ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4020/2007

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la Curtea de Apel Oradea, secția comercială și de contencios administrativ, reclamantul M.P. a solicitat în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii Bihor, anularea hotărârii nr. 13149 din 16 martie 2007 emisă de pârâtă și, totodată obligarea pârâtei să-i recunoască calitatea de beneficiar al O.G. nr. 105/1999 aprobată și completată prin Legea nr. 189/2000. În motivarea acțiunii reclamantul a arătat că, împreună cu părinții, a fost refugiat din localitatea Ciucea, în localitatea Turda, județul Cluj.

În susținerea acțiunii, reclamantul a depus, în copie, mai multe înscrisuri, printre care acte de stare civilă, adeverință de la Arhivele Naționale, Hotărârea nr. 15244 din 13 decembrie 1004 emisă pe numele mamei sale și declarații autentificate ale unor martori din care a rezultat că acesta, împreună cu familia, s-a refugiat din localitatea Ciucea în localitatea Turda, județul Cluj, ca urmare a persecuțiilor etnice exercitate după Diktatul de la Viena. Pentru elucidarea stării de fapt a fost audiat martorul G.I. Pârâta, prin întâmpinare, a solicitat respingerea acțiunii. Prin sentința civilă nr. 93/CA din 25 mai 2007 Curtea de Apel Oradea a admis acțiunea, a anulat hotărârea nr. 13149 din 16 martie 2007, a obligat pârâta să-i recunoască calitatea de beneficiar al O.G.

nr. 105/1999 aprobată și completată prin Legea nr. 189/2000 cu modificările și completările ulterioare. Pentru a adopta această soluție, instanța de fond a reținut, în esență, că reclamantul a făcut dovada, prin probele administrate, că se încadrează în dispozițiile prevederilor art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000, fiind născut în localitatea în care părinții săi au fost refugiați ca urmare a cedării Ardealului. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta, Casa Județeană de Pensii Bihor criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. În motivele de recurs se susține că reclamantul nu se încadrează în prevederile art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000.

Se mai susține că reclamantul nu putea să fie refugiat în perioada septembrie 1940 – martie 1945 în condițiile în care hotărârea emisă pe numele mamei a stabilit perioada de refugiu 15 februarie 1941 – 6 martie 1945. Examinând cauza și sentința atacată în raport cu criticile recurentei, cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 304 1 C. proc. civ. Curtea constată că recursul este fondat pentru cele ce se vor arăta în continuare: Potrivit art. 1 din O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000 beneficiază de prevederile acestui act normativ persoana, cetățean român, care în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 a suferit persecuții etnice, aflându-se în una dintre situațiile expres prevăzute de lege.

Prin persoana care a fost strămutată, expulzată sau refugiată în altă localitate se înțelege persoana care a fost mutată sau care a fost obligată să-și schimbe domiciliul în altă localitate din motive etnice. Legiuitorul a urmărit să acorde drepturi compensatorii tuturor persoanelor care au fost victimele și/sau au avut de suferit ca urmare a persecuțiilor etnice. Cum în cauză s-a făcut dovada că reclamantul împreună cu familia s-a refugiat din localitatea Ciucea, în localitatea Turda, în mod corect instanța de fond a reținut că acesta a suportat consecințele morale și materiale ale refugiului și este îndreptățit să i se recunoască calitatea de beneficiar al Legii nr. 189/2000.

Dar, din probele dosarului rezultă cu certitudine că perioada refugiului este 15 februarie 1941 – 6 martie 1945 astfel cum reiese din cuprinsul hotărârii nr. 15244 din 13 decembrie 2004 emisă de Casa Județeană de Pensii Arad, prin care i se recunoaște mamei intimatului calitatea de beneficiar al Legii nr. 189/2000. Or, la data refugiului mamei, reclamantul avea vârsta de doi ani și este imposibil în mod obiectiv ca el să se fi refugiat anterior și separat de părinții săi la o asemenea vârstă. Astfel fiind, pentru considerentele arătate și în temeiul art. 312 alin. (1) și (3) C. proc. civ. recursul va fi admis, sentința atacată se va modifica în sensul că perioada avută în vedere la recunoașterea drepturilor este 15 februarie 1941 – 6 martie 1945.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de Casa Județeană de Pensii Bihor împotriva sentinței civile nr. 93/CA din 25 mai 2007 a Curții de Apel Oradea, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal. Modifică în parte sentința atacată, în sensul că perioada avută în vedere la recunoașterea drepturilor este 15 februarie 1941 – 6 martie 1945. Menține celelalte dispoziții ale sentinței. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 23 octombrie 2007.