ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3439/2009

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor de la dosar, constată următoarele : Curtea de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, având pe rol soluționarea cauzei penale vizând mandatul european de arestare privind pe persoana solicitată B.H.C., în prezent deținut în Spitalul Penitenciarului Jilava la termenul din 19 octombrie 2009 a luat în examinare, din oficiu, legalitatea și temeinicia măsurii arestării în vederea extrădării către autoritățile judiciare spaniole, luată față de persoana solicitată B.H.C. Prin încheierea din aceeași dată, Curtea de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, a menținut măsura arestării luată față de persoana solicitată B.H.C., reținând că în cauză nu se justifică înlocuirea acesteia cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea sau țara, astfel cum au solicitat apărătorii aleși ai acestuia.

S-a apreciat că, în mod corect prima instanță a constatat că măsura arestării dispusă anterior este legală și temeinică, fiind luată cu respectarea dispozițiilor legale în vigoare, iar motivele care au stat la baza luării ei, subzistă și în prezent, neintervenind elemente noi care să determine adoptarea altei soluții. Prin aceeași încheiere, prima instanță a mai constatat că se impune menținerea în continuare a măsurii arestării și motivat de necesitatea de a împiedica persoana solicitată să se sustragă desfășurării ulterioare a procedurii. Împotriva încheierii mai sus-menționate, în termen legal, a formulat recurs persoana solicitată, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, pentru motivele detaliate în cuprinsul practicalei prezentei decizii.

La termenul fixat pentru soluționarea cauzei, recurentul persoană solicitată, prin apărătorul desemnat din oficiu, a solicitat admiterea recursului, casarea încheierii atacate și, pe fond, revocarea măsurii arestării și înlocuirea acesteia cu una din măsurile prevăzute la art. 136 C. proc. pen., arătând că nu mai subzistă temeiurile ce au fost avute în vederea la luarea acestei măsuri față de persoana solicitată. Înalta Curte, examinând motivele de recurs invocate, cât și din oficiu cauza, potrivit art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen. combinat cu art. 385 6 și art. 385 7 alin. (1) C. proc. pen., constată că recursul declarat de persoana solicitată este nefondat, pentru următoarele considerente: Potrivit dispozițiilor art. 90 alin. (9) din Legea nr. 222/2008 ce reglementează procedura de executare a mandatului european de arestare : „instanța verifică periodic, dar nu mai târziu de 30 de zile, dacă se impune menținerea arestării în vederea predării.

în acest sens, instanța se pronunță prin încheiere motivată, ținând seama de termenele prevăzute la art. 95. De asemenea, dispozițiile alin. (10) ale aceluiași articol din legea mai sus menționată stipulează că „ în toate cazurile, măsura arestării în vederea predării poate fi luată numai după ascultarea persoanei solicitate în prezența apărătorului, iar durata inițială a arestării nu poate depăși 30 de zile, iar durata totală, până la predarea efectivă către statul membru emitent, nu poate depăși în niciun caz 180 de zile. În speța dedusă judecății, analizând actele și lucrările dosarului, Înalta Curte, constată că recurentul persoană solicitată B.H.C.

a fost reținut timp de 24 de ore, la 6 august 2009, prin ordonanța nr. 16 din aceeași dată emisă de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova, urmare semnalării de către autoritățile judiciare spaniole prin Interpol Madrid, la data de 15 iulie 2009 că, față de sus-numitul s-a dispus arestarea și predarea în vederea extrădării către Spania pentru infracțiunile de asociere ilegală de infractori, fals de monedă și fals în înscrisuri oficiale, prev. de art. 515,art. 517,art. 387 și art. 392 din Codul penal spaniol, infracțiuni ce pot da loc la predare, conform art. 85 alin. (1) pct. 1, 10, 23, 2 4 din Legea nr. 302/2004. Prin încheierea de ședință din 7 august 2009 Curtea de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, având pe rol dosarul ce viza procedura de punere în executare a mandatului european de arestare emis de Secțiunea 1 A.N.

Madrid fată de B.H.C., a admis propunerea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova și a dispus arestarea persoanei solicitate B.H.C. pe o perioadă de 4 zile - 7 august până la 10 august 2009 inclusiv, în cauză, emițându-se mandat de arestare pe numele acestuia, iar ulterior s-a menținut succesiv această măsură. În esență s-a reținut că faptele pentru care s-a emis mandatul de arestare în Spania au fost comise în grup organizat în luna august 2005 prin falsificarea unor card-uri de credit și de debit, folosite ulterior la bancomate și în magazine, în scopul obținerii ilegale de beneficii economice. Prin încheierea din 19 octombrie 2009 prima instanță a menținut din nou măsura arestării luată față de persoana solicitată B.H.C., apreciind că astfel se înlătură posibilitatea ca persoana solicitată să se sustragă desfășurării ulterioare a procedurii.

Înalta Curte constată că în mod corect a procedat prima instanță, întrucât potrivit art. 66 1 alin. (4) coroborat cu art. 76 5 din Legea nr. 302/2004 modificată prin Legea nr. 222/2008, privind cooperarea internațională în materie penală, semnalarea echivalează cu un mandat de urmărire internațională în vederea executării mandatului de arestare provizorie în vederea extrădării, în sensul art. 16 din Convenția europeană de extrădare, încheiată la Paris la 13 decembrie 1957. S-a constatat că în temeiul dispozițiilor art. 88 3 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, modificat prin Legea nr. 222/2008 s-a dispus reținerea persoanei solicitate pe o durată de 24 de ore, începând de la 6 august 2009, ora 10,45 până la data de 7 august 2009, ora 10,45 de către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova și apoi prezentată în fața instanței, care a procedat la informarea acesteia, conform art. 89 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, modificată.

Persoana solicitată, B.H.C., în ședință publică din 6 august 2009 nu a consimțit la predarea sa în stare de deținere către autoritățile judiciare spaniole. În cauza supusă analizei, Curtea de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, a fost investită cu solicitarea autorităților judiciare spaniole de predare a numitului B.H.C. în vederea executării unui mandat european de arestare, cu privire la care, după traducerea sa în limba română, s-a procedat apoi la verificarea conținutului său și, astfel prima instanță a constatat că acesta cuprinde toate informațiile necesare potrivit dispozițiilor art. 79 din Legea nr. 302/2004 cu modificările ulterioare.

În speță, Înalta Curte constată că, într-adevăr persoana solicitată este cercetată de autoritățile judiciare spaniole, care au emis mandat european de arestare la 18 iunie 2009, pe numele aceleiași persoane, în vederea cercetării sale sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de asociere ilegală de infractori, fals de monedă și fals în înscrisuri oficiale, prevăzute și pedepsite de art. 515, art. 517, art. 387 și art. 392 din Codul penal spaniol, faptele fiind săvârșite pe teritoriul regatului Spaniei. Față de această împrejurare, Înalta Curte constată că instanța de fond, deși a reținut, în mod justificat, că persoana solicitată B.H.C.

nu a consimțit la predare, totuși a procedat în mod corect, atunci când a apreciat că, pentru o mai bună înfăptuire a actului de justiție se impune predarea persoanei solicitate către autoritățile judiciare spaniole, asigurându-se astfel, condiții mai bune pentru exercitarea urmăririi penale și pentru aflarea adevărului în cauză, cu atât mai mult cu cât persoana solicitată nu a recunoscut învinuirile aduse, iar conform declarației date în fata instanței, cu ocazia reținerii sale din 6 august 2009, acesta a fost anterior arestat 7 luni în Spania, ulterior, în cursul lunii martie 2006, fiind liberat pe cauțiune, astfel că a revenit în România, promițând, totodată, că se va prezenta în fața autorităților judiciare spaniole ori de câte ori i se va solicita acest lucru.

Rațiunea mandatului european de arestare constă în necesitatea de a se asigura garanția că infractorii nu se pot sustrage justiției pe întreg teritoriul Uniunii Europene, el reprezentând instrumentul de aducere a persoanei solicitate în fața justiției statului emitent pentru instrumentarea procedurilor penale.

În același sens, Înalta Curte reține că mandatul european de arestare se execută astfel cum prevăd dispozițiile art. 77 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, pe baza principiului recunoașterii și încrederii reciproce, în conformitate cu dispozițiile Decizie-cadru a Consiliului nr. 2002/584/JAI din 13 iunie 2002, publicată în Jurnalul Oficial al Comunităților Europene nr. L.190/1 din 18 iulie 2002. Cât privește respectarea dispozițiilor art. 5 paragraful 1 lit. c) din CEDO, Înalta Curte reține că, potrivit textului, privarea de libertate a unei persoane este considerată ca fiind legitimă, dacă a fost arestată sau deținută în vederea aducerii sale în fața autorității judiciare competente, atunci când există motive verosimile de a bănui că a săvârșit o infracțiune sau când există motive temeinice de a crede în necesitatea de a-l împiedica să săvârșească o infracțiune sau să fugă după săvârșirea acesteia.

Prin dispozițiile anterior invocate, se recunoaște dreptul de a reține o persoană pe baza unei suspiciuni rezonabile de a fi comis o infracțiune recunoscută ca atare de legea internă. Nu există însă, o definiție a noțiunii de motive verosimile sau motive plauzibile, Curtea statuând că acestea urmează a fi examinate de statele naționale în raport de circumstanțele fiecărui caz în parte. În atare condiții, existând un mandat european de arestare instanța de fond a procedat corect conformându-se dispozițiilor art. 89 și urm. din Legea nr. 302/2004, procedând în consecință și luând măsuri privind predarea persoanei solicitate, potrivit art. 87 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, modificată, fără a se fi depăși termenul de 180 de zile, prevăzut de art. 90 alin. (10) din Legea nr. 222/2008.

De altfel, legalitatea și temeinicia acestei măsuri a fost succesiv verificată, constatându-se, de fiecare dată, că temeiurile ce au fost avute în vedere nu s-au schimbat, neputând fi reținută susținerea apărătorului recurentului persoană solicitată că această măsură nu se mai impune, urmând a fi revocată și nici că, eventual, s-ar impune, în subsidiar, înlocuirea acestei măsuri fie cu cea a liberării provizorii sub control judiciar, fie cu cea a a obligării de a nu părăsi localitatea sau țara, din actele și lucrările dosarului nerezultând indicii sau elemente care să justifice admiterea uneia sau alteia din solicitările formulate. De asemenea, Înalta Curte mai constată că persistența și suficiența acestor motive urmează a fi apreciate în ansamblul circumstanțelor particulare ale cauzei și prin raportări la prevederile art. 136 C. proc.

pen., apreciind că, pentru buna desfășurare a procesului penal; se impune, în continuare, privarea de libertate a persoanei solicitate. Pentru considerentele mai sus-enunțate și constatând că judecarea cauzei cu inculpatul în stare de arest, cel puțin până la acest moment procesual, va asigura celeritatea și buna desfășurare a procesului penal, Înalta Curte, în conformitate cu prevederile art. 385 15 alin. (1) pct. 2 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de persoana solicitată B.H.C. împotriva încheierii din 19 octombrie 2009 a Curții de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, pronunțată în dosarul nr. 2233/54/2009. Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc.

pen., Înalta Curte urmează a-l obliga pe recurentul persoană solicitată la plata cheltuielilor judiciare, inclusiv a onorariului apărătorului desemnat din oficiu, conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE Respinge, ca nefondat, recursul declarat de persoana solicitată B.H.C. împotriva încheierii din 19 octombrie 2009 a Curții de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, pronunțată în dosarul nr. 2233/54/2009. Obligă recurentul persoana solicitată la plata sumei de 300 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției și Libertăților Cetățenești. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 26 octombrie 2009. 7