ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3439/2009

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3439/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)

Asupra

recursului de față;

În

baza lucrărilor de la dosar, constată următoarele :

Curtea de Apel Craiova, secția penală și pentru

cauze cu minori, având pe rol soluționarea cauzei penale vizând mandatul

european de arestare privind pe persoana solicitată B.H.C., în prezent deținut

în Spitalul Penitenciarului Jilava la termenul din 19 octombrie 2009 a luat în

examinare, din oficiu, legalitatea și temeinicia

măsurii arestării în vederea extrădării către autoritățile judiciare

spaniole,

luată față de persoana solicitată B.H.C.

Prin încheierea din aceeași dată, Curtea de

Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, a menținut măsura

arestării luată față de persoana solicitată B.H.C., reținând că în cauză nu se

justifică înlocuirea acesteia cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea

sau țara, astfel cum au solicitat apărătorii aleși ai acestuia. S-a apreciat

că, în mod corect prima instanță a constatat că măsura arestării dispusă

anterior este legală și temeinică, fiind luată cu respectarea dispozițiilor

legale în vigoare, iar motivele care au stat la baza luării ei, subzistă și în

prezent, neintervenind elemente noi care să determine adoptarea altei soluții.

Prin aceeași încheiere, prima instanță a mai

constatat că se impune menținerea în continuare a măsurii arestării și motivat

de necesitatea de a împiedica persoana solicitată să se sustragă desfășurării

ulterioare a procedurii.

Împotriva încheierii mai sus-menționate, în

termen legal, a formulat recurs persoana solicitată, criticând-o pentru

nelegalitate și netemeinicie, pentru motivele detaliate în cuprinsul

practicalei prezentei decizii.

La termenul fixat pentru soluționarea cauzei,

recurentul persoană solicitată, prin apărătorul desemnat din oficiu, a

solicitat admiterea recursului, casarea încheierii atacate și, pe fond, revocarea

măsurii arestării și înlocuirea acesteia cu una din măsurile prevăzute la art.

136

C. proc. pen., arătând că nu mai

subzistă temeiurile ce

au fost avute în vederea la luarea acestei măsuri

față de persoana solicitată.

Înalta Curte, examinând motivele de

recurs invocate, cât și din oficiu cauza, potrivit art. 385

9

alin.

(3) C. proc. pen. combinat cu

art. 385

6

și art. 385

7

alin. (1) C. proc. pen., constată că recursul

declarat

de persoana solicitată este nefondat, pentru următoarele considerente:

Potrivit dispozițiilor art. 90 alin.

(9) din Legea nr. 222/2008 ce reglementează procedura de executare a mandatului

european de arestare : „instanța verifică periodic, dar nu mai târziu de 30 de

zile, dacă se impune menținerea arestării în vederea predării. în acest sens,

instanța se pronunță prin încheiere motivată,

ținând seama de termenele

prevăzute la art. 95.

De

asemenea, dispozițiile alin. (10) ale aceluiași articol din legea

mai sus menționată stipulează că „ în toate cazurile, măsura arestării

în vederea predării poate fi luată numai după ascultarea persoanei solicitate în

prezența apărătorului, iar durata inițială a arestării nu poate depăși 30 de

zile, iar durata totală, până la predarea efectivă către statul membru emitent,

nu poate depăși în niciun caz 180 de zile.

În speța dedusă judecății, analizând

actele și lucrările dosarului, Înalta Curte, constată că recurentul persoană

solicitată B.H.C. a fost reținut timp de 24 de ore, la 6 august 2009, prin

ordonanța nr. 16 din aceeași dată emisă de Parchetul de pe lângă

Curtea de Apel Craiova, urmare semnalării de

către autoritățile judiciare

spaniole prin Interpol Madrid, la data de

15 iulie 2009 că, față de sus-numitul s-a dispus arestarea și predarea în

vederea extrădării către Spania pentru infracțiunile de asociere ilegală de

infractori, fals de monedă și fals în înscrisuri oficiale, prev. de art.

515,art. 517,art. 387 și art. 392 din Codul penal spaniol, infracțiuni ce pot

da loc la predare, conform art. 85 alin. (1) pct. 1, 10, 23, 2 4 din Legea nr.

302/2004.

Prin încheierea de ședință din 7 august

2009 Curtea de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, având pe

rol dosarul ce viza procedura de punere în executare a mandatului european de

arestare emis de Secțiunea 1 A.N. Madrid fată de B.H.C., a admis propunerea

Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova și a dispus arestarea persoanei

solicitate B.H.C. pe o perioadă de 4 zile - 7 august până la 10 august 2009

inclusiv, în cauză, emițându-se mandat de arestare pe numele acestuia, iar

ulterior s-a menținut succesiv această măsură.

În esență s-a reținut că faptele pentru

care s-a emis mandatul de

arestare în

Spania au fost comise în grup organizat în luna august 2005

prin

falsificarea unor card-uri de credit și de debit, folosite ulterior la

bancomate și în magazine, în scopul obținerii ilegale de beneficii economice.

Prin încheierea din 19 octombrie 2009

prima instanță a menținut din nou măsura arestării luată față de persoana

solicitată B.H.C., apreciind că astfel se înlătură posibilitatea ca persoana

solicitată să se sustragă desfășurării ulterioare a procedurii.

Înalta Curte constată că în mod corect

a procedat prima instanță, întrucât potrivit art. 66

1

alin. (4)

coroborat cu art. 76

5

din Legea nr. 302/2004

modificată prin Legea nr. 222/2008, privind cooperarea internațională

în

materie penală, semnalarea echivalează cu un mandat de urmărire

internațională în vederea executării mandatului de arestare provizorie în

vederea extrădării, în sensul art. 16 din Convenția europeană de extrădare,

încheiată la Paris la 13 decembrie 1957.

S-a constatat că în temeiul

dispozițiilor art. 88

3

alin. (1) din Legea nr. 302/2004, modificat

prin Legea nr. 222/2008 s-a dispus reținerea persoanei solicitate pe o durată

de 24 de ore, începând de la 6 august 2009, ora 10,45 până la data de 7 august

2009, ora 10,45 de către

Parchetul de pe

lângă Curtea de Apel Craiova și apoi prezentată în fața

instanței, care

a procedat la informarea acesteia, conform art. 89 alin. (2) din Legea nr.

302/2004, modificată.

Persoana

solicitată, B.H.C., în ședință publică

din 6 august 2009

nu a consimțit la predarea sa în stare de deținere către autoritățile judiciare

spaniole.

În cauza supusă analizei, Curtea de

Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, a fost investită cu

solicitarea autorităților judiciare spaniole de predare a numitului B.H.C. în

vederea executării unui mandat european de

arestare, cu privire la care,

după traducerea sa în limba română, s-a

procedat apoi la verificarea conținutului său și, astfel prima instanță a

constatat că acesta cuprinde toate informațiile necesare potrivit dispozițiilor

art. 79 din Legea nr. 302/2004 cu modificările ulterioare.

În speță, Înalta Curte constată că,

într-adevăr persoana solicitată este cercetată de autoritățile judiciare

spaniole, care au emis mandat european de arestare la 18 iunie 2009, pe numele

aceleiași persoane, în vederea cercetării sale sub aspectul săvârșirii

infracțiunilor de asociere ilegală de infractori, fals de monedă și fals în

înscrisuri oficiale, prevăzute și pedepsite de art. 515, art. 517, art. 387 și

art. 392 din Codul penal spaniol, faptele fiind săvârșite pe teritoriul

regatului Spaniei.

Față de această împrejurare, Înalta Curte

constată că instanța de fond, deși a reținut, în mod justificat, că persoana

solicitată B.H.C. nu a consimțit la predare, totuși a procedat în mod corect,

atunci când a apreciat că, pentru o mai bună înfăptuire a actului de justiție

se impune predarea persoanei solicitate către autoritățile judiciare spaniole,

asigurându-se astfel, condiții mai bune pentru exercitarea urmăririi penale și

pentru aflarea adevărului în cauză, cu atât mai mult cu cât persoana solicitată

nu a recunoscut învinuirile aduse, iar conform declarației date în fata

instanței, cu ocazia reținerii sale din 6 august 2009, acesta a fost anterior

arestat 7 luni în Spania, ulterior, în cursul lunii martie 2006, fiind liberat

pe cauțiune, astfel că a revenit în România, promițând, totodată, că se va

prezenta în fața autorităților judiciare spaniole ori de câte ori i se va

solicita acest lucru.

Rațiunea mandatului european de arestare constă

în necesitatea de a se asigura garanția că infractorii nu se pot sustrage

justiției pe întreg teritoriul Uniunii Europene, el reprezentând instrumentul

de aducere a persoanei solicitate în fața justiției statului emitent pentru

instrumentarea procedurilor penale.

În același sens, Înalta Curte reține că

mandatul european de arestare se execută astfel cum prevăd dispozițiile art. 77

alin. (2) din Legea nr. 302/2004, pe baza principiului recunoașterii și

încrederii reciproce, în conformitate cu dispozițiile Decizie-cadru a

Consiliului nr. 2002/584/JAI din 13 iunie 2002, publicată în Jurnalul Oficial

al Comunităților Europene nr. L.190/1 din 18 iulie 2002.

Cât privește respectarea dispozițiilor art. 5

paragraful 1 lit. c) din CEDO, Înalta Curte reține că, potrivit textului,

privarea de libertate a unei persoane este considerată ca fiind legitimă, dacă

a fost arestată sau deținută în vederea aducerii sale în fața autorității

judiciare competente, atunci când există motive verosimile de a bănui că a săvârșit

o infracțiune sau când există motive temeinice de a crede în necesitatea de a-l

împiedica să săvârșească o infracțiune sau să fugă după săvârșirea acesteia.

Prin dispozițiile anterior invocate, se

recunoaște dreptul de a reține o persoană pe baza unei suspiciuni rezonabile de

a fi comis o infracțiune recunoscută ca atare de legea internă.

Nu există însă, o definiție a noțiunii de

motive verosimile sau motive plauzibile, Curtea statuând că acestea urmează a

fi examinate de statele naționale în raport de circumstanțele fiecărui caz în

parte.

În atare condiții, existând un mandat european

de arestare instanța de fond a procedat corect conformându-se dispozițiilor

art. 89 și urm. din Legea nr. 302/2004, procedând în consecință și luând măsuri

privind predarea persoanei solicitate, potrivit art. 87 alin. (2) din Legea nr.

302/2004, modificată, fără a se fi depăși termenul de 180 de zile, prevăzut de

art. 90 alin. (10) din Legea nr. 222/2008.

De altfel,

legalitatea și temeinicia acestei măsuri a fost succesiv

verificată,

constatându-se, de fiecare dată, că temeiurile ce au fost avute în vedere nu

s-au schimbat, neputând fi reținută susținerea apărătorului recurentului

persoană solicitată că această măsură nu se mai impune, urmând a fi revocată și

nici că, eventual, s-ar impune, în subsidiar, înlocuirea acestei măsuri fie cu

cea a liberării provizorii sub control judiciar, fie cu cea a a obligării de a

nu părăsi localitatea sau țara, din actele și lucrările dosarului nerezultând

indicii sau elemente care să justifice admiterea uneia sau alteia din

solicitările formulate.

De asemenea, Înalta Curte mai constată că

persistența și suficiența acestor motive urmează a fi apreciate în ansamblul

circumstanțelor particulare ale cauzei și prin raportări la prevederile art.

136 C. proc. pen., apreciind că, pentru buna desfășurare a procesului penal; se

impune, în continuare, privarea de libertate a persoanei solicitate.

Pentru considerentele mai sus-enunțate și

constatând că judecarea cauzei cu inculpatul în stare de arest, cel puțin până

la acest moment procesual, va asigura celeritatea și buna desfășurare a

procesului penal, Înalta Curte, în conformitate cu prevederile art. 385

15

alin.

(1) pct. 2 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat

de persoana solicitată B.H.C. împotriva încheierii din 19 octombrie 2009 a

Curții de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, pronunțată în

dosarul nr. 2233/54/2009.

Văzând și

dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen., Înalta

Curte

urmează a-l obliga pe recurentul persoană solicitată la plata cheltuielilor

judiciare, inclusiv a onorariului apărătorului desemnat din oficiu, conform

dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de

persoana solicitată

B.H.C. împotriva

încheierii din 19 octombrie 2009 a

Curții de Apel Craiova, secția penală

și pentru cauze cu minori, pronunțată în dosarul nr. 2233/54/2009.

Obligă recurentul persoana solicitată la

plata sumei de 300 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma

de 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va

avansa din fondul Ministerului Justiției și Libertăților Cetățenești.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 26 octombrie

2009.

7