ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3439/2009
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3439/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)
Asupra
recursului de față;
În
baza lucrărilor de la dosar, constată următoarele :
Curtea de Apel Craiova, secția penală și pentru
cauze cu minori, având pe rol soluționarea cauzei penale vizând mandatul
european de arestare privind pe persoana solicitată B.H.C., în prezent deținut
în Spitalul Penitenciarului Jilava la termenul din 19 octombrie 2009 a luat în
examinare, din oficiu, legalitatea și temeinicia
măsurii arestării în vederea extrădării către autoritățile judiciare
spaniole,
luată față de persoana solicitată B.H.C.
Prin încheierea din aceeași dată, Curtea de
Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, a menținut măsura
arestării luată față de persoana solicitată B.H.C., reținând că în cauză nu se
justifică înlocuirea acesteia cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea
sau țara, astfel cum au solicitat apărătorii aleși ai acestuia. S-a apreciat
că, în mod corect prima instanță a constatat că măsura arestării dispusă
anterior este legală și temeinică, fiind luată cu respectarea dispozițiilor
legale în vigoare, iar motivele care au stat la baza luării ei, subzistă și în
prezent, neintervenind elemente noi care să determine adoptarea altei soluții.
Prin aceeași încheiere, prima instanță a mai
constatat că se impune menținerea în continuare a măsurii arestării și motivat
de necesitatea de a împiedica persoana solicitată să se sustragă desfășurării
ulterioare a procedurii.
Împotriva încheierii mai sus-menționate, în
termen legal, a formulat recurs persoana solicitată, criticând-o pentru
nelegalitate și netemeinicie, pentru motivele detaliate în cuprinsul
practicalei prezentei decizii.
La termenul fixat pentru soluționarea cauzei,
recurentul persoană solicitată, prin apărătorul desemnat din oficiu, a
solicitat admiterea recursului, casarea încheierii atacate și, pe fond, revocarea
măsurii arestării și înlocuirea acesteia cu una din măsurile prevăzute la art.
136
C. proc. pen., arătând că nu mai
subzistă temeiurile ce
au fost avute în vederea la luarea acestei măsuri
față de persoana solicitată.
Înalta Curte, examinând motivele de
recurs invocate, cât și din oficiu cauza, potrivit art. 385
9
alin.
(3) C. proc. pen. combinat cu
art. 385
6
și art. 385
7
alin. (1) C. proc. pen., constată că recursul
declarat
de persoana solicitată este nefondat, pentru următoarele considerente:
Potrivit dispozițiilor art. 90 alin.
(9) din Legea nr. 222/2008 ce reglementează procedura de executare a mandatului
european de arestare : „instanța verifică periodic, dar nu mai târziu de 30 de
zile, dacă se impune menținerea arestării în vederea predării. în acest sens,
instanța se pronunță prin încheiere motivată,
ținând seama de termenele
prevăzute la art. 95.
De
asemenea, dispozițiile alin. (10) ale aceluiași articol din legea
mai sus menționată stipulează că „ în toate cazurile, măsura arestării
în vederea predării poate fi luată numai după ascultarea persoanei solicitate în
prezența apărătorului, iar durata inițială a arestării nu poate depăși 30 de
zile, iar durata totală, până la predarea efectivă către statul membru emitent,
nu poate depăși în niciun caz 180 de zile.
În speța dedusă judecății, analizând
actele și lucrările dosarului, Înalta Curte, constată că recurentul persoană
solicitată B.H.C. a fost reținut timp de 24 de ore, la 6 august 2009, prin
ordonanța nr. 16 din aceeași dată emisă de Parchetul de pe lângă
Curtea de Apel Craiova, urmare semnalării de
către autoritățile judiciare
spaniole prin Interpol Madrid, la data de
15 iulie 2009 că, față de sus-numitul s-a dispus arestarea și predarea în
vederea extrădării către Spania pentru infracțiunile de asociere ilegală de
infractori, fals de monedă și fals în înscrisuri oficiale, prev. de art.
515,art. 517,art. 387 și art. 392 din Codul penal spaniol, infracțiuni ce pot
da loc la predare, conform art. 85 alin. (1) pct. 1, 10, 23, 2 4 din Legea nr.
302/2004.
Prin încheierea de ședință din 7 august
2009 Curtea de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, având pe
rol dosarul ce viza procedura de punere în executare a mandatului european de
arestare emis de Secțiunea 1 A.N. Madrid fată de B.H.C., a admis propunerea
Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova și a dispus arestarea persoanei
solicitate B.H.C. pe o perioadă de 4 zile - 7 august până la 10 august 2009
inclusiv, în cauză, emițându-se mandat de arestare pe numele acestuia, iar
ulterior s-a menținut succesiv această măsură.
În esență s-a reținut că faptele pentru
care s-a emis mandatul de
arestare în
Spania au fost comise în grup organizat în luna august 2005
prin
falsificarea unor card-uri de credit și de debit, folosite ulterior la
bancomate și în magazine, în scopul obținerii ilegale de beneficii economice.
Prin încheierea din 19 octombrie 2009
prima instanță a menținut din nou măsura arestării luată față de persoana
solicitată B.H.C., apreciind că astfel se înlătură posibilitatea ca persoana
solicitată să se sustragă desfășurării ulterioare a procedurii.
Înalta Curte constată că în mod corect
a procedat prima instanță, întrucât potrivit art. 66
1
alin. (4)
coroborat cu art. 76
5
din Legea nr. 302/2004
modificată prin Legea nr. 222/2008, privind cooperarea internațională
în
materie penală, semnalarea echivalează cu un mandat de urmărire
internațională în vederea executării mandatului de arestare provizorie în
vederea extrădării, în sensul art. 16 din Convenția europeană de extrădare,
încheiată la Paris la 13 decembrie 1957.
S-a constatat că în temeiul
dispozițiilor art. 88
3
alin. (1) din Legea nr. 302/2004, modificat
prin Legea nr. 222/2008 s-a dispus reținerea persoanei solicitate pe o durată
de 24 de ore, începând de la 6 august 2009, ora 10,45 până la data de 7 august
2009, ora 10,45 de către
Parchetul de pe
lângă Curtea de Apel Craiova și apoi prezentată în fața
instanței, care
a procedat la informarea acesteia, conform art. 89 alin. (2) din Legea nr.
302/2004, modificată.
Persoana
solicitată, B.H.C., în ședință publică
din 6 august 2009
nu a consimțit la predarea sa în stare de deținere către autoritățile judiciare
spaniole.
În cauza supusă analizei, Curtea de
Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, a fost investită cu
solicitarea autorităților judiciare spaniole de predare a numitului B.H.C. în
vederea executării unui mandat european de
arestare, cu privire la care,
după traducerea sa în limba română, s-a
procedat apoi la verificarea conținutului său și, astfel prima instanță a
constatat că acesta cuprinde toate informațiile necesare potrivit dispozițiilor
art. 79 din Legea nr. 302/2004 cu modificările ulterioare.
În speță, Înalta Curte constată că,
într-adevăr persoana solicitată este cercetată de autoritățile judiciare
spaniole, care au emis mandat european de arestare la 18 iunie 2009, pe numele
aceleiași persoane, în vederea cercetării sale sub aspectul săvârșirii
infracțiunilor de asociere ilegală de infractori, fals de monedă și fals în
înscrisuri oficiale, prevăzute și pedepsite de art. 515, art. 517, art. 387 și
art. 392 din Codul penal spaniol, faptele fiind săvârșite pe teritoriul
regatului Spaniei.
Față de această împrejurare, Înalta Curte
constată că instanța de fond, deși a reținut, în mod justificat, că persoana
solicitată B.H.C. nu a consimțit la predare, totuși a procedat în mod corect,
atunci când a apreciat că, pentru o mai bună înfăptuire a actului de justiție
se impune predarea persoanei solicitate către autoritățile judiciare spaniole,
asigurându-se astfel, condiții mai bune pentru exercitarea urmăririi penale și
pentru aflarea adevărului în cauză, cu atât mai mult cu cât persoana solicitată
nu a recunoscut învinuirile aduse, iar conform declarației date în fata
instanței, cu ocazia reținerii sale din 6 august 2009, acesta a fost anterior
arestat 7 luni în Spania, ulterior, în cursul lunii martie 2006, fiind liberat
pe cauțiune, astfel că a revenit în România, promițând, totodată, că se va
prezenta în fața autorităților judiciare spaniole ori de câte ori i se va
solicita acest lucru.
Rațiunea mandatului european de arestare constă
în necesitatea de a se asigura garanția că infractorii nu se pot sustrage
justiției pe întreg teritoriul Uniunii Europene, el reprezentând instrumentul
de aducere a persoanei solicitate în fața justiției statului emitent pentru
instrumentarea procedurilor penale.
În același sens, Înalta Curte reține că
mandatul european de arestare se execută astfel cum prevăd dispozițiile art. 77
alin. (2) din Legea nr. 302/2004, pe baza principiului recunoașterii și
încrederii reciproce, în conformitate cu dispozițiile Decizie-cadru a
Consiliului nr. 2002/584/JAI din 13 iunie 2002, publicată în Jurnalul Oficial
al Comunităților Europene nr. L.190/1 din 18 iulie 2002.
Cât privește respectarea dispozițiilor art. 5
paragraful 1 lit. c) din CEDO, Înalta Curte reține că, potrivit textului,
privarea de libertate a unei persoane este considerată ca fiind legitimă, dacă
a fost arestată sau deținută în vederea aducerii sale în fața autorității
judiciare competente, atunci când există motive verosimile de a bănui că a săvârșit
o infracțiune sau când există motive temeinice de a crede în necesitatea de a-l
împiedica să săvârșească o infracțiune sau să fugă după săvârșirea acesteia.
Prin dispozițiile anterior invocate, se
recunoaște dreptul de a reține o persoană pe baza unei suspiciuni rezonabile de
a fi comis o infracțiune recunoscută ca atare de legea internă.
Nu există însă, o definiție a noțiunii de
motive verosimile sau motive plauzibile, Curtea statuând că acestea urmează a
fi examinate de statele naționale în raport de circumstanțele fiecărui caz în
parte.
În atare condiții, existând un mandat european
de arestare instanța de fond a procedat corect conformându-se dispozițiilor
art. 89 și urm. din Legea nr. 302/2004, procedând în consecință și luând măsuri
privind predarea persoanei solicitate, potrivit art. 87 alin. (2) din Legea nr.
302/2004, modificată, fără a se fi depăși termenul de 180 de zile, prevăzut de
art. 90 alin. (10) din Legea nr. 222/2008.
De altfel,
legalitatea și temeinicia acestei măsuri a fost succesiv
verificată,
constatându-se, de fiecare dată, că temeiurile ce au fost avute în vedere nu
s-au schimbat, neputând fi reținută susținerea apărătorului recurentului
persoană solicitată că această măsură nu se mai impune, urmând a fi revocată și
nici că, eventual, s-ar impune, în subsidiar, înlocuirea acestei măsuri fie cu
cea a liberării provizorii sub control judiciar, fie cu cea a a obligării de a
nu părăsi localitatea sau țara, din actele și lucrările dosarului nerezultând
indicii sau elemente care să justifice admiterea uneia sau alteia din
solicitările formulate.
De asemenea, Înalta Curte mai constată că
persistența și suficiența acestor motive urmează a fi apreciate în ansamblul
circumstanțelor particulare ale cauzei și prin raportări la prevederile art.
136 C. proc. pen., apreciind că, pentru buna desfășurare a procesului penal; se
impune, în continuare, privarea de libertate a persoanei solicitate.
Pentru considerentele mai sus-enunțate și
constatând că judecarea cauzei cu inculpatul în stare de arest, cel puțin până
la acest moment procesual, va asigura celeritatea și buna desfășurare a
procesului penal, Înalta Curte, în conformitate cu prevederile art. 385
15
alin.
(1) pct. 2 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat
de persoana solicitată B.H.C. împotriva încheierii din 19 octombrie 2009 a
Curții de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, pronunțată în
dosarul nr. 2233/54/2009.
Văzând și
dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen., Înalta
Curte
urmează a-l obliga pe recurentul persoană solicitată la plata cheltuielilor
judiciare, inclusiv a onorariului apărătorului desemnat din oficiu, conform
dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de
persoana solicitată
B.H.C. împotriva
încheierii din 19 octombrie 2009 a
Curții de Apel Craiova, secția penală
și pentru cauze cu minori, pronunțată în dosarul nr. 2233/54/2009.
Obligă recurentul persoana solicitată la
plata sumei de 300 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma
de 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va
avansa din fondul Ministerului Justiției și Libertăților Cetățenești.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 26 octombrie
2009.
7