ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4772/2011

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de

Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanții

K.S.D. și S.D.D. au solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Inspectoratul

General al Poliției Române să se dispună:

- trecerea

informațiilor conținute în adresa din 11 martie 2005 de la clasa de secretizare,

secret de stat, nivelul strict secret, Ia cel de secret de serviciu;

- declasificarea informațiilor

conținute în respectiva adresă în ceea ce privește activitatea reclamantului K.S.D.;

- și în subsidiar, prezentarea

desecretizată a unui rezumat din care să rezulte destinatarul, scopul și obiectul

respectivei adrese, în ceea ce privește persoana reclamantului.

În motivarea acțiunii,

s-a arătat că reclamantul K.S.D. este inculpat în Dosarul penal nr. 33428/2/2008

al Înaltei Curți de Casație și Justiție, în prezent trimis spre rejudecare Tribunalului

București, că pe parcursul judecării acestei cauze s-a constatat necesitatea administrării

ca probă a adresei din 11 martie 2005 trimisa de Inspectoratul General al Politiei

către Parchetul General, dar care nu s-a putut administra întrucât a fost clasificată

ca secret de stat, nivelul de clasificare strict secret. Reclamanții au mai susținut

că actul clasificat nu poate intra în categoria informațiilor care privesc securitatea

națională, fiind menit doar să protejeze identitatea reclamantului, că acordarea

acestui grad de secretizare s-a făcut de o persoană fără competența legală și că

motivul pentru care a fost secretizat documentul, nu mai subzistă.

Prin sentința civilă

nr. 364 din 3 februarie 2009, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, a respins ca neîntemeiată acțiunea reclamanților, reținând

în acest sens, în esență, faptul că informațiile cuprinse în adresa a cărei declasificare

se solicită au fost furnizate deja instanței, astfel încât desecretizarea întregului

document nu se mai justifică, cu atât mai mult cu cât acesta conține date referitoare

la activitatea întreprinsă de autoritățile statului pentru combaterea traficului

de droguri, fiind greu de crezut că aceste informații s-ar limita la aspecte ce-l

privesc exclusiv pe reclamant.

Argumentele reclamanților

privind acordarea unui nivel greșit de secretizare adresei în cauză au fost respinse,

curtea de apel reținând că aceste aspecte sunt nerelevante pentru situația reclamantului,

întrucât indiferent de nivelul de clasificare, acesta nu poate intra în posesia

documentului, în întregul său, și apărarea sa în cadrul dosarului penal în care

este judecat, se poate face în totalitate pe baza informațiilor furnizate în extras.

Recursul formulat de către

reclamanții K.S.D. și S.D.D. împotriva sentinței civile nr. 364 din 3 februarie

2009 a fost admis de către Înalta Curte de Casație și Justiție care, prin decizia

civilă nr. 1213 din 3 martie 2010, a casat sentința recurată și a trimis cauza spre

rejudecare de către instanța de fond.

Pentru a hotărî astfel,

instanța de control judiciar a reținut, în esentă, că instanța de fond nu a dat

eficientă rolului său activ în a verifica pe fond toate precizările și susținerile

din acțiunea recurenților-reclamanți, urmând ca, în rejudecare, instanța de fond

să solicite recurenților-reclamanți clarificări și cu privire la obiectul cererii

de chemare în judecată, cu referire specială la subsidiarul formulat, subsidiar

care prin cererea de recurs și notele scrise depuse la momentul soluționării pe

fond a cauzei în recurs, a căpătat alt conținut și anume: „obligarea pârâtului I.G.P.

de a acorda accesul la informațiile de serviciu conținute în adresa din 11 martie

2005 emisă de pârât, în ceea ce privește activitatea lui K.S.D., oricăror magistrați

care vor judeca în apel și eventual recurs Dosarul penal nr. 15017/3/2008 al Tribunalului

București în care acesta este inculpat, cu respectarea secretului de serviciu conform

art. 97 alin. (3) C. pen.”.

În rejudecare, prin sentința

civilă nr. 3785 din 7 octombrie 2010, Curtea de Apel București, secția a VIII-a

contencios administrativ și fiscal, a respins ca neîntemeiată acțiunea formulată

de către reclamanții K.S.D. și S.D.D.

Instanța de fond a respins

excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului K.S.D., cu motivarea

că art. 1 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 nu condiționează calitatea

procesuală activă a persoanei ce se consideră vătămată într-un drept ori interes

legitim de către o autoritate publică, de apartenența sau nu la cetățenia română.

Excepția lipsei de interes

a reclamantei S.D.D. în promovarea prezentei acțiuni a fost respinsă cu motivarea

că, pe de o parte, prevederile art. 20 din Legea nr. 281/2002 privind informațiile

clasificate dau dreptul oricărei persoane fizice sau juridice române sa facă contestație,

la autoritățile publice competente care au clasificat informația respectivă, împotriva

clasificării, duratei etc., iar, pe de altă parte, reclamanta S.D.D. este soția

reclamantului K.S.D., justificând, deci, un interes în cauză prin prezenta acțiune,

în vederea dovedirii nevinovăției soțului său.

Curtea a mai respins excepțiile

lipsei de obiect și a prematurității capătului subsidiar de cerere, întrucât, pe

de o parte, obiectul dedus judecății privește obligarea autorității publice pârâte

să dispună trecerea informațiilor conținute în adresa din 11 martie 2005 de la clasa

de secretizare, secret de stat, nivelul strict secret, la nivelul secret de serviciu,

iar pe de altă parte, cererea privind capătul al doilea al cererii nu poate fi socotită

prematură, ci consecința admiterii primului capăt de cerere și, deci, valorificarea

interesului în promovarea prezentei acțiuni.

A apreciat însă instanța

de fond că se impune menținerea protecției specifice a informațiilor conținute în

adresa respectivă, întrucât, pe de o parte, magistrații pot avea acces la conținutul

acesteia, desigur în condițiile legii, iar, pe de altă parte, nu este necesar ca

toți magistrații să aibă acces (așa cum s-a cerut în capătul subsidiar al acțiunii),

fiind suficient să aibă acces doar acei magistrați care soluționează cauza penală

în care este cercetat reclamantul și care dețin certificate de securitate sau autorizație

de acces la informațiile clasificate, pentru acest nivel de secretizare.

Împotriva acestei sentințe

a formulat recurs reclamanții K.S.D. și S.D.D., criticând-o pentru nelegalitate

și netemeinicie.

Principalul motiv de recurs

invocat de recurenți, vizează faptul că instanța de fond nu a cercetat îndeaproape

fondul cauzei, astfel cum i-a fost indicat prin decizia de casare din 3 martie 2010

a Înaltei Curți de Casație și Justiție în sensul că nu au fost analizate argumentele

reclamanților cu privire la încadrarea greșită a informațiilor cuprinse în adresa

din 11 martie 2003 emisă de Inspectoratul General de Poliție, în clasa de secretizare

„secret de stat”, deși informațiile respective sunt informații cu caracter de „secret

de serviciu”.

Se mai susține de către

recurenți faptul că instanța de fond nu a analizat argumentele reclamanților potrivit

cărora atribuirea nivelului de secretizare al adresei respective s-a făcut cu depășirea

competenței unui funcționar din cadrul Inspectoratului General de Poliție, invocând

în acest sens dispozițiile art. 19 lit. b) din Lega nr. 182/2003, cât și dispozițiile

art. 20 lit. c) din Legea nr. 582/2002 precum și faptul că nu au fost analizate

argumentele reclamanților cu privire la faptul că motivul pentru care a fost secretizată

informația respectivă, nu mai subzistă.

Soluția instanței de fond

a fost criticată de recurenții-reclamanți și sub aspectul neanalizării necesității

desecretizării adresei din 11 martie 2005, încălcând în acest mod considerentele

deciziei de casare cât și dreptul de acces la justiție și la un proces echitabil.

În drept au fost invocate

dispozițiile art. 304 pct. 7, pct. 8 și pct. 9 și art. 304

1

C. proc.

civ., coroborat cu art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 raportat la art. 20

din Legea nr. 182/2002 privind informațiile clasificate.

Intimatul Inspectoratul

General al Poliției Române a formulat întâmpinare solicitând respingerea recursului

ca nefondat și menținerea hotărârii pronunțate de instanța de fond, susținând în

esență că în raport de dispozițiile legale incidente în cauză, și în urma analizării

conținutului adresei din 11 martie 2005, se impune menținerea nivelului de secretizare

al acesteia.

Analizând sentința atacată

în raport de criticile formulate, de dispozițiile legale aplicabile în cauză, cât

și în temeiul art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul

formulat în cauză este nefondat.

Criticile recurenților-reclamanți

vizează în principal nerespectarea de către instanța de fond a indicațiilor cuprinse

în decizia de casare din 3 martie 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție în

sensul că nu ar fi analizat argumentele reclamanților potrivit cărora informațiile

cuprinse în adresa din 11 martie 2005 emisă de intimatul Institutul General de Poliție

au fost încadrate greșit în clasa de secretizare „secret de stat”.

Potrivit art. 17 lit.

f) din Legea nr. 182/2002 privind protecția informațiilor clasificate „în categoria

informațiilor secrete de stat sunt cuprinse informațiile care reprezintă sau se

referă la activitatea de informații desfășurată de autoritățile publice stabilite

prin lege pentru apărarea țării și siguranța națională iar potrivit prevederilor

aceluiași articol, respectiv art. 17 lit. g) autoritățile publice care desfășoară

activitate de informații pot include în categoria secretelor de stat sursele de

informații specifice.

În conformitate cu prevederile

H.G. nr. 585/2002 pentru aprobarea standardelor naționale de protecție a informațiilor

clasificate în România a fost emisă hotărârea pentru aprobarea Listei cuprinzând

categoriile de informații secrete de stat, pe niveluri de secretizare, elaborate

sau deținute de Ministerul de Interne, iar potrivit anexei nr. 2 lit. c) au fost

incluse categoriile de informații strict secrete din domeniul de activitate al intimatului

Inspectoratul General al Poliției Române, respectiv informațiile din domeniul crimei

organizate, care se referă la infracțiuni grave, categorie din care face parte și

documentul, respectiv adresa Inspectoratului General al Poliției Române,

Direcția Generală de Combatere a Crimei Organizate și Antidrog din 11 martie 2005

a cărei declasificare a fost solicitată de către recurenții-reclamanți.

Prin dispozițiile

art. 20 din H.G. nr. 585/2002 s-au reglementat condițiile legale în care documentele

pot fi declasificate, respectiv la expirarea termenului de clasificare, dezvăluirea

informațiilor nu mia poate prejudicia siguranța națională, apărarea țării, ordinea

publică ori interesele persoanelor de drept public sau privat deținătoare sau când

a fost atribuit de o persoană neîmputernicită prin lege.

Urmare a solicitării recurenților-reclamanți

privind modificarea gradului de secretizare atribuit adresei din 11 martie 2005,

instituția intimată le-a comunicat acestora faptul că documentul în cauză nu poate

fi supus procedurii de declasificare în conformitate cu dispozițiile art. 16 și

art. 17 din Legea nr. 182/2002 și art. 17 alin. (1) din H.G. nr. 585/2003 răspuns

pe care aceștia l-au atacat în instanță.

Din perspectiva dispozițiilor

legale mai sus menționate cât și a probatoriului administrat în cauză, în urma clarificării

obiectului cererii de chemare în judecată și a capătului subsidiar privind asigurarea

de către pârât a accesului la informațiile respective a tuturor magistraților care

vor judeca în cauza penală din 2008 înregistrată pe rolul Tribunalului București,

cu respectarea dispozițiilor art. 97 alin. (3) C. proc. pen., instanța de control

judiciar constată că în mod corect instanța de fond a apreciat ca fiind neîntemeiată

cererea reclamanților, reținând că în cauză nu sunt îndeplinite condițiile legale

pentru declasificarea informațiilor respective cât și faptul că magistrații au acces

în condițiile legii, la conținutul acestora.

Pe de altă parte, astfel

cum rezultă din înscrisurile nou depuse la dosarul cauzei, respectiv adresa din

2 mai 2011 a Curții de București, Cabinet Vicepreședinte, rezultă că adresa din

11 martie 2005 a Ministerului Internelor și Reformei Administrative, Inspectoratul

General al Poliției Române Direcția Generală de Combatere a Crimei Organizate și

Antidrog cât și adresa din 14 februarie 2008, au fost înaintate în vederea soluționării

recursurilor declarate împotriva deciziei penale nr. 177/A din 30 iulie 2010 pronunțată

de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, în Dosarul nr. 25017/3/2008,

compartimentului de informați clasificate ale Înaltei Curți de Casație și Justiție,

astfel că nu pot fi reținute susținerile recurenților-reclamanți cu privire la încălcarea

dreptului de acces la justiție cât și a dreptului de acces la un proces echitabil.

Având în vedere toate

aceste considerente de fapt și de drept, Înalta Curte de Casație și Justiție, reținând

că hotărârea instanței de fond este legală și temeinică, neexistând motive de casare

sau modificare a acesteia, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc.

civ., coroborat cu dispozițiile art. 20 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului

administrativ va respinge recursul formulat în cauză, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat

de către K.S.D. și S.D.D. împotriva sentinței civile nr. 3785 din data de 7 octombrie

2010 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal,

ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință

publică, astăzi 18 octombrie 2011.