ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 579/2009

Asupra recursului penal de

față;

Din actele și lucrările

dosarului constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 116/

F din 13 noiembrie 2008, pronunțată de Curtea de Apel Pitești s-a respins, ca

nefondată, plângerea formulată de petentul B.D.I. împotriva rezoluției nr. 563/P/2007

din 18 martie 2008 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Pitești, rezoluție

ce a fost menținută.

Pentru a pronunța această

soluție, prima instanță a reținut următoarea situație de fapt și de drept:

Prin rezoluția nr. 563/P/2007

din 18 martie 2008 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Pitești s-a dispus în

temeiul dispozițiilor art. 228 alin. (1) C. proc. pen., raportat la art. 10 lit.

a) C. proc. pen., neînceperea urmăririi penale în cauza privind pe magistratul

T.T., prim procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul Vâlcea, cercetat sub

aspectul săvârșirii infracțiunilor prevăzute de art. 246 C. pen., art. 288 C.

pen., art. 289 C. pen., art. 268 C. pen., întrucât faptele sesizate nu există.

În plângerea formulată, în

temeiul dispozițiilor art. 278 C. proc. pen., împotriva rezoluției, de mai sus,

petiționarul a reclamat că soluția adoptată de procuror este nelegală și

netemeinică, constituind chiar o „mușamalizare și o soluție nedreaptă dată cu

rea-credință”.

Prin rezoluția nr. 363/II/2/7

mai 2008 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Pitești dată de procurorul

general, s-a respins, ca nefondată, plângerea formulată de petent împotriva

rezoluției nr. 563/P/2007 din 18 martie 2008 a aceluiași parchet.

În condițiile art. 278

1

C. proc. pen., petentul s-a adresat instanței fiind nemulțumit de modul în care

au fost soluționate de către magistrat dosarele nr. 122/P/2007 și nr. 995/P/2007

înregistrate pe rolul Parchetului de pe lângă Tribunalul Vâlcea, și dosarul nr.

959/P/2007 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Horezu, respectiv, prin

respingerea plângerii.

Pronunțând o soluție de

menținere a rezoluției prin respingerea plângerii, formulată de petent, prima

instanță a reținut că faptele imputate de petiționar intimatului nu există în

materialitatea lor, atâta timp cât, în adoptarea soluțiilor intimatul a

respectat dispozițiile legale și probele administrate în cauză.

În termen legal, împotriva

acestei hotărâri a declarat recurs petentul care a reiterat nemulțumirile sale

legate de modul în care i-au fost soluționate plângerile de către magistrat,

apreciind că acesta a fost „părtinitor” cu faptele comise de colegii săi.

Hotărârea atacată va fi examinată

în raport de această critică, cât și din oficiu, în raport de prevederile art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen. și de art. 385

6

C. proc. pen.,

constatându-se pentru considerentele ce se vor arăta, că recursul este

nefondat.

Este de necontestat că

intimatul a soluționat mai multe plângeri ale petentului prin care se reclamau

fapte ce se pretindeau a fi comise de agenții de poliție de la Postul de Poliție P., județul Vâlcea; și tot astfel, soluțiile adoptate de magistratul

procuror au fost de neînceperea urmăririi penale.

Dar, în afara unor aprecieri

personale injurioase, petentul nu a putut indica acte, omisiuni sau încălcări

efective și reale ale intimatului în efectuarea cercetărilor întreprinse în

aceste cauze, care în sensul legii, să constituie acte abuzive de natură a atrage

o răspundere penală.

Împrejurarea că soluțiile

adoptate de procuror cu respectarea legii și a atribuțiilor de serviciu îl

nemulțumesc pe petent îi deschid acestuia posibilitatea parcurgerii unor căi de

atac în cadrul unui control judiciar stabilit prin norme procesual penale, dar

niciodată instituirea unei răspunderi penale în sarcina magistratului care le-a

pronunțat.

Afirmația are în vedere că

răspunderea penală nu poate fi stabilită decât în sarcina persoanei care cu

vinovăție a comis o infracțiune, acesta fiind singurul temei al răspunderii

penale.

Activitatea de soluționare a

unei cauze penale sau de altă natură efectuată de un magistrat în baza

atribuțiilor de serviciu stabilite prin lege și cu respectarea legii nu poate

constitui infracțiune și în consecință, nu poate antrena nici răspunderea

penală a acestuia.

Așa fiind, cum în cauză nu

s-au constatat încălcări ale legii de către magistratul reclamat cu ocazia

instrumentării unor cauze penale, în mod corect, procurorul a dispus o soluție

de neîncepere a urmăririi penale, menținută conform art. 278

1

alin.

(8) lit. a) C. proc. pen., de către instanță.

Pentru aceleași considerente

de legalitate și temeinicie, soluția primei instanțe va fi menținută prin respingerea

recursului declarat de petent, conform art. 385

15

pct. 1 lit. b) C.

proc. pen.

Văzând și dispozițiile art. 192

alin. (2) C. proc. pen., recurentul va fi obligat la plata cheltuielilor

judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat,

recursul declarat de petiționarul B.D.I. împotriva sentinței penale nr. 116/ F

din 13 noiembrie 2008 a Curții de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze

cu minori și de familie.

Obligă recurentul petiționar

la 200 lei cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 18 februarie 2009.