ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4020/2007

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin

acțiunea înregistrată la Curtea de Apel Oradea, secția comercială și de

contencios administrativ, reclamantul M.P. a solicitat în contradictoriu cu

pârâta Casa Județeană de Pensii Bihor, anularea hotărârii nr. 13149 din 16 martie

2007 emisă de pârâtă și, totodată obligarea pârâtei să-i recunoască calitatea

de beneficiar al O.G. nr. 105/1999 aprobată și completată prin Legea nr. 189/2000.

În

motivarea acțiunii reclamantul a arătat că, împreună cu părinții, a fost

refugiat din localitatea Ciucea, în localitatea Turda, județul Cluj.

În susținerea acțiunii, reclamantul a

depus, în copie, mai multe înscrisuri, printre care acte de stare civilă,

adeverință de la Arhivele Naționale, Hotărârea nr. 15244 din 13 decembrie 1004

emisă pe numele mamei sale și declarații autentificate ale unor martori din

care a rezultat că acesta, împreună cu familia, s-a refugiat din localitatea Ciucea

în localitatea Turda, județul Cluj, ca urmare a persecuțiilor etnice exercitate

după Diktatul de la Viena.

Pentru elucidarea stării de fapt a fost

audiat martorul G.I.

Pârâta, prin întâmpinare, a solicitat

respingerea acțiunii.

Prin sentința civilă nr. 93/CA din 25 mai

2007 Curtea de Apel Oradea a admis acțiunea, a anulat hotărârea nr. 13149 din 16

martie 2007, a obligat pârâta să-i recunoască calitatea de beneficiar al O.G.

nr. 105/1999 aprobată și completată prin Legea nr. 189/2000 cu modificările și

completările ulterioare.

Pentru a adopta această soluție, instanța

de fond a reținut, în esență, că reclamantul a făcut dovada, prin probele

administrate, că se încadrează în dispozițiile prevederilor art. 1 lit. c) din

Legea nr. 189/2000, fiind născut în localitatea în care părinții săi au fost

refugiați ca urmare a cedării Ardealului.

Împotriva acestei hotărâri a declarat

recurs pârâta, Casa Județeană de Pensii Bihor criticând-o pentru nelegalitate

și netemeinicie.

În motivele de recurs se susține că

reclamantul nu se încadrează în prevederile art. 1 lit. c) din Legea nr.

189/2000.

Se mai susține că reclamantul nu

putea să fie refugiat în perioada septembrie 1940 – martie 1945 în condițiile

în care hotărârea emisă pe numele mamei a stabilit perioada de refugiu 15

februarie 1941 – 6 martie 1945.

Examinând cauza și sentința atacată în

raport cu criticile recurentei, cu actele și lucrările dosarului, precum și cu

dispozițiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 304

1

C.

proc. civ. Curtea constată că recursul este fondat pentru cele ce se vor arăta

în continuare:

Potrivit art. 1 din O.G. nr. 105/1999,

aprobată prin Legea nr. 189/2000 beneficiază de prevederile acestui act

normativ persoana, cetățean român, care în perioada regimurilor instaurate cu

începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 a suferit persecuții etnice, aflându-se în una dintre situațiile expres prevăzute de lege.

Prin persoana care a fost strămutată,

expulzată sau refugiată în altă localitate se înțelege persoana care a fost

mutată sau care a fost obligată să-și schimbe domiciliul în altă localitate din

motive etnice.

Legiuitorul a urmărit să acorde drepturi

compensatorii tuturor persoanelor care au fost victimele și/sau au avut de

suferit ca urmare a persecuțiilor etnice.

Cum în cauză s-a făcut dovada că

reclamantul împreună cu familia s-a refugiat din localitatea Ciucea, în

localitatea Turda, în mod corect instanța de fond a reținut că acesta a

suportat consecințele morale și materiale ale refugiului și este îndreptățit să

i se recunoască calitatea de beneficiar al Legii nr. 189/2000.

Dar, din probele dosarului rezultă cu

certitudine că perioada refugiului este 15 februarie 1941 – 6 martie 1945

astfel cum reiese din cuprinsul hotărârii nr. 15244 din 13 decembrie 2004 emisă

de Casa Județeană de Pensii Arad, prin care i se recunoaște mamei intimatului

calitatea de beneficiar al Legii nr. 189/2000. Or, la data refugiului mamei,

reclamantul avea vârsta de doi ani și este imposibil în mod obiectiv ca el să

se fi refugiat anterior și separat de părinții săi la o asemenea vârstă.

Astfel fiind, pentru considerentele arătate

și în temeiul art. 312 alin. (1) și (3) C. proc. civ. recursul va fi admis,

sentința atacată se va modifica în sensul că perioada avută în vedere la

recunoașterea drepturilor este 15 februarie 1941 – 6 martie 1945.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de Casa

Județeană de Pensii Bihor împotriva sentinței civile nr. 93/CA din 25 mai 2007 a Curții de Apel Oradea, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal.

Modifică în parte sentința atacată, în

sensul că perioada avută în vedere la recunoașterea drepturilor este 15

februarie 1941 – 6 martie 1945.

Menține celelalte dispoziții ale

sentinței.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 23

octombrie 2007.