ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 579/2009

Asupra recursului penal de față; Din actele și lucrările dosarului constată următoarele: Prin sentința penală nr. 116/ F din 13 noiembrie 2008, pronunțată de Curtea de Apel Pitești s-a respins, ca nefondată, plângerea formulată de petentul B.D.I. împotriva rezoluției nr. 563/P/2007 din 18 martie 2008 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Pitești, rezoluție ce a fost menținută. Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut următoarea situație de fapt și de drept: Prin rezoluția nr. 563/P/2007 din 18 martie 2008 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Pitești s-a dispus în temeiul dispozițiilor art. 228 alin. (1) C. proc. pen., raportat la art. 10 lit. a) C. proc.

pen., neînceperea urmăririi penale în cauza privind pe magistratul T.T., prim procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul Vâlcea, cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prevăzute de art. 246 C. pen., art. 288 C. pen., art. 289 C. pen., art. 268 C. pen., întrucât faptele sesizate nu există. În plângerea formulată, în temeiul dispozițiilor art. 278 C. proc. pen., împotriva rezoluției, de mai sus, petiționarul a reclamat că soluția adoptată de procuror este nelegală și netemeinică, constituind chiar o „mușamalizare și o soluție nedreaptă dată cu rea-credință”. Prin rezoluția nr. 363/II/2/7 mai 2008 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Pitești dată de procurorul general, s-a respins, ca nefondată, plângerea formulată de petent împotriva rezoluției nr. 563/P/2007 din 18 martie 2008 a aceluiași parchet.

În condițiile art. 278 1 C. proc. pen., petentul s-a adresat instanței fiind nemulțumit de modul în care au fost soluționate de către magistrat dosarele nr. 122/P/2007 și nr. 995/P/2007 înregistrate pe rolul Parchetului de pe lângă Tribunalul Vâlcea, și dosarul nr. 959/P/2007 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Horezu, respectiv, prin respingerea plângerii. Pronunțând o soluție de menținere a rezoluției prin respingerea plângerii, formulată de petent, prima instanță a reținut că faptele imputate de petiționar intimatului nu există în materialitatea lor, atâta timp cât, în adoptarea soluțiilor intimatul a respectat dispozițiile legale și probele administrate în cauză. În termen legal, împotriva acestei hotărâri a declarat recurs petentul care a reiterat nemulțumirile sale legate de modul în care i-au fost soluționate plângerile de către magistrat, apreciind că acesta a fost „părtinitor” cu faptele comise de colegii săi.

Hotărârea atacată va fi examinată în raport de această critică, cât și din oficiu, în raport de prevederile art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen. și de art. 385 6 C. proc. pen., constatându-se pentru considerentele ce se vor arăta, că recursul este nefondat. Este de necontestat că intimatul a soluționat mai multe plângeri ale petentului prin care se reclamau fapte ce se pretindeau a fi comise de agenții de poliție de la Postul de Poliție P., județul Vâlcea; și tot astfel, soluțiile adoptate de magistratul procuror au fost de neînceperea urmăririi penale. Dar, în afara unor aprecieri personale injurioase, petentul nu a putut indica acte, omisiuni sau încălcări efective și reale ale intimatului în efectuarea cercetărilor întreprinse în aceste cauze, care în sensul legii, să constituie acte abuzive de natură a atrage o răspundere penală.

Împrejurarea că soluțiile adoptate de procuror cu respectarea legii și a atribuțiilor de serviciu îl nemulțumesc pe petent îi deschid acestuia posibilitatea parcurgerii unor căi de atac în cadrul unui control judiciar stabilit prin norme procesual penale, dar niciodată instituirea unei răspunderi penale în sarcina magistratului care le-a pronunțat. Afirmația are în vedere că răspunderea penală nu poate fi stabilită decât în sarcina persoanei care cu vinovăție a comis o infracțiune, acesta fiind singurul temei al răspunderii penale. Activitatea de soluționare a unei cauze penale sau de altă natură efectuată de un magistrat în baza atribuțiilor de serviciu stabilite prin lege și cu respectarea legii nu poate constitui infracțiune și în consecință, nu poate antrena nici răspunderea penală a acestuia.

Așa fiind, cum în cauză nu s-au constatat încălcări ale legii de către magistratul reclamat cu ocazia instrumentării unor cauze penale, în mod corect, procurorul a dispus o soluție de neîncepere a urmăririi penale, menținută conform art. 278 1 alin. (8) lit. a) C. proc. pen., de către instanță. Pentru aceleași considerente de legalitate și temeinicie, soluția primei instanțe va fi menținută prin respingerea recursului declarat de petent, conform art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiționarul B.D.I. împotriva sentinței penale nr. 116/ F din 13 noiembrie 2008 a Curții de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie. Obligă recurentul petiționar la 200 lei cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 18 februarie 2009.