulat cereri de

intervenție în nume propriu și alți magistrați numiți în aceleași condiții ca

și reclamanții, cărora li se aplică Hotărârea Consiliului Superior al

Magistraturii nr. 152 din 1 martie 2006, respectiv C.R., ș.a.

De asemenea, Parchetul de pe lângă

Tribunalul București a formulat cerere de intervenție în nume propriu și

accesorie în interesul procurorilor încadrați la nivelul Parchetului de pe

lângă Tribunalul București și Parchetelor de pe lângă judecătoriile sectoarelor

municipiului București, respectiv N.C., P.F., ș.a., cu motivarea că există

interesul desfășurării în condiții optime a activității respectivului parchet,

cu un număr suficient de procurori, iar magistrații respectivi au făcut dovada

competenței lor profesionale prin activitatea desfășurată.

În drept cererile de intervenție au

fost întemeiate pe prevederile art. 49 Înalta Curte de Casație și Justiție

procedură civilă, fiind admise în principiu.

La dosar au fost depuse înscrisuri

doveditoare privind numirea în magistratură și cariera profesională a

magistraților reclamanți și intevenienți, precum și hotărârea atacată.

Intimatul Consiliul Superior al

Magistraturii a formulat întâmpinare, invocând în principal excepția

necompetenței materiale a Înaltei Curți de Casație și Justiție în soluționarea

recursului, iar în subsidiar solicitând respingerea acestuia ca nefondat.

Analizând actele dosarului și

susținerile părților, Înalta Curte reține următoarele:

În privința excepției de

necompetență materială invocată de Consiliul Superior al Magistraturii în baza

art. 3 pct. 1 C. proc. civ., aceasta urmează a fi respinsă, reținându-se că

potrivit art. 29 alin. (5) și (7) din Legea nr. 317/2004 republicată,

hotărârile Plenului Consiliului Superior al Magistraturii privind cariera și

drepturile judecătorilor și procurorilor pot fi atacate cu recurs de orice

persoană interesată, în termen de 15 zile de la comunicare sau publicare, la Secția de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Pe fondul cauzei, prin Hotărârea nr.

152 din 1 martie 2006 adoptată de Plenul Consiliului Superior al Magistraturii

și publicată în M.Of. Partea I, nr. 230 din 14 martie 2006 a fost aprobat Regulamentul privind organizarea și desfășurarea concursului de admitere în

magistratură, precum și procedura de numire în funcțiile de judecător și

procuror fără concurs. Cu privire la magistrații numiți în funcții de

judecători și procurori fără concurs hotărârea prevede obligativitatea de a

urma cursuri de pregătire profesională în cadrul Institutului Național al

Magistraturii pe o perioadă de 6 luni, la terminarea acestora urmând a fi

susținut un examen pentru verificarea cunoștințelor, constând în probe scrise

și orale, teoretice și practice la drept civil, procesual civil, penal,

procesual penal, organizare judiciară, Codul deontologic al judecătorilor și

procurorilor și elemente de drept comunitar; se precizează că tematica și

bibliografia pentru disciplinele care fac obiectul examenului se elaborează de

Institutul Național al Magistraturii și se aprobă de Consiliul Superior al

Magistraturii cu cel puțin 30 de zile înainte de data examenului.

Se mai stabilește că nepromovarea

examenului sau absența nejustificată conduce la eliberarea din funcție.

Reclamanții și intervenienții au

atacat aceste prevederi (cuprinse în capitolul VI al Regulamentului), prin

prezentul recurs formulat în baza art. 29 alin. (5) și (7) din Legea nr.

317/2004 republicată, susținând că acestea contravin prevederilor art. 33 alin.

(13) și (14) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și

procurorilor, republicată, cu modificările ulterioare.

Analizând legalitatea actului

administrativ atacat, Înalta Curte reține că potrivit art. 33 alin. (13) din

Legea nr. 303/2004, republicată, cu modificările ulterioare, după numirea în

funcția de judecător sau procuror, persoanele prevăzute la art. 33 alin. (5)-(8),

respectiv cele cu o vechime de 10 ani în funcții de judecător, procuror ori

cumulat, judecător, procuror, avocat, sunt obligate să urmeze pe o perioadă de

6 luni, un curs de formare profesională în cadrul Institutului Național al

Magistraturii, urmând ca la sfârșitul cursului să susțină, conform alin. (14)

al aceluiași articol un examen pentru verificarea cunoștințelor; nepromovarea

examenului atrage eliberarea din funcție cu obligația restituirii

indemnizațiilor primite pe perioada cursurilor de formare profesională.

Față de conținutul acestor

dispoziții legale nu se poate susține că organizarea examenului de verificare a

cunoștințelor, consecutiv cursurilor de formare profesională, este nelegală și

nici nu rezultă din interpretarea literală, gramaticală sau sistematică a

textelor de lege că verificarea cunoștințelor ar trebui să se refere exclusiv

la informațiile dobândite în timpul cursului sau în domeniul în care lucrează

magistratul.

Este adevărat că, din considerente

de oportunitate a reglementării, ținându-se seama de scopul examenului, se

impune o dozare a dificultății și întinderii subiectelor, dar aceasta este o

problemă de aplicare concretă a Hotărârii nr. 152 din 1 martie 2006 de către

organizatorii probelor respective, iar nu o problemă de legalitate a actului

administrativ.

De asemenea, sancțiunea eliberării

din funcție în cazul nepromovării examenului nu poate fi anulată de către

instanță, aceasta fiind prevăzută tot prin legea menționată.

Pentru considerentele expuse Înalta

Curte constată că recursul și cererile de intervenție sunt neîntemeiate, urmând

a fi respinse ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de N.C., T.S.M.,

P.F., V.V., G.E., A.A., P.M. și R.C., împotriva Hotărârii nr. 152 din 1 martie

2006 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, ca nefondat.

Respinge cererile de intervenție

formulate de Parchetul de pe lângă Tribunalul București, Parchetul de pe lângă

Tribunalul București, C.E., ș.a., ca nefondate.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi 20 iunie 2007.