ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1034/2009

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 31 din 5 februarie 2008, Curtea de Apel București a respins, ca nefondată, plângerea formulată de G.M. împotriva ordonanței nr. 51/D/P din 15 august 2007 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, D.I.I.C.O.T. Pentru a dispune astfel, curtea de apel a reținut următoarele: Petiționarul G.M. era, în anul 2005, corespondent local al publicației „R.L.”, în cadrul subredacției Brăila, calitate în care deținea în calculator proprietatea SC „R.” SA pe care se afla instalat HDD nr.2. În această calitate, a intrat în legătură cu persoane din diverse medii, printre acestea aflându-se și O.S., I.M.

și E.G. La data de 2 iulie 2005, a primit de la O.S., CD 2 pe care l-a vizionat singur, la 3 iulie, iar la 5 iulie 2007 împreună cu I.G., recunoscând că materialul conținea marcaje de clasificare și anume, informații de natură militară. La 10 decembrie 2005, la domiciliul său și pe computerul ce îi aparținea, a vizualizat împreună cu I.M. și E.G., informații secrete de stat și secrete de serviciu denumite generic „R.A.”, după care a transmis CD 2 celor două persoane, iar la 15 decembrie 2005, aflându-se la domiciliul lui E.G. a vizionat din nou acest CD cu informații secrete, împreună și cu I.M. S-a reținut de procuror că fapta învinuitului G.M., care a primit de la O.S. un CD2 pe care l-a vizualizat repetat, stocând în memoria HDD informații secrete de stat și de serviciu, iar la 10 decembrie 2005 l-a transmis lui I.M.

și E.G. în afara cadrului legal instituit de Legea nr. 182/2002 și H.G. nr. 585/2002, constituie infracțiunea prevăzută de art. 19 alin. (2) teza a III-a din Legea nr. 51/1991 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. S-a apreciat că fapta nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni, întrucât informațiile denumite generic „R.A.” nu mai erau în actualitate din luna decembrie 2003, păstrând doar formal caracterul clasificat și, în consecință, s-a dispus scoaterea învinuitului G.M. de sub urmărire penală în temeiul dispozițiilor art. 10 lit. b 1 ) C. proc. pen. combinat cu art. 18 1 C. pen. și aplicarea unei amenzi cu caracter administrativ în sumă de 800 lei. Plângerea formulată în condițiile art. 275-278 C. proc.

pen. a fost respinsă de procurorul ierarhic superior prin ordonanța nr. 701 din 6 noiembrie 2007. În conformitate cu dispozițiile art. 278 1 C. proc. pen., G.M. s-a adresat cu plângere Curții de Apel București, solicitând desființarea ordonanței și scoaterea sa de sub urmărire penală în temeiul dispozițiilor art. 10 lit. d) C. proc. pen. Prin sentința penală nr.31 din 5 februarie 2008, curtea de apel a respins plângerea ca nefondată, motivând că situația de fapt a fost corect stabilită de procuror, învinuitul necontestând transmiterea CD-ului cu informații secrete de natură militată, unor alte persoane, ocolind predarea CD-ului în condiții oficiale, deși a discutat în acest sens cu unele persoane din cadrul Ministerului Apărării Naționale și Serviciului Român de Informații.

Calitatea de jurnalist al învinuitului nu îl poate exonera de răspundere penală, întrucât orice persoană ce are cunoștință de informații militare nu are dreptul să le facă publice, întrucât pune în pericol viețile unor militari, aflați în zona de conflict. De altfel, învinuitul nu și-a folosit profesia pentru a aduce la cunoștința opiniei publice scurgerea de informații, ci le-a adus la cunoștința unor persoane neoficiale. Împotriva sentinței, G.M. a declarat recurs, susținând că: - nu a acționat cu intenție; - informațiile se aflau deja în spațiul public; - a contactat două cadre SRI din Vrancea, iar datorită lipsei de reacție a acestora a considerat că informațiile erau lipsite de importanță.

Potrivit jurisprudenței CEDO, orice informație privind siguranța națională, odată intrate în spațiul public, nu mai poate fi interzisă, retrasă și nici autorii diseminării informației nu mai pot fi pedepsiți. Motivele sunt nefondate. Conform dispozițiilor art. 19 din Legea nr. 51/1991, constituie infracțiune, printre altele, culegerea și transmiterea de informații, cu caracter secret și confidențial, prin orice mijloace, în afara cadrului legal. Susținerea petiționarului, în sensul că obligația prevăzută de art. 16 din Legea nr. 182/2002 de a proteja informațiile secrete de stat revine numai persoanelor autorizate care emit, gestionează sau intră în posesia informațiilor nu are aplicabilitate în cauză, nefiind cercetat pentru această infracțiune.

Infracțiunea pentru care a fost cercetat este cea prevăzută de art. 19 din Legea nr. 51/1991 care nu are subiect activ calificat ci se referă la orice persoană care culege și transmite informații secrete, în afara cadrului legal. Prin prisma acestei dispoziții din analiza judicioasă a cauzei, rezultă că învinuitul a intrat în posesia unor astfel de documente cu caracter secret, pe care le-a transmis, în afara cadrului legal, și altor persoane, aspect pe care de altfel, nu l-a contestat. De asemenea, a acționat cu intenția directă, prevăzând rezultatul faptei sale, și urmărind producerea lui. În fine, nu se poate reține că informațiile intraseră deja în spațiul public, și, din acest moment, acțiunea sa nu mai poate constitui infracțiune și că demersul său este unul specific activității jurnalistic.

Din dosar, nu rezultă că aceste informații intraseră în spațiul public, împrejurarea că au mai fost primite și de alte publicații neavând relevanță, cu atât mai mult cu cât conducerea ziarului „Z.” analizând importanța lor, cât și pericolul potențial, le-a predat autorităților abilitate. Cât privește situația unor jurnaliști care, intrând în posesia unor astfel de date, le pot deține neautorizat, săvârșind contravenția prevăzută de U.G. 585/2002, apoi le pot face publice, contravenind dispozițiilor Legii nr. 544/2001, privind accesul la informații publice, le predă autorităților în drept ori satisface interesul public, atrăgând atenția asupra incompetenței, neglijenței și acțiunii ilicite a persoanei autorizate să le gestioneze.

Ori, recurentul petiționar G.M. nu a acționat în acord cu nici una din situații, ci, intrat în posesia lor, le-a transmis altor persoane, în afara cadrului legal. Pe cale de consecință, având în vedere că s-a comis infracțiunea prevăzută de art. 19 alin. (1) teza III din Legea nr. 51/1991, procurorul a apreciat corect incidența dispozițiilor art. 18 1 C. pen., având în vedere condițiile concrete de săvârșire a faptei, care nu îi conferă un grad de pericol social specific infracțiunii. Conform dispozițiilor art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., recursul petiționarului G.M. va fi respins ca nefondat. Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiționarul G.M. împotriva sentinței penale nr. 31 din 5 februarie 2008 a Curții de Apel București, secția I-a penală. Obligă recurentul petiționar la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 23 martie 2009.