ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2336/2008

Asupra

recursului de față,

Din examinarea lucrărilor din dosar a constatat următoarele:

Prin sentința civilă nr. 464 din 13

februarie 2008 a Curții de Apel

București a fost declinată

competența de soluționare a cauzei privind pe P.D.A., M.I.R.A., D.G.P.M. București

și M.E.F. în favoarea Tribunalului București, secția a IX-a contencios

administrativ și fiscal.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut faptul că

reclamantul P.D.A. a solicitat instanței obligarea pârâților în solidar la

plata drepturilor bănești reprezentând prima de

concediu aferentă anilor 2004-2006, sume ce vor fi actualizate la data

plății, precum și obligarea pârâtului M.E.F. să vireze fondurile necesare

plății

acestor sume.

Având în vedere obiectul acțiunii, precum și faptul că reclamantul se

află în raport de serviciu cu D.G.P.M.

București,

Curtea a constatat că este competentă

a soluționa cauza dedusă judecății

instanța Tribunalului București.

Împotriva acestei hotărâri a declarat

recurs reclamantul P.D.A.

, criticând soluția instanței de

fond ca nelegală și netemeinică.

În cadrul motivelor de recurs formulate a arătat faptul că hotărârea

pronunțată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau

aplicarea greșită a legii, întrucât Curtea de Apel este competentă a soluționa,

în primă instanță, cauza dedusă judecății, având în vedere faptul că a chemat

în judecată o autoritate publică de nivel central, pentru care competența este

stabilită de art. 3 pct. 1 C. proc. civ.

Recursul este nefondat.

Înalta Curte analizând motivele invocate în raport cu sentința atacată,

materialul probator și dispozițiile legale incidente în cauză va respinge

recursul formulat pentru considerentele ce urmează.

În conformitate cu dispozițiile art. 126 alin. (2) din Constituția

României competența instanțelor judecătorești și procedura de judecată sunt

prevăzute numai prin lege, iar legea aplicabilă în cazul de față este Legea nr.

188/1999 privind Statutul funcționarilor publici și Legea nr. 360/2002 privind

statutul polițistului.

Din interpretarea dispozițiilor art. 78 alin. (1) din Legea nr. 360/2002,

care prevăd faptul că dispozițiile prezentei legi se completează cu prevederile

Legi nr. 188/1999, cu modificările și completările ulterioare, coroborate cu

dispozițiile art. 109 din Legea nr. 188/1999, republicată, conform cărora cauzele

care au ca obiect raportul de serviciu al funcționarului public sunt de

competența instanțelor de contencios administrativ, rezultă că această

competență de soluționare a litigiului de fată urmează a fi stabilită în

funcție de poziționarea autorității angajatoare a reclamantului, unitate cu

care acesta se află în raporturi de serviciu, competență stabilită exclusiv

prin art. 10 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.

Din analiza actelor și lucrărilor dosarului rezultă că reclamantul se

află în raport de serviciu cu D.G.P.M. București, unitate administrativă de

nivel local în ierarhia M.I.R.A., astfel încât competența de soluționare a

cauzei în primă instanță este stabilită conform dispozițiilor art. 10 din Legea

contenciosului administrativ nr. 554/2004, coroborate cu dispozițiile art. 2

lit. d) C. proc. civ., în favoarea Tribunalului București.

Având în vedere aceste considerente, în temeiul dispozițiilor art. 312 C.

proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul formulat ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamantul P.D.A. împotriva sentinței

civile nr. 464 din 13 februarie 2008 a Curții de Apel București, secția a VIII-a

contencios administrativ și fiscal ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi 6 iunie 2008.