ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4772/2011

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanții K.S.D. și S.D.D. au solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Inspectoratul General al Poliției Române să se dispună: - trecerea informațiilor conținute în adresa din 11 martie 2005 de la clasa de secretizare, secret de stat, nivelul strict secret, Ia cel de secret de serviciu; - declasificarea informațiilor conținute în respectiva adresă în ceea ce privește activitatea reclamantului K.S.D.; - și în subsidiar, prezentarea desecretizată a unui rezumat din care să rezulte destinatarul, scopul și obiectul respectivei adrese, în ceea ce privește persoana reclamantului.

În motivarea acțiunii, s-a arătat că reclamantul K.S.D. este inculpat în Dosarul penal nr. 33428/2/2008 al Înaltei Curți de Casație și Justiție, în prezent trimis spre rejudecare Tribunalului București, că pe parcursul judecării acestei cauze s-a constatat necesitatea administrării ca probă a adresei din 11 martie 2005 trimisa de Inspectoratul General al Politiei către Parchetul General, dar care nu s-a putut administra întrucât a fost clasificată ca secret de stat, nivelul de clasificare strict secret. Reclamanții au mai susținut că actul clasificat nu poate intra în categoria informațiilor care privesc securitatea națională, fiind menit doar să protejeze identitatea reclamantului, că acordarea acestui grad de secretizare s-a făcut de o persoană fără competența legală și că motivul pentru care a fost secretizat documentul, nu mai subzistă.

Prin sentința civilă nr. 364 din 3 februarie 2009, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins ca neîntemeiată acțiunea reclamanților, reținând în acest sens, în esență, faptul că informațiile cuprinse în adresa a cărei declasificare se solicită au fost furnizate deja instanței, astfel încât desecretizarea întregului document nu se mai justifică, cu atât mai mult cu cât acesta conține date referitoare la activitatea întreprinsă de autoritățile statului pentru combaterea traficului de droguri, fiind greu de crezut că aceste informații s-ar limita la aspecte ce-l privesc exclusiv pe reclamant.

Argumentele reclamanților privind acordarea unui nivel greșit de secretizare adresei în cauză au fost respinse, curtea de apel reținând că aceste aspecte sunt nerelevante pentru situația reclamantului, întrucât indiferent de nivelul de clasificare, acesta nu poate intra în posesia documentului, în întregul său, și apărarea sa în cadrul dosarului penal în care este judecat, se poate face în totalitate pe baza informațiilor furnizate în extras. Recursul formulat de către reclamanții K.S.D. și S.D.D. împotriva sentinței civile nr. 364 din 3 februarie 2009 a fost admis de către Înalta Curte de Casație și Justiție care, prin decizia civilă nr. 1213 din 3 martie 2010, a casat sentința recurată și a trimis cauza spre rejudecare de către instanța de fond.

Pentru a hotărî astfel, instanța de control judiciar a reținut, în esentă, că instanța de fond nu a dat eficientă rolului său activ în a verifica pe fond toate precizările și susținerile din acțiunea recurenților-reclamanți, urmând ca, în rejudecare, instanța de fond să solicite recurenților-reclamanți clarificări și cu privire la obiectul cererii de chemare în judecată, cu referire specială la subsidiarul formulat, subsidiar care prin cererea de recurs și notele scrise depuse la momentul soluționării pe fond a cauzei în recurs, a căpătat alt conținut și anume: „obligarea pârâtului I.G.P. de a acorda accesul la informațiile de serviciu conținute în adresa din 11 martie 2005 emisă de pârât, în ceea ce privește activitatea lui K.S.D., oricăror magistrați care vor judeca în apel și eventual recurs Dosarul penal nr. 15017/3/2008 al Tribunalului București în care acesta este inculpat, cu respectarea secretului de serviciu conform art. 97 alin. (3) C. pen.”.

În rejudecare, prin sentința civilă nr. 3785 din 7 octombrie 2010, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins ca neîntemeiată acțiunea formulată de către reclamanții K.S.D. și S.D.D. Instanța de fond a respins excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului K.S.D., cu motivarea că art. 1 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 nu condiționează calitatea procesuală activă a persoanei ce se consideră vătămată într-un drept ori interes legitim de către o autoritate publică, de apartenența sau nu la cetățenia română. Excepția lipsei de interes a reclamantei S.D.D.

în promovarea prezentei acțiuni a fost respinsă cu motivarea că, pe de o parte, prevederile art. 20 din Legea nr. 281/2002 privind informațiile clasificate dau dreptul oricărei persoane fizice sau juridice române sa facă contestație, la autoritățile publice competente care au clasificat informația respectivă, împotriva clasificării, duratei etc., iar, pe de altă parte, reclamanta S.D.D. este soția reclamantului K.S.D., justificând, deci, un interes în cauză prin prezenta acțiune, în vederea dovedirii nevinovăției soțului său.

Curtea a mai respins excepțiile lipsei de obiect și a prematurității capătului subsidiar de cerere, întrucât, pe de o parte, obiectul dedus judecății privește obligarea autorității publice pârâte să dispună trecerea informațiilor conținute în adresa din 11 martie 2005 de la clasa de secretizare, secret de stat, nivelul strict secret, la nivelul secret de serviciu, iar pe de altă parte, cererea privind capătul al doilea al cererii nu poate fi socotită prematură, ci consecința admiterii primului capăt de cerere și, deci, valorificarea interesului în promovarea prezentei acțiuni.

A apreciat însă instanța de fond că se impune menținerea protecției specifice a informațiilor conținute în adresa respectivă, întrucât, pe de o parte, magistrații pot avea acces la conținutul acesteia, desigur în condițiile legii, iar, pe de altă parte, nu este necesar ca toți magistrații să aibă acces (așa cum s-a cerut în capătul subsidiar al acțiunii), fiind suficient să aibă acces doar acei magistrați care soluționează cauza penală în care este cercetat reclamantul și care dețin certificate de securitate sau autorizație de acces la informațiile clasificate, pentru acest nivel de secretizare. Împotriva acestei sentințe a formulat recurs reclamanții K.S.D. și S.D.D., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Principalul motiv de recurs invocat de recurenți, vizează faptul că instanța de fond nu a cercetat îndeaproape fondul cauzei, astfel cum i-a fost indicat prin decizia de casare din 3 martie 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție în sensul că nu au fost analizate argumentele reclamanților cu privire la încadrarea greșită a informațiilor cuprinse în adresa din 11 martie 2003 emisă de Inspectoratul General de Poliție, în clasa de secretizare „secret de stat”, deși informațiile respective sunt informații cu caracter de „secret de serviciu”.

Se mai susține de către recurenți faptul că instanța de fond nu a analizat argumentele reclamanților potrivit cărora atribuirea nivelului de secretizare al adresei respective s-a făcut cu depășirea competenței unui funcționar din cadrul Inspectoratului General de Poliție, invocând în acest sens dispozițiile art. 19 lit. b) din Lega nr. 182/2003, cât și dispozițiile art. 20 lit. c) din Legea nr. 582/2002 precum și faptul că nu au fost analizate argumentele reclamanților cu privire la faptul că motivul pentru care a fost secretizată informația respectivă, nu mai subzistă. Soluția instanței de fond a fost criticată de recurenții-reclamanți și sub aspectul neanalizării necesității desecretizării adresei din 11 martie 2005, încălcând în acest mod considerentele deciziei de casare cât și dreptul de acces la justiție și la un proces echitabil.

În drept au fost invocate dispozițiile art. 304 pct. 7, pct. 8 și pct. 9 și art. 304 1 C. proc. civ., coroborat cu art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 raportat la art. 20 din Legea nr. 182/2002 privind informațiile clasificate. Intimatul Inspectoratul General al Poliției Române a formulat întâmpinare solicitând respingerea recursului ca nefondat și menținerea hotărârii pronunțate de instanța de fond, susținând în esență că în raport de dispozițiile legale incidente în cauză, și în urma analizării conținutului adresei din 11 martie 2005, se impune menținerea nivelului de secretizare al acesteia. Analizând sentința atacată în raport de criticile formulate, de dispozițiile legale aplicabile în cauză, cât și în temeiul art. 304 1 C. proc.

civ., Înalta Curte constată că recursul formulat în cauză este nefondat. Criticile recurenților-reclamanți vizează în principal nerespectarea de către instanța de fond a indicațiilor cuprinse în decizia de casare din 3 martie 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție în sensul că nu ar fi analizat argumentele reclamanților potrivit cărora informațiile cuprinse în adresa din 11 martie 2005 emisă de intimatul Institutul General de Poliție au fost încadrate greșit în clasa de secretizare „secret de stat”.

Potrivit art. 17 lit. f) din Legea nr. 182/2002 privind protecția informațiilor clasificate „în categoria informațiilor secrete de stat sunt cuprinse informațiile care reprezintă sau se referă la activitatea de informații desfășurată de autoritățile publice stabilite prin lege pentru apărarea țării și siguranța națională iar potrivit prevederilor aceluiași articol, respectiv art. 17 lit. g) autoritățile publice care desfășoară activitate de informații pot include în categoria secretelor de stat sursele de informații specifice. În conformitate cu prevederile H.G.

nr. 585/2002 pentru aprobarea standardelor naționale de protecție a informațiilor clasificate în România a fost emisă hotărârea pentru aprobarea Listei cuprinzând categoriile de informații secrete de stat, pe niveluri de secretizare, elaborate sau deținute de Ministerul de Interne, iar potrivit anexei nr. 2 lit. c) au fost incluse categoriile de informații strict secrete din domeniul de activitate al intimatului Inspectoratul General al Poliției Române, respectiv informațiile din domeniul crimei organizate, care se referă la infracțiuni grave, categorie din care face parte și documentul, respectiv adresa Inspectoratului General al Poliției Române, Direcția Generală de Combatere a Crimei Organizate și Antidrog din 11 martie 2005 a cărei declasificare a fost solicitată de către recurenții-reclamanți.

Prin dispozițiile art. 20 din H.G. nr. 585/2002 s-au reglementat condițiile legale în care documentele pot fi declasificate, respectiv la expirarea termenului de clasificare, dezvăluirea informațiilor nu mia poate prejudicia siguranța națională, apărarea țării, ordinea publică ori interesele persoanelor de drept public sau privat deținătoare sau când a fost atribuit de o persoană neîmputernicită prin lege. Urmare a solicitării recurenților-reclamanți privind modificarea gradului de secretizare atribuit adresei din 11 martie 2005, instituția intimată le-a comunicat acestora faptul că documentul în cauză nu poate fi supus procedurii de declasificare în conformitate cu dispozițiile art. 16 și art. 17 din Legea nr. 182/2002 și art. 17 alin. (1) din H.G.

nr. 585/2003 răspuns pe care aceștia l-au atacat în instanță. Din perspectiva dispozițiilor legale mai sus menționate cât și a probatoriului administrat în cauză, în urma clarificării obiectului cererii de chemare în judecată și a capătului subsidiar privind asigurarea de către pârât a accesului la informațiile respective a tuturor magistraților care vor judeca în cauza penală din 2008 înregistrată pe rolul Tribunalului București, cu respectarea dispozițiilor art. 97 alin. (3) C. proc. pen., instanța de control judiciar constată că în mod corect instanța de fond a apreciat ca fiind neîntemeiată cererea reclamanților, reținând că în cauză nu sunt îndeplinite condițiile legale pentru declasificarea informațiilor respective cât și faptul că magistrații au acces în condițiile legii, la conținutul acestora.

Pe de altă parte, astfel cum rezultă din înscrisurile nou depuse la dosarul cauzei, respectiv adresa din 2 mai 2011 a Curții de București, Cabinet Vicepreședinte, rezultă că adresa din 11 martie 2005 a Ministerului Internelor și Reformei Administrative, Inspectoratul General al Poliției Române Direcția Generală de Combatere a Crimei Organizate și Antidrog cât și adresa din 14 februarie 2008, au fost înaintate în vederea soluționării recursurilor declarate împotriva deciziei penale nr. 177/A din 30 iulie 2010 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, în Dosarul nr. 25017/3/2008, compartimentului de informați clasificate ale Înaltei Curți de Casație și Justiție, astfel că nu pot fi reținute susținerile recurenților-reclamanți cu privire la încălcarea dreptului de acces la justiție cât și a dreptului de acces la un proces echitabil.

Având în vedere toate aceste considerente de fapt și de drept, Înalta Curte de Casație și Justiție, reținând că hotărârea instanței de fond este legală și temeinică, neexistând motive de casare sau modificare a acesteia, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., coroborat cu dispozițiile art. 20 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ va respinge recursul formulat în cauză, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul formulat de către K.S.D. și S.D.D. împotriva sentinței civile nr. 3785 din data de 7 octombrie 2010 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 18 octombrie 2011.