ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3228/2007

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea în contencios administrativ

înregistrată la Curtea de Apel Oradea sub nr. 3490/35/CA din 30 noiembrie 2006,

reclamanta C.M. a solicitat în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de

Pensii Bihor, anularea hotărârii nr. 12591 din 27 octombrie 2006 emisă de

pârâtă și obligarea acesteia să-i recunoască calitatea de beneficiar al

drepturilor acordate de Legea nr. 189/2000.

În motivarea acțiunii, reclamanta a

arătat că, împreună cu soțul său, în prezent decedat a fost obligată să se

refugieze din motive etnice din localitatea Ciucea, Județul Cluj în localitatea

Cisnădie, județul Sibiu, în perioada septembrie 1940 – martie 1945.

Curtea de Apel Oradea, secția comercială

și de contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 62/CA din 4 aprilie

2007 a admis acțiunea formulată de reclamanta C.M. în contradictoriu cu pârâta

Casa Județeană de Pensii Bihor. A anulat hotărârea nr. 12591 din 27 octombrie

2006 emisă de pârâtă, obligând-o pe aceasta să-i recunoască reclamantei calitatea

de beneficiar al prevederilor O.G. nr. 105/1999 aprobată prin Legea nr.

189/2000, cu modificările și completările ulterioare.

În motivarea soluției s-a reținut că,

reclamanta a făcut dovada cu înscrisuri și declarații ale martorilor că, în

perioada septembrie 1940-20 octombrie 1944 a fost refugiată, din cauza

persecuțiilor etnice.

Împotriva acestei hotărâri a declarat

recurs în termen - pârâta Casa Județeană de Pensii Bihor criticând-o în temeiul

art. 304 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. susținând în esență că, înscrisurile

depuse de reclamantă la Comisia pentru aplicarea Legi nr. 189/2000 pentru

stabilirea calității de beneficiar al prevederilor legii sunt contradictorii,

că din fișa nr. 1563 emisă de Arhivele Naționale București rezultă că numitul C.I.

nu este una și aceeași persoană cu soțul reclamantei, în raport cu data și

locul nașterii acestuia, profesia și locul refugiului, nefiind îndeplinite

cerințele art. 1 din Legea nr. 189/2000, respectiv reclamanta nu a făcut dovada

persecuției etnice suferite.

Recurenta învederează că, avea la

termenul din 4 aprilie 2007, reclamanta a depus la dosarul de fond, copia fișei

nr. 2929 din 23 decembrie 1940 emisă de Ministerul Administrației și Internelor

– Direcția Arhivelor Naționale Istorice Centrale care confirmă susținerile

reclamantei cu privire la localitățile și perioada de refugiu a familiei sale.

Sentința este criticată și sub aspectul

imposibilității de a se pune în executare dispozitivul sentinței, ca și sub

aspectul neprecizării de către instanța de fond a datei de la care se acordă

reclamantei, drepturile prevăzute de Legea nr. 189/1990.

Examinând sentința atacată, probele

administrate în cauză, precum și dispozițiile legale incidente pricinii se

constată că, recursul este nefondat.

Potrivit prevederilor art. 1 din O.G. nr.

105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, beneficiază de prevederile acestei

ordonanțe, persoana, cetățean român care în perioada regimurilor instaurate cu

începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 a suferit persecuții

etnice, aflându-se în una din situațiile enumerate în actul normativ.

Din interpretarea teleologică a

prevederilor O.G. nr. 105/1999 rezultă că, atât obiectul cât și scopul

reglementării îl constituie acordarea unor drepturi compensatorii pentru prejudiciile

suferite, persoanelor persecutate de regimurile respective, în perioada

arătată, din motive etnice.

Potrivit fișei duplicat nr. 2929 din 23

decembrie 1940 întocmită de Subsecretariatul de stat al colonizării populației evacuate,

Secretariatul general al refugiaților din Nordul Transilvaniei, comunicată

reclamantei sub nr. C/23298 din 2 martie 2007, de către Ministerul

Administrației și Internelor, Direcția Arhivelor Naționale Istorice Centrale,

numita C.M. din Ciucea, județul Cluj, reclamantă-intimată în cauză a fost

înregistrată ca refugiată începând cu data de 23 decembrie 1940, din Beiuș-Bihor,

în județul Sibiu, așa cum rezultă și din fișa Ajutoare acordate, foaie de drum.

Situația refugiului din motive etnice este dovedită și cu declarația autentificată

a martorilor P.I. și C.E., care precizează că, „numitul C.I. a fost nevoit să

se deplaseze inițial în localitatea Beiuș, împreună cu alte persoane pentru că

aici exista cel mai apropiat centru de refugiați”.

Nejustificată este și critica referitoare

la imposibilitatea punerii în executare a dispozitivului sentinței, întrucât în

raport cu recunoașterea statutului reclamantei de persoană refugiată,

recurentei-pârâte îi revine sarcina de a emite o nouă decizie, iar pentru

stabilirea perioadei refugiului va avea în vedere concluziile instanței de fond

din considerentele hotărârii care sunt decisive pentru înțelegerea

dispozitivului și fac corp comun cu acesta.

În ceea ce privește data de la care se

acordă drepturile prevăzute de lege, Legea nr. 189/2000 privind aprobarea O.G.

nr. 105/1999 prevede în art. 5 că, drepturile se acordă cu începere de la data

de 1 a lunii următoare, celei în care a fost depusă cererea.

În consecință, recursul declarat de

pârâtă fiind nefondat, va fi respins ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de Casa

Județeană de Pensii Bihor împotriva sentinței nr. 62/CA din 4 aprilie 2007 a

Curții de Apel Oradea, secția comercială și de contencios administrativ și

fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 26

iunie 2007.