ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4349/2008

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4349/2008 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2008)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin sentința nr. 494 din 13

februarie 2008, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, a respins acțiunea formulată de reclamanta SC R.I. SRL,

în contradictoriu cu pârâta A.N.R.D.E., prin care solicita anularea parțială a

Ordinului Președintelui A.N.R.D.E. nr. 4/2007, în ceea ce privește dispozițiile

cuprinse în art. 34 și în Anexa nr. 3 la Norma tehnică - distante de siguranță

aferente instalațiilor eoliene, ca fiind nelegale.

Prin aceeași sentință, instanța

de fond a respins, de asemenea, și excepția lipsei de interes a acțiunii,

invocată de pârâtă prin întâmpinare.

Pentru a pronunța această

sentință, instanța de fond a reținut, în privința excepției, că reclamanta are

interes în promovarea acțiunii, fiind titulara autorizației de construire

pentru execuția unui ansamblu energetic eolian și solicitând A.N.R.D.E.

acordarea unei autorizații de înființare pentru realizarea acestei capacități

energetice.

În condițiile în care, la eliberarea acestei autorizații, sunt avute în

vedere dispozițiile Ordinului Președintelui A.N.R.D.E. nr. 4/2007 pentru

aprobarea Normei tehnice privind delimitarea zonelor de protecție și de

siguranța aferente capacităților energetice, reclamanta justifică un interes

pentru a contesta acele dispoziții ale ordinului pe care le consideră nelegale

și în raport de care apreciază că este prejudiciată sub aspectul realizării

investiției.

Pe

fondul cauzei, Curtea a reținut următoarele:

Potrivit art. 34 din ordinul contestat, pentru capacitățile energetice

proiectate și executate înainte de intrarea în vigoare a respectivei norme

tehnice, rămân în vigoare dimensiunile zonelor de protecție și de siguranță,

așa cum au fost definite/aplicate la punerea lor în funcțiune.

Anexa

nr. 3 la acest ordin stabilește distanțele de siguranță aferente instalațiilor

eoliene.

Pe

parcursul soluționării cauzei, conținutul art. 34 a fost modificat prin Ordinul

Președintelui A.N.R.D.E. nr. 49 din 29 noiembrie 2007, în sensul că pentru

capacitățile energetice proiectate și executate, care dețin autorizație de

construire obținută înainte de intrarea în vigoare a normei tehnice, rămân în

vigoare dimensiunile zonelor de proiecție și de siguranță, așa cum au fost

definite/ aplicate la punerea lor în funcțiune.

De

asemenea, a fost modificată Anexa nr. 3, fiind înlocuită cu Anexa nr. 1 la

Ordinul nr. 49/2007.

Apreciază instanța de fond că emiterea ordinului contestat nu s-a făcut

cu încălcarea art. 25 din Legea nr. 24/2000, potrivit căruia proiectul de act

normativ trebuie să cuprindă soluții legislative pentru situații tranzitorii,

în cazul în care prin noua reglementare sunt afectate raporturi sau situații

juridice născute sub vechea reglementare, dar care nu și-au produs în întregime

efectele până la data intrării în vigoare a noii reglementări, în cauză nefiind

vorba despre o situație tranzitorie, având în vedere că, la data intrării în

vigoare a ordinului contestat, reclamanta nu deținea autorizație de înființare

eliberată conform art. 13 alin. (1) și art. 15 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 13/2007,

cu respectarea distanțelor de siguranță, astfel cum erau reglementate anterior

emiterii acestui ordin.

Neîntemeiată

consideră prima instanță că este și aprecierea reclamantei potrivit căreia

dispozițiile ordinului se aplică retroactiv, având în vedere dispozițiile art. 13

alin. (1) din Legea nr. 13/2007, conform cărora realizarea de noi capacități

energetice

(..)

se desfășoară pe bază

de autorizații de înființare, acordate cu respectarea prevederilor legale în

vigoare.

Întrucât

cererea de eliberare a autorizației de înființare a fost formulată de

reclamantă la data de 20 noiembrie 2007, ea va fi soluționată în conformitate

cu prevederile legale în vigoare, deci și ale Ordinului nr. 4/2007, care a

intrat în vigoare, conform art. 3, în termen de 30 de zile de la data

publicării în M. Of., respectiv la 18 mai 2007.

Faptul că reclamanta a obținut autorizație de construire anterior

intrării în vigoare a ordinului nu înseamnă că soluționarea cererii de

eliberare a autorizației de înființare se face potrivit dispozițiilor în

vigoare la momentul eliberării autorizației de construire.

Cu privire la susținerea reclamantei potrivit căreia ordinul contestat

încalcă art. 75 din Legea nr. 24/2000, întrucât în formula introductivă nu sunt

indicate dispozițiile art. 20 alin. (2) din Legea nr. 13/2007, care reprezintă

temeiul juridic al adoptării normei tehnice, instanța de fond constată că este

neîntemeiată, întrucât dispozițiile legale invocate nu prevăd în mod expres

sancțiunea nulității actului pentru lipsa acestei mențiuni iar reclamanta nu a

precizat în ce constă vătămarea ce i-a fost cauzată și nici nu a probat o

astfel de vătămare.

Referitor

la încălcarea art. 76 din Legea nr. 24/2000, invocată de reclamantă, în sensul

că, în opinia acesteia, Anexa nr. 3 încalcă dispozițiile art. 2 lit. b), d) și

h) din Legea nr. 13/2007, instanța de fond a reținut că aceste dispoziții

legale stabilesc trei dintre obiectivele de bază ale activității în domeniul

energiei electrice și termice dar necesitatea îndeplinirii acestor obiective nu

justifică funcționarea capacităților energetice în orice condiții, ci se impune

stabilirea unui cadru de funcționare pentru realizarea scopurilor prevăzute de art.

20 alin. (1) din lege.

Or, prin Anexa nr. 3, tocmai acest cadru este prevăzut, fiind stabilite

distanțele de siguranță aferente instalațiilor eoliene, distanțe care nu au

caracterul unor măsuri restrictive pentru producerea de energie din surse

regenerabile, astfel cum susține reclamanta, ci a unor măsuri menite să asigure

realizarea scopurilor pentru care au fost instituite zonele de protecție și de

siguranță.

În

consecință, se arată în considerentele hotărârii recurate, sub acest aspect nu

sunt încălcate nici dispozițiile H.G. nr. 443/2003 privind promovarea producerii

de energie electrică din surse regenerabile.

Cât

privește încălcarea art. 7 alin. (1) lit. c) din acest din urmă act normativ,

în sensul că din ordin nu rezultă pe baza căror studii și statistici au fost

aprobate dimensiunile zonelor de siguranță, instanța de fond constată că la

dosar a fost depus studiul elaborat de o instituție cu sediul la Bruxelles,

care a fost avut în vedere la emiterea ordinului, nemenționarea expresă a

acestui studiu în conținutul ordinului nefiind de natură să afecteze legalitatea

actului administrativ.

Reclamanta a

susținut, de asemenea, că au fost încălcate dispozițiile art. 3 pct. 67 și 68

din Legea energiei electrice, având în vedere că ordinul nu instituie nici o

diferențiere de regim juridic între zonele de protecție și zonele de siguranță

pe care le instituie, susținere pe care prima instanță a găsit-o, de asemenea,

neîntemeiată; în acest sens, a reținut că în articolele cuprinse în Capitolul V

din Norma tehnică se fac numeroase distincții între cele două tipuri de zone iar

în anexele 1 - 3 sunt prevăzute în mod distinct distanțele de protecție și cele

de siguranță aferente diferitelor construcții ce intră sub incidența Legii nr. 13/2007,

din această reglementare nerezultând o restricție absolută de amplasare a

centralelor eoliene la o distanță mai mică decât zona de siguranță fată de

oricare dintre obiectivele menționate în anexă.

O altă critică formulată de reclamantă și considerată de instanța de

instanța de fond ca neîntemeiată se referă la încălcarea dispozițiilor unor

acte normative cu caracter special care

reglementează zonele de siguranță și

de protecție aferente obiectivelor

menționate în Anexa nr. 3, cum ar fi O.G. nr. 43/1997 și O.U.G. nr. 12/1998.

Cu privire la primul act normativ, care reglementează zonele de

siguranță și de protecție aferente drumurilor

publice necesare în scopurile

prevăzute la art. 16 și 17 din ordonanță,

instanța de judecată a reținut că are obiect de reglementare diferit față de

cel al ordinului contestat, diferențele dintre distanțele de siguranță și de

protecție stabilite de cele două acte

normative

fiind determinate de specificul obiectivelor care trebuie protejate, de

diferențele existente între drumul public și capacitatea energetică eoliană.

Este

evident, se arată în considerentele hotărârii recurate, că problemele legate de

exploatarea drumului public și funcționarea unei centrale eoliene sunt

diferite, centrala eoliană având un caracter dinamic, pentru funcționarea

normală a acesteia fiind necesară afectarea unei

suprafețe de teren mai mari decât pentru amenajarea și exploatarea

drumului

public.

Faptul că în zona de protecție a drumului nu se instituie o restricție

absolută de amplasare de construcții sau alte

obiective nu înseamnă că pot fi

ridicate în această zonă orice fel de

construcții, inclusiv centrale eoliene, fără a se avea în vedere necesitatea

asigurării unei zone de protecție și pentru construcția respectivă.

Aceleași

considerente sunt valabile, reține prima instanță, și sub

aspectul susținerii că sunt încălcate

dispozițiile O.U.G. nr. 12/ 1998 privind

transportul pe căile ferate

române și reorganizarea S.N.C.F.R., ordonanță

care,

prin art. 29 alin. (1) instituie zona de siguranță și zona de protecție a

infrastructurii

feroviare publice în scopul desfășurării în bune condiții a

circulației feroviare și al prevenirii

evenimentelor de cale ferată.

Referitor la necorelarea Anexei nr. 3 a ordinului contestat cu

dispozițiile H.G. nr. 525/1996 pentru aprobarea

Regulamentului general de

urbanism, instanța de fond constată că în

Anexa nr. 7 la ordin, reprezentând lista actelor normative de referință în

vigoare la data avizării normei tehnice, la lit. j) este menționată această

hotărâre, contrar susținerii reclamantei, ceea ce înseamnă că a fost avută în

vedere la emiterea

ordinului; reclamanta nu

precizează în ce constă necorelarea ordinului cu

dispozițiile Legii nr. 350/2001

și ale H.G. nr. 525/1996, simplul fapt că Legea nr. 350/2001 nu a fost

menționată în Anexa nr. 7 nefiind de natură să

dovedească împrejurarea că ordinul încalcă această lege.

În

legătură cu Anexa nr. 3, reclamanta a mai invocat nerespectarea

unor dispoziții constituționale, respectiv art. 44,

45 și 135 alin. (2) lit. a), cu privire la acest aspect instanța de fond

reținând următoarele:

Art. 44 din Constituție reglementează dreptul la proprietatea privată,

reclamanta susținând că existenta unui număr foarte mare de drumuri de

exploatare, în condițiile aplicării ordinului,

duce la excluderea a nenumărate

proprietăți pentru realizarea de

capacități eoliene, realizând o expropriere fără justă și prealabilă

despăgubire și o îngrădire a exercițiului dreptului de proprietate.

Susținerea este neîntemeiată, ordinul având în vedere, printre altele,

respectarea dreptului de proprietate deopotrivă

pentru deținătorul capacității

energetice și pentru persoanele aflate în

vecinătatea acesteia.

Conform art. 45 din Constituție, accesul liber al persoanelor la o

activitate economică, libera inițiativă și exercitarea acestora în condițiile

legii sunt garantate. Exercitarea libertății economice în domeniul

activităților din sectorul energiei electrice și al energiei termice se face în

condițiile Legii nr. 13/2007, conform art. 1 alin. (1) din acest act normativ,

ordinul nr. 4/2007 fiind emis în baza și pentru executarea acestei legi.

Libertatea economică a reclamantei în acest domeniu nu poate fi

absolută, fiind necesară respectarea condițiilor impuse de actele normative

incidente și de actele administrative emise în vedere executării acestora,

astfel încât nu sunt încălcate dispozițiile art. 45 din Constituție.

Nici încălcarea art. 35 alin. (2) lit. a) din Constituție nu poate fi

reținută, se arată în considerentele sentinței recurate, asigurarea de către

stat a creării cadrului favorabil pentru valorificarea tuturor factorilor de

producție neînsemnând că această valorificare se poate face în orice condiții;

or, Anexa nr. 3 a ordinului contestat stabilește o parte dintre condițiile în

care se realizează valorificarea factorilor de producție în domeniul energiei

electrice.

Împotriva acestei soluții, considerând-o netemeinică și nelegală, a

declarat recurs reclamanta, care a solicitat modificarea în tot a hotărârii

atacate în sensul anulării parțiale a ordinului contestat, în temeiul art. 20

din Legea nr. 554/2004 și al art. 304

1

C. proc. civ.

În motivarea căii de atac, recurenta-reclamantă a formulat următoarele

critici:

I. Referitor la conformitatea Ordinului nr. 4/2007 cu art. 25 din Legea nr.

24/2000, instanța de fond a interpretat în mod eronat prevederile legale

incidente, având în vedere că autorizația de înființare se poate obține numai

după ce se obțin alte avize și autorizații; recurenta-reclamantă este titulara

unei autorizații de construire a unei capacități energetice, eliberate de

Consiliul Județean Constanța; pentru obținerea autorizației de construire a

depus planuri tehnice și de amplasament în care au fost inserate și distanțele

față de diferitele obiective (drumuri publice, poduri, diguri) în conformitate

cu legislația în vigoare la acea dată; potrivit art. 16 din H.G. nr. 540/2004

privind aprobare regulamentului referitor la acordarea autorizațiilor și

licențelor, solicitantul trebuie să prezinte un plan de amplasament din care să

rezulte respectarea distanțelor de siguranță.

În opinia recurentei-reclamante, împrejurările arătate conduc către

ideea că în speță se poate vorbi despre existența unei situații tranzitorii

care nu este reglementată în nici un fel prin art. 34 al Ordinului nr. 4/2007,

acesta neacoperind raporturile juridice în curs de derulare, dar nefinalizate

până la apariția noului act normativ.

II. Referitor la încălcarea art. 75 și 76 din Legea nr. 24/2000 privind

normele de tehnică legislativă, prima instanță a considerat în mod greșit că

lipsa mențiunii privind emiterea ordinului în temeiul art. 20 alin. (2) din

Legea nr. 13/2007 ar fi sancționată cu nulitatea relativă, iar vătămarea cerută

de această sancțiune nu a fost probată.

În acest sens, recurenta-reclamantă a arătat că art. 75 și 76 din Legea nr.

24/2000 cuprind norme de drept public, având caracter imperativ, iar nu norme

de procedură civilă care să atragă aplicarea art. 105 alin. (2) C. proc. civ.

III. Prima instanță a reținut în mod greșit că Ordinul nr. 4/2007, anexa

III, nu încalcă dispozițiile art. 44, 45 și 133 din Constituția României, care

protejează dreptul de proprietate privată. În realitate, stabilirea arbitrară a

zonelor de protecție și de siguranță conduce la restrângeri ale dreptului de

proprietate asupra terenurilor învecinate centralelor eoliene, aflate tot în

proprietatea sa, în sensul că îi limitează dreptul de dispoziție asupra

terenurilor în cauză.

IV. În legătură cu încălcarea de către Ordinul nr. 4 (Anexa III) a

prevederilor O.G. nr. 43/1997 privind zonele de protecție și siguranță ale

drumurilor publice, precum și ale O.U.G. nr. 12/1998 privind transportul pe

căile ferate române, prima instanță nu a avut în vedere împrejurările că legile

amintite mai sus sunt modificate implicit printr-un act normativ cu forță

juridică inferioară care mărește distanțele de siguranță față de obiectivele

protejate de primele acte normative invocate, aducând limitări suplimentare

dreptului de proprietate.

Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimata-pârâtă a arătat, în esență,

că sentința atacată este legală și temeinică, pentru că în speță, au fost

respectate prevederile Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă

pentru elaborarea actelor normative, ale H.G. nr. 443/2003 privind promovarea

producției de energie electrică din surse regenerabile de energie și ale Legii

energiei electrice nr. 13/2007, precum și dispozițiile art. 44, 45 și 133 din

Constituția României.

De asemenea, intimata-pârâtă a făcut referire la prevederile art. 11 alin.

(1) și alin. (2) lit. h) și ale art. 20 alin. (1) și (2) din Legea nr. 13/2007,

care îi conferă dreptul de a emite reglementări tehnice și comerciale în

domeniul energiei electrice.

Examinând cauza prin prisma criticilor formulate de recurenta-reclamantă

și a prevederilor art. 304

1

C. proc. civ., ținând seama și de

apărările invocate prin întâmpinare, Înalta Curte constată că recursul nu este

fondat.

Recurenta-reclamantă a supus controlului de legalitate exercitat de

instanța de contencios administrativ unele dispoziții din Norma tehnică privind

delimitarea zonelor de protecție și de siguranță aferente capacităților

energetice – revizia I, aprobată prin Ordinul nr. 4/2007 al Președintelui A.N.R.D.E.,

modificare după declanșarea litigiului prin Ordinul nr. 49 din 29 noiembrie 2007,

și anume: art. 34, care în forma modificată prevede că „pentru capacitățile

energetice proiectate și executate, care dețin autorizație de construire

obținută înainte de intrarea în vigoare a prezentei norme tehnice, rămân în

vigoare dimensiunile zonelor de protecție și de siguranță așa cum au fost

definite/ aplicate la punerea lor în funcțiune și anexa 1 (fosta anexă 3 din

ordinul inițial), care stabilește distanțele de siguranță aferente centralelor

eoliene.

În esență, recurenta-reclamantă a invocat, pe de o parte, motive de

nelegalitate constând în încălcarea normelor de tehnică legislativă la emiterea

Ordinului atacat și pe de altă parte, exercitarea abuzivă a dreptului de

apreciere al autorizației emitente, prin stabilirea arbitrară a unor distanțe

de siguranță excesive, cu efectul vătămării intereselor sale legitime și a

dreptului său de proprietate asupra terenurilor învecinate celui pe care ar

urma să fie amplasat obiectivul energetic.

Analizând pe rând motivele de recurs formulate, Înalta Curte constată

următoarele:

I. Cu privire la încălcarea art. 25 din Legea nr. 24/2000 privind

normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, potrivit

căruia „proiectul de act normativ trebuie să cuprindă soluții legislative

pentru situații tranzitorii, în cazul în care prin noua reglementare sunt afectate

raporturi sau situații juridice născute sub vechea reglementare, dar care nu

și-au produs în întregime efectele până la data intrării în vigoare a noii

reglementări” este de reținut că art. 34 din Norma aprobată prin ordinul

contestat cuprinde soluția pentru situații tranzitorii, ceea ce o nemulțumește

pe recurenta-reclamată fiind împrejurarea că norma tranzitorie nu este

suficient de largă pentru a acoperi și situația sa particulară.

SC R.I. SRL este titulara autorizației de construire nr. 47 din 17

noiembrie 2006, emisă de Președintele Consiliului Județean Constanța în temeiul

Legii nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții,

pentru execuția unui ansamblu energetic eolian cu 13 centrale eoliene,

totalizând 28,4 MW în extravilanul comunei Mihai Viteazu și se consideră

vătămată prin norma tranzitorie concepută de autoritatea emitentă prin faptul

că în cazul său nu rămân în vigoare dimensiunile zonelor de protecție și de

siguranță prevăzute de legislația în vigoare la data emiterii autorizației de

construire pentru că art. 34 din Norma în discuție se raportează la data

punerii în funcțiune a capacității energetice, iar nu la data autorizării

construirii acesteia.

Conform art. 52 din Constituția României, corelat cu art. 1 alin. (1) și

2 și art. 8 alin. (1) și alin. (1

1

) din Legea nr. 554/2004, o

acțiune în contencios administrativ subiectiv nu poate fi însă fundamentată pe

orice fel de interes al părții, ci numai pe un drept recunoscut de lege ori pe

un interes privat legitim, definit de art. 2 alin. (1) lit. p) al aceleiași

legi, prin posibilitatea de a pretinde o anumită conduită, în considerarea

realizării unui drept subiectiv viitor și previzibil, prefigurat.

Or, în speță, nu poate fi reținută legitimitatea interesului invocat de

recurenta-reclamantă, de vreme ce aceasta se prevalează în mod exclusiv de o

autorizație de construire emisă în temeiul Legii nr. 50/1991, fără a fi urmat

și procedura specială de autorizare reglementată de legea energiei electrice.

Astfel, atât vechea Lege a energiei electrice nr. 318/2003, în vigoare

la data emiterii autorizației de construire, cât și Legea nr. 13/2007, în

executarea căreia a fost emis Ordinul nr. 4/2007, prevăd în art. 13 alin. (1)

că realizarea de noi capacități energetice, precum și retehnologizarea celor

existente, se desfășoară pe bază de autorizații de înființarea, acordate cu

respectarea prevederilor legale în vigoare. Autorizația de înființare este

eliberată de autoritatea competentă, definită în art. 3 din ambele legi drept A.N.R.D.E.

Din înscrisurile depuse la dosarul de fond rezultă că recurenta - reclamantă

a solicitat eliberarea autorizației de înființare în temeiul art. 13-15 din

Legea nr. 13/2007 abia la data de 20 noiembrie 2007, după declanșarea

litigiului, deși inițiase deja lucrările de realizare a noii capacități

energetice.

Prin urmare, instanța de fond a reținut în mod corect că în momentul

emiterii ordinului contestat, recurenta - reclamantă nu se afla într-o situație

tranzitorie care să intre sub incidența reglementărilor speciale în domeniul

energiei electrice în accepțiunea art. 25 din Legea nr. 24/2000 situații

tranzitorii fiind raporturile sau situațiile juridice născute sub vechea

reglementare, iar nu situațiile de fapt.

II. Motivul referitor la încălcarea art. 75 și 76 din Legea nr. 24/2000,

în temeiul cărora ordinele cu caracter normativ, instrucțiunile și celelalte

acte administrativ-normative ale conducătorilor autorităților publice centrale

se emit pe baza și în executarea legilor, hotărârilor și a ordonanțelor

Guvernului, vor cuprinde în forma introductivă toate temeiurile juridice

prevăzute la art. 40 alin. (4) și se vor limita strict la cadrul stabilit de

actele pe baza și în executarea cărora au fost emise, fără a conține soluții

care să contravină prevederilor acestora, este de asemenea nefondat.

Este adevărat că în preambulul ordinului nu a fost menționat articolul

20 alin. (2) din Legea nr. 13/2007 conform căruia „zonele de protecție și de

siguranță se determină pentru fiecare capacitate, în conformitate cu normele

tehnice elaborate de autoritatea competentă”, dar au fost indicate prevederile art.

9 alin. (2), alin. (8) și alin. (9) referitoare la procedura de elaborare a

reglementărilor, precum și cele ale art. 11 alin. (1) și (2) lit. a) și h)

referitoare la atribuția A.N.R.D.E. de a adopta reglementări în domeniul său de

activitate, ceea ce face ca ordinul să fie suficient de clar și de previzibil

sub aspectul obiectului său de reglementare.

Considerentul cu privire la incidența în cauză a regimului

nulităților-procesual civile a fost greșit reținut de instanța de fond, dar

înlăturarea lui nu este de natură să conducă la o soluție contrară celei

pronunțate, pentru că și în contenciosul administrativ subiectiv anularea

actului administrativ este condiționată de existența unei vătămări aduse

reclamantului într-un drept sau într-un interes legitim.

Potrivit art. 8 alin. (1

1

) din Legea nr. 554/2004, persoanele

fizice sau juridice de drept privat pot formula cereri prin care să invoce

apărarea unui interes legitim public (în speță – respectarea ordinii de drept,

a legalității obiective) numai în subsidiar, în măsura în care vătămarea

interesului legitim public decurge logic din încălcarea dreptului subiectiv sau

a interesului legitim privat.

Această condiție nu este îndeplinită în cauză, recurenta-reclamantă

invocând încălcarea art. 75-76 din Legea nr. 24/2000 fără a preciza în ce mod

această încălcare i-a vătămat drepturile ori interesele legitime sau a

împiedicat-o să-și orienteze conduita în sensul conformității cu legea.

III. Critica adusă sentinței recurate sub aspectul încălcării

prevederilor constituționale care protejează dreptul de proprietate și

libertatea economică va fi și ea înlăturată, pentru că exercițiul unor drepturi

sau al unor libertăți poate fi restrâns în condițiile art. 53 din Constituția

României.

În plus, ordinul atacat a dat naștere unui raport de drept

administrativ, în conținutul căruia drepturile și interesele potențialilor

destinatari sunt puse în balanță cu interesul public pe care autoritatea

emitentă este chemată să-l ocrotească.

În temeiul art. 11 alin. (1) din Legea nr. 13/2007, A.N.R.D.E.

elaborează, stabilește și urmărește aplicarea ansamblului de reglementări

obligatorii la nivel național, necesar funcționării pieței energiei electrice

și a gazelor naturale în condiții de eficiență, concurență, transparență și

protecție a consumatorilor, legea cuprinzând prevederi detaliate cu privire la

drepturile și obligațiile ce decurg din autorizația de înființare și din

licențe pentru a asigura un just echilibru între drepturile și interesele

titularului autorizației sau licenței și drepturile și interesele terților, cu

care ar putea intra în divergență (art. 16-19).

Totodată, zonele de protecție și de siguranță se instituie, potrivit art.

20 din Legea nr. 13/2007, pentru protecția și funcționarea normată a

capacităților energetice și a anexelor acestora, precum și pentru evitarea

punerii în pericol a persoanelor, bunurilor și mediului.

Dacă asupra terenurilor aflate în proprietatea terților, cuprinse în

zonele de protecție și de siguranță, se stabilește un drept de servitute legală

(alin. (3) al art. 20), cu atât mai puțin însuși solicitantul autorizației de

înființare a capacității energetice poate invoca o restrângere nejustificată și

disproporționată a dreptului de dispoziție asupra propriilor lui terenuri,

limitrofe obiectivului energetic, pentru a se putea reține o exercitare abuzivă

a dreptului de apreciere al autorității emitente, în sensul art. 2 alin. (1) lit.

n) din Legea nr. 554/2004.

IV. Cu privire la pretinsa încălcare a prevederilor O.G. nr. 43/1997

privind regimul drumurilor și ale O.U.G. nr. 12/1998 privind transportul pe

căile ferate române și reorganizarea S.N.C.F.R., republicată, Înalta Curte

constată fundamentală apărarea intimatei-pârâte, în sensul că actele normative

menționate au alt obiect de reglementare, stabilesc zone de protecție și de

siguranță pentru alte tipuri de obiective în considerarea specificului

constructiv al acestora, astfel încât nu pot fi considerate modificate implicit

prin Ordinul nr. 4/2007, așa cum susține recurenta - reclamantă.

De altfel, SC R.I. SRL a reclamant stabilirea arbitrară a dimensiunilor

zonelor de protecție și de siguranță pentru capacitățile energetice, dar nu a

indicat, în concret, care ar fi limitele marjei de apreciere pe care

autoritatea pârâtă le-ar fi încălcat prin norma tehnică în discuție, simplul

fapt că distanțele de siguranță stabilite pentru drumuri și pentru căile ferate

sunt mai reduce, neconstituind un argument în acest sens.

Având în vedere toate considerentele expuse, Înalta Curte constată că

instanța de fond a interpretat și aplicat corect prevederile legale incidente

în raport cu împrejurările cauzei, astfel că va respinge recursul ca nefondat,

în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge

recursul declarat

de reclamanta SC R.I. SRL împotriva sentinței

nr.

494 din 13 februarie 2008 a Curții de Apel București, secția a VIII-a

contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 26 noiembrie 2008.